Mihaela Suciu

CV
Mihaela [ebraică] Miyka'el = Cine este ca Iehova(YHWH)?/ cel care se aseamănă cu Dumnezeu (semnificativ nume să-mi cuprindă micimea)
Vârstă- spirit tânăr
Stare
- materială = ∅ (degetele-mi se împreună doar în rugă)
- civilă - azi stiuˆ…
- de spirit - spiritul n-are stare
- fizică - stau în banca mea.
Limbaj
Tăcerea e de aur dar eu iubesc (cu)vântul. (Cu)vântul mă înalţă/ mă doboară ; îmi poartă, din poartă-n poartă / din poantă-n poantă gândul.
Gându-mi de-i poetic, de-i simbolic, de-l pricepi într-o doară…. nu dau socoteală.
De nu mă-nţelegi - nu mă înţepa, iei ţeapă.
De mă-nţelegi € - suntem gând în gând.
Teritoriu efectiv/afectiv
În interiorul graniţelor sunt-EU, în afară-UE(πdos)
Etc.

Singură cuc, cânt: - Cu! Cu!
Mă cauţi de duh, sunt.. cucu!
Mă joc cu_ cuvinte: cu, cu..
De când? Să ţin minte? Cucu!
Zic, de-mi vine-o idee: - Cu! Cu!
S-o scriu pe hâtie. Cucu!
Că zboară precum cucu’,
Iar mie-mi plouă cu: cu, cu...
..cu cu_vânt, cucu.
Râzi, că-s dusă cu „cucu”.
Bucuria ta, de-ţi cântă cucu’:
- Cu! Cu!

Multumesc mult Mihaela, bun venit acolo de unde nu ai foast plecata niciodata, in casa prieteniei, te asteptam sa ne daruiest boabe de roua din sufletul tau.

Cu, cu, cu cuvantul te-ai jucat
si pe mine m-ai distrat.

Pe faţă, pe spate, pe-o parte, întinsă, ghemuită, cu o pernă, cu două perne, acoperită, descoperită. „Doamne, cum să adorm?” Mă ridic din pat.
Pe scaun aşteaptă trei ţinute : sport, clasic cu pantaloni, primăvăratic cu fustă. Să văd. Asta, face o cută. O întind. Mă uit din nou. Of! Am intors dulapul şi nici astea nu-s cum aş vrea: ba scot burtă, ba-s prea largi, ba-i prea scurtă. La naiba! Mă culc.
„Vino în gând şi ia-mă în braţe, rămâi cu mine, să dorm. Tu ştii, să mă treci pe negândite din braţele tale în lumea viselor. Vino, vino...
Imagini curg prin mine.... Pe net. Trafic mare, femei, bărbaţi berechet. Ce-am avut eu? ce-ai avut tu? cum ne-am plăcut? Discuţii, tatonări, agitaţie, aşteptare, o lacrimă pe obraz, surâsul dimineţii când am citit: „Nu te-am văzut”. Da, m-ai căutat pe net, eu n-am intrat, lucrasem. Şi eu te-am căutat de-atâtea ori, aţipeam cu calculatorul deschis şi gândul îmi şoptea: „şase!” , dar nu te vedeam şi iar moţăiam.
Citeam tot ce postai: versuri, glume, proză şi ce bucurie a fost când ai postat o poză(de-a ta). Le iubeam pe toate, erau ideile tale, citeam iubirea printre rânduri şi mi-o lipeam pe inimă, iar inima îmi spunea : „Nu-s pentru tine.”
- Şi ce! Ştiu, e ideea de frumos, actul creaţiei.
Îmi era bine, aveam o bucăţică din tine, erai acolo, tu şi poema ta şi gândul tău care rezonau în mine.
Câte întrebări nu s-au pus: de ce?, cum?, când?... între noi şi noi în noi.
Te plac aşa cum eşti, n-aş schimba nimic, dificil, glumeţ... alintatule!
- Oare-i păcat că te-am alintat şi iubit, în orele târzii, cu ochii deschişi şi nu ţi-am spus ? N-am putut să-mi împărtăşesc sentimentul direct, clocotul şi framântarea mea.
- Mâine, oare, o să vii cu flori? De care? Mi-ar place să fie roşii trandafiri, poate să fie chiar şi un singur fir, dar să fie roşu. Şi ce dacă-s altă culoare? Dacă n-o să fie trandafiri, să fie orice floare, să fie păpădii, tu ştii.
Poţi să vii fără flori, fără o floare.. tu să vii, să vii, să vii......”

