Dorina Ciocan-Neculce

Scris de Dorina Ciocan Neculce Mier Apr 06, 2011 2:58 am

http://teatrale.nobody.ro/

http://volontir.moldovaforum.net/t803-topic

http://www.tur.muzeultaranuluiroman.ro/
http://misionara-misionara.blogspot.com/

Scris de **Marioara Visan** Joi Apr 07, 2011 7:47 am

Mai e o zi, abia astept sa treaca si sa vina sambata 9 aprilie

Scris de **Marioara Visan** Sam Apr 09, 2011 9:30 pm

Felicitari Dorina pentru reusita de ieri, a fost o zi deosebita, si ma bucur ca am putut fi parte din cei care ti-au fost alaturi la un eveniment atat de important din viata, sper sa fie primul dintr-un lung sir de evenimente de acest fel.

Scris de **Rodica Rodean** Dum Apr 10, 2011 9:46 am

Felicitari Dorina....ai avut o lansare de carte minunata si ma bucur mult pentru tine...esti un Om minunat si meriti sa fii fericita

Scris de liviu miron Mar Apr 12, 2011 11:27 am

) Se pare ca amandoi am apelat iar la sertarul cu amintiri, tu asezandu-le in vers, eu pierzandu-ma prin vorbe[/size]

Scris de Dorina Ciocan Neculce Mar Apr 12, 2011 11:35 am

multumesc de semn, Liviu...sa stii ca am ajuns bn acasa si eu si sacosa.drag

Scris de **Marioara Visan** Mar Apr 12, 2011 5:36 pm

http://www.altiasi.ro/carte/lansari-de-carte-la-muzeul-mihail-sadoveanu
ecouri de la lansarea de carte a prietenilor noastri Dorina Neculce si Aurel Stanescu, cu drag din drag Mara.

Scris de **Ovidiu Raul Vasiliu** Mar Apr 12, 2011 6:58 pm

Buna dimineata. Un gand bun de dimineata din partea mea. Pffff..ar fi o treaba ca gândul meu să mai fugărească ploile astea..m-am saturat de frig..pfffff. Ne mai citim pe aici. Cu drag

Scris de Dorina Ciocan Neculce Mier Apr 13, 2011 12:42 am

aduc multa caldura in sufletul tau, Raul.cu drag

Scris de Dorina Ciocan Neculce Mier Apr 13, 2011 12:43 am

Mara , multumim

Scris de Dorina Ciocan Neculce Mier Apr 13, 2011 12:44 am

petic de cer
ţesut în mijloc de gând
nemărginire

Scris de Dorina Ciocan Neculce Mier Apr 13, 2011 7:11 pm

se sfâşiau franjuri din perdeaua timpului
libelulele îşi îmbrăcau rochiile suave
şi se împodobeau pe tâmple cu boabe
străvezii de rouă
coborau înspre câmpia veşniciei
şi paşteau până la amiază în iarba fiarelor
în care se ascundeau speriaţi
îngerii albaştri

ochiul tău se deschidea alb
golit de iris
ca al statuilor aztece
şi atîrnai în gura cerului
prins de un cordon olimbical
deasupra pădurilor cu ramuri descărnate
în care forfoteau lighioane preistorice
şi-n frunzele copacilor albaştri
nervurile-ţi scriau cu dinţii nevăzuţi
răvaşe îndrăzneţe

eu mă ridicam pe norul de fum
până la tine
îţi lipeam fruntea de sânu-mi de ţărână
şi te priveam ca o fecioară
în ochiul gol
să îţi descopăr
dincolo
adevărata existenţă

pădurile sinistre se revărsau în mine
ca să mă umplu
şi-mi tropăiau pe suflet jivinele neîmblânzite
dar nu le simţeam ghearele înfipte
şi-ţi întindeam palma înfierbântată
în care mi se odihnea
l u m i n a
ca tu să-mi sorbi bucăţile de iris

Scris de Dorina Ciocan Neculce Mier Apr 13, 2011 8:08 pm

îi multumesc lui Blue

Scris de **Marioara Visan** Mier Apr 13, 2011 8:09 pm

Eu, iti sorbeam fericita lumina din irisul tau fantomatic,
si speram sa te pot face sa intelegi
sa intelegi ca lumea, lumea e doar jaratic
prin care descult si gol trebuie sa alergi.
Ma uit la tine floarea mea de poezie, si ma intreb
de unde atata putere sa renasti din fiecare verb?

