Anca Acatrinei

Frumoasă fuziune între cele două jumătăţi, bluemoooon...minunat ai redat-o. Am şi eu o poezie în primul volum în care încerc să redau fuziunea asta.."Pentru că sunt" se cheamă. Buuuuuun! Îmi place

Att. Este o ff mica diferenta !

multumesc!!! e de discutat cu fuziunea asta Raul...vorbim,multumesc mult.
domnule Petrescu,sunteti inconfundabil
pupici multi dmna Mara!! ma bucur sa va vad prin paginile mele.va salut cu drag si dor!!

"In numele iubirii"...si al "Dorintei"...poate la sfarsitul anului 2012, cand vei face o "retrospectiva" sa poti scrie ca ai scos primul tau volum de autor...ce zici???

Of, of, puisor
si mie imi este dor
de zambetul tau frumos
si de glasul tau duios
de ochi-ti mari de mura neagra
si de fiinta ta intreaga.

Cu drag din drag Mara.

dmna Rodica,as spune ca desigur,mi-ar place sa imi vad poeziile intr-un volum,cum sa nu? este si in planurile mele....

va pupic dmna Mara.daca ar fi sa existe o carte cu poezii va fi doar daca veti fi prezenta!!!

vezi? de aia te iubesc eu pe tine,
ca ma vrei mereu cu tine.

Daaaa..abia aştept şi eu un volum cu poeziile tale! Parcă îi şi văd ilustraţia de pe copertă: un peisaj la malul mării într-o seară liniştită cu un cer roşiatic..şi la orizont un "bluemoooon" care răsare în toată splendoarea lui..seeeegur că da

Raul asta e o idee extraordinara.nici eu nu ma puteam picta asa...!

NUMAR CLIPE


Număr clipe

când te pierzi în gânduri

iar eu nu sunt printre ele...



Număr clipe

când iți ascult tăcerea

și nu-mi spui nici un cuvânt...



Număr clipe

cind tu nu vrei sa imi atingi gindul

și ma mint ca ești aievea...



Număr clipe

când vrei sa nu ma știi

și m-abandonezi uitării....



Număr clipe

care vin ,nedorite si mai grele

decât lacrima ce-mi curge

când îți dărui sărutări
într-un vis ce-mi este zâmbet

MORMANTUL

Pun zi de zi cite o floare

Alba și pura ca lacrimile mele

O floare și cite-un gind

ce le așez la căpătâiul unui mormânt.



L-am săpat cu mâinile mele

și-am îngropat atât de multe...

cuvinte ce nu le-am mai spus...

vise ce moarte s-au născut...



sunt toate acolo și încă,

mai adaug zi de zi

cite o floare,cite o lacrima

le-nchid pe toate în mormânt.



și-mi doresc la tot ce -îngrop

sa își găsească o cale și-o lumina

de dincolo de mine

caci eu în neputința mea

nu am putut decât sa dărui...

flori și lacrimi pe-un mormânt.

Cuvintele sa ramana dupa moarte
Frumos le sade puse intr-o carte
Cu limpezimea picaturilor de roua
Din sufletul sensibil, daruite noua
Flori si lacrimi, le vor duce mai departe
Cand iti vom face o lansare pentru carte

"caci eu în neputința mea

nu am putut decât sa dărui...

flori și lacrimi pe-un mormânt."
Este un final de poezie autentică. Felicitări! Si cealaltă poezie mesajul vine de dincolo de text..numeri clipe în neîmpliniri..de unde rezultă că împlinirile te-ar face să nu mai numeri clipele..asta e o aluzie la veşnicie...etc. Buuuun!

Asa le-am perceput si eu Raul....dar am facut o antiteza cu lacrimile de bucurie si florile pe care le va primii autorul, atunci cand versurile, asezate frumos intr-o carte, ne vor bucura pe toti la lansare ( si vom spune precum inteleptul de dinaintea noastra" Carte frumoasa...cinste cui te-a scris !)...Este frumos sa visam...dar trebuie sa coboram in realitatea zilei de zi cu zi....Frumusetea vietii o simti atunci cand te bucuri de fiecare zi traita....chiar daca ispita ne indeamna sa punem mai presus bogatia materiala decat cea spirituala.
Doamne ajuta neputintei noastre !

CELOR CARE MA IUBESC.................


M-ati inaltat ca pe un inger care zboara catre cer

mi-ati adus zimbetul pe buze cind ochii mi se-necau in lacrimi

nu am spus nimic,de multe ori

dar mi-ati vazut strigatul din tacere..............



mi-ati cules ce am pierdut fara sa stiu

si mi-ati facut buchet de trandafiri

facindu-mi din grele rataciri cununi de primaveri,

si clipe lungi in putinul care-l am.....



mi-ati adus visele inapoi

cu toata iubirea voastra

si m-ati facut sa zimbesc in dimineata

si daca am calcat in umbra mortii

voi m-ati hranit si m-ati luat in brate

tinindu-ma cu voi....

as fi vrut sa va darui lumea-ntreaga

doar pentru ca ma iubiti atit...............

dar nu pot decit sa va cer iertare!

ca nu pot sa va iubesc mai mult!

