Adelina Ciocan

Prinţul Andrico

de Adelina Ciocan

Regatul Soarelui

Trăia odată într-un ţinut îndepărtat, peste şapte mări şi şapte ţări, un rege împovărat de grijile şi nevoile regatului său. El avea un fiu, pe nume Andrico, ce avea 14 ani, dar era foarte isteţ şi priceput în toate cele.
Regatul era unul însorit, plin de verdeaţă şi frumuseţe dar era mereu călcat de un balaur fioros, balaurul Marco, şi oamenii aveau multe necazuri din pricina acestuia. Marco fura cele mai frumoase fete din regat şi le ascundea în adâncurile pământului, unde îşi avea el locuinţa.
Trecură cinci ani şi nimeni nu îndrăznise să îl înfrunte pe balaurul cel fioros şi hain la suflet, când într-o zi frumoasă de toamnă, însuşi Andrico şi-a luat inima în dinţi şi a pornit spre tatăl său, cu gândul de a-l ruga să se lupte chiar el cu acel hain şi dispreţuitor balaur.
S-a prezentat în faţa tatălui său şi l-a rugat cuviincios, aşa:
-Dragă tată, te rog din toată inima sa îmi dai binecuvântarea de a mă lupta cu Marco. Prea multe lacrimi s-au scurs din ochii mamelor, prea multi iubiţi îşi jelesc iubitele ascunse în adâncurile pământului.
-Îmi pare rău, Andrico, eşti singurul meu fiu, tu vei moşteni tronul. Nu te pot lasa. Poate alt voinic din regatul Soarelui o să dorească să îl înfrunte pe balaur. Să mai aşteptăm.
Tare s-a mâhnit Andrico de spusele tatălui său şi pentru că ştia foarte bine că nimeni nu va îndrăzni să-l înfrunte pe balaur, a pornit fără ştirea tatălui său spre tărâmul Întunericului să îl caute pe Marco şi să îl înfrunte vitejeşte.

Călătoria

A pornit prinţul, călare pe un armăsar mândru, prin pădurea cu ramuri de argint şi asculta îngândurat trilurile măreţelor păsări ale paradisului ascuns.
Aici nu călca picior de om şi Andrico ştia că are de înfruntat multe pericole.
Călătoria a fost lungă şi costisitoare, pentru că frigul toamnei începea să muşte din trupul nopţilor şi feciorul nostru se ştie că nu avea nici un adăpost, el dormea sub cerul albastru şi sclipitor ca giuvaerul.
Aşa a mers el cale lungă nouă zile, când deodată, în pădurea aceea spearpă, a găsit un pom cu mere de safir. S-a aşezat la rădăcina lui şi când s-a făcut noapte şi stelele sclipeau şăgalnic pe bolta înaltă, nu mică i-a fost mirarea când pomul s-a preschimbat într-o bătrânică plăpândă şi blajină ca o bunicuţă din strana unei biserici.
Bătrâna doar îl privea şi chiar dacă prinţul încerca să intre în vorbă, ea nu reuşea să spună nimic, pesemne era fermecată sau blestemată.
În schimb, ziua, prin toiul amiezii, Andrico aude vocea stinsă şi tremurată a femeii care îi cuvântă aşa:
- Dragul meu prinţ din regatul Soarelui, dacă vrei să mai salvezi Soarele şi fetele furate de balaurul Marco, ajută-mă să mă prefac din nou în zâna Luminii şi a Soarelui ce am fost cândva. Pentru că şi eu am fost vrăjită de Marco, şi nu îmi mai pot arăta chipul în lumina zilei, nici sufletul în liniştea nopţilor.
-Dar cum aş putea să te ajut? întrebă mirat Andrico, neputând să nu se mire de o aşa situaţie, şi bineînţeles că trebuie să-l credem, pentru că fiecare copil ar fi mirat dacă ar auzi un pom vorbind în mijlocul amiezii.
-Te voi îndruma eu ce să faci, dragul meu, se auzi mai clar glasul din trunchiul pomului cu fructe de safir. Adună în seara asta nişte apă din fântâna fermecată de la capătul pădurii şi culege multe mure. Eu o să mănânc fructele şi o să beau apa aceea vie şi o să mă preschimb în zâna Soarelui care am fost cândva. Nu uita că balaurul mai are în plan să fure Soarele, pe tatăl meu şi să îl pună în lanţuri în adâncurile pământului, pentru a lăsa lumea să orbecăie prin Întunericul său, ca să fie el stăpânul lumilor.
-O să te ajut, răspunse Andrico îndârjit. Nimeni nu o să schimbe planul lui Dumnezeu. Nici măcar fiorosul de balaur Marco.Lumea are nevoie de lumină, mai adăugă el şi porni spre marginea pădurii ca să caute fântâna şi fructele cu pricina.
Dar, Doamne, în seara aceea a văzut ceea ce nu crdea că va vedea vreodată.
După ce a mâncat şi abăut apa fermecată, în faţa lui stătea acum o zână de o gingăşie aparte. Avea părul mătăsos, din fire de aur, ochii îi erau de cristal albastru, iar pielea îi era ca de catifea. Avea o rochie ţesută-n diamante multicolore, conduri de argint, multe brăţări, inele, coliere din cele mai nobile materiale, iar în mână, nu o să credeţi, avea acea baghetă fermecată, pe care o au toate zânele bune.
Atunci, ca să îi dea puterea necesară de a înfrunta balaurul, doar l-a atins pe frumosul Andrico pe umăr cu bagheta magică şi băiatul a simţit cum se umple de o putere nestăvilită şi de o energie ieşită din comun. Vouă vă pot spune şi că... atingerea aceea l-a făcut să se îndrăgostească de zâna Soarelui. Ce mai putea face? Doar să înfrunte pericolele şi să se întorcă la frumoasa lui ca să o ceară de la tatăl ei de soţie...Dar vom mai vedea...