Scris de Dorina Ciocan Neculce Mier Apr 13, 2011 8:12 pm

multumesc de semn, Mara.pupici

Scris de Didina Sava Mier Apr 13, 2011 8:56 pm

Un poem foarte echilibrat il apreciez eu si meritoriu pentru ca isi mentine aceeasi consistenta emotionala pe intreg traseul liric de la prima strofa pana la ultimul vers.Minunata metafora "se sfâşiau franjuri din perdeaua timpului" care te introduce sensibil din prima strofa in atmosfera reflexiva a poemului, folosindu-se un ton sentimental dar sobru si bine dozat,fara exaltari entuziaste.De aceea consider eu ca unul din cele mai reusite poeme ale tale pentru ca mentii in acelasi registru cota impusa din primul vers fara coborari fulminante cum intalnim uneori prin alte poeme cand autorul grabindu-se nu finalizeaza la acelasi nivel artistic poezia.
Apare din nou populatia fantasmagorica cu, care fericit m-am obisnuit sa ma intalnesc in poezia ta "deasupra pădurilor cu ramuri descărnate/in care forfoteau lighioane preistorice",de fapt o maniera subtila metaforica de a nominaliza acele trairi angoasante care ne populeaza sufletul si de care tu scapi sublimand reflexiv presiunea conflictuala a lor asupra incostientului intr-un act poetic care imbraca pe alocuri staiele desavarsirii.
Iarasi minunata metafora "şi atîrnai în gura cerului/prins de un cordon olimbical/deasupra pădurilor cu ramuri descărnate", care induce fericit in plan mental o imagine dura dar nu lipsita de mobilitate ceea ce are drept rezultat un efect imbietor si cu o sonoritate calda.
"pădurile sinistre se revărsau în mine/ca să mă umplu/şi-mi tropăiau pe suflet jivinele neîmblânzite/dar nu le simţeam ghearele înfipte".Fermecatoare comuniunea cu natura si imersarea asta simbolica in vesnicia hatisurilor constiintei,pentru ca iarasi apar "monstrii sufletesti" care tu ii strunesti cu entuziasm si insufletire creatoare oferindu-le pacea si convietuirea infratita prin intinderea palmei tale infierbantate.
Bravo!... aplauze sincere si meritorii !

Scris de Dorina Ciocan Neculce Joi Apr 14, 2011 8:55 am

Iti multumesc, Didina.

Scris de Dorina Ciocan Neculce Joi Apr 14, 2011 8:56 am

Neculce-loc aflat la margine de timp şi-n mijlocul altui spaţiu. Locul copilăriei mele oglindit în zecile de chipuri ce-mi aţin calea.

,,Cei de la câmp,, sau ,,cei de pe moşia lui Paladi,, aşa ne numeau oamenii din satele apropiate, şi era adevărat pentru că satul s-a creat pe un câmp sălbatic încărcat cu multe taine.

Aşa mi-a fost dat să mă zămislesc aici, departe de lume, într-un ţinut legendar, şi-mi bălăceam tălpile mici în ierburile grase şi frumos mirositoare ale poieniţelor, în colbul călduţ şi moale al uliţelor, în apa tulbure a pârâului care uneori îşi izbea ameninţător guza spre noi, copiii satului.

Să fi avut vreo 5-6 ani pe când mă împrietenisem cu o fetiţă de aceeaşi vârstă cu mine dar mai ciudată. Ea nu vorbea ca noi, ci doar scotea din gât nişte sunete imperceptibile şi uneori învârtea un băţ pe care-l privea cu îndârjire. Era Nuşa, fetiţa pe care mereu am perceput-o ca aflându-se în mijlocul unui imaginar glob de cristal. Nuşa îmi semăna fizic, era brunetă, micuţă, bretonată şi purta aceleaşi codiţe împletite strâns ce îi faceau ochii ca de chinezoaică. Rochiţele ne erau identice, cusute din acelaşi material şi de aceeaşi croitoreasă, Tanţa.

Nuşa era prima mea prietenă şi eu nu mă mai puteam despărţi de ea.

