LANSARE DE CARTE-VALENTINA BECART

La aniversară ( 50 ani)

„În vase vechi de lut, cuvintele-şi duc somnul, visând la devenire…”

„În vremurile acestea bântuite de nelinişti şi disperări, din ce în ce mai golite de sensuri şi speranţă, glasul unei femei gracile, înveşmântată în armură de rouă, se înalţă spre cer, „mărturisindu-se” şi răcorindu-ne inimile: „Şi eu şi tu…/ ne furişam printre oameni/ ca-n mijlocul unei păduri/ cuprinse de flăcări…/ ar fi păcat/ ca vreun rebel răzvrătit/ într-un elan naiv/ să stingă/ această «ardere de tot»// Şi eu şi tu…/ alunecam în mare/ ca-n liniştea unui mormânt/ ce rost mai au scafandrii ?/ pământul reavăn/ nu va şti niciodată/ cine-i sinucigaş/ şi cine/ «erou» anonim…”
Am citat un fragment din „Ne furişam printre oameni”, un splendid poem, mai recent, poate cel mai apropiat de „definiţia” Valentinei Becart, o poetă cât o lume, misterioasă, ispititoare, victimă a propriei sensibilităţi tuşante, seducătoare, arcuind peste hăuri, aidoma unui curcubeu, propriile-i trăiri, în casta lor nuditate, departe de „lumea dezlănţuită”, cu falsele ei repere.”....


„La mulţi ani, în lumină şi iubire!”
12 aprilie 2011

MARIANA CRISTESCU

Valentina Becart si invitatii- Mihai Pastragus, Liviu Apetroaie, Rodica Rodean



Mesajul Editurii Stef- Corina Magdalena Ciubotaru



Corina Magdalena Ciubotaru - Editura Stef



Liviu Apetroaie prezinta volumul



Liviu Apetroaie la lansarea de carte - Valentina Bisog



Vasilian Dobos, Emilian Marcu,



Cella Negoiescu, Corina Magdalena Ciubotaru, Nicu Stancu



Numerosi membrii de la Universul Prieteniei
Iulia Ralia, Dorina Ciocan, Raul Vasiliu, Liviu Miron,Marioara Visan, Nina Petrov,



Valentina citeste discursul


Valentina Becart - Lansare volum "Pe muchia instabila dintre existenta si neant"




Interventie Rodica Rodean si Emilian Marcu

Lansare de carte - Valentina Becart


Moment artistic asigurat de Flocea Gabriela

Valentina acorda autografe


Valentina Becart si Iulia Ralia


Valentina si domnul Arhip




Autografe

Felicitări!

Dragă Violetta,
mulţumesc pentru gândurile frumoase.

cu drag,
valentina

Felicitari pentru reusita evenimentului, sunt fericita ca rezonez cu poeziile dumneavoastra, va doresc la cat mai multe astfel de evnimente, cu drag din drag Mara.

Minunata lasare, Valentina! Sunt aşa de bucuroasă că mesagerii mei au ajuns la tine, cu braţele pline de tandafiri albi! Să fii sănătoasă draga mea!Aştept cu mare nerăbdare ecourile din presă!

*50 de primaveri* câteva gânduri...
“Am devenit poet, descoperind forţa magică a cuvântului”. ( Nichita Stănescu).
Nu ştiu cum trăiesc alţii… dar eu am trăit mereu pe “muchia instabilă dintre existenţă şi neant”…
Şi, nu ştiu cum, aşa, deodată… am realizat că voi împlini 50 de ani!
Multi sau puţini … nu e timp pentru comentarii!
Când eram mai tânără îmi spuneam că nu voi avea niciodată 50 de ani… o vârstă când intri într-un “con de umbră” şi toate nebuniile tinereţii pălesc… da! Acesta este adevărul!
Devii “anonima” lipsită de interes…. Dar… nu voi cădea chiar astăzi în neagră melancolie.
Astăzi, sărbătorim! M-am gândit ceva vreme… la cadoul ce mi l-aş fi putut dărui în această zi!
Şi, citez din prefaţa scrisă de distinsa jurnalistă ,poetă şi prozatoare
- Mariana Cristescu din Târgu –Mureş – căreia îi mulţumesc nespus!!!

