Ovidiu Raul Vasiliu

Bun venit Raul pe noul site si spor la scris, har si inspiratie sa ne incanti in continuare cu minunatele tale versuri.

FC Barcelona..mai mult decât o echipă, mai mult decât un club. Fotbalul a evoluat uimitor în ultimii 20 ani aşa că ce joacă oamenii aceştia nu mai este doar sport..este o frumuseţe care trece dincolo de ceea ce se numeşte sport. Da de', mă scuzaţi, doamnelor, dacă nu vă place..la urma urmei vorba aceea: "nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie!" Totuşi mai sunt şi domni aici, care vor gusta aceste momente de magie. Dar îndrăznesc să sper că le va plăcea şi doamnelor acest clip.

Vă mulţumesc pentru urări. Da, sper să scriu în curând ceva nou.

Minunat albastrul de Voronet care v-a inspirat... respiram poezie numai cind te gindesti la acele meleaguri!

E frumoasa poezia care ai scris-o Raul, te astept si cu alte poezii cel putin la fel de frumoase.Cu drag din drag Mara.

Raul scrie si frumos si bine....lucru confirmat si de persoane mai autorizate ca mine sa faca o critica literara

Bine ai venit, Raul!
Să te citesc e o plăcere pentru mine! Cu drag, Vio

Superbe, e tot ce imi vine acum in minte si nu e doar de complezenta, e ceea ce simt, cu drag din drag Mara.

Raul, vreau sa-ti multumesc ca esti activ pe acest site al asociatiei, site care de fapt nu mai este al unei persoane , ci este al nostru al tuturor. Multumesc pentru modul exemplar in care ti-ai luat in serios calitatea de moderator

Mulţumesc şi eu. O fac cu plăcere şi cu dăruire.

Nu e asa Raul,ca lumea este altfel decit ceea ce atingem?
cuvintele tale de multe ori asta imi daruiesc simtirilor mele : o alta lume

Cam aşa e.. Eu nu pot trăi fără iluzii..iluzii vii, care se mişcă, care trăiesc cum le place lor. Faptul că sunt vii este o dovadă că ceva se întâmplă dincolo de ele...

Îmi cer scuze dacă am supărat pe cineva de pe forum. Nu sunt nici pe departe un sfinţişor.

dar cine este Raul?
cred ca zilnic ar trebui sa ne cerem iertare unii de la altii pentru ca lumea are un sindrom: acela de a privi prin microscop.si atunci bineinteles ca din tintar se face armasar iar fiecare ar trebui sa fie foarte atent cum ,cui,de ce,cind isi adreseaza cuvintele...ca e pericol maaare.....

Imi place "Iluzii miscatoare"...
Referitor la supararea unora de pe forum....nu cred ca este cazul...eu zic ca aici suntem un cerc de prieteni nu niste orgoliosi care se supara toata ziua

Mulţumesc mult pentru felicitare! Un Paşte fericit tuturor!

Am găsit acum câteva minute pe net o poezie de dragoste care m-a lăsat fără grai. Nu ştiu cine e autorul ei, dar o redau mai jos:

"Să mergem amândoi la strâns de fân
Şi soarele sa ne lucească-n coasă
Din când în când în urmă să-ţi rămân
Ca să te văd aprinsă şi frumoasă.
Pe fondul verde să te decupez
Un fel de nimfă cu picioare brune
Şi-n patima magneticei amiezi
Eu să îmbraţişez ce nu pot spune.
Acolo unde nu mai e cuvânt
Şi sângele începe brusc să fiarbă
Să cad asupra ta ca trunchiul frânt
Şi-n dragoste să ne îmbrăcăm în iarbă.
Şi să miroşi a soare şi trifoi
Şi să te-ntorci în paza umbrei mele
Şi să simţim tot cerul peste noi
Şi gărgăriţe clinchetind pe piele.
Şi leneş scuturându-ne de fân
Să trăncănim un soi de amănunte
Din cele ce pe buze mai ramân
Când se arată ploaia dinspre munte.
Şi să uităm şi noi într-adevăr
Din forma noastră peste clai ramasă
Iar tu să-ţi aranjezi zburlitul păr
Privindu-te în luciul blând de coasă."

Intradevar minunata poezie...are niste metafore inedite

Ca intodeauna ma incanta poeziile tale, felicitari inca o data pentru curgerea versului, finetea metafoerlor si profunzimea mesajului, cu drag din drag Mara.

Poţi muri oriunde în lume - aceeaşi singurătate. Dar nu şi aceeaşi părere de rău ca acasă la tine.
*
Motanul a încărunţit stând la pândă, iar peştii în apă dau fără grijă din coadă.
*
Ferească Sfântul să curgă marea în râu, iar nu râul în mare.
*
Dacă Hristos ar muri mereu şi-ar învia în fiecare primăvară ca iarba, miracolul ar dispărea
*
Pământul care refuză să ne întoarcă roada ori nu ne cunoaşte bine, ori îi e lehamite de noi.

(Grigore Vieru - "Taina care mă apără")

Încântată să te citesc suflet de poet. Eu îti dăruiesc un zâmbet.))

Fie ca Sarbatorile Pascale sa-ti aduca in suflet si in viata Lumina Invierii, Un Paste fericit iti doresc.

Doamnelor, vă mulţumesc pentru vizite şi pentru urări. Un Paşte binecuvântat şi luminos tuturor!