Pe fugă sunt, nerăbdătoare, să te vad, să te simt, să mă săruţi, să te cuprind. Te văd, stai întors cu spatele spre mine, pe banca din parcul plin cu păpădii, acolo unde hotărâsem, unde trebuia să fii. Emoţiile mă cuprind: un nod gât, nu am aer, ba mi-e cald, ba mi-e frig, dor, bucurie, aş vrea să strig...
Te întorci surâzător spre mine, îmi întinzi buchetul cu trandafiri. E primăvară! Sunt albi, puri şi atât de sfioşi. Să mor când porumbelul mi-a zburat!
- De ce nu-s roşi’ ?
De! Emo...de emoţii.

Sunt cea mai fericită patroană de hotel, ce-i drept cam mititel: trei camere şi anexe.
Mă mulţumesc cu puţinul financiar al unicului beneficiar, restul cheltuielilor le suport eu, bucuroasă: ”Clientul meu, stăpânul meu!”.
Bine că are servici! Am timp să fac hotelul lună şi treaba merge strună: curăţenie, mâncare, cumpărături, spălat, călcat, facturi şi alte mici nimicuri: zugrăvit, reparat, desfundat, înfundat... că numai eu stric. Sunt voioasă că-n vremurile astea de criză am client fidel, în toate mi-a dat derogare, nu mă deranjează cu nimic; nici măcar cu o floare. A! Să nu uit să-mi cumpăr flori şi să-i las bileţel: „Dragă beneficiar, sunt la părinţi, ca să fii fericit nu uita să te ştergi pe zâmbetul meu de întâmpinare. Dacă se murdăreşte... nu-i nimic, am altul de rezervă. Scuze! mă grăbesc, nu pot să te servesc, mâncare am lăsat, rapid te culci în pat, vezi că Steaua are meci; deci ai două beri reci... ia telecomanda butonează, pe urmă visează”.

- Mama, tata! am sosit. Am venit că n-am venit, n-am venit cu mâna goală... am adus copiii. Hrăniţii! vă dau pomană hotelul că voi l-aţi plătit; plec manager la schit.
- Acum în post?
- Mă duc să scot călugării din post; au postit de s-au prostit... cu rost, ruga zilnică nu le-a fost zadarnică.
(Of! iar viaţa mi-e în grevă.)
- Mare jigodie eşti!
- Tată, să trăieşti! Eşti zâmbetul meu de rezervă.

buna Mihaela,ma bucur sa te revad

Esti extraordinara, mai ai asemenea minunatii?

..super! Am sa vin si eu la hotelul tau ca si eu tin cu Steaua. M-a distrat ce ai scris ..o zi minunata! Cu drag

Bun venit Mihaela !!!...si felicitari...scrii frumos

Te-am avertizat Doamne!

Eu, femeia cu cap, am febră în cap; îmbrac - dezbrac, machez - demachez, pieptăn - ciufulesc, încalţ - descalţ şi o iau de la cap...
Ridic un deget: - Mâine fără surprize! Să nu te pună naiba, Doamne!
Dimineaţa pe fugă beau cafeaua, arunc pijamaua. Nemachiată, nerujată, nefardată, ca o fată, ies pe uşă, în fugă... spre „el”, la întâlnire. Afară, halal primire: Plouă!

„Pic , pic, pic,
Ce mai plouă
Eu, tu şi-o umbrelă,
Noi doi ne plimbăm,
Cerul ca o acuarelă,
Nu ne vede sub umbrelă
Când ne… săăruuuutăm.” Chicotesc. Cântecul nu-i chiar aşa… dar ce conta?
Ploaia mă săruta, mă simţeam pici, pantofii pe asfalt- pupici, de dor, de zor, săream într-un picior:
“Plouă, plouă,plouă… babele se ouă.
Într-un coş cu ouă… douăzeci şi nouă.”

Ca o furtună, intru în casa părinţilor: Tata! Tata! ţopăid… a venit fata!
Îl văd hlizind: - Ţi-ai stricat pupătoarea!
Mă uit în oglinda din hol. Of! Log off gând! Un trandafir herpetic îmi înflorea în toată splendoarea. Spinii creşteau, tânjeam, rânjeam.
“Te-am avertizat Doamne!”

- Tată! Hai să bem, iar trece Bacovia pe strada mea.

