Carmen Marcean

Din ce-am fost plămădită

un pic de frumuseţe,
un strop naivitate,
o cupă de speranţe,
în rest sinceritate,

şi doruri, şi visare,
şi veselie multă,
iubire cât o mare,
un suflet ce ascultă

cum cade ploaia-n picuri,
cum ninge fulg de nea,
cum cântă mici nimicuri
în iarbă, sub o stea,

fiori de dor, surâsul
ce însoţeşte-o şoaptă
în clipa când apusul
spre noapte mă îndreaptă,

şi pulbere de stele,
şi aripi de lumină,
o lacrimă de iele,
un dram de zi senină...

toate, cu-nţelepciune,
au pus cândva, odată,
în mica lor minune
o mamă şi un tată.

Iubirea ca subiect de dialog cu sinele …

Volumul de versuri , Picături de suflet, al poetei Carmen Marcean, deşi în ordinea temporalităţii este un debut, prin experienţa de viaţă şi profesională a autoarei, prin complexitatea înfăţişării materiei poetice, îi conferă acestuia atributul unui volum de maturitate avansată. Din nenumăratele subiecte ale vieţii, autoarea se decide asupra temei iubirii – subiect de cea mai mare rezistenţă în istoria poeziei universale, utilizat de cvasitotalitatea poeţilor, într-o manieră sau alta. In aceeaşi măsură construcţia ideatică a volumului reconfirmă faptul că poezia şi filosofia îşi intersectează domeniile şi uneori chiar coincid, că poetul şi filosoful vor încerca să etrnizeze clipa. De aceea, a analiza pertinent poezia lui Carmen Marcean, va trebui să recurgem la conceptele de conţinut şi formă.
Subiect cu largi rezonanţe morale şi filosofice, dar şi cu sorginte în filosofia creştină a lui Aureliu Augustin, iubirea apare şi în viziunea autoarei ca cel mai important drum spre fericire. Potrivit acestei doctrine a iubirii, omul iubeşte în mod inevitabil, iar a iubi înseamnă a uita de tine, sau de sine, în actul de dăruire. Răul ca eşec în iubire, apare din dragostea haotică, din jocul eronat al actorilor, dar şi din faptul că una din părţi cere prea mult
celeilalte. Din felul în care autoarea încearcă să treacă iubirea prin toate cazurile socio-psihice se ajunge la concluzia augustiniană că dacă dragoste nu e, nimic nu e.Selectarea acestui subiect dovedeşte nu numai cunoaşterea domeniului, ci şi sinceritatea poetei. Artista îşi clamează permanent statutul de principal actor în jocul şi drama iubirii, disponibilitatea psihică şi morală conferită de acest statut. In poezia Două văpăi se scrie: Şi ţi-am întins ofranda de lumină/ Pe inimă să o aşezi cu dor,/Voiam să simţi chemarea mea calină/ Într-un sărut şoptită-ncetişor. Sau, Din ce am fost plămădită ? Un pic de frumuseţe/Un strop de naivitate/O cupă de speranţe,/În rest sinceritate. Acelaşi ideal este prezentat şi în Rugăciunea unei femei sau în Doamne, îţi mulţumesc !
Condiţia sine qua non a existenţei actului iubirii este fiinţarea într-un binom. Poeta îşi ia ca partener de dialog în acest binom al iubirii, de cele mai multe ori o fiinţă abstractă, care are calitatea de obiect al iubirii. Acesta poate fi partenerul de viaţă, copiii etc, niciodată indicaţi cu nume concret. Acesta poate fi : El, Tu, Eu,Noi, Ei, Iubitul, Ghidul din vis, etc. In poezia Adevărata dragoste, partenerul abstract apare sub forma unui pronume: El, sufletul pereche/Mereu, de-o veşnicie/ Alături stă de veghe,/Speranţa reînvie. Poeta nu-i dă un nume
concret pentru a nu-i anula calitatea de subiect cu valoare universală înscris în ordinea necesităţii.
Dându-i o identitate civilă l-ar reduce la un accident în ordinea existenţei. In fapt, interlocutorul imaginar, oricare ar fi acesta, este sinele, elter egoul poetei. Dialogul cu sinele, construit cu migală din materialul poetic oferit de viaţă şi trăit în mod particular, răspunde concepţiei poetei despre arta poeziei. De aceea, poezia lui Carmen Marcean este o ficţiune frumoasă plurisemantică, încărcată cu metafore şi figuri de stil adecvate, unde pe lângă sensul literal identificăm sensul filosofic, moral , dar pe cel estetic-artistic.
Totuşi, alături şi împreună cu poezia de dragoste, poeta promovează şi poezia de reflecţie, de meditaţie asupra existenţei şi al fenomenologiei iubirii : Gânduri, Dragostea ca axiomă, Toamna iubirii, Adevărata dragoste, Contraste, Nedumeriri etc.
Spaţiul poetic construit de Carmen Marcean este, fără îndoială, ca la orice poet autentic , spaţiul real, virtual , dar şi visul. Artista poetă dă spaţiului real alte dimensiuni, de cele mai multe ori suprarealiste. Uneori visarea sa cu ochii deschişi şi inima plină de chemări se desfăşoară undeva în cosmos, în pulberea stelară, alteori pe pământ, în desiş de codru sau pe luciul apelor, deasupra norilor sau pe piscul unui munte înceţoşat sau însorit, dar mai ales în vis.Dacă aici spaţiul poetic convenţional, împărţit cu ceilalţi muritori, devine incomod şi restrictiv, atunci
poetul se refugiază în zona viselor. Aici libertatea sa de simţire şi fantezia par a fi absolute.
