Ultimele subiecte
Căutare
Rodica Diaconu
5 participanți
Pagina 1 din 1
Rodica Diaconu
DE CE SCRIEM ?
In fapt atunci când începem să scriem , cu mai multă sau mai puţină pricepere NE LĂSĂM INIMA SĂ VORBEASCĂ , iar noi doar aşezam pe hartie ceea ce ea ne dicteaza.
Personal, nu sunt foarte iscusita în a scrie , însa de cele mai multe ori când am simţit nevoia să o fac am făcut-o pentru că probabil inima mea era undeva la “supraplin”, fie de bucurie, fie de necaz.
Cred ca ceea ce rămâne în mintea acelora care parcurg rândurile scrise ale semenilor este de fapt un soi de cunoaştere a celui care şi-a asezat iubirea , incertitudinea sau necazul pe o fila .
Îmi place mult să citesc şi întotdeauna când parcurg o poezie , proză ori un articol banal mă plimb prin sufletul aceluia care semnează, ori cutreier prin locul si esenţa acţiunii din lectura.
Mare pierdere este pentru noua generaţie lipsa preocupării pentru citit . Constatăm cu fiecare an ce trece, că oamenii nu mai doresc să comunice direct, că lipsa de încredere creşte, iar valorile promovate sunt acelea moderne, bazate pe o cunoaştere artificiala şi lipsita de afecţiune ori consideraţie . Instalarea egoismului şi a orgoliului , a unei autoevaluări lipsite de valori tradiţionale ne transforma în indivizi vanitoşi şi superficiali.

DE STAI ŞI-ASCULŢI FORFOTA LUMII,
UN STRANIU GÂND TE-APASĂ:
LA CE OARE-I BUN AZI CURAJUL ,
CÂND LUMEA TOATA-I LAŞĂ!
.....................................................
DE-AŞ PUTEA, AŞ JUDECA,
DAR NU AM AŞA PUTERE,
POT DOAR BUNĂTATEA MEA
S-O OFER FĂRĂ A CERE.
Tu, crezi în lumină?
Crezi că-i ceva sfânt?
Ştii că soarele suspină ,
Când priveşte pe pământ?
Eşti tu, oare înţelept?
Simţi a soarelui căldură ,
Când atinge al tău piept
Şi din el nimic nu fură?
Ştii tu, oare ce-i durerea?
Te-a cuprins acea trăire,
Când să-ţi pierzi mângâierea;
Ai fost uitat de iubire?
Nu, nu ştii tu ce-i tristeţea,
Chipul tău naiv priveşte,
Şi uita că tinereţea,
E frumoasă , dar sfârşeşte.

Eu am convingerea ca aici , în aceasta publicaţie, veţi gasi o serie de srieri care vă vor trimite cel puţin pentru cateva minute într-o lume a sentimentelor trăite şi declarate vouă cu toată căldura, lume în care, vă asigur eu, că este minunat.
NIMIC NU POATE FI MAI PLĂCUT DECÂT SA CUNOŞTI ORI SA VREI SA CUNOŞTI OAMENII CARE SE VOR A FI CUNOSCUŢI DE TINE , OAMENII CARE IŢI DESCHID UŞA SUFLETULUI LOR ŞI IŢI PERMIT SĂ ACCESEZI ORICE COLŢIŞOR DE ACOLO.
BINE AŢI VENIT ÎN LUMEA NOASTRĂ!
FIRESCNIMIC NU POATE FI MAI PLĂCUT DECÂT SA CUNOŞTI ORI SA VREI SA CUNOŞTI OAMENII CARE SE VOR A FI CUNOSCUŢI DE TINE , OAMENII CARE IŢI DESCHID UŞA SUFLETULUI LOR ŞI IŢI PERMIT SĂ ACCESEZI ORICE COLŢIŞOR DE ACOLO.
BINE AŢI VENIT ÎN LUMEA NOASTRĂ!