Două flori pe acelaşi ram… de piersic. Ambele roz zâmbesc; unii ar spune… la acelaşi soare. Oare? Care?
Cea optimistă priveşte-n sus, are vise… ideal!
Cea pesimistă priveşte în jos. Crezi că-i resemnată? Nu! E doar timidă; îşi face cărări de gânduri.
- Pe care s-o iubesc? Care? Doar una pot! Stau în dilemă şi tot socot. Ziua mi-e noapte şi noaptea mi-e zi.
Am ales-o… Ea mă priveşte în ochi… să nu mă deochi!
Curată sănătate… cu plante!

“ Noapte bună! oriunde ai fi”… TU-tu-tu ştii!

Proză PA

superb Mihaela, superb, ai o nota de veselie dar si de tristete in tot ce scrii de ma infioara, te felicit, ti-am descoperit o latura a sensibilitatii cum putini o au, un fel de autoironie trista, e superb ce scrii.

Problema unui “bărbat”

- Mami, vleau să mă-nsol cu tine!
- Nu! că nu eşti bărbat. Ştii tu, ce faci în pat.
- Azi fac!
Şi-a pus oliţa-n sufragerie ca toată lumea să ştie şi toţi l-au lăudat de hotărârea ce-a luat; buna şi bunicu’, chiar şi tăticu’. Stătea Radu pe tron, mare domn, cânta şi când n-am obsevat cu rujul pe uşă a pictat, cererea de căsătorie.
- Ai făcut?
- Nu! Da fac!
- Gata! altă dată poate… dacă.
Cu oliţa în braţe cu lacrimi în ochi:
- Mami mă iei? Eu vleau! “ăla” nu vlea să intle.
- Te iau! Eşti un bărbat hotărât!

Proză PA

Sarbatori Pascale cu Lumina invierii in suflet si in viata alaturi de cei dragi, cu drag din drag Mara.

Mulţumesc de urări.
Hristos a înviat!

Mi-a întins o hârtie sfios. Ştiu! e „boss”. Text: „Ştiţi, n-aş vrea să se ştie. Hârtia? un pretext. Vă ador!” Gândesc: Next? Nu! Compliment?! Doar moment; al meu e! L-am copleşit; pasionalul sărut, rămase mut, zâmbea cu toată faţa; noroc de urechi, ar fi zâmbit jur-împrejur. Cascadă de zâmbete, abia le putea duce (boss cocoşat!) şi i-am făcut vânt, pe uşă, fără cuvânt. Păcat de „tinereţea” lui! A căzut în braţele altor doi. Chanson! la unison: - Bonjour Madame!
A! Voila! Le bossu de Votre maDame!

Proză PA

Se pripăşise prin marea ogradă, o boboacă de pe stradă. Unii spuneau că-i neam de raţă, alţii de gâscă. Neamul să trăiască! Era isteaţă, cam prea glumeaţă. Cu ea, ograda prinse viaţă.
Cocoşul a luat-o sub aripă, că de! nu strică, să aibă o amică; el cu firea sa ursuză, ea veselă precum o gâză. Şi ei şi toţi se minunau, ce bine se-mpăcau. Şoşoteau. Nu exista zi cu soare, nori sau ploi, să nu-i vezi împreună, amândoi. El galant mentor, rodat de viaţă; ea învăţăcel, marea speranţă. În glumă, cocoşul arunca câte o râmă, iar puicile-i dansau pe sârmă; se ştia dibaci, seducător… Pentru ea era un vrăjitor, o bulversa, dar nu conta, conta că sunt amici! Ce dacă unu-i mare şi altu-i pici?
În el creşteau orgolii de-mpărat, iar ea zburda; suflet împăcat. Din ochi îl urmărea mereu şi-l venera, ca pe Dumnezeu.
A fost de ajuns, în râs, să-i dea ironicul răspuns, iar el pătruns… în “amor”, a dat-o afară; scor:1-0. Aşa să vadă, cine-i “number one”! în ogradă, ea-i o nulitate, deci… în stradă! Concret: Tu “nimic”! “ciocu’ mic”! să nu te dai deştept!
Cea mai bună amică a ajuns inamică, el i-a pus pecete de proscris şi acces interzis… fără preaviz.
Ea: - Eli, Eli Cucurig’ nu vrei să-mi fii iar amic? Iarrrtă! şi dădea cu ciocu’-n poartă.
El nimic… Ea stătea un pic, tremurând de frig…
- Eli, Eli Cucurig’ nu vrei să-mi fii iar amic? Iarrrrtă!
Se ruga la el ca la Dumnezeu, bătea poarta plângându-şi soarta. Totul era în zadar, deşi-i spusese: - Între noi nu există “dar”! dar el nimic…
Final!!... Să vă zic?... să nu vă zic?