Sigmund Freud, în romanul psihologic Dora, consideră că visul îţi dă liberatea cea mai deplină, te eliberează de orice fel de convenţii morale şi sociale, în vis te exprimi cu cel mai mare potenţial de libertate. Carmen Marcean invocă visul în mod constant în spaţiul său poetic cu aspecte feerico-idilice, nu numai cu funcţia de simbol al trăirilor poetice, ci şi ca un fel de laborator în care se experimentează materia poetică a trăirilor sale. Dintre multele poezii în care este invocat visul, cea numită Vis, glăsuieşte cu o delicateţe şi sensibilitate distinctă: Noaptea şi-a întins voal străpuns de fiorii albaştri/ Tainice gânduri stau treze ca-n rugă sihaştrii / Mintea ochii-şi deschide, vede chip de lumină./O, doamne ! Ești tu, iubitul meu ! Clipă senină !/ Buzele-mi ard în roşul înfioratei şoapte,/ Un dor infinit mă mistuie aprig în noapte/….Într-un târziu, întind aripi şi plutesc în abis/ Pe suflet mi-a pictat iubirea în noapte un vis.
In poezia lui Carmen Marcean,ipostazele dragostei ca forme de iubire, chiar dacă uneori în discursul poetic apar scene şi expresii încălzite cu patosul vibraţiei carnale, sunt departe de a fi identificate cu o erotică epicureană. Ghidul din vis este una din aceste poezii în care îndemnul şi reţinerea sunt în balans şi supuse unei cenzuri: Şi în dulcea plăsmuire,/ Simt pe buze un sărut,/Îţi simt jarul din privire,/Uit de dorul ce-a durut. … Nu am rătăcit cărarea !/Dragostea mi-a fost atu,/
Far, privirea ta ca marea,/Ghidul meu din vis eşti tu.
Conţinutul plurisemantic al poeziei lui Carmen Marcean, departe de a fi epuizat , cere şi un alt răspuns, cel legat de forma exprimării, al comunicării mesajului poetic. Desigur cele două concepte, conţinutul şi forma, nu pot fi disociate în analiză. Ele sunt într-o relaţie de complementaritate organică. Fiecare artist, şi poezia doamnei Marcean nu face excepţie, îşi caută forma cea mai potrivită pentru conţinutul construit. A nu găsi forma cea mai adecvată este o dramă pentru artist, se întrerupe comunicarea mesajului, sau şi mai grav, eşti acuzat de nesinceritate. Găsirea formei adecvate dovedeşte existenţa simţului poetic, cultura temei, aderenţa la experienţele intelectuale ale timpului. Un mare merit al poetei noastre este şi acela că, provenind profesional dintr-un domeniu tehnico-ştiinţific –tehnologia chimică, a făcut o translare cu succes la ontologia poetică.Florentinul Dante Alighieri remarca încă la sfârşitul Evului Mediu că poezia este alchimia sufletului. Ei bine, atunci acest pas, trecerea de la chimie la alchimie, nu a fost prea dificil, dimpotrivă, a fost benefic artistei. In locul formulelor şi formelor substanţelor chimice, poeta a trecut cu succes şi la căutarea formelor de exprimare al conţinutului poetic oferit de trăirile sale, care în volumul de poezii discutat, sunt bogate şi variate.
Ca fiică a timpului nostru modern, poeta Carmen Marcean a adoptat acele forme pentru poezia sa, aşa cum i-au dictat-o ritmul trăirilor sale. A conjugat cu abilitate clasicul cu modernul.
Dacă un observator mai « modernist » i-ar reproşa că este prea clasică în formele de exprimare, în sensul că nu a renunţat total la rime, ritmuri şi forme fixe etc., adoptând fără rezerve versul alb, i s-ar putea răspunde argumentat astfel : Nu este interzis comportamentul clasic. Doamna Carmen Marcean este, ca mulţi dintre noi, ecoul şi produsul unei culturi poetice clasice disciplinate în forme verificate şi incontestabile ca valoare, unde ritmul şi rima, delicateţea şi culoarea, respiraţia şi gândirea de profunzime, însoţite de o discretă muzicalitate, sunt trăsături de bază ale modului poetic. Catrenele sale, majoritare în discursul poetic, curate, elegante şi lipsite de vulgaritate, construiesc o poezie polimorfă, bogată în imagini picturale , aptă de a fi, simultan, liberă în exprimare şi bogată în conţinut, înrudită cu genul meditativ filosofic. La domnia sa forma vine cu necesitate din interiorul conţinutului. Acolo unde trările sale sunt comunicate cu un puls mai mare, nu ezită să folosească ritmul trohaic sau dactilic, iar atunci când se simte sufocată de forme neadecvate, renunţă fără ezitare la acestea şi se exprimă cu toată libertatea ca într-un poem simfonic.
Dând concluziei forma unui silogism, punem în premisa majoră ideea că volumul de poezii semnat de Carmen Marcean, Picături de suflet, este un eveniment literar de o valoare culturală certă, apoi, dezvoltând argumentat
afirmaţiile ce decurg din premisă, desprindem concluzia că poezia lui Carmen Marcean se califică cu brio pentru a ajunge la sufletul cititorului, pentru a fi gustată cum se cuvine de publicul contemporan, pentru a transmite valori concordante cu gustul estetic actual, fără să alunece spre parnasianism, sau hedonism epicureic.