Lupta cu forţele naturii

Cu cine credeţi că se va lupta mai întâi pentr a-şi încerca forţele? Ei, da, cu nimeni alta decât cu Prinţesa Vânturilor, care era de o frumuseţe desăvârşită, dar aprigă la mânie şi ar fi vrut să dărâme toţi copacii în calea ei şi să aducă furtuni peternice, potop peste capul lumii, doar era verişoara balaurului.
Adrico a apucat-o de după umeri şi a aruncat-o în prăpastia cea adâncă, acolo unde locuia balaurul. S-a auzit un ,,aaaaa,, prelung, doar atât a mai rămas din ea, un simplu ecou risipit.
Asta a fost uşor, pentru că acum venea spre el, ca un tunet, Craiul Apelor Tulburi. Venea cu şuvoiul de apă întunecat pe umeri şi stiga cât putea, ca să îl înspăimânte pe feciorul noostru, Dar Andrico nu era un oarecine, el era fiul regelui de peste şapte mări şi şapte ţări şi mai avea o mare responsabilitate, aceea de a aduce pe obrazul tatălui său liniştea şi de a ogoi durerea mamelor rămase fără de fiice. Aşa că s-a luptat vitejeşte, a folosit chiar puţină apa rămasă de la frumoasa zână şi, pe furiş, a înfulecat câteva fructe de zmeură din pădurea de argint pe care zâna i le pusese într-o bocceluţă.
Se lasa apusul şi cei doi voinici încă se luptau, dar deodata, vâzând că se lasa întunericul, Andrico a prins noi puteri şi l-a înfipt în pământ pe Acest prinţ al apelor turbate şi l-a lăsat acolo, înfipt în pământ până la jumătate, poate mai stă acolo şi astăzi, asta nu mai ştiu.
A plecat prinţul Andrico să îl caute pe Marco, pentru că liniştise vânturile, liniştise apele, doar pe balaur mai trebuia să îl înfrunte.
Zâna i s-a arătat că o închipuire vorbitoare şi i-a mai zis:
-Dragul meu prinţ, balaurul se află în spatele unei stânci numită ,,Sirena Viselor,, dar pentru a ajunge aolo trebuie să ai mare grijă. Dacă te caţeri pe acea stâncă, vei fi transformat în stană de piatră şi tot ce ai făcut până acum se duce de râpă. Tu doar găseşte calea până acolo şi aşteaptă să coboare balaurul. Îţi mai spun că are o gură aşa de mare, încât ar purea înghiţi pe loc un oraş cu blocuri şi oameni cu tot şi când se înfurie scoate flăcări aşa de mari, de zici că-s flăcările Iadului. Ochii lui pot topi un om într-o clipă. Tu să te lupţi cu el ziua, pentru că ziua puterile îi scad, dar noaptea întunecată este izvor nesecat de putere pentru el. Întunericul este hrana lui. Te las acum, dar ai mare grijă.
S-a cutremurat oarecum Andrico de cele auzite, dar cum să scapi de teroare şi frică altfel decât întruntându-le.
El a pornit mândru, călare pe acelaşi armăsar căruia acum îi crescuse un corn de aur în frunte, poate tot o vrajă frumoasă de a zânei era şi asta, ca să fie şi armâsarul un ajutor de nădejde şi să îl înţepe în inimă pe balaur dacă stăpânul său ar fi fost răpus la pământ de urgia nestăvilită a duşmanului.

Întunecatul balaur Marco

Balaurul se apropia pe neaşteptate de Andrico şi îl atinse aprig cu o flacără albastră pe umăr. Îndrazneţul voinic nu se sperie ci scoase sabia şi i-o înfipse adânc în piept. Balaurul a sângerat dar şi-a revenit repede şi l-a ridicat pe Andrico până la cer, după care i-a dat drumul între statuile din piatră , care parcă îl priveau cu ochi goi de granit. Durerea a fost mare şi în dreptul inimii i se deschidea o rană. Andrico a amorţit de durere, dar când a deschis ochii a zărit-o pe zâna Luminii , care se numea zâna Alice. Ea îi obloji şi îi curăţă rana adâncă.

Era frumoasă. Îmbrăcată cu o rochie din catifea albastră ca cerul senin şi la poala rochiei avea cusute safire culese chiar de ea din pomul fermecat al pădurii. Pe cap putra o pălărie tot din catifea, de aceeaşi culoare, împodobită cu o pană albă ca spuma laptelui, care-i ajungea până la talie . Avea ghetuţe din catifea albastră , brodate cu fire de aur şi ţintuite cu perle şi nestemate.
Balaurul a fost orbit de strălucirea ei şi a căzut fulgerat de lumină, la pământ.
Aşa a scăpat prinţul, datorită frumuseţii şi luminii zânei Alice, fiica Soarelui Răsare.
Cu toate că era grav rănit , prinţul tot a avut puterea să o însoţească pe Alice la tatăl ei ca să o ceară de soţie.
Bineînţeles că Soarele a fost încântat sa aibă aşa un ginere şi a dat binecuvântarea sa.
Trebuia să se întoarcă doar şi la tatăl său să îi dea vestea cea bună şi să îşi ceară iertare pentru că a pornit în această luptă fără încuviinţarea lui.


Căsătoria



Au pornit împreună spre regatul îndepărtat , au călătorit pe acelaşi unicorn fermecat şi într-o zi frumoasă de vară au ajuns istoviţi la poarta regatului.

Tatăl era aşa de îmbătrânit şi îngrijorat încât îşi ducea zilele doar în camera lui, cerând slujitorilor să nu îl mai deranjeze.
Dar când a auzit ca să întors Andrico, a sărit din patul suferinţei sale şi l-a îmbrăţişat ca pe un fiu pierdut şi regăsit .
Andrico şi-a cerut iertare, l-a anunţat că a scăpat regatul de furia balaurului Întunecat şi a prezentat-o pe viitoarea lui soţie, care l-a ajutat, aşa cum a ştiut ea , s-a scape de duşmanul cel neînfricat.
Pe loc s-a stabilit şi nunta. Alice era cea mai frumoasă mireasă care a trăit vreodată în acel regat şi avea zâmbetul cel mai curat.
Au chefuit şi au mâncat cele mai bune bucate şi de atunci în regatul acela domneşte lumina şi pacea.



-Copii, am să vă rog să mai veniţi cu mine în lumea poveştilor. Nu-i aşa că e
M I N U N A T Ă?

Bine ai venit, Adelina, în Universul Prieteniei! cu drag

Minunata este lumea povestilor....dar povestea ta este incantatoare...am asteptat continuare cu sufletul la gura...felicitari !!!

si eu o felicit...ti-am povestit ca le-am citit-o copiilor la şcoală şi ei au crezut că e scrisă de Ion Creangă...nu o fi chiar aşa , dar merită încurajată.multumim de lectură şi aprecieri, Rodica

Chiar merita incurajata si iti multumim ca ne-ai oferit posibilitatea sa fim printre primii cititori ai acestei micute viitoare mare scriitoare, nu numai ca e un copil minunat, dar si scrie foarte frumos, ai de ce sa fii mandra Dorina, felicitari.

Buna, Adelina! Foarte frumos şi bine scrisă povestea. Citeşte mult şi scrie mereu! Vei vedea că vei scrie poveşti, poezii, proză poate..de care acum te-ai mira şi tu necrezând că ar putea fi scrise de tine.

Va multumesc pentru primirea calduroasa pe acest site.
sunt onorata sa lansez o carte de povesti prin Asociatia dumneavoastra.
Deocamdata o sa raspund de pe pagina mamei.
Cu respect, Adelina Ciocan