Prin ea am învăţat că oamenii se află ,,dincolo,, cu sufletul lor şi cu suferinţele lor...Fetiţa suferea de un autism sever şi când nu mă aşteptam, evada tăcută în lumea ei învârtind cu îndârjire băţul, zâmbind aşa de straniu încât eu credeam că o voi pierde. Vedeam prin ea o altă lume, nevăzută de ochiul liber, şi faţa ei se umplea de o lumină orbitoare, iar ochii tulburi îi licăreau pentru o clipă.

Dar într-o zi am aflat că suferea şi de o altă boală. Era epileptică şi criza ei m-a luat pe nepregătite. Am alergat bezmetică pe uliţele prăfuite şi strigam cât mă ţineau plămânii că moare Nuşa. Chipul copilei se schimonosea spasmodic şi sunetele care-i ieşeau din gât erau ca glasul straniu ce străbătea infernul.Uşor s-a liniştit şi eu credeam că numai o minune mi-o adusese înapoi.

La joacă mă urma ca o umbră, pas cu pas, şi eu o introduceam în grupul de copii cerându-le să joace cu ea. Uneori copiii deveneau răutăcioşi şi nu voiau, ziceau că Nuşa nu ştie să se joace. Atunci ameninţam că plec şi ei strigau în urma noastră:,,bine, bine...dar să nu ne încurce,,.

Nuşa râdea ciudat, se veselea ca o păpuşă stricată şi alerga în urma noastră bezmetică, neştiind încotro să o ia, mă căuta printre copiii şi mi se aşeza alături credincioasă...şi slobozea din piept acelaşi hohot de fiinţă încuiată în lumea umbrelor.

Când se însera şi trebuia să plece acasă, fetiţa îmi dăruia aceeaşi strângere de mână şi mâna ei bolnavă parcă se contopea cu mâna mea.

După un timp, Nuşa venea iar la poartă şi mă striga cu acel ,,ââââââ!!!,,prelung şi zâmbetul senin pe faţă.

Uneori dormeam şi mama mă striga:

-Trezeşte-te! A venit Nuşa pe la tine.

Porneam de mână să căutăm tovarăşii de joacă, să alergăm alături de ei pe malul apei sau să urcăm holmul şi să căutăm şopârle, cuiburi de păsări, să scoatem puii din cuiburile călduţe, pufoase săpate în malurile dealurilor abrupte.

Încet, încet, fetiţa devenea mai firavă, boala o măcina şi eu o apăram de loviturile băieţilor obraznici sau de vorbele usturătoare ale celorlalte fetiţe.

Odată am învăţat să merg pe bicicletă şi ea era mai bucuroasă decât mine, Alerga fericită în urma bicicletei strigând şi râzând ca un copil sănătos. Eu eram lovită peste tot, dar nu mai simţeam durerea atât timp cât îi făceam fetiţei o mare bucurie.

Draga mea Nuşa, chip măcinat de nelinişte şi frică.

Începusem să merg la şcoală pe la 6 ani şi am alergat cu ghizdanul în spate să o iau pe Nuşa. A răspuns mama ei şi mi-a zis că nu poate merge la şcoală. Am strigat-o, dar pentru că n-a răspuns am intrat în cameră şi am văzut-o chircită în mijlocul odăii cu genunchii strânşi la piept şi legănându-se. Avea ohii tulburaţi şi goi. Mai suferise în seara aceea o cumplită criză.

Când m-am întors de la şcoală, am alergat să îi atăt cărţile şi ea le mângâia cu duioşia unei mici mame.

Uneori mă părăsea, nu mai era cu mine şi eu voiam să mă supăr, neştiind că doar boala mi-o răpeşte în acele clipe.

Anii au trecut şi fetiţa se îmbolnăvea tot mai mult, nu mai ieşea din casă.

Eu am plecat la liceu şi am uitat de ea...

Alţi copiii mă atrăgeau în vârtejul copilăriei şi trăiam alte visuri alăturea de ei.

După foarte mulţi ani m-am întors în sat şi am trecut pe la ea. Mama ei m-a condus într-o cameră aşa de întunecată, ca un altar în faptul serii. Din colţul cel mai umbrit mă priveau aceeaşi ochi ce străjuiau pe un chip împuţinat de femeie suferindă. O clipă ochii ei căprui şi stinşi au prins culoare şi a scos un ţipăt prelung, sfâşietor, de animal înjunghiat. Am tresărit şi chiar m-am înspăimântat vizibil dar mama ei mi-a şoptit cu glasul liniştit:

-Nu-ţi fie teamă. Ea te-a recunoscut. Şi aşa îţi arată că se bucură.