Prof. univ. dr. Mihai Păstrăguş

Articol din Revista "Crai nou"-19.12.2011

"Chimia sufletului”
de Daniela BEALE

După o viaţă în “câmpul muncii” ca inginer chimist, Carmen Marcean a descoperit, la 55 de ani, când era „un boboc de pensionară”, că poate scrie poezie. Suceveanca a intrat în lumea literară pe internet, a făcut impresie, iar poeziile ei au ajuns deja în reviste literare şi în două antologii.


Trăim vremuri grele, ciudate şi ar părea potrivit cam ca nuca în perete s-o dăm pe scris poezie când frigiderul este deseori gol, iar facturile ne aduc în pragul leşinului.

Pe de altă parte, s-a confirmat în timp că artiştii cu burta prea plină şi trai confortabil n-au produs valori reale. Suferinţa, un nenoroc, un şut în fund de la viaţă, o secundă gravă de meditaţie la o mare răscruce de drumuri în existenţa noastră au fost adesea conjuncturi mult mai favorabile actului adevărat de creaţie. Sufletul ia atunci locul letargicului trup prea răsfăţat şi se aşterne frumos şi curat pe hârtie, pe pânză, în piatră, pe scenă.

Pensionarea, portiţa pe care a intrat muza

Carmen Marcean are 57 de ani, iar muza i-a dat brânci, brusc, în urmă cu 2 ani.

Abia fusese trimisă, cu sila, la pensie, după 27 de ani de meserie ca inginer chimist, încărcată pe final cu atribuţii ce n-aveau nicio treabă cu meseria. Peste „SC-ul” ei, amplasat în fosta zonă industrială a oraşului au trecut între timp buldozerele, locul arătând acum ras, tuns şi frezat. Nici urmă de prospera întreprindere de altădată.

„Mă apucase o tristeţe îngrozitoare când am ieşit la pensie şi mă gândeam: Ce voi face eu de-acum încolo, în fiecare zi? Ce misiune mai am pe lumea asta? Sunt probabil gândurile oricărui om ajuns în aceeaşi situaţie, dar pentru mine reprezenta o mare rup-tură. Eram răvăşită, îngrijo-rată, pierdută.

Ţin minte foarte bine, pe 9 mai 2009 am scris prima mea poezie, „M-am risipit”, o poezie cu vers alb. M-am risipit/ Pentru a renaşte/ Într-o îmbrăţişare/ A iertării – Într-un sărut/ Al regăsirii”, am citit, la îndemnul interlocutoarei, din primele sale versuri.