Eu cred şi simt că şi tu ne iubeşti tot la fel de mult, poate chiar mai mult. Cu mult drag, my bluemooon

EU


In viata simt cum pecetea durerii

e un abis și un cuvânt mai mult

decât mi-e scris de mâini străine sa trăiesc,

înainte ca sângele sa mi se scurgă în zadar.



Vreau absolutul sa nu-l împart cu nimeni

caci lumea mi-e doar un loc stingher

în care nemurirea mi-e dorința de hotar

și ma desparte doar o clipa de deșertăciunea unei vieți.



Nu pot fi vânduta si nici despărțita la limita

de a fi sau a nu fi eu

vreau sa fiu un soare sau o luna

vreau moartea s-o trăiesc de viata îmi este netrăita.





Îmi dărui cu bunăvoie și inima și trupul

caci nimic nu e al meu

decât ca mi-e trăire ce simt eu doar în suflet

și păstrez doar pentru mine sau dărui cui mi - aprinde focul.



Si știu ca anii mei sunt efemeri

și poate nu voi avea pa pământ o stea a mea

dar privirea ,îmi este cerul...

și voi trai de ajuns sa-mi simt inima bătând atât de tare

încât sa-mi fie moarte!

TRISTETE


Luminile orasului se sting,cuminti ca o tacere

dintre doi indragostiti

si pe alei ce trec in taina umbre

se-asterne o lumina pala din razele de luna....



Eu imi simt pustiul printre lacrimi

si ma-nfioara atita iarna

e-un alb de ingeri cufundat in ramuri

dar nu am suflet sa ma bucur....



se joaca fulgii diafani prin aer

si parca imi soptesc sa vin

ieri eram fata ce zimbea intruna

azi ma ascund in zimbetul de ieri.



Ma bucur pe furis in ginduri

privind la doi copii ce se saruta

si-si cauta in ochi iubirea...

Dar numai tu....

de ce nu-mi esti? de ce nu-ti sunt?

VERONICA SI EMINESCU


Iubirea lor prin excelenta ar putea fi un mit.A existat mai mult in gindurile lor,in vise in cuvinte scrise.I-au ramas ca marturie scrisorile celor doi si poeziile lor.Ei au avut doar clipe furate si speranta in continuitatea acelor clipe.Eminescu a idolarizat femeia iubita ,erosul lui ajungind exemplu despre patima cu care se poate iubi.Dar...ca un ecou surd...in spatele acestei iubiri exista o tristete covirsitoare care se simte in fiecare poezie caci...cu aceeasi patima cu care iubeau,o si urau si o ucideau ades in poeziile lor ca mai apoi s-o reinvie iubindu-se mai mult,constienti amindoi de durerea iubirii lor.Durere care au suportat-o pina la final,hranindu-se din clipe infime si traind doar din existenta unuia pentru celalalt.

Moartea a fost ca o cununa de lauri ,iubirea lor trecind peste granitele vietii,caci daca viata nu le-a dat dreptul de a fi impreuna,si-au luat acest drept dupa moarte.

Veronica Micle ,s-a stins din viata la doua luni dupa al ei Emil....





Veronica Micle - De-ai sti...



De-ai sti, iubite, cât de mult

Mi-i dor ca glasul tau s-ascult,

Ai veni pe-aripi de vânt

Si mi-ai spune un cuvânt.



Vorba fie rea sau buna,

Am vorbi-o împreuna,

M-ai vedea, eu te-as privi,

Vorbele s-ar înmulti.



Tu mi-ai spune una mie,

Eu ti-as spune multe tie

Far-de rost si chibzuire,

Însa toate de iubire.



Vino dar pe-aripi de vânt,

Vin de-mi spune un cuvânt,

Ca mi-i dor atât de mult

Glasul tau sa-l mai ascult.

Desi sunt convins ca stiati...eu am citit inaite de a mazgali versurile din Regrete tarzii
Cred ca merita sa ne reamintim......