În clipele acelea am văzut în urma timpului, paşii mei şi paşii Nuşei, m-am văzut mergând pe bicicleta buclucaşă şi pe Nuşa râzând ciudat în urma mea. Da. Era chiar fetiţa ce îmi bătea cumplit cu pumnişorii din globul de cristal, cerându-mi să o eliberez că-i este foarte frig şi frică...Şi n-am putut să sparg cristalul oricât l-am izbit de lemnul patului în care agoniza un chip de femeie neajutorată.

Atunci am vrut să o îmbrăţişez aşa de strâns încât după ce o voi elibera, să o redau celor din jur gata vindecată, dar mama ei mi-a zis:

-Nu o atinge. I se macină toate oasele...Orice atingere o doare.

Şi am plecat şovâind, cu lacrimi pe obraz, iar în urma mea se auzea un strigăt disperat, acelaşi sprigăt din copilărie:

-Âââââââââââââââ!!!

Credeţi că timpul n-a trecut? Că mi-a jelit durerea?

Nu...Ireversibilul...Irepetabilul curgea fără tăgadă...

M-am întors cândva în cimitirul satului să aprind lumânări pe la mormintele celor plecaţi...

Zăresc un mormânt prin preajmă. Avea pământul reavăn şi mirosea o moarte proaspătă. Câteva flori se ofileau în semn că trecerea a fost cât de curând făcută...O cruce şi un nume...Plecase fără semn prima mea prietenă din copilărie. Dumnezeu curmase o suferinţă şi zâmbetul fetiţei de altădată sfredelea acum în sufletul meu.

Da. Ea, fetiţa epileptică, bolnavă, se odihnea cu mâinile pe cruce şi îmi zâmbea prieteneşte.

Eu plâng. Eu plâng.

Dar ea rosteşte liniştită:

-Nu plânge... Timpul n-a mai avut răbdare...N-a mai avut răbdare...

Şi se strecoară, pe neştiute, prin fereastra ochiului meu veşnic deschis...

Scris de Dorina Ciocan Neculce Joi Apr 14, 2011 8:57 am

pentru Liviu Miron...vezi? eu te ascult mereu.

Scris de Dorina Ciocan Neculce Joi Apr 21, 2011 6:57 am

pâlpâiri de stea
mocnet de zarea în vis
zorii se aprind

Scris de Dorina Ciocan Neculce Joi Apr 21, 2011 10:00 am

în seara asta mă poţi întâlni
pe cărarea cerului

da.
trăiesc ascunsă a nu ştiu câta oară
am mâinile la spate
şi număr cu mare precizie
ecoul paşilor mei
în care s-au pierdut cândva
paşii tăi.

sângele mi se prelinge din gleznă
ca un fir de broderie
împletesc zile din mătasea albastră
să-ţi fac o cunună.

dar viaţa ta?
să se fi temut de ziua prăbuşirii mele?

şi îţi umblu apăsat prin cuget
cotrobăind
ca într-un sertar umplut cu multe clipe grave
(eu- femeia care îşi acoperă tăcerea cu râsul
evadând în hohot de copil
las înapoia-mi o ceaţă densă
care să-mi şteargă umbra
pe când mă aplec să-ţi netezesc fruntea împietrită
într-o frumuseţe siderală
îmi aprind candela în piept
să văd cum îţi plouă în faţă cu stropi de argint)

în seara asta...
aş vrea să mă cauţi...
da.
trăiesc ascunsă
şi număr...

Scris de Dorina Ciocan Neculce Joi Apr 21, 2011 10:17 am

http://falezedepiatra.net/?p=10442&fb_ref=facebook&fb_source=profile_oneline

Scris de **Marioara Visan** Joi Apr 21, 2011 7:34 pm

In seara asta, nu voi veni in cugetul tau,
dar in seara urmatoare, ma voi intoarce
acolo de unde niciodata nu am fost plecat.

Acolo, in sufletul ce iti spune mereu,
nu vreau sa fiu uitat.
si vei simti in viata pace.

Cu drag din drag Mara.