Era o zi nu tocmai obişnuită de primăvară. Pe bolta albastră se învârteau lacrimi pufoase de împărăteasă întristată. Florile se desprindeau ca nişte aripi uşoare din curcubeul ce străpungea de-a curmezişul cerul.Livada cu pomi de smarald se îmbrăca, a nu ştiu câta oară, în haine de sărbătoare ce vor da cândva roade: mere argintii şi pere de aur , câte vei dori.
Undeva, departe, o pasăre albă colora cu o pensulă viu colorată natura. Pensula magică o primise în dar de la zâna Primăvară şi o păstra cu sfinţenie în poşeţica pe care şi-o prinsese la brâu cu o cingătoare de aur.
Un licurici micuţ, pe nume Scarf,  se gândea că într-o zi aşa de frumoasă s-ar cuveni să facă o scurtă plimbare prin grădina fermecată.
S-a îmbrăcat cu hăinuţe noi, s-a primenit şi a pornit aşa, hai-hui. Când deodată, surprins de strălucirea Soarelui, a adormit- vietate mică şi neînsemnată ce era, chiar la poalele unui copac umbros ce îl crezuse o binecuvântare în vacarmul luminilor care îi străpungeau ca nişte ace, corpul.
Au trecut vreo şapte ore şi s-a lăsat seara.
Soarele a pornit în pas somptuos, cu o extremă eleganţă, înspre pătuţul său de smaradl, lăsând în urma lui doar locul strălucind ca o sferă arzătoare. Acesta era Apusul.
Simţind răcoarea şi întunericul aşezate peste trupuşorul lui micuţ, licuriciul Scarf s-a trezit buimăcit de o aşa situaţie şi a pornit-o prin livada aceea nemaipomenit de frumoasă.
Dar ce să vadă? Aproape nu-şi credea ochilor...Prietenii lui erau sus, sus de tot...
Şi le strigă cu sufletul la gură:
-Hei, prieteni! Prieteniiiiii! Aşteptaţi-mă! Unde vă duceţi? De ce nu mă luaţi şi pe mine?
Supărat că aceştia nu îi răspund, porni pe o rază a Lunii chiar spre ei, acolo , în cer.
Pe drum l-a cuprins de după umeri o ceaţă densă şi cenuşie.
-Te rog eu, dragă ceaţă, dă-te la o parte...Merg după nişte prieteni.
Fără multe rugăminţi, ceaţa s-a îndepărtat.
În gândul lui, Scarf îşi zice: ,,mama-mia, ce o fi şi asta?...Să fiu eu o persoană chiar aşa de importantă, de m-a ascultat?,,
Era întradevăr un licurici neobişnuit de strălucitor şi special, să ştiţi...
Dar a trecut şi peste asta, aşa cum treci peste un gând necruţător pe care îl abandonezi pe nu ştiu unde...
Mergând el, cuprins de o oarecare care nelinişte, s-a întâlnit chiar cu stăpânul cerului, cu Soarele.
Acesta s-a trezit din somn, buimăcit şi el acum de strălucirea bucăţelei de lumină şi l-a întrebat :
-Ce cauţi părticică la fel de strălucitoare ca şi mine, pe aici, prin cer?
-Îmi caut nişte prieteni.Dar nu vreau să te superi pe mine pentru îndrazneala de a călca până aici.
-Dacă vrei să îţi vezi aşa-zişii prieteni, va trebui să treci un test. Eşti de acord?
-Bine, aş face orice să fiu din nou împreună cu ei. Îmi sunt ca nişte frăţiori. Ce ar trebui să fac?
-Eu cred că m-aş mulţumi cu o poveste. Mie nu-mi spune nimeni poveşti şi tare îmi plac.
-Vai, dar sunt aşa de obosit: Am urcat cu mare greu până la tine. Dar, fie...
Şi-a început frumosul licurici a străluci într-o poveste din care începea să se deşire firul fără de sfârşit şi tare -a mai bucurat bătrânul Soare.
-Aşa mai zic şi eu...tot să ascult poveşti. Frumos. Te rog să te duci acum lângă Cei ce strălucesc. Adică lângă stelele mele...
-Cum lângă stele...Nu sunt licurici? Adică prietenii pe care îi caut?
-Nu. De lângă voi, pe pământ, par licurici.Dar sunt stele.
-Ooo, şi am bătut atâta drum...
-Da, dar mi-ai spus o poveste care te-nalţă şi n-ai venit degeaba.
-A fost plăcut.Dar mi-aş dori să plec acasă. Poţi să mă ajuţi?
-Închide ochii! Aşa...Visează...visează...
Şi brusc, Licuriciul s-a trezis mahmur şi transpirat în pătuţul său. Alături, în alte pătuţuri strălucinde, dormeau liniştiţi prietenii săi care au făcut cu el o petrecere în pijama, în seara aceea.
Dar, Doamne, cine ştie pe unde or fi călătorit şi ei pe-o aripă de vis.
-Ce vis frumos! Ce vis frumos! se minuna Scarf întinzându-şi braţele micuţe şi deschizând larg geamul strigă din răsputeri:
-Să intre Soarele! Să intre Soarele!
Într-adevăr, un vis frumos, am gândit eu cuibărindu-mă în gândul meu de licurici.

In fiecare din noi exista un Scarf, licurici. Felicitari Adelina, mi-a placut povestioara ta, mai astept si alte povesti.

va multumesc, am multe povesti din astea...caietele mele de lectura sunt pline...doar sa le redactez. ma bucur daca v/au placut. cu drag, adelina

Dar tu chiar scri minunat Adelina...mi-a placut mult si povestea cu licuriciul Scarf

Felicitari Adelina si mult succes pe acest drum al creatiei literare !!!

Lăsaţi copiilor, ferestrele deschise spre inimă!
Ca florile de mac în lanuri aurii
Voi , bobocei , sub soare înfloriţi,
Eroi în basmul vieţii să ne fiţi
Şi cântecul de mierlă pe câmpii!

.................................................

Căci rostul nostru de a fi părinţi
Nu poate fi înlocuit nicicând , nicicum.
Că un copil nu creşte-aşa , oricum,
Ci cu iubire şi lumină de la sfinţi.

S-ar ofili bobocii-n întuneric
Fără iubire , fără mângâiere.
Cu zâmbetele sugrumate de durere
Să nu le mutilăm chipul angelic!

Cu nepăsarea noastră şi absenţa
De lângă ei, atunci când au nevoie.
Să cerem peste tot bilet de voie,
Să onorăm copiii cu prezenţa!

Cu chei de gât s-or rătăci-n tăcere,
Pe drumuri fără semne la răscruci.
Şi se vor aciua în cuib de cuci
Fără discernământ, fără părere.

Să nu-i lăsăm să nu mai aibă vise!
Şi să-i îmbrăţişăm din când în când!
Chiar de nu-i timp, să le lăsăm pe rând
Copiilor, ferestrele spre inimă deschise!

Felictări, Adelina!
Copil rupt din soare , cu ochi de cer senin!
Astăzi, de ziua ta şi a copiilor din lumea întreagă ai făcut primul pas spre o frumoasă carieră de poet!
Să-ţi fie muza , mereu aproape, gândul liniştit, pasul senin şi inima îngemănată cu iubirea universală!
Vei creşte frumos, şi mai frumos, căci ai lângă tine o mamă specială, care va şti să îţi arate drumul drept atât cât trebuie; apoi , să-ţi lase zborul liber către înalţimi pe care ea , poate nu le-a atins...Astfel îi vei împlini visul!

La mulţi ani frumoşi şi cu noroc!
Violetta,cu iubire de copii!

Felicitări, Rodica!
Mi-ai spus mereu:
-Uneori e greu, dar merită!
-Da, merită! Când vezi atâtea feţe fericite, zâmbete în toate părţile, emoţii, cum să nu îţi crească inima cât plămânul? Atunci eşti motivată să mergi înainte, mereu mai sus, spre a atinge noi dimensiuni ale conştiinţei, ale frumosului şi împlinirii, ale bucuriei şi iubirii de oameni...
Felicitări pentru puterea ta de muncă, pentru dăruirea ta şi pentru că ne aduni mereu în jurul tău, învăţându-ne din mers cum să fim frumoşi, cum să ne iubim pe noi şi pe cei de lângă noi, cum să scoatem binele şi bunătatea din sufletele adormite uneori d esentimente , altele decât cele orodoxe...dar suntem oameni!
Mulţumesc pentru prietenia ta şi pentru cuibul de linişte şi frumos pe care mi l-ai oferit acum mulţi ani şi pe care nu mi l-a luat sau dărâmat nimeni!