Un destin tragic: VERONICA MICLE
Marile iubiri ale literaturii romane

Sticluta cu arsenic

La sfarsitul vecerniei, aproape de miezul noptii, calugaritele de la manastirea Varatec au ramas nemiscate. Clopotele bisericii incepusera sa bata rar si funebru, a moarte. In casa cu etaj a maicii Fevronia Sarbu, poeta Veronica Micle se stinsese din viata in a cincizecea noapte scursa de la trecerea in nefiinta a lui Mihai Eminescu.
Suntem in 4 august, 1889. O agonie de douazeci de ore punea capat unei vieti de 39 de ani. O viata care fusese, cum insasi poeta o definea, "o complicare ciudata de intamplari, de fericiri care nu m-au fericit". Chemat urgent de la Iasi,doctorul Taussig explica decesul printr-o fulgeratoare congestie cerebrala. Sticluta cu arsenic fusese golita repede, dupa miezul noptii de 3 spre 4 august, cu "lacomie hotarata". O sinucidere pregatita din timp. In ultima scrisoare, datata 1 august, Veronica Micle o ruga pe Smaranda Garbea, una din apropiatele sale, sa-i procure, prin fratele ei, medic la spitalul din Baltatesti, inca o doza de picaturi de arsenic, necesare pentru tratamentul anemiei de care suferea fiica ei cea mica, Virginia. In seara de 3 august primise in vizita mai multe persoane - cateva femei cunoscute din Iasi, familia Curelaru din Roman, cateva calugarite. In discutii revenea, inevitabil, figura lui Eminescu, detaliile mortii lui. (Trecuse abia o luna de cand sicriul cu trupul sau fusese depus in biserica Sf. Gheorghe din Bucuresti.) Revenise, desigur, si intamplarea bizara de la Poiana Tigancii, care o urmarea obsesiv: in timp ce-si oglindea chipul in apa paraului, ii aparuse imaginea lui Eminescu.
Traditia ramasa in manastire fixeaza aceasta intamplare in dimineata zilei de 3 august, cand deprimarea poetei atinsese cota maxima. Ciudata viziune a speriat-o, accentuand gandul mortii. Veronica Micle se retrasese la Varatec la doua saptamani dupa moartea lui Eminescu. Varatecul era locul odihnei estivale a intelectualilor moldoveni. In ultima vara se afla la Varatec si Elisabeta Conta, sora filosofului Vasile Conta, care avea sa povesteasca despre marea amaraciune a Veronicai Micle, "un caracter ferm si o inteligenta iesita din comun". O viata traita in adoratia geniului eminescian, dar asaltata de barfe si calomnii, o viata plina de nefericiri si greutati materiale, marcata de stranii simetrii (moare exact la 10 ani de la decesul sotului sau, Stefan Micle, in 4 august 1879). "Doamna Veronica", isi amintea maica Epraxia Diaconescu, moarta in 1967, la 107 ani, "era frumoasa, cu parul balai si ravasit, ochii mari si albastri ca cerul senin, canta ca un inger..."

Pe langa plopii fara sot

In cadenta eminesciana care ii marcheaza intreaga poezie, Veronica Micle isi presimtea moartea intr-un poem neterminat, datat 1 august: "O! Moarte vin de treci/ Pe inima-mi pustie si curma a mele ganduri/ S-aud cum uraganul mugind in grele canturi,/ Se plimba in pustie manat de aspre vanturi,/ Mi-e dor de-un lung repaos... Sa dorm,/ Sa dorm pe veci." La 6 august 1889, intunericul mormantului inchidea pentru totdeauna trupul balai al Veronicai Micle, inhumata langa bisericuta Sf. Ioan de la Varatec.
"Rautatea si invidia omeneasca nu vor putea sa ierte niciodata indrazneala Veronicii de a fi iubit cu sinceritate si pasiune pe Eminescu", scria in 1914 Octav Minar. Multi - chiar condeie ilustre - au minimalizat numele acestei femei cultivate, de un talent cert, ferma in gesturi si de o sinceritate teribila. Dragostea nefericita pentru Mihai Eminescu a fost platita scump. Ura s-a prelungit dincolo de mormant. Sa fi presimtit Veronica Micle si acest lucru, asa cum a presimtit moartea lui Eminescu? Foarte posibil: "Am urat aceasta lume!/ Si cum pot sa n-o urasc?/ Un necaz nu se sfarseste/ Alte-n loc se pregatesc!// Si sperand de-o zi pe alta/ Vaz ca sper tot in zadar,/ Caci in loc de vreun bine/ Chinul meu e mai amar,// De aceea, eu adese/ tot suspin dupa sicriu;/ Dar... ah! cine-mi poate spune/ Si-n mormant cum o sa fiu!// Poate-acolo ma asteapta/ Un necaz cu mult mai greu;/ M-am deprins cu chinul lumii/ Moarte, fugi cand te chem eu!". (Moarte, fugi)

Orfana din Nasaud

Nascuta in acelasi an cu Eminescu, 1850, la 22 aprilie, la Nasaud, de religie greco-catolica, Veronica Micle ramane orfana de tata in acelasi an. Cizmarul Ilie Campeanu luptase ca voluntar si fusese ranit in 1848, in Muntii Apuseni, sub flamurile lui Avram Iancu. Prigoana se abatu si asupra familiei, mama Veronicai, Ana Campeanu, fiind anchetata de politia habsburgica. Situatia grea o face sa treaca muntii in vara lui 1850, in Moldova. Banii obtinuti din vanzarea modestei case din Nasaud si imprumuturile ii ajung pentru a-si cumpara o casa in Targu-Neamt. Manastirea Neamtului isi vindea "odaitele humuite" de pe Ulita Mare, pentru a termina spitalul si noul local al scolii. Peste ani, in 1886, Veronica Micle va darui aceasta casa cu cerdac, acoperita cu dranita, manastirii Varatec, pentru a servi drept locuinta maicilor bolnave sau celor aflate in targ cu treburi. Curand familia se muta la Iasi. Ana Campeanu, femeie simpla, spala rufe cu ziua si se ocupa cu mositul. In iunie 1863, Veronica Micle absolva Scoala Centrala cu diploma de eminenta. Din comisia examinatoare fac parte, intre altii, Stefan Micle, viitorul rector al Universitatii din Iasi. Nascut la Feleac, langa Cluj, scolit la Blaj, voluntar in 1848, dupa o licenta in drept la Sibiu, apoi absolvent al Politehnicii din Viena, impresionat de frumusetea si inteligenta fetei, Stefan Micle o cere in casatorie pe Veronica in anul urmator. Casatoria se incheie la 7 august, la Cluj, spre bucuria unei mame excedate de grijile cotidiene.