Morala: “Fiecare pasăre pe limba ei piere!”

- Bine zici tată, ”cel mai bun borş e zama de cucoş!”. Au, m-am ars! Să suflu în iaurt?
- Bea apă rece… îţi trece!
- Apropo, ai auzit cântecul lebedei?

“Ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus!”
Intrai, ieşeai, mă bulversai, orgolii, capricii, eu visam doar artificii, oarbă la indicii şi trena de admiratoare. Ce vedeam eu oare? Sufletul tăcea, vroia să-mi spună:-Noapte bună!
Într-o zi m-ai luat de mână, o zi oarecare; să văd ce scrie la intrare. Era numele tău, dar... pe dinafară!
Iartă! Atât m-am priceput! Am oftat şi ţi-am pus stigmat, un ultim sărut.
Din suflet afară! curăţenie de primăvară. Următorul la rând!
Vrei să intri? SSSSS... sunt multe răni!

Proză PA

Ce mult te iubesc, ce frumos stii tu sa transformi durerea in speranta si cu cat de mult zambet interior, esti minunata.Scrie in continuare ca te citesc cu mare drag. As
fi fericita sa-ti iei inima in dintisorii aia mici si frumosi si sa citesti intr-o zi la cenaclu, cu drag din drag Mara.

Plâng.
Privesc porumbeii; trag din ţigară, suflu fumul; rotocol după rotocol, la fel ca zborul lor. Berzele apar şi dispar dând ocol; vin dinspre sud şi tot acolo pleacă.
Din balcon văd soarele; acelaşi drum; răsare în partea stângă; adio işi ia dând colţul… casei.
În interior şi în exterior am verdeaţă; pomi şi flori; trec prin cele patru anotimpuri. Iarna e cel mai greu; apar florile de gheaţă şi cele de mucegai; le îndepărtez cu greu şi apar din ce în ce tot mai des.
Vii în fiecare seară în balcon; plecăm amândoi la culcare; îmi pun capul pe umărul tău şi cu aceeaşi mirare ascult poveşti; nu reuşesc niciodată să aud finalul; tic-tacul inimii tale mă adoarme. Dimineaţa te scot cu greu din mine; somnoros îţi iei zborul. Ştiu c-o să revii.
Niciodată nu te văd fizic. Eşti diferit; dificil, pesimist şi râsul ţi-e trist; n-ai chef de viaţă; ai obosit.
Am tapetat cu pozele tale betoanele; acum au culoare; în verdele tău pocnesc mugurii; gândurile mele când mă simt copleşită de uitare.
Toate astea se întâmplă ciclic. De când?

- Salut Ciuf! Am scăpat de "babă". Am adus sarmale! Tristă? Ce ciufut te-a mai supărat?
- Ştiu şi eu? Poate eu am supărat.
- Eşti în stare! Încălzesc sarmale?
- Nu contează. Important e zâmbetul tău!
- Şi mamă-ta?
- Normal… doar e nevastă-ta!
- Mare jigodie!
- Da!... Viaţa!... Eu vreau sarmale reci! deci…

Ciclicitate. Cândva drumul se va frânge; alt plan.
Acum?
Râd.

Superb Mihela, ma inclin in fata talentului tau si promit ca nu ma las pana nu o sa aduni tot ce ai scris intr-un volum, o duminica cu soare in suflet si in viata sa ai.

Mihaela, se pare ca ai descoperit simbolistica comico-trista a vietii. Scrii parca in joaca toate durerile tale si astepti de la noi un zambet macar fie el si amar.
Ma intrebai ceva de PA?
Cred ca sotia m-a invatat sa fiu scurt si daca se poate, uneori mut.
La ce-mi folosesc cuvintele daca tot trebuie sa tac?
Privesc, citesc si ma supun resemnat legilor vietii...uneori oftez chiar si-n 500 de semne.
E placut sa gasesti pe site oameni ca tine fiindca intelegi ca nu esti singur.
Astept sa mai scrii.

Plăcut şi natural..cu sinceritate şi cu umor condimentat cu ironii fine şi nu numai...îmi place foarte mult că de fiecare dată iei viaţa la o "păruială" tragi-comică..aşa cum zicea şi Liviu. Dar e clar că în spatele ironiilor şi umorului acesta condimentat cu "piper, scorţişoară şi ardei iute" se află un suflet deosebit de sensibil. Şi Topârceanu îşi masca sensibilitatea aşa dar niciodată nu a reuşit să şi-o mascheze prea bine

Suflet, ce se spune la 18 ani? „Prima iubire”rămâne!... iar peste ani?