Cu iubire şi admiraţie profundă, cu prietenie sinceră şi cu mare drag, Vio

multumim Violeta.A fost o zi deosebită pe care nici un copil prezent acolo nu o va uita vreodată.multumim celor ce sunt alături de noi.cu drag, dorina

multumim, doamna Olina.

Iepurașii
de Adelina Ciocan

A fost odată ca niciodată o iepurică cu numele de Rica.Ea trăia într-o căsuță frumos decorată cu steluțe argintii,geam făcut din porțelan,vopsea bej cu triunghiuri colorate și acoperișul de culoare cărămizie.

Într-o zi, Rica le-a spus iepurașilor:
-Eu mă duc să iau ceva de-ale gurii în târgul "Floarea albastră",voi doi așteptați aici.
-Așa vom face!au spus iepurașii voioși.
După un timp, iepurașii s-au hotărât să se culce.La un moment dat, pe fereastră intră un domn îmbrăcat cât de cât mai sărăcuț,cu părul mai lung,cu ochii negri ca abanosul,înalt și cu un mieluț alb ca spuma laptelui.
-Ce frumoși sunt acești iepurași!spuse domnul cu o voce plăpândă, după care dispăru.
Imediat ce dispăru, ieprașii se treziră.
-Bambi,am visat un vis mai ciudățel...Tu nu ai visat ceva înfrioșător?zise Iepurică.
-Și cum a fost?întrebă Bambi.
Până se pregăti el să răspundă, pe masă au apărut trei talismane,o pană din ametist,o foaie de cristal, nouăsprezece cuvinte de aur și un glob mare făcut din nestemate,ametiste,cristale,safire,bronz,aur,argint și chihlimbar. Globul arăta perfect numai că lipseau câteva piese.
-Cine a adus toate acestea?întrebă Iepurică.
-Nu prea cred că o să aflăm acum, mai bine să ne culcăm,zise Bambi țopăind.
La culcare,cei doi iepurași l-au visat pe acel domn care le-a spus să plece de acasă pentru a-l ajuta să găsească cele trei pietre :nestemat,safir și ametist. Ziua următoare au rugat-o cu cele mai mieroase cuvinte pe mama lor să caute aceste pietre pentru a avea mai multe bijuterii, mai mulți prieteni, bani și mai mulți morcovi.
Spre seară,mama s-a hotărât să îi lase să plece ca să caute pietrele.
Pe drum s-au întâlnit cu câmpii vii plin de animale și flori,arici care de care mai grăsuți,căprioare colorate ca un lapte cu cacao, balonașe viu colorate care zburau prin cerul azuriu,trandafiri care îți lăsau parfumul ca dar și izvorul care-ți lăsa gura apă doar când îl vedeai.
Acolo,ei s-au mai întâlnit cu niște copilași iubitori de animale care i-au adăpostit pentru o noapte deoarece și-au dat seama că mai aveau puțin timp.
Au ajuns într-o poieniță iar acolo au dat de o pietricică prețioasă care era safirul.Nu prea au văzut-o deoarece era prea sclipitoare așa că s-au gândit bine și au chemat-o pe regina furnicilor, Albarosa.
-Cu ce vă putem ajuta? întrbă Albarosa.
-Păi,noi nu vedem ce sclipește acolo și am vrea să știm ce este.Ne puteți ajuta?au întrebat iepurașii.
Fără a mai rosti o vorbă,Albarosa i-a trimis pe slujitorii săi să aducă ceea ce era strălucitor ca ei să poată desluși ce este.
-Vaaaaai!Ce frumos strălucește safirul!
În continuarea drumului, ei au văzut nestematul într-o cascadă de cristal. Bambi a încercat să o ia dar nu a reușit.Atunci și-au adus aminte de cartea "Prințul cascadei" și l-au chemat punând o lăbuță în cascadă. Prințul cascadei a sosit vesel și i-a întrebat de ce l-au chemat, iar iepurașii i-au răspuns că vor acel nestemat de pe cascadă.
-Vi-l dau imediat, pentru că sunteți cu inima curată, spuse prințul cu un zâmbet larg.
Prințul le-a dat nestematul și le-a spus să se grăbească deoarece fiecare secundă este importantă în timp. La aceste vorbe, iepurașii au plecat iute cu piciorușele lor unde au văzut cu ochii.Ei au ajuns la o căsuță făcută din bijuterii iar în vârful casei se aflase ametistul. Iepurică a bătut la ușă iar o fetiță mică a ieșit și a întrebat ce doresc.
-Noi am dori ametistul acela, din vârful căsuței tale.
-Eu nu pot să vi-l dau deoarece sunt prea mică.
Iepurașii și-au pus în gând să cheme pe cineva ca să poată lua ametistul.Atunci,au văzut că în fața lor a apărut domnul cu un mielușel și mai alb.El i-a ajutat să culeagă ametistul după care a dispărut.
Când au ajuns acasă au pus două pietre în glob. Ca prin minune,un îngeraș a căzut din cerul albastru închis și le-a dat o biluță argintie cu pete albe.
-Aceasta este o mingiuță fermecată,dacă pui lăbuța pe ea și îți pui o dorință, ți se îndeplinește.
Când au pus ultima piatră în glob, totul s-a transfot în ceva mai frumos și mai colorat iar casa a devenit un palat minunat cu mulți morcovi.
Și au trăit până la adânci bătrâneți. Ba cred că mai trăiesc și astăzi, așa mi-a spus aseară o furnicuță cu aripi de mătase care mi-a poposit în fereastră.

îi spun bravo, Adelinei, pentru că a scris, azi, povestea această și o rog să mai scrie ca să nu piardă aceste povestioare, prin caietele de școală.

Violeta îți multumim pentru sufletul tău frumos

Mei-mei..tare norocoşi iepuraşii ăştia că s-au ales cu atâţia morcovi. Normal că mai trăiesc şi azi, că doar safirul, ametistul şi nestematul erau fermecate. Bravo Adelina! Îmi place povestioara ta.