Mireasa la 14 ani

Din adolescenta, Veronica Micle paseste intr-o casnicie in care admiratia si respectul elevului raman precumpanitoare. Diferenta de 30 de ani e, la urma urmei, cat o viata de om. Cu finete paterna, Stefan Micle se ocupa de educatia atat de tinerei sale sotii. Doamna Micle ia lectii de franceza, de canto si pian, de literatura universala. Talentul ii e ocrotit si incurajat de sotul bland, "un cuget bun, onest si organizat". "Balauca" (porecla Veronicai Micle, folosita mai tarziu cu rautate) incepe sa aiba orgoliul, motivat, al prestantei sale. Cultura, limbile straine exersate (franceza, in care isi redacteaza o parte a corespondentei, si germana), universul intelectual depasesc cu mult nivelul doamnelor de salon. La 29 aprilie 1866, se naste primul copil, Valeria, care ii mosteneste talentul literar si vocea. In anii de scoala, Veronica Micle cantase aria Violetei din "Traviata", in fata directorului unei trupe italiene. Printr-o farsa pusa la cale de profesorul de muzica, tanara imbracata in rochie alba fusese prezentata drept cea mai vestita cantareata romana. Respectivul director ii propusese pe loc un angajament, afland doar in ultima clipa adevarul

Intalnirea cu Emiescu

Il cunoscuse la Viena, in 1872, unde plecase pentru a-si trata o eczema. Tanara doamna blonda, cu parul foarte lung, usor ciufulit, ridicat intr-un coc parca ireal, din care scapau cu blandete doua suvite transparente, atragea atentia imediat. Naturaletea ei dovedea inteligenta, stia sa fie spirituala cu gratie. Fotografia din 1868 fixeaza privirea trista, de o melancolie adanca, a Veronicai Micle. La Viena, Eminescu o conduce prin parcuri si muzee, pe bulevarde, in imprejurimi. Poetul care o impresionase in paginile "Convorbirilor literare" devenea acum, treptat, idolul de o viata. "M-am gandit cu drag la tine pana nu te-am cunoscut,/ Te stiam numai din nume, de nu te-as mai fi stiut!/ Si-am dorit sa pot odata sa te vad pe tine eu,/ Sa-ti inchin a mea viata, sa te fac idolul meu." (M-am gandit..., 1883). Chipul imaginar corespundea, oare, cu omul real, tanarul entuziast, de o frumusete seducatoare, care trezea admiratia tuturor celor ce-l cunosteau?
Inaripat de imaginatia romantica a poetului, portretul Veronicai Micle domina lirica de dragoste eminesciana a anilor 1874-1877, numita de unii istorici literari "perioada veroniana". Veronica e "floarea albastra", "floarea alba de cires", "liana", "copilul cu par balai" etc. Mitul "ingerului blond" se nascuse.