„Schimbul de ieri salută schimbul de mâine! ”, am râs. Din glumă-n glumă, c-aşa e şi primul sărut! a vrut şi n-am vrut... schimbul s-a schimbat; n-a mai fost acel “mâine!”… nici pozele promise; imagini din grădină. El n-o să vină! Vină? Nu ştiu nici azi! M-a şters! c-un simplu “clic”. Ce-am sădit şi ce-am cules? De haz port rodul: surâsul pe-un obraz, iar celălalt e înecat… de prea mult haz.
Mă încăpăţânez să păstrez clipele din grădina lui nevăzută, neştiută şi verdele.
Ieri şi azi şi mâine!
Tăcere!

Eram demult înscrisă-n maraton, cel mai bine m-am simţit când eram “noi”, plămădisem “unul” din doi. Dar acum? Singură! Începea greul, dar mă-nverşunam: Eu?, sunt tânără şi pot… orice! Iar sufletu-mi spunea: De ce? Eu n-auzeam. Alergam!
După 5 kilometri, cineva mi-a şoptit: A absolvit! iar sufletul mi s-a chircit; eu nu! Un fapt banal, fatalitate? am amânat un an de facultate, dar am absolvit. Cum laude! Şi ce dacă m-am lovit? Am alergat… înmiit. Eram chit!
La kilometrul 27 s-a căsătorit! Pasul mi-a amorţit, sufletul era să-şi dea ultimul duh, iar eu..Uh! m-am căsătorit; curbă periculoasă!! dar nu renunţam… egalitate încă.
Kilometru după kilometru, urmăream ştirile… despre el, ajunsese-n minister iar eu mister! nimic; un nimic împlinit în micimea lui. Mă depăşise! Derapam! Din casa alor mei mă mutasem, stam cu chirie, maşina o vândusem… să fie bine-n căsnicie. N-a fost să fie!
Cu ultimii bani m-am dus la bal; întâlnirea colegială, ce se ţinea an după an, dar eu absentam… din lipsă de bani. Bucurie mare, colegi, colege şi m-apucat frica… nu-l zăream. Un domn îşi prezenta fiica; gândeam că-i soţul vreunei colege. Fata frumoasă, se-nţelege! Toţi: Ooo!... admirau şi murmurau. Sufletu-mi şoptea: Superbă!... rochia.
Tatăl ei s-a apropiat de mine, mi-a luat mâinile. De ce? Mâini în mâini şi ochi în ochi, eu cam rece, am simţit că-i el şi nu e el, dar el: Nu te-ai schimbat deloc! Din joc în joc! Te ţii de ghiduşii! Mi te închipuiam, dar nu aşa… ca-n prima zi şi azi!
- Acuma zi! El e bărbatul pentru care ai alergat, te-ai înverşunat şi m-ai surmenat, zi după zi?
- Suflet stai! ca să nu cazi… Eşti liber!... Azi!

- Maamii!
Cineva te strigă, e-n spatele tău!
Mă uitam la omul din faţă, un necunoscut! M-am întors… aceeaşi chip, dar tânăr; copia perfectă a celui dintâi. Oare când s-a descoperit clonarea? Atunci am lăsat jos piatra tăcerii; o cărasem de la kilometrul 18.
- Da! Dragostea mea! Zâmbeam… eram la final! Alergam de… 41 ani şi 195 zile!

„Cei dintâi vor fi cei de pe urmă și cei de pe urmă vor fi cei dintâi”

Mâine maraton! Suflet vii?

semn de trecere si lecutare

fara cuvinte, nu pot sa mi te scot din minte...scrii atat de frumos, incat ...cred ca e de prisos, sa-ti spun, ca stau cu sufletul in gat, totusi cu ultimile puteri ma adun, si printre lacrimi iti spun, e frumos tot ce scrii, o proza scurta, cu suflete poezii, intr-o viata duruta, ce niciodata nu se uita, hai cu mine la conac, sa-ti umplu viata cu parfum de liliac, sa te tin sfios de mana, sa nu te mai simti straina, ce spui ?, hai...vii? sau sa-mi pun pofta-n cui?

Mara de ce să să încuiem cămara? Să ne punem pofta-n cui?
Umblăm hai-hui şi ne-nfruptăm! Recunosc: Sunt o gurmandă! E prea faină viaţa!