Îmi plac primăverile
de Adelina Ciocan

Îmi plac primăverile astea cu nori ca niște prăjiturele pufoase de vanilie, cu cer azuriu și florile sclipitoare care îți zâmbesc mereu, cu toată gura, ca niște copii de curcubeu.
Eu eram în vacanță și stăteam la geam împreună cu prietena mea, Mara. Admiram frumusețea aceea parcă nelumească și încercam să nu pierdem nici o trecere.
Așa o a părut rândunica aceea cu piciorușele fine și cu ciocul ei neobosit. Ciripea dezumflându-și gușa roșioară. De unde venea? Ce căuta ea aici, an de an?
După atâta drăgălășenie, m-am apropiart și am ascultat-o.
Iată ce-mi zise:
-Bună! Eu sunt o rândunică din alte vremuri...
-O rândunică de aceeadin poveste, care vorbește? întrebă nedumerită Mara.
-Da, sunt mai specială. Dar sunt și altele, care nu pot vorbi, dar pe care voi trebuie să le ocrotiți , să le iubiti...Ele sunt mesagerele unor oameni care au plecat de pe pământ și acm se întorc în tril de păsărele. Vă spun multe, numai că voi nu prea le auziți, sau...poate nu mai aveți timp, s-a lăsat gânditoare pe pervazul umed, rândunica.
-Dar, cum au fost călătoriile tale prin tările acelea ale Soarelui? am întebat-o eu încet, ca să nu o sperii.
-Oooo, fascinante, fscinante. Am trecut pe deasupra apelor mărilor, a pădurilor îndesate de animale periculoase, pe deasupra munților cu creștet măreț și ultimul și cel mai interesant a fost oceanul, o întindere fără de margini...
-Doamne, Oceanul? Dar el e tare departe!!! ne-am mirat noi într-un singur glas.
-Spune, am insistat eu, tu de ce iubești țara noastră? De ce te întorci aici continuu?
-Păi, cum să vă spun, eu aici am o mulțime de prieteni, înțeleg chiar și limba voastră și e singura pe care o înțeleg dintre toate limbile pământului, pentru că aici am deschis și eu ochii pentru prima oară, ca și voi. Vedeți, oarecum, semănăm.
Vreți să vă învăț să zburați?
Noi am rămas cu gurile căscate:
-Se poate?
-Da. Numai să îți dorești cu adevărat.
Și prima lecție începea:
-Închideți ochii, dați ușor din brațe, așa , ca și cum ar fi aripi.
Doamne, puteam zbura...am mai făcut o tură, încă o tură.
-Hai la masă! a strigat mama.
-Mulțumim, rândunico...tu chiar ne-ai învățat să ne îndeplinim dorințele. Cheia e în a dori ceva cu adevărat.
-Să fiți sănătoase...Dar ce mi-e foame, a zis ea, privindu-și burtica goală.
-O să-ți aducem și ție. Noi iubim și orcotim păsărelele, pentru că sunt minunile vieții pe pământ.
După ani și ani, aceeași rândunică s-a întors ca să mănânce boabele de rouă din fereastră. Azi, ea învață alți copii să zboare.

povestea este scrisă din caietul Adelinei,data temei:5 ianuarie 2009...vezi, Mara...cuvintele atrag oamenii...Adelina te-a văzut prietenă cu mult timp înainte de a te cunoaște ...era si înainte de a debuta eu, la universul prietenie, eu am debutat în decembrie

Din lumea imaginației mele
de Adelina Ciocan

8 aprilie 2009 (temă)

Adelina , termină povestea!spor la scris!

