21 Aprilie 2012-Lansare de carte- Lelia Mossora

Maria Diana POPESCU: LELIA MOSSORA - Peniţa înmuiată în relief şi siguranţă

Lelia Mossora îşi continuă lucrul la cuvinte într-un mod pe cît de neaşteptat pe atît de natural şi de frumos întemeiat. Colina recentelor construcţii lirice, împodobită cu temple şi sculpturi, rămîne în picioare ca însuşi sufletul poetei îndantelat de singurătate şi de ruine, implorînd prin neputinciosul strigăt al lui Goethe: “O, mai opreşte-ţi pasul, secundă care treci" însetată de cunoaştere şi de iubire pură, însetată de acel fior care umple Fiinţa, pînă la ceea ce s-ar numi “persecuţia adoraţiei”: „Îţi muşc din carne flori de sânge/
şi gura mea e cânt de lavă”. Frumoasă strategie pentru poetă! Începe cu o declaraţie de dragoste, păşeşte pe vîrfuri, se repéde în carnea iubirii, îşi aruncă la fel ca pe un catalog pe catedră proclamaţia, apoi se micşoreză pînă la starea de ecou, aşteptîndu-ne să-i ascultăm acordurile lirice.

E un spectacol rar truda zilnică a poetei de a transforma în podoabe fragile, în horbote fin lucrate materialul preţios al sensibilităţii sale: „de îngeri noaptea poposind/ pe mal de suflet înflorind/ cerşind mereu doar un minut / cel mult durut..şi nenăscut.../… Din coji de suflet/ mi-am făcut hamac / şi tac ...şi tac / că să mă-mbrac/ în haine de iubiri şi tort / să nu mai port../ osânda visului întors/ pe dos de vise adormind/ şi irosind/ iar timpul tors / în caier vechi de vorbe iar / cu scânteierile-i de jar...”

Amestec de graţie, gingăşie, nelinişte, de ingenios, de cotidian, sunetul profund al violoncelului este întretăiat de ţipătul unui “albatros ucis”, pe care stîngaci, timpul poetei îl ţinteşte în aripi (“Mi-am ars aripile în van/ la focul care mă chema;/ era o iarnă cât un an/ şi-un început ce secera”), dar şi de strigătul dezolat al unei inimi pasionale, cînd corabii pleacă sau sosesc, spre a-i popula sau goli existenţa de anotimpuri: „cu flori de tei... Ningea pe noi/
prea albul timpului apus;/ se despleteau amurguri noi/ spre-un început ce s-a fost dus”.

Puterea de expresie , nu este totuşi, numai ochiul poetei, atent la cer şi la zbor, ea îşi înmoaie peniţa în intimismul discret, în relief şi siguranţă, în contur de lumină. Fiecare gest al poetei este însufleţit de aripi ce-l înalţă, urmărind traiectoria fină a unei muzicalităţi izvorite din sfere egale. Nimic dat spre risipă, „templul adorării” cu porfire, colonade, agate şi causerii poetice este decorul fascinant, zguduit de un fior musical, de cel al destrămării universale. Libere de ele însele, poemele sînt înveşmîntate de acea suavitate expresivă, de acel frumos amestec de feminitate şi de dorinţă, ce fuzionează într-o armonie desăvîrşită.

Dincolo de seninătatea frumuseţii lor, poemele au „o blîndeţe, un aer duios, ce vin mai degrabă din superioritatea indulgentă, decît din slăbiciunea sufletească. Construcţiile lirice ale poetei Leliei Mossora sînt manifestări ale frumosului, iar frumosul, ştim bine, este reprezentarea unui continuum Divin.