Centura neagră


De-atâta timp port centura neagră
a Deşertăciunii
fără vârstă printre ale lumii lucruri
fără vârstă.
Biografii îmi verifică mereu data naşterii
Dumnezeu pe a morţii.
M-am născut a doua zi de Paşte
a anului 195... Era 7 april.
Iisus abia înviase şi până la Înălţarea
de-a dreapta Tatălui mai erau câteva zile.
Ursitoarele mi-au prezis că voi fi bogat.
Şi n-am fost.
Că voi fi fericit. Şi n-am fost.
O, dar biografii ştiu mult mai mult!
Ei îmi modifică mereu data naşterii
Dumnezeu pe a morţii.

De-atâta timp port centura neagră
a Deşertăciunii.
Fie-mi, Doamne al văzutelor şi nevăzutelor
şi acest păcat o virtute!

(Daniel Corbu - "Eonul marelui desant")

Întunericul nu-l deranja pe Spas. De când s-a pomenit în captivitate, căpitanul a îndrăgit semiîntunericul şi abia aştepta să vină noaptea, pentru a rămâne în întuneric, unu la unu cu gândurile sale.
El stătea ore întregi pe patul său îngust şi se lăsa purtat de rugăciuni şi cugetări. Recunoştea în faţa celor mai buni prieteni că îi era dragă noaptea, precum dragostea mamei. Întunericul ascundea pereţii închisorii, înghiţea hotarele dintre ţări şi popoare, hotarele dintre trecut şi viitor, îi ascundea corpul de proprii săi ochi şi îi lăsa doar sufletul. Aşa putea să discute cu sine însuşi, fără martori oculari.
Întunericul îl ridica în depărtările cerului, de unde oamenii i se păreau mai buni decât erau ziua şi îi provocau milă şi compasiune, iar compasiunea îi face pe oameni mai frumoşi, precum face mai frumoasă şi orice vietate de sub cerul albastru.
O tu fericire a nopţii! O tu, linişte blagoslovită! Nu vă grăbiţi zorilor, nu te grăbi ziuă! În întuneric, Spas se afla printre cei mai buni interlocutori, chiar dacă îi lipseau oamenii. Cel mai de preţ interlocutor al lui era chiar Dumnezeu...

(Sf. Nicolae Velimirovici - "Tărâmul inaccesibil")

HRISTOS A INVIAT

Adevarat a Înviat! Deja mă gândesc cum o să sfârâie mititeii pe grătărel sămbătă la Casa Sadoveanu..

O profesiune de credinţă


Pentru mine, Poezia face parte din iluzia universală. Ea este imensa bucurie uimită pe care trebuie că au simţit-o la prefacerea apei în vin, cei aflaţi la nunta din Cana Galileii. Iar poetul este cel ce repetă la nesfârşit, întotdeauna altfel, prima minune.
Prin urmare, cred în poezie nu ca într-o profesiune, ci ca într-un miracol. Un miracol care ţi-e dat sau nu. M-am considerat întodeauna un locuitor al emoţiei. Întâlnirile cu poezia sunt rare. Poezia vine şi pleacă. Te lasă de multe ori deznă-dăjduit şi cu mâinile goale. S-o opreşti, imposibil. E ca şi cum ai încerca să păstrezi cu tot dinadinsul mireasma florii în pumn. Dar nu cunosc întâlniri mai înalte, mai disperate, mai brutale şi mai serafice decât cele cu poezia. A scrie poezie: încă un mod de a te convinge că exişti. Şi o faci permanent, convins că numai scriind poţi alunga moartea la câţiva paşi mai încolo. Şi când crezi că ai alungat-o, mai adânc o găseşti instalată în miezul lucrurilor.
A scrie poezie în aceste vremuri: ce ocupaţie donquijotească! De vreun secol încoace avangardismele, integralismele, tehnicile postmoderniste ale discontinuităţii şi pluralismului, limbajele experimentale au complicat totul. Fără îndoială, poetul a decăzut din rolul de sacerdot al cetăţii, de apostol al umanismului, însă poezia, îmi place să cred, tinde să revină la simplitatea ei presocratică. Încerc să-mi închipui câtă linişte olimpiană avea poetul de acum câteva mii de ani care nu trebuia decât să numească. O numire cum ar fi "copac pasăre spumă de mare" te trimitea, fără niciun fel de paşapoarte vizate, într-o stare poetică.
Niciun poet nu iubeşte şi nu aplaudă canoanele. Dar şi le prepară pe ale sale şi le arată lumii ca forme ale libertăţii. Fiind o formă de libertate canonică, menţinută în metafizic, poemele din cărţile mele pot fi citite ca impresii ale navetei între mine şi mine, între mine şi lume, între ideal şi realizabil. Pe de altă parte, orice carte a noastră de revelaţii lirice aparţine fericirii de a sta mereu în deschiderea fiinţei şi, în egală măsură, eşecului de a nu o fi cucerit niciodată.

(Daniel Corbu - "Eonul marelui desant")

Take That - Back for good de djoik

remarcabil cuvintul tau si in versuri albe...
melodicitatea exista

mulţumesc, Anca..eh, e mult de lucru.."armata e lungă", vorba aceea

Cât la sută e muzică aici şi cât e poezie? Nici soliştii nu ştiu şi nici ascultătorii