AVENTURILE GASTII.(A.G)SEZON 1.
I-i-i wanna go...(suna telefonul Amandei)
Amanda:Alooo:->,cine e la telefon?
Jessica:Hei,Amanda,ce faci ?Nu ne-am mai vazut de mult timp :-*.Vrei sa ne intalnim la mine acasa intr-o ora?Invit toata gasca!!
Amanda:Jess!!!Tu esti?!?Eu fac bine,ma plictiseam in casa ca nu merege nici Tv-u nici net-u si nu aveam ce sa fac.Siguur,ne intalnim intr-o ora.Pupici :-*
Jessica::-*
In timpul acesta,Amanda se pregatea pt. a pleca la Jessica. Deodata,se aude un zgomot dinspre usa.Ea il ignora si incepe sa se fardeze.Vazand ca nu
reactioneaza,se aude un tipat dinspre pod.
Amanda:OMG,ce s-a intamplat?Mai bine ma duc sa verific,zise Amanda cu o voce tremurata.
Cand ajunge langa usa podului nu vede nimic.Se duce in pod,aprinde lumina si cerceteaza locul.Dintr-o a,din tavan cade o scrisoare.Amanda o citeste:
„Vino la ora 00:00 noaptea in locul acesta cu lumina stinsa si cu toti prietenii.”
Amanda inspira usurata crezand ca este o gluma prosteasca de-a surorii ei mai mari,Eliza.
Se intoarce in camera ei si o suna pe Jessica.
Amanda:Jessica,vrei sa te ajut sa inviti toata gasca?Nu ma supar...Chiar insist...Nu am ce face acasa...
Jessica:Oh,sigur.Dar nu cred ca vrei pt. ca numai pe tine te-am invitat si mai sunt multi din gasca...:-(
Amanda:Lasa ca ii chem eu,bine?
Jessica:Mersi mult,Amy...Ne vedem :-*
Amanda:N`ai pentru ce.Te pup :-*
Amanda pleaca de acasa vesela si pleaca spre casa lui John.
Amanda:Hei,Jhon.Vii acasa la Amanda la 20:00?M-a trimis ea sa o ajut cu invitatii.:-)
John:O.K.,te superi daca vin si eu cu tine sa chemam gasca?:-)
Amanda:Nu,daca vrei sa ma ajuti nu-i nici o problema ^.^
Si au pornit amandoi spre casa Rosetei (Sparkie):->.
Amanda:Sparkie ><,ce faci?
John:Vii la Jessica acasa la 20:00?Chemam toata gasca.:->
Sparkie:Bine Amanda,.Si John...Cred ca nu...
John:De ce?:-(
Amanda::-(
Sparkie:Stati inca nu am terminat...Cred ca nu...va trebui sa va mai chinuiti sa aduceti toata gasca deoarece toti sunt la mine )
Amanda si John: ) Credeam ca nu o sa vii.
Sparkie: ).Haideti gasca,mergem la Amanda acasa.In curand e 20:00.Mai sunt 10 minute.
Si au pornit spre casa Jessicai.
Jessica:Oare cat mai dureaza,au intarziat de 36 de secunde.Nu am zis 20:00:36...
Toata gasca:Ding-dong )
Jessica:Insfarsit ati ajuns,credeam ca nu mai veniti.Ati intarziat 42 de secunde.^.^
Si au inceput sa se distreze :->.Era 20:30.Ora intamplarilor.
Jessica:Hei gasca,este ora intamplarilor...Ca de obicei,Amanda.Tu esti prima ><.
Amanda:Pai,astazi pe la 19:10 mi s-a intamplat ceva.
Toata gasca:Povesteste-ne.
Amanda:Era 19:10.Ma pregateam pt. a veni la tine,cand deodata se aude un zgomot dinspre usa.Il ignor si incep sa ma fardez.10 secunde de liniste urmate de
un tipat care se auzea dinspre pod.Ma panichez dar hotarasc sa ma duc sa vad ce se intampla.Ajung la usa podului,nimic.Ma duc inauntru,aprind lumina si
cercetez tipatul.5 secunde infioratoare dupa care,din tavan cade o scrisoare.O citesc:
„Vino la ora 00:00 noaptea in locul acesta cu lumina stinsa si cu toti prietenii.”
Ma gandesc un pic dupa care cred ca este o farsa.Prima persoana care imi iesea in minte era sora mea mai mare,Eliza.
Michael:Si nu ti-a fost frica?Eu daca eram in locul tau la scrisoarea aia lesinam de frica :-".
John:La fel si eu.
Toata gasca:Si noi...:-".
Sparkie:Si,mergem acolo la 00:00? :->
Amanda:Doar daca cineva este fricos...Cot-co-dac...)
Toate privirile se indreapta spre Michael.i
Michael:La ce va uitati?Credeti ca eu ma sperii de o scrisoare din aia care cade?zice Michael cu o voce tremuratoare.
Sparkie:Te credem,dar,cu o singura conditie.
Michael:„Aoleu...(”(in gandul lui)
Sparkie:Va trebui sa fii in mijlocul gastii.:-)
Michael expira si zice:Asta trebuie sa fac?)Floare la ureche.
Sparkie:Serios,dar daca e sa te punem cu 1 centimetru distanta de noi ?
Jessica:Lasa-ti baiatul in pace...O sa stea langa mine si Logan.
Logan:Perfect!Acum stim cum ne asezam,asa ca hai sa continuam cu intamplarile.Cine se mai ofera?
Sparkie:Eu,eu,eu,eu,eu!!
Toata gasca:Sparkie,sa nu fie de..
Sparkie:Da,da,stiu...Sa nu fie din-asta cu amuzament:-j.Da` una de groaza?:->
Toti:Da.
Sparkie:Michael?
Michael:Da,de groaza.:-)
Sparkie:Era o dupa-amiaza ploioasa...Adica acum 2 zile.Imi faceam tema la mate,cand,cineva imi bate in geam.Ma uit pe geam si nu vad pe nimeni.Vin inapoi si
din nou aud acelasi zgomot.Nu ma mai duc din nou pana cand se aude un tipat de femeie dinspre bucatarie.Ma duc acolo,nu vad nimic.Stau cateva minute dupa
care plec in camera.Cand ma uit in caiet.Scria cu litere mari si groase:
Amanda:„9,50” )
Sparkie:Mi-as fi dorit eu...
Toti:=))
Sparkie:Scria cu litere mari si ingrosate:
Trrr,trr.(suna telefonul Jessicai)
Anonim:Jessica Simpson?
Jessica:Foarte amuzant,George.
George:Hai ma,da` nici macar cu numar ascuns nu pot sa`ti fac faza ...
Jessica:Stim cu totii ca nu iti iese pentru ca tu ai accenet pe „s” de la Simpson.
George:Unde sunteti azi?
Jessica:La mine acasa .Toata gasca.
George:Dar eu nu sunt invitat?:-(
Jessica:Foarte amuzant,George.Te vad de aici cu telefonul in mana.
George:Ai ochi la spate!
Jessica:Am oglinda in fata mea si te vad pe tine cu telefonul in mana.:-|
George:O.K.,vino inapoi ca ma huiduieste lumea .
Jessica:Foarte bine.)Acum inchide ca vreau sa aud intamplarea lu` Sparkie
George:Sparkie e fata
Jessica:Pa!
George:Pa!
Sparkie:Cine a sunat?;
Jessica:George )
George:Huu!Ai dezvaluit star-ul!
Toti:=)).
Jessica:Continua povestea :->.
Sparkie:Era scris cu litere mari si ingrosate.Va citez:
„Esti surda?Nu auzi cand bat cu mana in geam?O sa vezi ce o sa ti se intample de Hallowen.Nu scapi tu asa de usor” si dupa aceea era o pata rosie.
Toti au ramas muti pentru 1 minut.
Jessica:Wow.Voua vi s-a mai intamplat ceva nou pe acasa?:-).Mie nu.
Toti:Nea,nu,a-a.
Michael:A trecut jumatate de ora.E ora 21:00.:->.
Jessica:Let`s dance!:-)
Si au dansat pana s-a facut ora 23:48.
Amanda:Mergem sa vedem acasa ce s-a intamplat?:-)
Gasca:Da!!.
Michael:Da!!Super,sa mergem:-s...
Amanda:Michael,daca nu vrei sa vii...adica ti-e...(tuseste in timp ce zice frica)...poti ramane :-D
Michael:Nu,nu.Vin,vin!:-)
Gasca:Yeeeeeeeeeeeeeeeeeey!:-)
Si au pornit spre casa Amandei.Cand au ajuns,ceasul a aratat ora 23:59.S-au grabit sa ajunga in pod.Au alergaatt,s-au dus acolo si au asteptat.
Amanda:Ma simt ciudat...:-s
Sparkie:Amanda,daca vrei...Poti sa te duci in bucatarie sa bei apa si vii inapoi...Ca sa te simti mai bine :-).
Amanda incepu sa-si schimbe vocea intr-o voce barbateasca si zise:
Barbatul din Amanda:Rose,nu vrei tu sa o stergi de aici?>:)Cu totii stim ca ai venit ca sa te dai mare star prin cartier pe la noi...Nu-i asa?
Logan:Amanda,tu esti?
Barbatul din Amanda:Nu,Logan.Amanda nu e aici.Amanda e plecata.>.E plecata definitiv in seara asta.Si nu ma cheama Amanda.Ma cheama Lithus.
Sparkie:Lithus?!?!?:-((Tu esti?
Lithus:Da,Rose,Lithus.
Sparkie:Dar cum?Parca erai in Paris (
Lithus:Eram,Rose,eram.
Sparkie:Dar,cum?!?Nu m-a suna nimeni sa-mi zica...Macar fratele tau,parintii...:-(
Lithus:Rose,ei sunt langa tine acum.Si vor sta pana vei fi si tu un spirit.:-).
Sparkie:Lithus,(.
10 secunde de liniste dupa care Logan,Jordan si Lilith o iau razna.
Lilith o imbratiseaza pe Sparkie:
Lilith:Oh,Rosey,Rosey...Suntem langa tine...Cum a zis Lithus :-).Fi vesela...Noi te vom apara de rau...
Jordan:Mama,cand o sa vina Rose cu noi?:-(...Vreau sa ii spun ceva.
Sparkie:Junior,imi poti spune acum :').
Jordan:Nu.Iti voi spune atunci cand te vei intalni cu noi :-).
Logan::-).Junior:-).Sa nu fii trist.Timp de 40 de zile te poti vedea cu Rose..Dupa,o vei vedea de sus...Vei fi la inaltime,cum ti-ai dorit .
Dintr-o data,se aprinsesera toate luminile.
Eliza:Amanda,coboara jos...Am o surpriza pt. tine .
Amanda:Ce s-a intamplat?Nu-mi aduc aminte nimic.Stiu doar ca mi-a fost rau...Si parca am lesinat.
Sparkie:(.A murit Lithus,Junior si parintii lor.
Amanda:CE?!?!?
Eliza:Amanda,treci imediat jos.
Amanda cobri trista cu lacrimile in ochi.
Amanda:Ce e?
Eliza:Am castigat la loterie!!!:-D.
Amanda:Si ce?
Eliza:Iti dau jumatate din banii castigati.Adica 5.000 de lire.:-)
Amanda:Poftim?!?!?
Eliza:Da.E adevarat.
Amanda:Care e smecheria?
Eliza:Pai,trebuie sa nu fii acasa de Hallowen .Daca „zbori” o sa ai 5.000 de lire in buzunar...:->
Amanda:S-a facut.:-)
Amanda se duse la gasca vesela.
Sparkie:De ce esti vesela?:-(
Amanda:Avem 5.000 de lire.:-).
Sparkie:Si ce daca?(
Amanda:Nu fi trista...O sa gasim noi o solutie...Ca sa te inveselim.
Sparkie:Nu.Nu o sa gasiti.Lithus si familia lui sunt morti.Nu putem face nimic.Asta e soarta.
Amanda:Ba o sa gasim.:-)
Sparkie:La ce te referi?
Amanda:Ne intalnim maine in fata scolii.O.K.?
Sparkie:Ati auzit,gasca?Maine in fata scolii.
Jordan:La ce ora?:-s
Amanda:La 13:30.:)Eu ma duc sa ma culc,sunt ametita.Bine?
George:Bine.Ati auzit gasca (casca)...Sa mergem la culcare...
Jordan:Sa luam autobuzul.
Amanda:Ar fi bine sa luati autobuzul.Ca sa nu va obositi picioarele.
Sparkie:Bine.Pa!:-h
Toata gasca::-h Pa!!
Amanda:Pa,gasca!
Imediat ce au iesit pe usa,Amanda se gandi la Lithus.Intra pe internet si cauta un elixir de viata.
„Cea mai renumita vrajitoare din oras.A fabricat primul elixir care readuce moartea la viata.Maine la 13:00 se dau mostre gratis.O picatura din una aduce la
viata 6 oameni.Vrajitoarea ne spune ca doar cei care au inima curata vor sti unde este ea.”
Amanda se ingrijora putin din cauza ca nu stia unde se va ascunde vrajitoarea cu elixirul...Se puse in pat si se gandi ce sa faca.
Urmatoarea zi o suna pe Rose(Sparkie) si ii spuse sa se intalneasca la 12:00 in fata parcului.
Sparkie nu banuia nimic asa o luase neimportant,dar o asculta.
S-au intalnit.Sparkie,ca de obicei trista.Amanda fericita.
Sparkie:Nu inteleg,Amanda.De ce de cand a murit Lithus tu esti fericita?
Amanda:Pt. ca noi ii vom reinvia familia :-).
Sparkie:Cum?
Amanda:Imediat dupa ce ati plecat am cautat pe internet elixirul vietii si am gasit.
Sparkie:Serios?!?!? Dar unde?
Amanda:Nu stiu...Vrajitoarea a zis ca cei care au inima curata vor sti unde e elixirul.
Sparkie:Oh,atunci stiu exact unde e.Vino dupa mine.
Si au alergat spre un palat negru.
Amanda:Ce cautam noi aici?
Sparkie:Ce ai zis tu,elixirul vietii.
Amanda:Dar cum poate fi ceva atat de frumos intr-un palat atat de negru?
Sparkie:Asteapta.:-).
Si in fata lor a aparut un palat argintiu.
Sparkie:Aici e elixirul.:-D
Amanda:Haide,inauntru.:-)
Si au intrat inauntru.La marginea holului,se vedea o lumina sclipitoare.Au mers in continuare.Au dat peste vrajitoare si peste elixir.
Vrajitoarea:Au venit,Aleino.Ti-am spus ca vor veni.
Amanda:Ne scuzati,noi am venit pentru elixir...:-".
Vrajitoarea:Elixirul il poate gasi cea care v-a adus aici.Inima.
Amanda:Sparkie,inima ta decide drumul.
Sparkie:Putem merge?
Vrajitoarea:Va rog.
Sparkie:O vom lua la stanga.Pe a saptea usa din stanga.Elixirul este ascuns in cufarul magic.Vei da de el doar daca gasesti cheia.Cheia e ascunsa in
laborator sub cutia cu unelte.
Amanda:Bine,sa plecam .Deci la stanga,a saptea usa din stanga.Elixirul e in cufar iat cheia e in laborator sub cutia cu unelte.
Sparkie:Laboratorul e in urmatoare camera.
Amanda:Bine,si intram.Uite cutia cu unelte.Sub ea,cheia.
Sparkie:Inapoi.
Amanda:Deci,sa intram din nou.
Sparkie:Nu,stai.Cufarul a fost mutat.E la etajul doi.Rosteste:„Preparatus-Teleportus”.
Amanda si Sparkie:Preparatus-Teleportus.
Amanda:Aici e.
Sparkie:Uau.L-am gasit :-).Ii vo reinvia pe toti.:-).
Amanda:Acum trebuie sa vedem unde sunt cadavrele familiei.
Sparkie:Asta nu va fi usor.Haide acasa:-).Am ascuns o bagheta si o carte cu vraji din clasa a cincea.:->.
Amanda:Carte „1-2-3”?
Sparkie:Da:D
Au alergat spre casa lui Sparkie si au cautat sub patul ei,in dulap,in bucatarie si in final au gasit vraja.
Amanda si Sparkie:„Torturus-Evansus Lotrus!.”
Fetele s-au trezit in casa familiei lui Lithus.Au luat elixirul si l-au picurat pe fiecare cate putin.In cele din urma s-au trezit.
Junior:Rose?!?Cum?Ai murit?!?
Sparkie:Nu,Junior ).Te-am readus la viata.
Junior:Dar mami si tati?Si Lithus?
Amanda:Vom avea nevoie de ajutorul tau.Stropeste-i cu o picatura si se vor trezi.
Junior:Nu e o gluma?
Sparkie:Nu,nu e :-).
Junior isi stropi familia cu elixirul vietii iar ei se trezira.
Lithus:Rose?!?
Sparkie:Da,Lithus.:-).
Lithus:Unde sunt?
Sparkie:Acasa.Esti in viata:-).
Lithus isi privi familia si incepu sa planga de bucurie.:-)
Cei patru s-au imbratisat multumindu-le din suflet pentru aceasta bucurie enorma.
THE END.SEZON 1.