Maria Diana Popescu, Agero
www.agero-stuttgart.de

---------------------------------------------------------------------

LELIA MOSSORA, POETA DEMNELOR IUBIRI
Aromele acestui veac
Maria-Diana Popescu

Nu măruntă mi-a fost încîntarea cînd au sosit pe adresa mea, de la profesoara Lelia MOSSORA, trei cărţi impecabile, în format electronic: „PRIDVOR DE DRAGOSTE”, ALERGĂTORUL DE CURSĂ LUNGĂ” şi „VRĂJITORUL CUVINTELOR”. M-am oprit asupra ultimei, cu promisiunea (re)întoarcerii, pe rînd, la primele două. Poetă a timpului prezent, ştim noi?, poate a timpului de va veni, Lelia Mosora îşi alătură glasul corului poetic ce se cîntă pe toate vocile lumii. În timp ce azi, scriitori, o mie, fac eforturi pentru înnobilarea licenţiozităţii, Lelia Mossora scrie cu transparenţa apei de munte, limpede, dar nu grăbită, valuri uşoare răzbat din vers să îmbrăţişeze amoros aromele acestui veac, prin înmulţirea sugestiilor romantice, prin presărarea cu detalii evocatoare: „Ne prelingem încet prin/ vorbe de noapte/ tremură timpul de dor/ În fiece gest începe un/ gând./ Ne temem de-amurg, ne/ temem de zori./ Se-amestecă-n trupuri/ aromele când/ amurgul în noi descântă fiori…/ mâinile noastre mereu sunt doar una şi/ ochii…pecete şi / gura…chemări./ Parfum de abis şi trup de/ femeie…/ sunt basmul născut din/ pelin... / şi şoaptă-s ascunsă în/ gânduri de fee/ şi-s sete şi-s durere şi-s... / chin.”
Tonul lirismului, unul direct, se instaurează în ecuaţia emoţional-senzuală („Mai ninge-mă cu gura./ Când/ umărul se pleacă/ găseşte-mă-n seminţe/ şi fii porunca mea!/ Mai lasă înc-odată ca sufletul/ să-ţi treacă iubirii vechi hotarul!/ Mai ninge-mă c-o stea!”), în construcţii retorice de un realism edulcorat, în proiecţiunea simbolică a amănuntului, în observaţie şi discernămînt. Alteori se reduce la descifrarea căutării de sine, a configuraţiei sale sufleteşti.
Poezia Leliei este una a nostalgiei, a duioşiei, a dragostei neîmplinite, iar unei sensibilităţi atît de mari îi corespund mijloace artistice şi materiale verbale identice: „Eu sunt vrăjitorul cuvintelor,/ cel care frământă silabele cu sângele lui./ Eu sunt vrăjitorul luminii,/ cel care închide întunericul/ în sâmburi de cireşe amare,/ cel care adună ploile/ în matca râurilor,/ cel care seacă izvoarele lacrimilor/ cu sărutări de soare./ Eu sunt vrăjitorul/ care face cuvintele să cânte/ sub frunţi înnegurate.../ Te aştept pe tine,/ menestrel de sub vechiul turn,…/ Sunt aici ducând cu mine/ răni de dor,/ ţinând în mâna fluturii albaştri ai nopţii/ în care ne atingem/ doar sufletele.” Iată un poem respirînd siguranţa, rafinamentul unei bucăţi de virtuozitate, de ars poetica, Lelia Mossora nu poate să trăiască fără vraja cuvintelor.
Alte poeme se revarsă cu fîşîitul vremii trecute, cu moleşeală îndrăgostită, versul suflă uşor în jarul unor amintiri sau în luminiţa unor nostalgii („Culege-mă cu gura şi să lăsăm/ visării/ culorile de toamnă, cununile de jar.../ În catedrala noastră intrat-am/ neştiuţi/ şi-n candela uitării ne ardem/ începutul... / Şi ochii ni-s vitralii...şi/ degetele...nunţi/ ce despletesc în carne întreg/ necunoscutul.”), făcînd loc spontaneităţii lirice şi uneori misterului ca puncte de plecare ale unei solidarităţi cu sensibilitatea cititorului. Astfel de poeme cadrează cu realităţile noastre sufleteşti, sensibilitatea poetei pătrunsă de un sentiment elegiac („Cocorii te duc în alt an/ şi vântul doineşte a jale./ Te caut prin vise în van./ Mirarea se-aşterne în ochi,/ genunchii strivesc iar căldura/ şi-n palme feresc de deochi/ întoarsă-ţi în mine făptura.”), sporindu-ne emotivitatea prin instrumentul versului atît de pur, dar firesc meşteşugit. Puritatea este împinsă pînă la perfecţie cu netăgăduit echilibru, tratată după legile inteligenţei. Tema dragostei, a vieţii şi a morţii sînt metodic, armonios şi cu măsură dezvoltate. Pentru cititorul de ocazie, dar şi pentru cel cu vocaţia lecturii poetice, poemele din „Vrăjitorul cuvintelor” au o modernitate accesibilă la primul strat al percepţiei, pentru că nu pretind cercetarea unor arhitecturi complicate: codul poetic, transparenţa stilistică, limbajul lor se dovedesc a avea armonie: „Şi-mi e să mai ning.../ Mi-e albastru de-abis/ …Îmi este ninsoare şi-mi este descânt./ …Îmi este plecare şi-mi este/ şi vânt…/ Şi alb...şi nesomn,/ şi mi-e lună./ Mi-este departe de tine/ şi frig./ Mi-e amurg şi pustiu./ Mi-e curcubeu şi-mi e/ să mai ning./ Mi-e, unde eşti,/ să mai ştiu./ Sete îmi este şi iar îmi e dor,/ mi-e rană de cântec în gând./ Îmi este şi spaimă.../ îmi este şi... nor”. Dialogul cu „Vrăjitorul cuvintelor” poate însemna consens cu viziunea unei poete extrem de sensibile, despre lumea îngrădită de mecanisme şi obstinaţii. Măsura poetei pe care i-o propun poemele este hipersensibilitatea pătrunsă de tonicitatea şi de frumuseţea gesturilor de dragoste. Lelia Mossora, poetă a iubirii, adeptă a sensibleriei şi a formulei „coeur sensible e la bienséance”, are cultură literară, capacitate artistică şi convingerea misiunii de poet.

Maria-Diana Popescu

sursa: http://reteaualiterara.ning.com/profile/LeliaMossora

Lelia Mossora, Horia Zilieru si Rodica Rodean



Liviu Apetraoie, Lelia Mossora, Horia Zilieru

Autografe




Liliana Nastas Brătescu şi Lelia



Lelia si Paul



Lelia si Magda



Lelia si Lidia



Cristian, Lelia si Anca



Lelia si Rodica

Irina Solcanu

Nina, Rodica, Paul, Raul, Cristian,
Magda, Carmen , Lidia si Iulian







Nina, Lidia, Rodica, Doinita si Carmen



Liliana Nastas Bratescu



Lelia si Rodica