Moarte, dragoste, ura

La Iasi, in perioada 1874-1877, Eminescu se afla constant in casa familiei Micle, la seratele literare ale Veronicai. Se stie ca femeile nu erau acceptate la sedintele "Junimii", chiar daca publicau in "Convorbiri literare", unde Veronica Micle tipareste, relativ frecvent, incepand cu numarul din 1 decembrie 1875. Sunt ani de stabilitate materiala, dar melancolia romantica ramane starea dominanta a poetei.
"Si ce-i aceasta melancolie daca nu starea unei triste reverii?", se intreaba Veronica Micle intr-o scrisoare. Legenda plimbarilor celor doi indragostiti in Copou, a visarii pe banca de sub teiul devenit si el mitologie revarsa, in anii respectivi, o sumbra realitate. Colportarile, barfa, calomniile la adresa doamnei Micle fierb. Dragostea pentru Eminescu si succesul literar naucesc femei cu caracter marunt. Daca e sa-l credem pe Octav Minar, biograful cel mai entuziast al Veronicai, casa Micle primeste curent scrisori anonime cu insulte triviale. "Spionajul" e curent in salonul literar al Veronicai. Moartea lui Stefan Micle, in 1879, stinge pentru o clipa barfele si acuzatiile. "O mila dispretuitoare incepuse sa planeze in jurul acestei femei" (Octav Minar). Urmeaza zece ani grei, deprimanti. Situatia materiala se inrautateste vizibil, pensia de urmas nu e aprobata decat tarziu, dupa multi ani. Veneratul profesor, cel care infiintase catedrele de fizica si chimie ale Universitatii iesene, le dotase cu aparatura si colectii stiintifice, intemeiase Observatorul meteorologic din Iasi, nu intrunea conditiile administrative pentru acordarea pensiei de urmas. Ii lipseau cativa ani vechime. Pentru a-si capata drepturile, tanara vaduva calatoreste la Bucuresti, la inceputul lunii septembrie, unde ramane, langa Eminescu, o luna si jumatate. Se infaptuia un vis. Corespondenta din aceasta perioada sta marturie pentru nestinsa pasiune dintre cei doi. "Superstitioasa si fatalista dupa cum ma stii", scrie Veronica Micle, "scrisorile tale sunt singurele, cand tu nu esti de fata, care ma mai asigura si ma mai linistesc." "Eminescu al meu, singurul obiect al dragostei mele, singurul si unicul motiv al durerii si fericirii mele", incepe o epistola din 23 decembrie 1881. Pline de o infinita tandrete, aceste scrisori acopera cu straluciri fugare o viata amara.
Moartea lui Stefan Micle, bucurie pentru multi dusmani, nu insemnase acelasi lucru pentru Veronica Micle, adancita in singuratate si pesimism. Proiectul de casatorie cu Eminescu prinde contur, dar este zadarnicit de Maiorescu, in primavara lui 1880. Explicatia de ordin material pe care i-o da criticul poetului ascunde de fapt un resentiment inca puternic. In 1864, Veronica Micle si mama ei aparusera intr-un proces rasunator intentat vanitosului critic. Presedinte al Comitetului de inspectiune scolara, Maiorescu era invinuit de "fapte scandaloase" in care era implicata subdirectoarea Scolii Centrale de fete, domnisoara Emilia Rckert. Facand parte, prin sotul sau, din cercul simpatizantilor Scolii Ardelene din Blaj, adversari ai lui Maiorescu, Veronica Micle sustine cu inversunare acuzatia, poate reala.
Cercul junimist se impotriveste casatoriei, invocand, intre altele, flacara poeziei ce trebuie tinuta treaza prin suferinta. Conform marturisirii Virginiei Micle, in mai-iunie 1880, Veronica Micle are un copil de la Eminescu, nascut mort. Din vara aceluiasi an pana in decembrie 1881 urmeaza o ruptura, ce aduce si mai multa mahnire in sufletul poetei. De la adresarea plina de gingasie, de la vocea calda care razbate in aceste cuvinte, "Scumpul si
iubitul meu Emin", cele cateva scrisori din aceasta perioada trec la severul "Domnul meu", chiar daca efuziunea discreta, filtrata de ratiune, nu lipseste: "Eminescu meu, va veni un timp cand vei simti toata amaraciunea mea, de a ma fi sacrificat pe mine, idolul tau de altadata, unor considerente care nu-ti vor da nicicand nimic de ceea ce te lasa a intrevedea, si nimic din cele pierdute". Desi in ultima luna a lui 1881 vine in Bucuresti, isi ocoleste, din ambitie, idolul de-o viata. Urmeaza regrete amarnice, iar impacarea dovedeste, in corespondenta, o pasiune aproape morbida: "Te vei convinge ca din mii de fiinte, abia una poate iubi cum te iubesc eu pe tine; si daca m-ai ucide, te-as iubi si in minutele agoniei". Scrisorile din prima parte a anului 1882 exprima frenezia dragostei si, in plus, dorinta femeii de a se simti ocrotita: "Deprinsa de copila, chiar, a fi sub aripile cuiva, indata dupa moartea lui, tu ai venit, te-am vazut si m-ai mangaiat" Dar gandul intors in urma nu aduce decat o imensa durere. La sfarsitul lui ianuarie 1882, Veronica Micle revine in Bucuresti pentru cateva zile, vizitandu-l pe Eminescu in locuinta din str. Buzesti nr. 5. Proiectul casatoriei se reaprinde, din nou zadarnic, nu numai datorita opozitiei, pentru a doua oara a lui Maiorescu, ci si a sfasietoarei deprimari eminesciene.
Nici relatia lui Eminescu cu Mite Kremnitz, secretara particulara a regelui Carol, nici dragostea pentru Cleopatra Poenaru-Lecca, nici curtezanii insistenti, intre care poetul bucurestean Iuliu I. Rosca, cu care poarta o eleganta corespondenta, nu o putusera clinti. "Prefera sa fie metresa lui Eminescu decat nevasta unui print", avea sa spuna mai tarziu fiica Veronicai, Virginia Micle. Fugara aventura a Veronicai Micle cu Caragiale, purtarea indoielnica a acestuia sunt folosite cu dibacie de dusmanii celor doi mari indragostiti ai literaturii romane. Iubirea uriasa dobandeste chip tragic. Afirmatia dintr-o scrisoare: "Sunt lucruri in lume pe care ai dori sa se intample (casatoria cu Eminescu), dar si de care multumesti cerului ca nu-ti implineste dorinta, asa e cazul meu", e consecinta unui orgoliu ranit in perioada rupturii.
Odata cu declansarea bolii lui Eminescu, in 1883, incepe un veritabil calvar. Ponegritorii poetei nu inceteaza, ba chiar gasesc de cuviinta (ca Iacob Negruzzi) sa insinueze murdar (vestea spitalizarii lui Eminescu ar fi lasat-o indiferenta pe Veronica Micle, care avea in vizita un ofiter). Iarna lui 1883-1884, cu relativa insanatosire a lui Eminescu, ii readuce in Copou, pe urmele de odinioara. In 1886, o gasim pe Veronica in Bucuresti, unde se mutase, obligata de studiile de Conservator ale Valeriei. Locuieste pe Calea Victoriei la nr. 73, apoi pe str. Dreapta, in sfarsit pe str. Soarelui (din 1888). Face demersuri pentru a obtine o bursa in strainatate pentru Valeria, care va studia la Paris. In 1887, primul exemplar al volumului de Poezii (Editura Ig. Haimann) este trimis lui Eminescu, cu dedicatia: "Scumpului meu Mihai Eminescu, ca o marturisire de nestearsa dragoste, Bucuresti, 6 februarie 1887". "Si te iubesc ca si atunce/ Cu tot avantu-nchipurii/ Si cu acea simtire dulce/ Ce-o da trecutul amintirii." In aprilie 1888, se duce de doua ori la Botosani, staruind pe langa Eminescu s-o urmeze la Bucuresti, pentru un tratament mai bun. Sora poetului, Harieta, o detesta si o defaimeaza in fel si chip. Interventia precipitata a Balaucai e considerata un blestem ("balauca", "berecheta", "indracita", "cu o droaie de nespalati").
La sfarsitul anului, Veronica Micle e din nou la Botosani, langa poetul bolnav. La 10 aprilie 1889, cand evolutia bolii se dovedea ireversibila, Veronica Micle ii raspunde lui A.C. Cuza, care se interesa de starea sanatatii poetului: "Lumea m-a acuzat de lipsa de simtire si de umanitate fata de Eminescu. Sunt lucruri mai presus de puterile cuiva, va marturisesc sincer, nu pot sa-l vad lipsit de minte, eu care am cunoscut pe Eminescu in cea mai splendida epoca a vietii sale intelectuale. Si asa sunt fara nici o lege si fara nici un Dumnezeu, sa-mi ramaie cel putin acela al poeziei, care pentru (mine) s-a fost intrupat in fiinta lui Eminescu". Moartea poetului, in dimineata de 16 iunie 1889, in sanatoriul doctorului Sutu, o gaseste pe Veronica in Bucuresti, scriind chiar in acea zi, printr-o fatala coincidenta, poezia "Raze de luna", ce apare in cotidianul "Romania" din 20 iunie, in incheierea reportajului funeraliilor lui Eminescu. A scris-o infrigurata, in numai 20 de minute, inainte de a fi aflat cumplita veste.
La slujba prohodirii din biserica Sf. Gheorghe, o doamna din Moldova, citim intr-un ziar din Transilvania, aseza pe pieptul poetului o cununa de "Nu-ma-uita". Doamna era, fara indoiala, Veronica Micle.