Scris de **Marioara Visan** Vin Apr 22, 2011 6:11 am

Fie ca Sarbatorile Pascale sa-ti aduca in suflet si in viata Lumina Invierii, Un Paste fericit iti doresc.

Scris de Dorina Ciocan Neculce Vin Apr 22, 2011 7:17 pm

eu şi Chriss

copilul se oprea adeseori la poarta noastră
şi îmi asculta plânsetul înfundat
prin care mi se scurgeau ochii.

odată mi-a ridicat pleoapa grea şi înroşită
s-a strecurat înăuntru şi plângea ghemuit
în locul meu ca să-mi dea răgazul
de a te putea visa alergând peste clipe.

după ani şi ani, m-am întors
şi am auzit scâncetul sfâşietor
în pieptul supt al copilului
m-am furişat pe fereastra larg deschisă
şi m-am scăldat în lacrimile Lui
spre a-i dărui liniştea de a ne visa fericirea.

fericirea, Chriss...
cum nu o ştii?

femeia aceea despletită cu mantia ei străvezie
ţesută-n ochi iluzorii
care-şi jeleşte morţii pe la porţile închise
ale cimitirelor
pe când cocoşii cântă...
a treia oară.

priveşte, Chriss!
!unghiile ne-au crescut ca nişte elitre ascuţite
chipurile ni se profilează întunecat
în rama aurie a tabloului
apa rochiei mele albastre se tulbură
sub văpaia ochilor tăi de chihlimbar.

dar hai să ne aşezăm, Chriss!
aşa
cuminţi
cât mai departe
uite
se arată zorii
în piaţeta părăsită statuile se dezgolesc
sărutându-şi vârful degetelor
iar Noi evadăm ţinându-ne de mână
în aceeaşi crudă realitate-halucinaţie-vis(are)...

Scris de Dorina Ciocan Neculce Sam Apr 23, 2011 3:14 am

https://www.youtube.com/watch?v=eH9QdIfhOtM

Scris de Dorina Ciocan Neculce Sam Apr 23, 2011 9:19 pm

dimineţile mele nu mai străluceau
de multă vreme
şi m-am retras într-o noapte albă
în care te-am regăsit
cu o virilitate ascunsă
în ochii de viezure
respirai aerul acela sufocant
care mirosea a stele bizare şi a nostalgie
învârteai nervos în mână câţiva bănuţi
pe care-i rostogoleai prin firimituri şi apă
(cu ei ai vrut atunci să mă cumperi)

gura mea era un fluture mistic
prin care orice bărbat ar fi putut
să-mi soarbă trăsăturile tocite
dar numai tu ţi-ai înfipt adânc degetele
în creier şi-ai început sa mă cauţi febril
ca pe o lumânare uitată
ca pe o ţigară lăsată
să mai mocnească pe o margine ştirbă
de scrumieră

când ţi-ai coborât mâinile peste faţa mea
mi-am simţit trupul de porţelan

în pagina albă a nopţii
mă îndemnai
(spunându-mi : iubito)
scrie...
scrie...
scrie...
iar aripa mea îşi tocea colţii
în zarea albastră

Scris de Dorina Ciocan Neculce Dum Apr 24, 2011 6:59 am

tabloul îşi desfăcea pânza în fâşii
se împărăţea o ceaţă cenuşie peste hotarele luminii
auzeam cântcul lebedei

îşi unduia trupul
lăsând sufletul să i se contureze fin în pânza zdrenţăroasă
a mării
se îneca soarele
o dată
şi încă o dată
am făcut un semn al crucii
pe spatele lemnului
şi lemnul învia timpul suflând
în cele patruzeci de buzunare pe care
înadins mi le-ai cusut pe dedesubt
ca să îmi ascund
gândurile ce mă trăgeau
spre lumea pe care voiam să o las în urmă
pentru că-mi şuirea vorbe care plezneu ca nişte bice pe spinare
carnea se desfăcea
şi eu credeam ca mi-ar încăpea o altă haină pe dedesubt
ba poate chiar pe sub pielea asta tăbăcită
care se desprindea fără mare efort
aşa
ca o crisalidă perfect uscată
nefolositoare
gândurilor tale obosite

Scris de **Ovidiu Raul Vasiliu** Dum Apr 24, 2011 7:57 am

În cântecul lebedei respiră învierea..cu adevărat. Sufletul tău care vrea învierea este ca o lebădă

Scris de Dorina Ciocan Neculce Dum Apr 24, 2011 8:43 pm

Hristos a inviat! multumesc,Raul

Scris de Anca Acatrinei Dum Apr 24, 2011 8:48 pm

HRISTOS A INVIAT

Scris de Dorina Ciocan Neculce Dum Apr 24, 2011 8:49 pm

Adevarat a Inviat!
Sarbatori frumoase, Anca!

