BUCURESTI-evenimente

Studiul monografic Dominic Stanca, de Livia Ciuperca, tiparit la Editura "Universalia" a avut lansarea la 33 de ani de la realizarea sa, joi 22 septembrie. Lucrarea este un omagiu in memoria scriitorului si artistului roman Dominic Stanca; un volum nu numai de valoare ci si de perspective, un inceput pentru noi cercetari.

Initial creata ca o lucrare de licenta, depaseste acest grad, "schitand prima constructie monografica dedicata lui Dominic Stanca". Autoarea Livia Ciuperca a inventariat toate pistele, a lipit toate piesele unei imagini ce au creat un puzzle desavarsit al valorii artistice, ce au surprins principiile estetice si au creat o sinteza a scriitorului-artist Dominic Stanca.

Plin de substanta ca poet, pozator si dramaturg el traieste intens "structura aeriana" a textului, intr-un cadru imaginar, filosofic; opera lui insa reflecta si marea dragoste pentru istorie, pentru valorile morale, cu o caracteristica aparte - ironia evocarii.

"E foarte greu sa scrii in limba romana. E ca o stanca in care trebuie sa daltuiesti" si, de aceea, "lucrez ingrozitor de incet si migalos". (Dominic Stanca)

Expoziţia Artiştilor Fotografi din Ucraina

Ştefan Toth,A.FIAP,preşedintele Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, ne-a tramsmis acest Comunicat de presă.

Holul oficial al Palatului Camerei de Comerţ şi Industrie a României din Bucureşti, va găzdui din data de 09 noiembrie 2011, expoziţia reprezentativă a artiştilor fotografi din Ucraina, dedicată Zilei Naţionale a Ucrainei care este alcătuită dintr-o selecţie de 60 de fotografii alb-negru şi color. Această expoziţie organizată în cadrul schimburilor culturale bilaterale dintre Asociaţia Artiştilor Fotografi din România şi Uniunea Naţională a Artistilor Fotografi din Ucraina reprezinta o mică parte din fotografia contemporană ucraineană. Toţi autorii expozanţi sunt membri ai Uniunii Naţionale a Artistilor Fotografi din Ucraina. Printre expozanţi putem descoperi nume bine cunoscute în Ucraina: Eugen Komarov şi Victor Sokolov din Crimeea, Natalia Kompantseva din Kiev, Eduard Stranadko din Poltava, Alex Shpak din Dnepropetrovsk, Yarema Protsiv din Colomia, Vladimir Dubas din Lviv şi multi alţi autori din diferite regiuni ale Ucrainei. Printre expozanţi se numără şi autori tineri, care recent au început să stăpânească arta fotografică: Almazova Elena din Sumy, Iurie Naumovich din Luţk, Dmitri Zyuzin din Yalta, Anatoli Gleb din Ivano-Frankivsk şi Mykola Zavaryka din Mariupol.

Relaţia culturală bilaterală dintre artişti fotografi din România şi Ucraina a debutat cu anul 1996, prin participarea, la ediţia a II-a a Reuniunii Europene a Artiştilor Fotografi, organizată de Clubul Fotografic “Nufărul” din Oradea, a trei artişti fotografi de marcă din această ţară: Evgeni Komarov E.FIAP, din Yalta-Crimeea, pe Ustinovich Andrey Es. FIAP, din Feodosia şi pe regretatul Boris Panov E.FIAP, din Nikolaev. Din lucrările celor trei artişti a fost deschisă ulterior o expoziţie de grup, în Galeria Foto Art din Oradea, în perioada 21 octombrie - 10 noiembrie 1996. Graţie poştei electronice, artistul fotograf Sergey Buslenko E.FIAP, din Rivne - Ucraina, în anul 1998, a descoperit adresa fotoclubului orădean şi înaintează o propunere de colaborare artistică, cu care conducerea clubului a fost de acord. Prima expoziţie în cadrul acestui parteneriat, a avut loc în perioada 20 aprilie - 5 mai 1999, prin expoziţia personală a artistului fotograf Serghey Buslenko E.FIAP din Rivne la Oradea. Vernisajul a fost onorat de prezenţa secretarului de presă al Ambasadei Ucrainei din Bucureşti, domnul Victor Focşa.Ca răspuns la această colaborare Clubul Fotografic Nufărul din Oradea a fost invitat să deschidă expoziţia itinerantă a clubului , intitulată Paşi în lumină, în Galeria Fotoclubului Chas, la data de 27 iunie 1999. În continuarea colaborării, artistul fotograf Serghey Buslenko E.FIAP, a fost invitat în juriile ediţiilor a IV, V şi a VI-a ale Bienalelor Mondiale Premfoto, organizate în anii 2000, 2002 şi 2004 la Oradea. În juriul primului Salon internaţional, organizat de Fotoclubul Chas din Rivne, a fost invitat, pe lângă artiştii fotografi din Japonia, Elveţia şi Ucraina, să facă parte şi artistul fotograf Ştefan Tóth A.FIAP fondatorul şi preşedintele cunoscutului fotoclub orădean.