• Costin Tuchila

Frumos, Anca, frumos ai scris în "Tristeţe" cu aluzie la Eminescu şi Veronica...asta e, trece timpul pentru toţi, important e să luăm nectarul fiecărei clipe şi să lăsăm ceva pentru urmaşi.

daa...hai sa bem din cupa vietii cit mai suntem pe aici!

INGERUL DURERII

Te stiu.Ai fost in urma mea tot timpul
mi-ai aparut in vis de-atitea ori
si iti simt adierea aripilor tale
caci m-ai atins si azi asa cum ai facut-o ieri.

Imi spui zimbind:nu plinge...
cind imi strangi inima in lacrima durerii
si vrei sa simt cit chin este pe lume
luindu-mi tot,putin cite putin...

Ma vei cuprinde toata in aripile tale
caci ma astepti de-atita timp
sa-mi darui iar aceeasi moarte
ce am trait-o...nu de mult.

si-ti voi abandona,invinsa
rugindu-ma sa nu-mi mai dai clipa de azi
iubindu-te ca-ntotdeauna
...fa-mi sufletul de gheata si lasa-ma sa cad...

Ancuto, daca vrei batuta, mie sa-mi spui, daca nu iesi din starea asta, eu una nu mai vorbesc cu tine, ne-am inteles?

Tu eşti un înger al bucuriei şi al luminii..lasă că acuşi vine 8 Martie, lasă!..

Sărut mâinile! Ce mai face cea mai specială prietenă a mea? Bluemooooon, ce faci unde te-ai ascuns?

multumesc dragii mei prieteni.sunt ok.putin bolnava dar va trece.va salut cu drag!

şi eu sunt bolnav..faringo-laringită de nu mai ştiu care.. parcă am cuie în gât..azi am fost la ORL si îmi venea să mă urc pe pereţi că a tb să aştept vreo 3 ore să vadă doctorul ce fel de "cuie" am în gât.. AUGMENTIN! hhhmmm..şapte zile fără bere ..să te faci bine repede!

Sanatate !!!...cat priveste "Ingerul durerii"....este o poezie buna....toti trecem prin perioade mai putin placute....important este ca in urma acestor experiente unii dintre noi avem darul de a crea versuri minunate

Poezia e de o sensibilitate nemaiintalnita, sunt uimit, ma uit uimit, am citit si am inteles o molecula dintr-un infinit !