Film mut.
Actori: eu, tu, voi…

Subtitrare în limba română:

Vii şi treci în fiecare seară,
prin mica sală de la gară.
Vii, priveşti, nimic nu-mi spui,
te adânceşti în ochii mei căprui.

Scoţi pachetu’-ntr-o doară,
tacticos aprinzi o ţigară;
fumul ne-nvăluie zglobiu,
în dor - jar… roşu - auriu.

Ochii-n orbite vii pulsează,
iar aerul din jur vibrează;
în noi se-nălţă-o uvertură.
Eu tac! pecetea mi-e pe gură.

Surâd; doar tu! ştii cât mă doare!
cuvântul mut, ce-n mine moare.
Zâmbeşti?! ştiu că-ţi este dor,
de stihuri care-n tine mor.

Iată! un trecător în pas grăbit,
pieziş cu ochiul ne-a privit.
N-a-nţeles! ca lumea asta multă;
dorul de mut pentru o mută.

Lent… te ridici şi iarăşi pleci;
pustiu rămâne-n lacrimi seci.
Inspir aroma ultimului fum
şi mă ridic; să plec la drum.

Mâine! te-aştept iarăşi la gară…
Să vii! să treci, în prag de seară.
Mi-e dorrr! nu pot a-ţi spune,
Tuuu! anonim cu mii de nume.

Prezentatorul către telespectatori:
- Vă invităm si mâine seară la… “Poveştiri dintr-o gară”

Colegilor, după emisiune:
- V-a plăcut? Bă! dă-mi o ţigară. Mi se pare că-i… gargară!

Semn de trecere si lecturare...cum zice Liviu...dar nu ma pot abtine sa nu-ti spun ca-mi place mult cum scrii...esti atat de pozitiva...te sarut...si ne este dor de tine

Si mie mi-e dor!

te asteptam sa vii, poate te hotarasti si mergi cu noi in tabara la Campulung, scumpa.

În fiecare om creşte un pom!
“Iubirea este pomul vieţii!”

Îmi bătea la fereastră şi-mi dădea bineţe. Era revigorant!
În primăvara asta a înflorit, nu ştiu dacă prima oară, îl îndrăgeam atât de mult.
Am încercat să simt parfumul unei flori, nu mirosea! El râdea.
- Parfumul e îmbătător!
Am luat la rând creguţele cu flori, le-am mirosit îndelung, să mă conving; iar a râs.
- Eşti nostimă! Vino să te şterg, ai nasul încărcat de polen. Albino! Parfumul meu îmbată!
Treceam pe sub el şi-l rugam:
- Mă ningi?
Şi mă ningea… eram prieteni!

Parfumat corcoduş, în duş primăvăratic, îmi picurai cu petalele albe, simple cuvinte!
Tu ieri: - Bună dimineaţa! Râdeam; mă îmbăta aroma cafelei.
- Noapte bună! Surâzând adormeam; mă visam între ramuri parfumate.
Eu azi: - Trist!... corcoduş. Beau singură cafeaua, fără zahăr, fără aromă! nici râs, nici surâs.
Tăcerea e jucată la zar; are gust de zăr!

L-am intrebat direct:
- De ce corcoduş?
Îmbufnat s-a întors cu duşu'-n sus.
Ştiţi ce-a răspuns?
De ZAR_ZĂR!

- Ha! Ha! Ha! Ştie toată curtea şi nu ştie ea! chicotea un vrăbioi. Aşa se întâmplă cu unii dintre noi, cei de genul masculin, când le lipseşte ceva… se supără pe toţi.
- Adică?
- Îi lipseşte păsărica! S-a supărat cu vrăbiuţa.
- Care? Avea un stol de păsărele.
- Avea stol în cap, pardon! în coroană, dar una îi era mai simpatică. Mare ciripitoare! Restul erau admiratoare.
- De la ce s-au supărat?
- Nu ştiu, chestia e că… ! Ştii care-i culmea? Hi! Hi! Hi! Îl croncăne o cioară! Şi-a făcut cuibul în frunzişul lui; cică-l vrea… de bărbat. Ha! Ha! Ha!

Nu mai ştiu, sunt om, sunt pom sau sunt… în pom!
Mă înrădăcinez în gândurile tale verzi; seva ta inspir, parfum primăvăratic!
Mă ningi?

Nu fi trista scumpa ma, iubirea te va ninge cu petale de trandafir si vei uita si de zar si de zăr, doar rbadare, putina rabdare si vei vedea, va veni iubirea mare, sa-ti infloreasca inima.