După alegerea în anul 2007 în funcţia de preşedinte al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, a artistului fotograf Ştefan Toth A.FIAP, relaţiile culturale bilaterale ale artiştilor fotografi dintre cele două ţări s-au intensificat şi mai mult. În acest context mai mulţi artişti fotografi din Cernăuţi au participat în anul 2010 şi 2011 la cele două Colocvii Naţionale organizate de AAFR în judeţul Bistriţa. În ultima perioadă mai multe expoziţii ale artiştilori fotografi din Ucraina au fost vernisate în diferite Galerii de Artă din: Arad, Oradea şi Craiova. În continuarea colaborării la data de 06 decembrie 2011 la Kiev va fi vernisată expoziţia reprezentativă a artiştilor fotografi din România, dedicată Zilei Naţionale a României intitulată „România Pitorească”. Expoziţia reprezentativă din România a fost alcătuită din 101 fotografii realizate de 32 de artişti fotografi, membrii ai AAFR din: Beclean, Beiuş, Bucureşti, Cluj Napoca, Craiova, Găieşti, Gheorgheni, Gura Humorului, Miercurea Ciuc, Negreşti-Oaş, Oradea, Săcele, Sfântu Gheorghe, Suceava, Râmnicu Vâlcea, Tecuci, Târgovişte, TârguMureş şi Târgu Secuiesc.

Vernisajul expoziţiei artiştilor fotografi din Ucraina, va avea loc miercuri, 09 noiembrie 2011, la ora 17:00, în prezenţa conducerii Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România şi a Camerei de Comerţ şi Industrie a României. Invitatul de onoare este artistul fotograf Viorel Simionescu E.FIAP, membru de onoare AAFR. La eveniment au fost invitaţi şi reprezentanţii Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, precum şi a Ambasadei Ucrainei din Bucureşti.
Organizatorii îi invită pe toţi iubitorii artei fotografice din capitală sa participe la aceasta expozitie

Expoziţia artiştilor fotografi din Ucraina, va rămâne la dispoziţia publicului vizitator până la data de 08 decembrie 2011 în zilele de lucru între orele 8:00 - 16:00
Intrarea publicului este gratuita

Sursa
http://euromedia-ucraina.blogspot.com/2011/11/expozitia-artistilor-fotografi-din.html