Un martisor de la Marian
Trimis prin Nicu Dan

MĂRŢIŞOR DE SUFLET
*****
La început de primăvară
Îţi dăruiesc un mărţişor
Să-l prinzi la piept în astă seară
Să-ţi fie somnul lin, uşor…
*
E mărţişor cu prima floare
Ce-i vestitor la noul an
Un ghiocel văzut de soare
Îţit din albul său suman…
*
Cu şnur legat în două fire
Să-ţi fie faţa-n alb curat
Şi roş obrazul tău subţire
Să-ţi fie dulce sărutat…
*
Să-ţi poarte mult noroc tot anul
Iubire să-ţi aducă-n prag
I-am prins în nod de şnur şi banul
De-argint ce ţi-l ofer cu drag…
*
De suflet este mărţişorul
Simbol al dragostei ce-ţi port
În spaţiu ne uneşte dorul
Iar din respect fac paşaport!
***
Marian MALCIU

O primăvară minunată! Cu mult drag, Raul

multumesc dragii mei prieteni ptr cuvintele voastre calde ca o zi de primavara.va doresc si voua o primavara minunata cu multa caldura in suflet ca...asta e tot ce conteaza.va pupic dulce...si astept sa va vad pe toti de martisor..

Florin,esti pasare rara,mi-ar place sa te vad mai des!
haaa..eu vorbesc???

....doar tu nu esti....

a fost o zi de primavara..
i-am simtit aroma respirand
ca un focar de bine si de soare
in jurul meu...doar tu nu esti...
doar tu nu esti....

am rasfoit fara sa stiu
un vechi album de insemnari
era o floare intre 2 pagini
si doua vorbe vechi ..de cind e lumea...

era aceaasi zi...cum a fost azi...
si aceleasi vorbe ti le-am spus,
atunci tinindu-te in brate
iar azi...doar tu n-ai fost...
si nici nu esti.

mi-am sters in graba o lumina,
dintr-un strop de lacrima ,de pe obraz
sa nu ma vada nimeni
sa nu ma vad nici eu.

ca a trecut atita vreme
si toate sunt cum le-ai lasat...
in urma ta e o copila
si-aceleasi vorbe, ce inca ti le spune
doar tu nu esti....
doar tu nu esti!

...Cantec descult....

de ce-as trai eu aceeasi viata?
de ce as auzi mereu aceleasi cuvinte...in care nici tu nu mai crezi?
te pierzi,mult prea dragul meu ,in semne de ortografie
si liniezi mereu aceleasi pagini
tot vrand sa scrii aceleasi litere,ce altii le-au mai scris!

Urechea mea ,n-aude daca tu...
refuzi sa imi vorbesti cu ochii,
iar picioarele mele nu mai vor pamintul
cind gindurile au aripi pretutindeni
chiar si acolo unde tu nu ma mai prinzi...

poate,mai mult ca sigur,ne-am nascut pe aceeasi stea.
de foc si patimi
iar visele noastre tot timpul sunt aceleasi
dar tu,incepi aici sa imi vorbesti...
dintr-un abecedar cu pagini roase
iar eu rasfoiesc...inca pe de rost ,dictionarul de neologisme.

cred ca imi esti print,lucefar,si inger pazitor,
desi eu vreau,o poveste,iar tu traiesti in alta...
dar poate,amindoi intr-un final,ne vom intilni
ca doua entitati ce s-au dorit mereu....

dar daca tu...azi ma alungi din ginduri
ca pe un fruct ravnit dar nedorit
poate maine voi cadea din ramul in care am crescut
in palma altuia ce va musca din mine
cu aceeasi patima cu care...m-ai dorit!

si voi iubi amintirea ta,ca pe un talisman nepretuit
si o voi trai la nesfarsit ,in vis mereu cu tine....
iar tu,poate imi vei pastra un colt in mintea ta
unde ma vei aseza ca pe o papusa de cristal...
iar eu...voi vrea mereu sa fiu a ta,mai mult decit
vei sti tu...a trai vreodata!

Doamna Ancaaaaa??! Unde pot pentru ca să bănuiesc că ai dispărut? Care pot pentru ca să cred că ne-ai părăsit? Nu este posibil aşa ceva! Păi seeeegur..

aici sunt!! puup sunshine!!

hai sa ne apucam de treaba,va salut cu draaag!!!

Daca lumea m-ar rapune

oare -ai fi acolo sa ma tii ca pe-un copil ,in brate

mi-ai sterge obrajii-nlacrimati

si mi-ai pune soare in priviri?



ti-as fi tot asa cum esti tu pentru mine

m-ai opri cu dulci cuvinte

cand pasii m-ar indemna s-alerg

dincolo...de mine si de tine?



ai fi tu..raza mea de soare

in nopti cand voi tremura de frig?

mi-ai fi un colt de paradis

cind sufletul mi se va strange de-atita rau in jurul meu?



sau ai deschide palmele sa-ti cad din brate

si mi-ai scrie o mangaiere

in numele a tot ce-a fost...

nestiindu-ma pe mine si nevrand sa spui...: mai stai...

NEBUNIE

Te-as iubi ca o nebuna,ce-si doreste lumea

ti-as fi si singe ce iti curge in tornade

cand m-ai tine-n brate,si te-as face foc,sa-mi arzi

si in ganduri si-n cuvinte...