Carmen Marcean vine dintr-o lume paralelă cu cea a literaţilor, dar poezia era deja în ea, inoculată din vremea când tatăl, consilier juridic la o fabrică suceveană, îşi aduna copiii în jur şi le citea poezie. „Drumul la raftul bibliotecii”, cum spune singură, fusese bine bătut cu mulţi ani înaintea primului ei vers scris.

De atunci, suceveanca ce spunea până nu demult că e doar „un boboc de pensio-nară” a transformat „chimia sufletului” în poezie. Când cu vers alb, când în vers clasic, majoritatea sunt poezii de iubire, iubire de toate felurile, şi cea tristă, şi cea ciudoasă, şi cea trădătoare, şi sprinţară, iubirea pentru bărbatul drag, pentru copil, pentru viaţă, pentru ea însăşi.

„Am început să scriu în momentul când din preaplinul meu au început să cadă când o picătură de zâmbet, când o picătură de lacrimă, după cum oferă viaţa fiecărui om. În fond, poezia nu este decât o poveste a sufletului ce poate fi încântată, tristă, fericită, trădată, nemulţumită. Şi sufletul nu face matematică. Acolo, într-un anume laborator, aceste stări se transformă în poezie.

Dintre cei care mă citesc spun că pare poezia unei puştoaice. Şi eu le răspund că e normal să fie aşa, cât timp poezia mea nu are decât doi ani.

Eu cred că poezia nu trebuie să te strângă de gât. Nici să-ţi dea coşmaruri sau să-ţi fiarbă creierul, ci să relaxeze, să dea linişte”, este părerea Carminei.

„Mă întrebam ce caut eu printre ei”

O vreme, Carmen Marcean a scris, cum am scris toţi, în taină, fără ca nimeni să afle despre noua ei pasiune. După ce soţul a luat totuşi la cunoştinţă, a îndemnat-o să-şi posteze creaţiile pe „Netlog”, un site de socializare ce adună, în cluburi, persoane cu preocupări comune. „Citeam cu surprindere şi mulţumire reacţiile celor care mă citeau. Aşa am cunoscut oameni noi, preocupaţi de poezie sau proză, din Bucureşti, Cluj, Sibiu, pe care ulterior i-am întâlnit în realitate, am fost la lansarea volumelor lor. Cunoştinţele mă întrebau unde am stat ascunsă până atunci, de unde am apărut? Fără să înţeleg imediat, intrasem deja în lumea literară a internetului”, povesteşte autoarea. Prima apariţie editorială a fost rodul unei întâmplări. La întâlnirea de 30 de ani de la absolvirea facultăţii, Carmen a ţinut să dea o replică epigramelor unui fost profesor universitar, în care acesta ironiza femeile.

Contraatacul ei s-a numit „Doamne, îţi mulţumesc că m-ai făcut femeie”, o poezie care a impresionat vechii colegi de facultate, dar şi pe profesorul universitar, redactor la revista Ligii Scriitorilor din România Iaşi, „Moldova Literară”. În octombrie 2010, cinci dintre poeziile Carminei Marcean aveau să intre în această revistă, iar de atunci altele şi altele.

Între timp, suceveanca a continuat să-şi posteze creaţiile pe site-ul „Esenţe” înfiinţat de un alt profesor ieşean, Nicolae Stancu. Şi acestuia i-a plăcut ce scrie Carmen, astfel că ea a apărut cu mai multe poezii în antologia anuală din primăvara acestui an, numită „Vis şi Pasiune”, în compania altor 32 de autori din toată ţara.

Din direcţia „Cleopatrei”, un alt site de poezie pe care activează Carmen Marcean, a venit şi propunerea scriitorului Doru Dăncuş de a intra cu creaţiile într-o altă antologie, dar cu o avertizare: „poeziile trebuiau să treacă de o comisie”. Au trecut şi iat-o în antologia „Cuvântul în timp” apărută la Editura „Grinta” din Cluj, volum prezentat la Târgul de carte „Gaudeamus” de la sfârşitul lunii noiembrie 2011, la Bucureşti. Aici, şi 18 dintre poeziile sucevencei Carmen Marcean. Printre ele, „Din ce sunt plămădită”. Adică… un pic de frumuseţe/ un strop de naivitate/ o cupă de speranţe// în rest, sinceritate/ şi doruri, şi visare // şi veselie multă/ iubire cât o mare/ un suflet ce ascultă”…

De data aceasta, aflăm, compania altor 29 de autori a fost şi mai elevată. „Am căutat informaţii despre câţiva dintre companionii mei din anto-logie. Membri ai Uniunii Scriitorilor, unul dintre ei autor cunoscut, cu 2, 3 volume scoase deja, un altul redactor-şef la o revistă de prestigiu, un altul cu o mulţime de premii. Stam şi mă întrebam ce caut eu printre ei”, ne a spus Carmen Marcean .

