Daniel Dragan

Scurta biografie

Sunt nascut la 20 decembrie 1935, în comuna Glodeni, judetul Dâmbovita.
Studii universitare: Scoala de Literatura si Critica Literara "Mihail Eminescu" a Uniunii Scriitorilor si Facultatea de Ziarisitica din Bucuresti.
Debutul editorial în 1978, cu romanul Doi ori doi, Editura Cartea Româneasca.
Opera mea cuprinde peste 25 de romane, volume de povestiri, teatru, eseuri, memorialistică.
Am lucrat aproape trei decenii în redactia ziarului "Drum nou" din Brasov,am fondat si a condus revistele "Astra" (1956-1958 si 1980-1990); "Brasovul literar si artistic" , serie noua (1979-1981) si "Coresi" (1990-1993), am fondat si conduc Editura Arania (din 1991) si Fundatia Culturala Arania (din 1996)
Sunt presedinte al Societatii Patronilor de Edituri din România, doua legislaturi (1994-1996) si presedinte de onoare al Societatii Patronilor de Edituri din România (1996-1999).
Opera mea s-a tradus si publicat in engleza, franceza, maghiara, germana si rusa.
Sunt de trei ori distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor, Brasov: 1984, 2002, 2004 și cu Premiul Opera Omnia al Uniunii Scriitorilor, filiala Brașov, în 2006.
Sunt membru al Uniunii Scriitorilor, membru al Societății Scriitorilor Târgovișteni, membru al Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român(ASTRA).

Cu multe zeci de ani în urmă, pe când încercam să-mi asum tehnica interogaţiei, l-am cunoscut pe celebrul coregraf Oleg Danovschi. Întrebat ce-i trebuie pentru un bun spectacol, a dat un răspuns năucitor. Mă aşteptam să pretindă un libret inspirat, o partitură genială, un dirijor strălucit, o balerină fulminantă, nu! Maestrul a zis că se mulţumeşte cu un electrician care să pună ştecherul în priză exact când, cum şi unde trebuie şi cu un scrib care să priceapă despre ce este vorba pe scenă şi să ştie ce să scrie la ziar. E de imaginat ce se poate întâmpla cu partitura genială, cu balerina fulminantă dacă la premieră îţi cade decorul în cap. Şi ce se întâmplă cu clipa trecătoare a spectacolului dacă un scrib nu se află prin preajmă să-i confere durată, să învingă efemeritatea!

Daniel Drăgan

4p.

Daniel Drăgan, Bedermeier, Editura Bibliotheca, Tîrgoviste, 2011,226 p.

Proza lui Daniel Drăgan din romanul Biedermeier, roman publicat la editura tîrgovisteană Bibliotheca este una, în primul rînd descriptivă, si mai apoi narativă, desi este încărcată de actiune si de evenimente, care mai de care mai spectaculoase. Ea, proza, se construieste prin rememorare, printr-un fel de descriere ce se aseamănă mai mult cu niste stampe vii aflate în continuă miscare. Această proză pe care o scrie Daniel Drăgan, cel putin în acest roman, îmi pare o proză destul de austeră, care nu se poate desprinde de proza traditionalistă ardelenească, proză în care obiectele si locurile, destul de greoaie ca imagine, cel mai adesea devin personaje, în detrimentul personajelor reale, adică cu viată. Arvinte, eroul romanului „Biedermeier” alege fuga de sine, dar si de trecutul său, si nu neapărat din lasitate, ci, mai degrabă din dorinta de a construi. Fie de a construi o lume nouă, una aproape ideală, fie de a-si construi – re-construi, propria viată. Lumea, în acest roman, pare ca o mobilă primită în dar, dar nu cu o plăcere deosebită, asemănătoare Circului Vlasici din Liubliana, unde Vladia pe numele ei real Pusa, si-a petrecut 6 săptămîni din viata de adolescentă rebelă, dornică de libertate dar si de răzbunare, din dorinta teribilă de a cunoaste si de a se cunoaste, de a se include într-o lume nouă. Si pentru părintii Pusei (Vladiei) lumea este mereu retro, mereu la marginea dintre destin si curiozitate, dintre înger si demon. O altă latură pe care o o explorează, dar o si exploatează, Daniel Drăgan, este continua rupere. Ruperea de realitate, de provocare si chiar una concretă, de părinti, numai si numai pentru a intra în „pielea” unui personaj nou, a personajului visat, de fapt în substanta narativă a unui personaj ideal. Călătoria în lumea aproape ireală si mereu necunoscută a circului, a spatiului închis, a lumii oculte, greu de suportat, si mai ales de cunoscut, este descrisă cu multă fidelitate prin confesiunile, crude, ale Vladiei. Autorul nu scapă prilejul de a descrie si unele întîlniri literare ale studentilor de la diferite facultăti si să aducă în discutie, teoretic, problema, atît de la modă, a postmodernismului care, în fata studentilor, după cum lasă autorul să se înteleagă, a pierdut teren în favoarea romantismului. Daniel Drăgan practică, am putea spune, proza realismului fictional, prin care conturează starea limită a personajelor sau mai bine-zis a personajului pe care îl poartă cu o elegantă de crailîc, prin toate, sau aproape toate mediile sociale, mai ales cel de natură intelectuală, într-o, asa cum spune un personaj al său, „duioasă frivolitate” „cu o voce de violă mătăsoasă si catifelată”. Proza lui Daniel Drăgan are drept suport de constructie o schemă ce se poate lesne observa cu mare precizie: dragostea, cu toate avatarurile si tribulatiile ei, dragostea dintre o nimfă (Vladia) si un om real, profund înfipt în realitatea searbădă, Arvinte. Celelalte personaje din roman reusesc să facă o figuratie calmă, mai mult sau mai putin activă, în acest tablou de epocă fiind piese din mobilierul marca bidermeier. Roman, „Biedermeier”, oferă cititorului o lectură mai mult decît plăcută, evidentiind un prozator de vîrf din literatura română contemporană.
Emilian MARCU