Ti-as fi copil sa ma alinti,cu povesti fara sfarsit

ti-as fi inger sa te vada

cind pe pleoape-ti vine somnul

ti-as fi femeia ce-ti stie dorul,si strigatul ce mi-l soptesti la timple

cind ne topim ca doua stele in vapaile iubirii...



Ti-as fi noapte,ti-as fi si zi

din doua departari as face punte ,

sa ne fie templu al sufletelor noastre

si te-as iubi in mii de feluri,asa cum te iubesc acu

STAI

O ,te rog,opreeste-te ,sa ma privesti o clipa

gaseste-ma ,daca ma pierd si fug

si chiar de-as fi o stea ce cade

prinde-ma in mina ta...



te rog,mai stai in visul meu

nu-mi lua o lume-ntreaga

ce-mi era un singur adapost

intr-o infinitate de sclipiri

pe care nu le-am mai inteles



stai..cu un pas in urma

si respira-mi viata inainte

de a deschide ochii-n dimineata

saruta-mi gandul ce se daruie

atator neputinti ce ne despart



nu stiu s-aduc franturi de rai nici pentru mine

dar stai in amintiri,mai stai sa-ti stiu chipul

in toata nebunia mea te-as putea aduce

mai aproape de mine si mai departe de paradis



dar stai,mai stai cu mine doar...

tu nu stii iubite drag

iubirea nu e scrisa,e doar perfecta

exact asa cum o simtim

poti sa o strigi ,sa o vrei doar pentru tine

nu sa o inchizi in pagini pline de majuscule

iubirea,e iubire...se vrea traita....nu pierduta in mii si mii de....interjectii

si....stai te rog...! in tot ceea ce vrei sa sim

FARA RASPUNSURI

Am sters o lacrima de pe obrazul meu

s-a dus de tot ,asa eu sper

cu tot cu ziua de ieri

cu tot ce-a fost si m-a durut...



daca m-as sti un fir de praf

poate m-as sti mai bine de unde ma imprastii

zi de zi in vant sau in bataia ploii

si m-as transforma usor in diamant



ramin pierduta uneori in ziua de dincolo de ieri

caci simtind prea mult din tot ce nu as vrea

si ochii-mi sunt apa de roua infinita

si se transforma intr-un ocean ca ma inghite



tot cer raspunsuri la -ntrebari ce nu se nasc

doar din nimic si din risipa

si cred ca adineaori am inchis portile lumii

crezind ca lacrima n-a meritat-o...



si las acum ploaia,chiar furtuna de va fi

sa curga-n ape peste mine

nici nu-mi mai pasa chiar de-ar fi

sa fiu un picur in pamint

mi-e greu ,mai greu sa fiu in viata

fara sa am habar..ca sunt.



si nu-mi doresc nimic sa fie doar al meu

nici macar tu

vreau doar sa iubesc si sa iubesti cum n-am iubit!

ACORDURI

Mi-e dor.De apus,sa-l stiu aici,in inima-mi nebuna

caci afara la fereastra mea

el se ascunde-n noapte

dar ochii-mi sunt deschisi si setosi de-un asfintit...



mi-e dor sa-nchid usa dupa tot ce plang

sa incui totul cu mii si mii de lacate

s-alerg de lume intr-un colt stingher

sa strang la piept un vid!

dar sa stiu ca e al meu....



mi-e dor..sa stiu raspunsuri oricare ar fi ele...

caci vezi? ma ratacesc in intrebari

de le-amin se fac mai multe si mai multe..

si-n loc sa-mi fie liber drumul ma intorc..

sa le gasesc...raspunsuri!



mi-e dor sa-mi aud sufletul cantand

caci nu de mult era ..atit de plin de-acorduri

minunate!

acum imi suna a gol ecoul

propriului meu cantec!

CULORILE

Culorile se stompeaza

din tabloul pictat de mina ta

incet incet nu ai mai vrut sa stii,ca l-ai creat

si culorile au inceput sa moara.



ai pictat un rosu absolut

pe-un tainic tarm de ape albastre

iar pe pamintul gri ai pastelat

sute de flori de-un galben nesfarsit



dar eu le simt...culorile din mine

se estompeaza si le pierzi

si se transforma-n umbre pale

iar tu le lasi ,iubitul meu...

gandindu-te deja...la alt tablou...

NU-TI VOI MAI FI

Eu nu-ti voi mai fi in vise

caci cu ele m-ai mintit

iti voi inchide amintirea

cu mii si mii de lacate,departe

de tot ce m-ai facut sa simt.



Eu nu-ti voi mai fi in dimineata

sa te ridic pe cerul vietii mele

si nici in noapte,sa-ti sarut privirea

sa te hranesc cu pulberi de stele

ca visele sa-ti fie paradis



Iti dau drumul sa zbori oriunde vrei

dar cit mai departe de sufletul meu

caci mi l-ai vrut mult mai putin

decit ti l-am daruti doar tie

si te-am iubit..atit de mult!



Eu nu-ti voi mai fi cuvint

caci ti-am vorbit prea mult

cand tu erai plecat cu totul

si n-am stiut unde erai

pina in clipa-n care am citit

urmele tacerii tale

iar eu...nu-ti voi mai fi nimic!