Neuitarea sufletului
Maria-Cornelia Postescu

"Veşnicia s-a născut la sat” – este marele adevăr blagian. Vremea şi vremurile au trecut peste lumea satului, i-au dat chip nou dar … sufletul satului a rămas neschimbat. Aceleaşi zbateri, preocupări şi patimi îşi înfig rădăcinile acolo unde s-au aşezat oasele străbunilor, generaţii şi generaţii de ţărani, truditori ai gliei întru nemurirea neamului.
Într-o lume super-informatizată, grăbită, individualistă şi nepăsătoare, Vasilica Ilie se apleacă, cu duioşie şi respect asupra unor crâmpeie din viaţa satului de la sfârşit de secol XX. Provenită dintr-un sat românesc, legată, cu cătuşele vieţii, de zbuciumul Capitalei, Vasilica scrie poezie şi iată, proză scurtă, în care pictează, cu penelul sufletului, amintiri ale unei copilării fericite, în scopul neuitării originilor.
Americanul Ezra Pround spunea: „Criticul prost se recunoaşte după faptul că începe să vorbească despre autor, în loc să discute despre poem.” Nu voi face această greşeală!
Eu nu sunt critic literar, dar, mi-a făcut plăcere şi totodată cinstea deosebită de scrie o exegeza pentru nuvela de faţă, intitulată „Răscrucea destinului”.
Acţiunea se petrece, după cum am spus, într-un sat românesc, reşedinţă de comună, cu toate atributele aferente acestei organizări: Primărie, Cămin Cultural, Şcoală cu clase I-VIII, Bibliotecă, Dispensar, Cofetărie etc. Şi unde sunt rezidenţi, majoritatea intelectualilor comunei.
Dacă personajele principale: Frusina, George, Petru, Alexandru, Gheorghe şi ceilalţi câţiva, sunt descrise (fizic) cu amănuntele caracteristice penelului unui portretist, mediul ambiental, satul, în sine, este abia creionat – un crochiu, în cărbune. Acest fapt face ca acţiunea, în sine, să poată fi amplasată în orice loc, în mediul rural specific întregii ţări (în final, autoarea face precizarea: este vorba de un sat din Bărăgan).
Este de remarcat minuţiozitatea Vasilicăi Ilie în prezentarea a diverse tradiţii şi obiceiuri, credinţe, superstiţii, specifice mediului rural. Prin aceasta autoarea se mărturiseşte ca o doritoare de transmitere, mai departe, următoarei generaţii, a esenţei satului românesc, cu bune şi cu rele.
Personajele par coborâte din paginile lui Rebreanu sau Coşbuc, ele având aceleaşi pasiuni, duse până la patimă, sau, chiar… crimă. Vieţile lor se împletesc într-o povestire captivantă şi plină de înţelegerea fină a observatorului (în cazul de faţă: autoarea).
Vasilica Ilie se apropie de personajele sale, cu delicateţe şi un bun simţ, care ne dezvăluie propria-i structură sufletească. Le descrie, în sentimentele şi trăirile lăsate la vedere, fără să intre „cu bocancii” în sufletele lor, fără a le agresa sinele cu complicate analize psihologice, până la aflarea rădăcinilor şi cauzelor intrinsece a caracterului fiecăruia (în modernul stil freudian).
Din deznodământul nuvelei, din faptul că binele învinge răul şi personajul negativ principal ajunge la căinţă şi suferinţă (ca în Purgatoriul), desluşim optimismul şi credinţa luminoasă din sufletul autoarei.
Meritul deosebit al acestei scrieri constă în faptul că se vrea un semn pentru neuitarea vechilor tradiţii şi este un obol, pe altarul, de neregăsit, al copilăriei.
Cuprinsă de caracatiţa cotidianului unui mare oraş, Vasilica Ilie rămâne sufletul pur, călit de soarele şi vânturile Bărăganului.
Veţi citi cu plăcere şi vă veţi reafla în atmosfera povestirii, copii sau adulţi.”



DESTINE, OBICEIURI, CUTUME, POVESTE
Emil DRUNCEA

Asemenea minimaliştilor literaturii universale, Vasilica ILIE alege ca în miniromanul ei Răscrucea destinului, publicat la editura ieşeană PIM, 2011, cu o superbă copertă realizată de marea pictoriţă Maia MARTIN, personajele să fie oameni simpli, oameni din popor, cum spunem noi, românii. Într-un sat din Bărăgan, în cea de-a doua parte a secolului al-XX-lea , doi tineri se îndrăgostesc. Colegi de şcoală, de clasă şi de bancă, George şi Frusina găsesc acelaşi drum al sentimentelor. Toate merg liniar, până când destinul alege ca fata să renunţe la studii iar băiatul să le continue. Apare , firesc, intriga, Geta, mama băiatului care devine student se împotriveşte căsătoriei fiului ei cu „ fata de la coada vacii”. Iubirea lor conduce la o sarcină, nedorită de „ soacră”, neştiută de tatăl fetei, singurul părinte care a crescut-o, soţia sa murind la scurt timp după ce a născut. Petre, tractoristul şef de la IAS şi partener la echipa de dansuri a Căminului cultural din comună, o iubeşte şi el pe Frusina.