Scris de Anca Acatrinei Dum Apr 24, 2011 8:52 pm

multumesc la fel Dorina....
vremea este minunata,numai buna de sarbatorit Very Happy

Scris de **Ovidiu Raul Vasiliu** Lun Apr 25, 2011 12:07 am

Adevarat a Inviat! E super afară..ce chef de grătar şi de bere am..pffff

Scris de Dorina Ciocan Neculce Lun Apr 25, 2011 5:46 am

Raul, doar nu ma inviti la un gratar...

Scris de Dorina Ciocan Neculce Lun Apr 25, 2011 5:57 am

pe vremea aceea îmi împleteam codiţele
foarte strâns da
strângeam în ele toate visele mele
pâianjenul îmi înfăşura pânza
împrejurul gurii scuipând-o în grimase
şi mă fixa hipnotic

amintirile începeau să mă cresteze
pe margini
şi mi se aşezau lasciv pe buzele înverzite
de atâta pădure crescută pe spate
în dosul sărutărilor uitate
închipuite

eu îmi împrejmuiam trupul
în franjuri şi
desenam în urma mea
arcuri de curcubeie
care se-ntreceau cu mine
într-o fugă nebună

franjurii mă îmbrăţişau
într-o sufocare aproape plăcută
dând răgaz cuiului să mă înfingă-n perete
ca tu să mă priveşti închipuindu-ţi
că-s un tablou decolorat
înfâţişând o naiadă rătăcită
din alt anotimp

dar nu-i nimic
ieşim noi cumva spre lumina
ţi-am strigat ca iona din burta întunecată a peştelui

Scris de **Ovidiu Raul Vasiliu** Lun Apr 25, 2011 7:41 am

Eh, ba te invit. Îl vom face sigur sâmbătă în curte la Casa Sadoveanu cu toţii.. Sper din toată inima să fie vremea ca astăzi Smile

Scris de Dorina Ciocan Neculce Lun Apr 25, 2011 10:27 am

daaa...

Scris de Dorina Ciocan Neculce Mar Apr 26, 2011 12:28 am

dar vino mai aproape umbra
aşa
lasă-ţi ochiul translucid
de chihlimbar
să-ţi poposească o vreme
pe umărul meu
vezi tu miracolele au nevoie
de împletituri sinaptice
ca să se nască
aseară
cineva
mi-a închis poarta
şi a lăsat doar
un bec luminos
agăţat de nucul din faţa casei
am văzut clar
obscuritatea libertăţii mele
care se oglindea făţiş
în peretele uriaş al lunii
............................
nu te speria
nu ne ameninţă
e doar degetul îngerului
care se îndreaptă
spre inimă ca un pumnal strălucitor

ei da acum
ne vedem mai bine
ne auzim mai bine
tu fredonezi cântecul acesta despre...
dar ce mai contează
peste tot pluteşte
beatitudinea şi confortul

becul îşi terminase pesemne energia

lumea se vedea murdară şi diformă
ca o plastilină amestecată îndelung
de o mână nevinovată de copil
se năşteau reflexele unor alte locuri
neumblate
negândite
nescrise

!ce dracu
strig
şi mă lipesc până la contopire
de lemnul porţii
pipăind
ochiul curat al umbrei
era albastru

Scris de **Rodica Rodean** Mar Apr 26, 2011 4:59 am

Hristos a Inviat !....am reusit sa-mi fac azi un cadou...lectura poeziilor tale...felicitari

Scris de Dorina Ciocan Neculce Mar Apr 26, 2011 5:35 pm

Adevarat a inviat!

ma simt onorata de lectura ta Rodica.iti multumesc !