bine v-am regăsit!
aceste aventuri vor urma în mai multe sezoane.
sper să le citiți cu plăcere. cu drag, Adelina

Adelina, dar ai scris minunat...mă bucur mult că ai hotărât să ne mai vizitezi.
cu toate supărările mele din zilele astea, tu mi-ai adus zâmbetul pe buze. mă bucur să te am alături.
te îmbrățișez cu drag...cred că zilele astea ai căutat și tu „sticluța fermecată”...din păcate o să o găsim cam greu. har divin îți doresc.

continuă și povestea cerbului, te rog

Dorina, esti cu adevarat fericita cu asa o minune de fata, sticluta fermecata e in sufletul vostru iar licoarea fericirii e in fiecare strop de eternitate din sufletelul vostru minunat, asa ca traieste viata ca pe un dar de la Dumnezeu, in bucurie si armonie cu universul. Tot ce pare greu sunt doar lectii pe care sunt sigura ca le vei duce cu bine la sfarsit.
Multumesc Adelina pentru comentariu, sper sa va gasesc sanatosi cand ma intorc.Scrii foarte frumos si ca si mama ta iti doresc mult drum drept si Lumina.Cu drag din drag Mara.

frumoasa poveste de hallowen, felicitari!

Felicitari ptr text...imi place...si multumesc ca m-ai vizitat
Te imbratisez cu drag

o să mulțumească și Adelina. vă multumesc și eu pentru vizită. acum e la carnavalul organizat de școală, de Hallwoen și e îmbrăcată în ținuta pe care o poartă una din prietenele lui Hari Poter.