În secret, George şi Sina, cum o alinta el pe iubita sa, hotărăsc să se logodească, dar băiatul moare electrocutat în timp ce meşterea la o pompă electrică pentru udat grădina. Petre insistă şi o convinge pe Frusina să se mărite cu el, însă comportamentul lui conjugal o îndepărtează pe tânăra femeie şi ajung la despărţire. Rămas singur, Petre intră în comă de la băutura în cantităţi mari şi, odată salvat, are o revelaţie, iar din ateul convins devine un credincios fără rezerve. El încearcă să-i recapete încrederea soţiei sale, dar nu reuşeşte. După ce a absolvit seminarul şi devine preot, Petre nu este hirotonisit pentru că nu era căsătorit şi rămâne un simplu cântăreţ bisericesc. De soţia lui se îndrăgostise medicul veterinar al comunei, rămas văduv după moartea soţiei sale după un avort provocat. Alexandru Popa , veterinarul, îi mărturiseşte lui Petre iubirea lui şi intenţia de a se căsători cu soţia sa şi îi cere să nu se opună divorţului. Discuţia are loc la marginea unui lac, iar Petre se aruncă în lac . Alexandru îl salvează şi rămâne uluit când Petre îi mărturiseşte că el la ucis pe George. Alexandru şi Frusina se hotărăsc să nu-l denunţe pe ucigaş, lăsându-l în plata domnului.

Remarcabilă în această carte este povestea, pentru că autoarea are harul povestirii. Ea nu face greşeala pe care au făcut-o majoritatea prozatorilor români, care în loc să povestească analizează, lăsând în urma lor opere la care cititorul nu rezonează. Vasilica Ilie ştie să povestească. Din naraţiune, cititorul observă că la sat este valabil matriarhatul. Gheorghe, tatăl Frusinei, văduv fiind, nu ştie să se comporte cu fata lui, în casa părinţilor lui George hotărârile le ia femeia iar bărbatul este neutru, în casa lui Petre cuvânt are mama sa, tatăl fiind vag împăciuitor. Autoarea se foloseşte de cele învăţate în satul ei natal, destinul fiecărui personaj este venit odată cu naşterea, vorbă românească” Ce ţi-e scris, în frunte îţi stă!”, obiceiurile religioase fac lumea mai bună, obiceiurile sociale din sate fac lumea mai rea, gura satului încă mai are trecere şi în secolul al-XX-lea din mileniul doi. Pentru interese meschine, Geta, mama lui George nu se sfieşte să meargă la ghicitoare, la vrăjitoare, semne că magia neagră mai este şi acum utilizată de români sau să uneltească cu asistenta medicală a satului pentru a determina-o pe Sina să avorteze, lucru pe care îl reuşeşte destinul. Dacă autoarea ar fi avut inspiraţia să termine povestea cu o nuntă, ca o echilibrare a celor trei decese, în cazul mamei Frusinei, după ce a dat viaţă , după ce George a fost ucis, şi după încercarea de pruncucidere pedepsită de divinitate a soţiei doctorului veterinar, romanul ar fi fost mult mai rotund, mult mai în spiritul ţărănesc, conform căruia e sigur că până la urmă binele învinge şi divinitatea aşază lucrurile în final. Avem totuşi un miniroman de bună calitate, cu toate ingredientele pentru o lectură agreabilă datorită stilului, rezonantă, datorită naraţiunii. La o viitoare ediţie, se poate îmbunătăţii această carte şi astfel va avea şansa să stea pe raftul principal în orice bibliotecă.