“La aniversară, poeta şi-a dăruit... această carte, intitulată „Pe muchia instabilă dintre existentă şi neant” (poeme alese), sub egida Editurii „ŞTEF”, Iaşi, 2011. Există, oare, vreun dar mai preţios decât o carte?
Pentru mine acest “dar” este nepreţuit deoarece este dedicat frumoasei mele nepoate Michele-Diana, născută şi crescută în Marea Britanie ( spre marele ei noroc…) şi, de asemenea, fiului meu, Valentin-Marian.
De fapt, Marele meu vis a fost acela de a-i lăsa “cava”… măcar “cava” ca şi moştenire fiului meu… şi n-am putut mai mult… decât aceste cărţi, aceste poezii. Sper să mă ierte pentru faptul că aceste scrieri nu pot înlocui dările către stat… nu-i pot face viaţa mai uşoară şi nici nu-i oferă siguranţa zilei de mâine… Regret! Dar sper să-i aducă puţină mângâiere şi încântare…
Aşa, într-un amurg, când soarele coboară după linia orizontului, rămâi cu privirile pierdute în zare şi tresari la gândul că nu eşti decât un simplu muritor, un prizonier într-o existenţă finită. Şi începi să-ţi pui întrebări şi să cauţi răspunsuri ce nu vor veni vreodată… Dar tu, sfâşiat de un zbucium interior, cauţi cu încăpăţânare… refuzând să rămâi suspendat în nemilosul şi tragicul destin. Dorinţa de a ieşi din “anonimat”, de a-mi striga zădărnicia, sfâşierea interioară – m-a apropiat de litera scrisă. “Tot ce n-a fost scris n-a existat niciodată” afirma un scriitor consacrat. Şi ce adevăr dureros! Talentul primit în dar la naştere trebuie multiplicat.
-“O viaţă fără artă e ca un drum lung fără hanuri.” ( George Nechita.).
Şi cât de frumos şi adevărat o spune? Viaţa fără cultură este ca o zi fără soare… mohorâtă, searbădă. Este ca o fântână fără un strop de apă lângă care te prăbuşeşti…
Din fragedă copilărie am fost fascinată de cărţi: de basme, de poezie, de proză. Suflet-mi sensibil vibra cu fiecare pagină întoarsă… Cuvântul m-a vrăjit! Fiorul liric exista dintodeauna în adâcurile trăirilor mele. Aştepta doar clipa favorabilă pentru a-şi lua zborul… Şi ce fascinant, ameţitor şi tulburător zbor! Poezia este pentru mine cântecul de sirenă ce m-a urmărit şi mă urmăreşte… zorii – scăldându-se ca pruncii – în lacrimi de fericire! Poezia este cea care mă ajută să evadez din “sclavia” voinţei”, iar spiritu-mi poate hoinări liber pe nesfârşirile albastre… căutându-şi drumul spre adevăratele origini… spre o lume neştiută încă – lepădându-şi pe “ţărmul vieţii” trupu-i cu iz nociv de lut! Marele Creator mi-a dăruit un “talant “… şi multă vreme n-am ştiut cum să-l fac să “strălucească în plină lumină “. Cuvântul m-a chemat! O adevărată amforă din care am băut – mereu, mereu mai însetată de noi înţelesuri. Dintotdeauna poetul a râvnit la comuniunea cu absolutul. Dorinţa de a evada din spaţiul cotidian, profan, limitat – în spaţiu imaginar, metafizic – a fost şi este acerbă. Aici eşti mai “acasă” ca oriunde…. Cuvântul – acest miracol – a făcut posibilă aducerea la lumină a trărilor, sentimentelor şi a făcut posibilă comunicarea lor.
Scriitorul se aşează la masa de scris cu gândul că cava rămâne în urma sa… măcar un semn al trecerii prin această existenţă. Sper că va veni un timp când omenirea va pune mai mult preţ pe latura spirituală, sper…
Aş dori să subliniez unele aspecte…
Părerea mea este că deziteresul pentru cei ce trudesc pe altarul cuvântului nu cunoaşte limite… De ajutor bănesc nici nu poate fi vorba! Dar pot adăuga… din toate timpurile s-au format cercuri, grupuri, grupuleţe…. care-şi promovează “talentele” din interior… Greu sau imposibil de trecut “sârma ghimpată” … Cei aflaţi în vârful piramidei au ajuns la un grad de “saturaţie” şi nu mai privesc în jos… la întregul lanţ trofic! Dacă o verigă dispare… totul se prăbuşeşte. Dar până să se “întâmple” acest lucru – trăiesc în ignoranţă şi desfătare ( atenţie! nu desfătare spirituală… ci materială). Mare păcat! Să strigăm!? Către cine? Haosul este nesfârşit….
* * *
Cuvintele sunt o adevărată bucurie a sufletului. (…) “Rostul Piramidelor nu era să ocrotească liniştea faraonilor, ci să conteste deşertul, să demonstreze că nu totul se reîntoarce în nisip ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat”...(…) ( Octavian Paler). În “mărturisirea de credinţă literară” ( îngrijită de regretatul Artur Silvestri) făceam următoarea afirmaţie: “scriu… gândindu-mă la Rostul Piramidelor” şi, desigur, la rostul meu pe acest pământ.
Valentina becart
12aprilie 2011