Tu, crezi în lumină?
Crezi că-i ceva sfânt?
Ştii că soarele suspină ,
Când priveşte pe pământ?
Eşti tu, oare înţelept?
Simţi a soarelui căldură ,
Când atinge al tău piept
Şi din el nimic nu fură?
Ştii tu, oare ce-i durerea?
Te-a cuprins acea trăire,
Când să-ţi pierzi mângâierea;
Ai fost uitat de iubire?
Nu, nu ştii tu ce-i tristeţea,
Chipul tău naiv priveşte,
Şi uita că tinereţea,
E frumoasă , dar sfârşeşte.
Rodica Diaconu- Mesaje : 7
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 65
Localizare : Halmstad-Suedia
Marioara Visan- Mesaje : 551
Data de inscriere : 17/03/2011
Varsta : 68
Localizare : Iaşi
Rodica Rodean- Mesaje : 1506
Data de inscriere : 16/03/2011
Varsta : 71
Localizare : Iasi
Re: Rodica Diaconu
Un martisor de la Marian
trimis cu Postasul Nicu Dan
MĂRŢIŞOR DE SUFLET
*****
La început de primăvară
Îţi dăruiesc un mărţişor
Să-l prinzi la piept în astă seară
Să-ţi fie somnul lin, uşor…
*
E mărţişor cu prima floare
Ce-i vestitor la noul an
Un ghiocel văzut de soare
Îţit din albul său suman…
*
Cu şnur legat în două fire
Să-ţi fie faţa-n alb curat
Şi roş obrazul tău subţire
Să-ţi fie dulce sărutat…
*
Să-ţi poarte mult noroc tot anul
Iubire să-ţi aducă-n prag
I-am prins în nod de şnur şi banul
De-argint ce ţi-l ofer cu drag…
*
De suflet este mărţişorul
Simbol al dragostei ce-ţi port
În spaţiu ne uneşte dorul
Iar din respect fac paşaport!
***
Marian MALCIU
trimis cu Postasul Nicu Dan
MĂRŢIŞOR DE SUFLET
*****
La început de primăvară
Îţi dăruiesc un mărţişor
Să-l prinzi la piept în astă seară
Să-ţi fie somnul lin, uşor…
*
E mărţişor cu prima floare
Ce-i vestitor la noul an
Un ghiocel văzut de soare
Îţit din albul său suman…
*
Cu şnur legat în două fire
Să-ţi fie faţa-n alb curat
Şi roş obrazul tău subţire
Să-ţi fie dulce sărutat…
*
Să-ţi poarte mult noroc tot anul
Iubire să-ţi aducă-n prag
I-am prins în nod de şnur şi banul
De-argint ce ţi-l ofer cu drag…
*
De suflet este mărţişorul
Simbol al dragostei ce-ţi port
În spaţiu ne uneşte dorul
Iar din respect fac paşaport!
***
Marian MALCIU
PETRESCU DAN- Mesaje : 583
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 77
Localizare : Craiova
Re: Rodica Diaconu
Un cald salut tuturor celor ce vor citi aceste randuri!
Daca reusiti sa va traiti viata cu bucurie si puteti sa zambiti discret chiar si atunci cand sunteti singur/singura in mijlocul naturii.
Daca simtiti ca fiecare persoana pe care o intalniti v-ar putea deveni un bun prieten(aceasta depinzand doar de felul in care il abordati).
Daca simtiti cum va raspunde soarele cu acelasi zambet larg cu care il intampinati cand rasare.
Atunci va doresc sa va mentineti aceasta stare si NU UITATI sa va felicitati si sa va zambiti larg in fata oglizi - E chiar foarte important!
Daca sunteti suparati pe problemele care va incarca trenul vietii(a carui locomotiva sunteti dvs. insiva) si simtiti ca abia il mai puteti misca din loc.