Scris de Dorina Ciocan Neculce Mar Apr 26, 2011 6:23 pm

floare de nufăr
suflet aprins pe apă
lacrimă stinsă

Scris de Dorina Ciocan Neculce Mier Apr 27, 2011 7:35 pm

sar dintr-un picior în altul
dintr-o piatră în alta
am praf constelat
pe tălpi
nisipul se prelinge ca o dâră de şarpe
simt strânsoarea lanţurilor ruginite
şi-mi zic
iar am uitat sa măsluiesc
zarurile
îmi zvâcnesc în palme
la apusul soarelui
nălucile mi se topesc
pe faţă
scânteiez stelar în pânza îngălbenită a apei
am trupul translucid
tu poţi vedea prin mine
lucrurile ca pe nişte flori de mină
crescute-n creştetul nopţii
grădinarul le înveleşte-n perdele dantelate
le aşază măşti de gaze peste capete
şi-mi face semn să trec

încă mai sar din piatră-n piatră
din anotimp în timp
traversez lacul cu apă înnegrită
în inimă îmi cresc patru zaruri măsluite
ca nişte ochi radioşi ai abisului

Scris de Dorina Ciocan Neculce Joi Apr 28, 2011 3:26 am

pe când străzile îşi ascundeau trotuarele
noaptea
mă traversau
cu rânjetul fixat pe buze
jivinele cu colţii de fier
stam relaxată
să nu-şi înfingă ghearele
în spatele meu

(de mult timp
sunt doar un drum
udat din loc în loc de picăturile sudorii
ce-ai crede că sunt lacrimi)

în miez de noapte
liliecii sapă adânc în mine
noi labirinturi
culoare ale nebuniei
apoi îşi lasă amprenta în măruntaiele mele
cresc mii şi mii de gânduri culese de
prin podurile împăienjenite
dorm
dorm cu lacrimile aprinse-n gene
am sforile înfipte
şi-mi spui că am fugit din visul de copil
spre tine
să îmi aşezi raza şi nimbul argintat
pe frunte
să-mi poleiesc tăcerea
pe margine
strivind în gură firul
unei albe crizanteme

Scris de Dorina Ciocan Neculce Vin Apr 29, 2011 3:57 am

se aud paşi...
în locuinţa morţii
sângerează cuvintele ca nişte firide orbitoare
săpate adânc în pereţii cenuşii

strigi pământul cu mâinile pâlnie
în jurul gurii

această penumbră n-o fi trupul tău
care a fiert o vreme în carnea nelocuită
de la apartamentul etajului 99 a blocului dărâmat în zori

(degeaba încerc să te răscumpăr
ai picioarele încimentate în temelia îngropată)

uite în jurul tău singurătatea frânge în dinţii metalici
pahare de cristal

(mâinile cerşetorilor culeg hârtii îngălbenite
ochii pândesc firimiturile păsării
gândurile ard în flacăra apusului)

ce-a mai rămas
un vis care s-a stins
o carte care a murit
şi un ultim pahar

................................
se aud paşi...

Scris de Dorina Ciocan Neculce Sam Apr 30, 2011 7:13 am

îmi sprijin obrazul de umerii morţii
merg şerpuit ca un bolnav în hainele împrumutate
care mi-s prea mari
dimineaţa
iar noaptea se încarnează în încheieturi

am mii de lucruri nefolositoare adunate în buzunarele adânci
ace cârpe păpuşi scheletice buze uscate arme de vânătoare
şi tot adun
şi tot adun
nu mai ştiu de mult să scad
trăiesc
în aceeaşi matematică absurdă
a începutului
de veac

coatele sângerează
ochii se umplu de cer
şi încă mai aştept cântăreţii să-mi cânte din cobza lor tocită
acelaşi cântec surd al unui rebel
cu pletele arzânde
scânteindu-mi cărarea spre lumina din adâncuri

Scris de Dorina Ciocan Neculce Sam Apr 30, 2011 6:55 pm

realizare video

Scris de **Marioara Visan** Sam Apr 30, 2011 7:18 pm

este atat de frumos incat toata ziua as sta sa privesc acest videoclip, esti o fericita a soartei , Dumnezeu sa te binecuvanteze.

Scris de **Ovidiu Raul Vasiliu** Sam Apr 30, 2011 10:47 pm

Fascinant videoclipul..şi foarte bine mulat pe versuri, care şi ele au un lirism trandafiriu şi diafan. Felicitări! Cu drag

Scris de Dorina Ciocan Neculce Dum Mai 01, 2011 1:31 am

Scris de Continut sponsorizat