Mara livada are mulţi pomi! Sunt şi eu o albinuţă! Îi polenizez de le sare pistilul.
Uneori sunt haioasă alteori... dar deja râd.
Cu drag de tine şi ceilalţi postez, să aveţi cu ce vă ocupa, să nu vă uitaţi pe pereţi.

Si noi cu drag te citim esti molipsitor de haioasa, ar trebui toate florile din livezile vietii sa fie polenizate cu umorul tau, lumea ar arata altfel si am fi cu totii fericiti.

Mulţumesc Mara! Eşti un îndemn să perseverez; asta o face doar un prieten!

Jocurile dv de cuvinte sunt delicioase. Pe mine mă destinde şi mă binedispune de fiecare data umorul dv. Cu drag

Asta şi vreau să văd, Raul!
Bărbaţi destinşi, binedispuşi... supuşi

Fată, bagă-ţi minţile-n cap!

Mi le-aş fi băgat eu, dar... ia-le de unde nu-s!; la cât de împrăştiată şi zăpăcită sunt! Unele le rătăcisem prin tinereţe, altele mă părăsiseră benevol, aşa că, eu copilăream, în cap... gol, cam năucă. Eram la jumătatea drumului şi stăteam în mijlocul lui, dezorientată; să te văd acuma fată! Încotro?
Dar viaţa... clic! Şi iată că ne-am întânit. Tu erai bine echipat, dar cam însingurat. Ridicasei ziduri, multe betoane, în faţa mizeriei lumii din jur. Mi-ai căzut cu tronc, fără să mă mănânce. M-am apucat de scărpinat... vorbe!
Fiindcă era multă treabă, am fluierat:
- Neuronii mei, adunaaa..rea!
- Să trăiţi şefa, ne-am prezentat la raport!
- Apel! Neuron unu!
- Prezent!
- Neuron doi!
- Prezent! Şi aşa înaite... toţi prezenţi!
- Pe loc repaus! Avem treabă! Organizăm şantier de demolări ziduri exterioare! Faceţi rost de tot ce-i nevoie: utilaje, unelte, materiale etc. Mâine veniţi echipaţi, facem protecţia muncii opt ore şi instructajul situaţii de urgenţă opt ore, aşa cere legea. Noi vom face doi în unu, pentru economie de timp. Aţi înţeles?
- Să trăiţi am înţeles! au răspuns în formaţie toţi.
Plini de elan, ne-am apucat să muncim.
Trecuseră două luni şi parcă eram cooperativa „munca-n zadar” pe muntele lui Sisif, dar eu şi garda mea perseveram.
„Toţi pentru unu şi unu cât toţi!” era deviza, adică, noi toţi munceam să dărâmăm betoanele tale, iar tu singur le ridicai înapoi.
Demolarea trebuie susţinută de cultură! Cultural interior - demolator exterior!
- Pluton adunarea! Schimbăm tactica!
- Să trăiţi am înţeles!
- Cu cântec înainte, marş!
Tăcere. Ce cântec? Toţi uitaserăm noţiunile elementare de muzică; nu tu arpegii, solfegii... o luăm pas cu pas.
- Am nevoie de cheia Sol!
- Să trăiţi am adus... cheia franceză!
Clar! Mă ocup singură! Am început cu mici exerciţii: Mi te văd... Mi se pare ... Mi-au... Miorlăieli! Alte combinaţii de note chiar nu reuşeam. Îmi ieşise una, dar nu-mi convenea: La Re_vede_RE!
Of! Greu, greu, greu! perfecţionările astea lingvistic-muzicale; nopţi nedormite şi mult chin. Eram dezamăgită de mine, obosită, simţeam că mă tot duc... în jos.
Cu zâmbet şi lacrimi pe obraz, gândind la... bun rămas, am zis:
- Ce sunt eu pentru tine?

Tu şoptind empatic: Luminiţa de la capătul tunelului!

TUUUUUUU!... trecuuuu trenul peste mine...
Muream şi renăşteam!
Neuronii mai buimăciţi decât mine:
- Şefa! Şefa! Ce-a fost asta?
Ce să le spun?

Când nu te aştepţi, când nu mai speri...
Te păleşte dragostea!

https://www.youtube.com/watch?v=Urfjyj4FnUc&feature=related

“Femeia care iubeşte nu vorbeşte… cântă!”
Ştiu! Ascult Ravel – Bolero. Alooo... loo... oo! Ecou! Asculţi?