ADELINAAAAAAAAAAA !!!....cand faci o pauza mai scrie o poveste ptr noi...ca ne pregatim sa o citim nepotilor

Un martisor de la Marian
Trimis cu postasul Nicu Dan
MĂRŢIŞOR DE SUFLET
*****
La început de primăvară
Îţi dăruiesc un mărţişor
Să-l prinzi la piept în astă seară
Să-ţi fie somnul lin, uşor…
*
E mărţişor cu prima floare
Ce-i vestitor la noul an
Un ghiocel văzut de soare
Îţit din albul său suman…
*
Cu şnur legat în două fire
Să-ţi fie faţa-n alb curat
Şi roş obrazul tău subţire
Să-ţi fie dulce sărutat…
*
Să-ţi poarte mult noroc tot anul
Iubire să-ţi aducă-n prag
I-am prins în nod de şnur şi banul
De-argint ce ţi-l ofer cu drag…
*
De suflet este mărţişorul
Simbol al dragostei ce-ţi port
În spaţiu ne uneşte dorul
Iar din respect fac paşaport!
***
Marian MALCIU

Ciupercuţele magice

Într-o pădure. la marginea unei poteci, două ciupercuţe se văitau:
-Vai, surioară, stăm aici, înfipte într-un picior! Toţi ceilalţi aleargă prin pădure, cum vor ei, numai noi zacem aici, neştiute, înţepenite ca nişte pietre. Parcă n-am avea şi noi dreptul la bucurii şi la viaţă.
-Ai dreptate, surioară, consimţi cealaltă. Nu ne putem mişca şi oamenii trec pe lângă noi şi ne culeg, neştiind că unele suntem chiar magice, zise Roşuleţ, ciupercuţa cea înverşunată.
-Ce bine ar fi dacă am avea două picioare, am alerga şi noi, de nu ne-ar mai ajunge nimeni, zise cealaltă, ciupercuţa Magic-Logic, extrem de îmbufnată.
Deodată o zambiluţă firavă li se arătă în cale:
-Bună ziua! Eu sunt Zambiliţa, se prezentă ea.
-Încântate, răspunseră ciupercuţele în acelaşi glas, înveselindu-se că au şi ele cu cine mai schimba o vorbă. Noi, după cum cred că ţi-ai dat seama, suntem ciupercuţe fermecate şi îţi putem îndeplini trei dorinţe, continuară, clipind de trei ori, aşa, ca zambila să priceapă mai bineşi mai repede. Dar toate ţi le vom împlini dacă treci peste patru teste: unul de curaj, unul de inteligenţă şi altul de...blândeţe.
-Iar ultimul, dar nu cel din urmă, va fi cel de alegere, adăugă ciupercuţa Magic-Logic.
-Doamne, dar ce bine îmi pare că v-am întâlnit! exclamă Zambilici. De mult îmi doream să am nişte prieteni care să nu mă părăsească. Sunt pregătită. Să începem testele!
-Bine! vom începe în trei minute! spuse Roşioara.
Cele trei minute s-au sfârşit, iar testul putea începe.
-Acesta este un test de curaj, continuă Roşioara, şi va trebui să îţi faci mare curaj ca să guşti din bucăţica asta de Barba ursului şi îi întinseră o plantă necunoscută.
-Încearcă,încearcă!! o îndemnau ciupercuţele magice. Nu te teme, frunzele te vor apăra! Te vom apăra şi noi, mai ziceau ele.
Zambilica se gândea la ceea ce a păţit Alice când a gustat din licoarea de pe masă, dar îşi făcu muuult curaj şi gustă cu gândul că va fi ajutată să găsească muulţi, mulţi prieteni şi nu orice fel de prieteni, ci din aceea adevăraţi după care umblă toată lumea. Ea a avut încredere şi în petala ei de curaj, că avea şi o asemenea petală.
-Braaavooo! aplaudară ciupercuţele. Să mergem mai departe. Acum urmează testul de inteligenţă. Să vedeeem: cât face 11 : 3? continuară uitându-se una la alta, cu subînţeles. Credeau că au încurcat-o măcar de data asta.
,,Glumeau?,, se întreba Zambilici. Cum să nu ştie? Ce în pădure nu putea învăţa matematica? Nu trebuie să împartă ea cu aricii frunzele culese toamna, când e musai să îşi facă fiecare câte ,,o casă,,?
Oarecum confuză că a fost prea uşor, se prefăcea că se gândeşte şi zice scărpinându-se pe sub barbă:
-Păăăiii, eu cred că 11 : 3 este egal cu 3 şi ne mai rămâne restul 2, pentru că, argumentă ea: 3x3 este egal cu 9 şi dacă îl adăugăm şi pe 2, ne dă iaar 11.
Să ştiţi că a ajutat-o şi petala inteligenţei sale.
Magic- Logic se încruntă uşor, dar nu avea ce face, trebuia să meargă mai departe.
-Acum urmează testul de bândeţe. Trebuie să cânţi atăt de duios încăt să adormi firele de iarbă dar şi pe narcisa-boboc, de acolo, de la marginea potecii.
Zambilici a noastră se folosi imediat de petalele ei căntătoare şi adormi pe loc toată pajistea, iar narcisa-boboc deja sforăia uşor, spre hazul tuturor.
-Foarte bine! Fooaarte biiine! se bucurau sincer ele. Acum să trecem la testul de alegere. Să zicem că eşti pe un pod şi ar trebui să salvezi ori o fetiţă speriată, ori un căţel fără stăpân. Pe cine ai salva mai întâi.
-Eu i-aş salva pe amândoi, deodată, pentru că aş pune fetiţa să ia căţelul în braţe şi eeeuuuu aş lua în braţe fetiţa.
A răspuns cât se poate de bine. Se vede treaba că Zambilici era o floare isteaţă şi merita să i se îndeplinească multe dorinţe.
Vreţi să ştiţi ce şi-a dorit????
1. Să dobândească mulţi prieteni adevăraţi.
2. Să se poată împrieteni cu duşmanii florilor şi să îi facă să o iubească.
3. Să nu se despartă niciodată de prietenii săi.
Tocmai atunci o zână îşi făcu apariţia printre flori şi ciupercuţe şi îi îndeplini toate dorinţele lovind-o uşor cu bagheta ei fermecată.
Dar parcă se auzi un scâncet, ,, Ce să fie oare?,, se întreba zâna.
-Heeei, ciupercuţelor, voi plângeţi? Dar v-am făcut magice, Ce s-a mai întâmplat?
-Noi ne dorim să avem două picioare, să putem alerga prin pădure, să putem fugi din calea oamenilor, silabisiră ele printre sughiţuri.
-Dragele mele, nu am ştiut că asta îşi doresc plantele, zise buna lor zână şi când făcu un semn cu bagheta înspre Miază-Zi, toate plăntuţele prinseră picioare şi alergau şi se veseleau, cum nu au mai făcut-o niciodată.
Drag copil, poate ai să ajungi vreodată în Poieniţa aceea fermecată: Să nu rupă crengile, să nu calci florile şi să nu laşi focul nesupravegheat, asta ar putea să le sfâşie inima, şi inima lor e ca şi a ta, luminoasă şi mare.
......................................................................................................................................
Dar poate, mă gândeam eu, povestea asta scrisă de mine la ora de lectură, va fi cunoscută de foarte mulţi oameni într-o zi. Dar poate, peste căteva luni, se va auzi în clasele voastre şi autoarea va fi felicitată.
Dar toate astea, într-o anume zi.
Autoarea nici nu simţi când o baghetă fermecată o atinse uşooor pe umăr...