Atunci imi permit sa va scriu mai jos cateva randuri care eu cred ca va vor fi de folos(pentru mine au fost candva cheia cu care mi-am deschis usa celulei in care la un moment dat eram incuiata de propriul meu destin).
Ceea ce fac eu acum se cheama UN SOI DE RECALAMA PE CARE O FAC INIMILE PENTRU INIMI, si care mai intotdeauna sfarseste prin a da rezultatele scontate .
" 1.Aduceti-va aminte de ceva frumos!
Este un lucru foarte bine stiut ca amintirile frumoase detin o mare incarcatura emotionala pozitiva. De ce sa nu profiti de ele? Pana la urma, nu folosesti in fiecare zi amintiri negative care te fac sa te simti neconfortabil? De ce sa nu intorci mersul lucrurilor si sa te folosesti de energia benefica a amintirilor pozitive?
Relaxeaza-te si adu-ti aminte , poate sentimentul primei zile de vacanta atunci cand erai scolar. Sau emotia intalnirii cu sentimentul de indragostit. Pote fi si satisfactia trecerii unui examen dificil din viata ta. Daca ai deja copii sentimentul pe care l-ai avut in primele secunde cand ti-ai privit propriul copil, orice alt eveniment pozitiv care ti-a dat aripi.
Adu-ti aminte de un sentiment pozitiv si lasa-l sa te cuprinda si sa te regenereze pentru cateva minute. Dupa acest exercitiu te vei simti mult mai echilibrat si vei avea o perceptie mai pozitiva asupra lucrurilor.
2. Faceti ceva pentru altcineva fara sa va astepti la nimic in schimb!
Obsesia de propria persoana ne face sa ne magnificam trasaturile pe care le consideram negative, ne face sa ne “cautam nod in papura” si sa fim neiertatori cu noi insine. Daca ne putem indrepta atentia catre nevoile unei alte persoane , macar pentru cateva ore, mintea va fi eliberata de
constrangerea cautarii greselilor in propria persoana. Si in plus, este extrem de benefic pentru increderea noastra de sine sa ne simtim utili nu-i asa?
Ajuta , pentru cateva ore macar, o alta persoana sa-si rezolve o problema. Poate poti intra intr-un voluntariat din orasul tau. Sau poate doar sa-i scrii cateva randuri de incurajare si sustinere unei cunostinte care tocmai trece printr-o perioada mai critica"
Sa aveti o zi minunata ca sufletul si gandurile voastre!

Frumoase ganduri si sfaturi...multumim draga noastra prietena
Rodica Rodean- Mesaje : 1506
Data de inscriere : 16/03/2011
Varsta : 71
Localizare : Iasi
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Sam Iun 03, 2017 11:37 pm Scris de Mihai LEONTE
» Buna! cum mai esti tu astazi?
Mier Sept 14, 2016 8:10 pm Scris de Rodica Rodean
» Titi Nechita
Sam Iul 16, 2016 4:40 am Scris de Titi Nechita
» Tabăra de creaţie şi recreaţiei: Botoşani-plai eminescian, ziua 1
Mar Apr 12, 2016 5:42 am Scris de Admin
» Tabără de creaţie şi recreaţie:Botoşani – plai eminescian, ziua 2
Mar Apr 12, 2016 5:38 am Scris de Admin
» Tabăra de creaţie şi recreaţie:Botoşani-plai eminescian, ziua 3
Mar Apr 12, 2016 5:33 am Scris de Admin
» Tabăra de creaţie şi recreaţie:Botoşani-plai eminescian, ziua 4
Mar Apr 12, 2016 5:27 am Scris de Admin
» Tabăra de creaţie şi recreaţie:Botoşani-plai eminescian, ziua 5
Mar Apr 12, 2016 5:17 am Scris de Admin
» Tabără de creaţie şi recreaţie:Botoşani–plai eminescian, ziua 6
Mar Apr 12, 2016 5:10 am Scris de Admin