Poveste în doi, apoi în patru… şi Miruna

Cel mai mare fan şi promotor al poeziei Carminei Marcean este chiar soţul ei. Nelu Marcean, care îi este alături din anul 1975. I-am văzut pe amândoi, numai inimă, cu banner şi aparat de filmat în mână, în tribunele Liceului Sportiv, la meciurile de handbal ale Universităţii Suceava. Acolo am şi cunoscut-o pe poeta-microbist, femeia plină de viaţă şi cu o capacitate afectivă de invidiat. Empatia dintre ei se simţea de departe, efect, am înţeles apoi, al unei legături puternice, călite, indestructibile.

„Ne-am acomodat bine unul cu altul. Am avut amândoi înţelepciunea de a înţelege la timp că dragostea noastră este mai importantă decât orice altceva. Aşa că am mai dat eu, a mai lăsat el şi, uitaţi, suntem împreună de 36 de ani. Am fost colegi de facultate, apoi colegi de serviciu. Ne-am căsătorit în ultimul an de facultate şi nu mă tem acum, după atâţia ani, să spun că suntem două jumătăţi ale aceluiaşi întreg”, a mărturisit Carmen Marcean.

Au doi băieţi cu nume de voievozi. Bogdan are 30 de ani, este medic rezident ortoped la Cluj, iar Dragoş, de 19 ani, este student la Automatizări şi Calculatoare, tot la Cluj.

„După 11 ani, Dragoş a fost… bine gândit. Asta deoarece cu Bogdan a fost un mare chin. S-a născut în 1981, când Ceauşescu strângea deja cureaua tare de tot. Aveam serviciu la Botoşani, nu era căldură în bloc, nu era lumină, nu aveam mâncare. Copilul avea 3 luni şi, ţin minte, pe pereţi era zăpadă. Se îmbolnăvea mereu, chiar şi după ce ne-am mutat la Suceava. Aşa că am zis mulţi ani: «Huş, barzo, pleacă de aici!». Când însă ne-am gândit să avem şi al doilea copil, barza alungată atunci ne-a scos limba şi ne-a spus «nu vreau». Aşa că, dă-i tratament, dă-i grijă şi, după 7 luni de stat în pat cosând goblenuri, a apărut Dragoş”, a făcut Carmen rezumatul unei vieţi pline, ale cărei trăiri trec acum, la o vârstă când alţii nu mai doresc nimic, una după cealaltă, în versuri.

Şi versurile ei au o tandreţe în plus când au în background pe Miruna, nepoţica de 2 ani şi jumătate, o copilă dulce, prietenoasă, vorbăreaţă, ce povesteşte cu bunica pe web despre toate.

Fericită?

Carmen a spus că uneori în viaţă a „vorbit cu gura plină” despre fericire, iar alteori a rămas cu entuziasmul doar la nivelul bucuriilor.

Un moment de fericire supremă?

„Într-o seară, când Bogdan şi-a luat fetiţa în braţe şi i-a cântat exact cum îi cânta tatăl lui când era mic”.

„Trebuie să ştiu unde mi-e locul”

Deşi suceveancă get-beget, Carmen Marcean spune că nu s-a lipit încă de viaţa literară a Sucevei. Pe site-urile pe care activează nici n-a înjurat-o şi nici n-a lăudat-o vreun concetăţean.

„Că nu cunosc niciun poet, niciun scriitor sucevean îmi lipseşte foarte mult. Trebuie să ştiu unde mi-e locul, vreau să culeg şi părerile lor înainte să fac următorul pas, publicarea unui volum individual de poezie”, a spus interlocutoarea mea.

La asta lucrează ea în prezent recitind, corectând, retuşând, compunând, obsedată de ideea de a nu se expune ridicolului. „Poate că voi fi atacată, corectată, criticată, cum s-a mai şi întâmplat dealtfel, pentru că nu vin din lumea filologilor. Iau act de tot şi mă corectez acolo unde critica este întemeiată. Sufletul însă nu mi-l pot corecta şi din el am încă de dat foarte mult”, a încheiat femeia care s-a redescoperit scriind abia la vârsta de 55 de ani.