Eşti fără inimă!
Ştiu! Nu mă doare locul. De dor, am decupat-o şi am trimis-o-n dar... fără mandat poştal de confirmare. Chiar dacă zace-ntr-un sertar, o simt, palpită! Tic,tac... ic... ac! O simţi?
Cuvintele tale sunt lame de stilet. Mi le-am înfipt în inimă; să ţin minte!
Ştiu! Le-am înscris la cursul uman să fie îmbrăcate în forme cu stil, dar în al vieţii real... au prins contur colţos. S-au disecat în (cu)vânt, cu alt sens, s-au adunat „unu cu unu” matematic, au suferit transformări fizice; de la râs la plâns şi invers... nu pot fi Un'vers! Înţepate de idei, tratate prin „acu_punct_ură”, ce formă să ia? Eventual duală sau anti_teză.
Ştim cuvinte !... dor. De dor, de durere, civilizat le-am retras, tu pe ale tale, eu pe ale mele; fiecare în propria custodie... fără proces verbal.
Ştim! Am păstrat un canal de comunicare... tăcerea! Pe el aleagră speranţa mea, în circuit închis; tu închis... în tine. O trimit spre tine dispersată în culorile curcubeului! (O vezi?) Se întoarce ghemuită, alb-lividă şi iar o trimit înapoi. Nu oboseşte! E prietena mea; mă acceptă aşa cum sunt şi mă susţine, doar singurătatea mă seacă... mă îneacă cu picătura... chinezească.
Nu ştii! Cu degetul, în mişcări circulare, lent îţi conturez poza şi... Simţi atingerea? Ssssss...

- Alo! Ce faci? Să nu-mi spui... asculţi Ravel!
- Nu! Sunt criminală! Am omorât un drac; l-am pus pe hârtie! stă spânzurat într-un semn al mirării şi agăţat într-un semn de întrebare. Mă chinui să-l disec cu virgule, să-l ţintuiesc cu puncte.
- Hi! Hi! Hi! Foarte bine, vino la mine să-i ridicăm parastas. Am făcut ciobă de burtă!şi burta să... Vii?
- Ok! Vin. Aduc fond muzical!
- Tot Ravel?
- Nu! Chior... chior... chiorăieli – Michel... Mi_ha! ha! ha!...

Aseară m-am întâlnit cu Dumnezeu... eu căhuie, fără niciun Dumnezeu.
- Cum poţi umbla aşa goală ? m-a certat El.
- M-am despuiat de toate Tată; mintea prea plină şi trupul mult prea greu! şi am oftat... Of!... „el”.
- Unde ţi-e zâmbetul şi râsul de poznaş?
- S-au săturat de of-uri Tată, umblă hai-hui prin alt oraş.
- Ok! Mi-a dăruit un rând de chei... descuie!
Acum am chei, dar poarta nu e!

-Scoală fată! Iar dormi?... mă ceartă tata.
Zâmbetu-mi răsare... Iată poarta!
Cu el descui orice...
Dumnezeule!

Proză PA

Aha..e o treabă că aţi reuşit sa faceţi instrucţie cu neoronii cât de cât. Eu nu reuşesc cu ai mei..de câte ori încerc ei o şterg din start. Nu vin nici la şedinţă, d'apăi la muncă! Văd că vă jucaţi cu rimele.."oraş-poznaş"..etc..de ce nu încercaţi şi vers-uri?

Raul, versurile mele ies versificate
Alţii le-adaugă podoabe... erate:D

Sufletul tau e un superb taram al poeziei de aceea proza ta iese versificata si atat de spumoasa, cu draf din drag Mara.

Si mie mi-e drag de voi! De drag mâine aş vrea să vin la Iaşi; lansează Nicu Stancu o carte... eu îl lansez pe el.(să nu mă pârâţi că mă zboară)

Doamne Dumnezeule,
Subsemnata “Femeia”, fiica Ta, căreia i-ai dat poarta şi cheia şi i-ai poruncit:
- Să-l faci pe “Bărbat” fericit, în grădina ta! că din cauza ta a pierdut Raiul;
să ştii că m-am străduit, să-mi îndeplinesc sarcina, dar el nemulţumit fiind “ Îmi mănânci zilele!”, “Eşti Iadul pe Pământ!”şi mereu căutând pricini de ceartă (nimic nu-mi iartă!), vin prin prezenta să Te rog să-mi schimbi locaţia în Cer.
“Eşti Iadul în Cer!”e blasfemie, nu? Cer prea mult?
Cu adoraţie,
Femeia

Proză PA

Iubita, e blasfemie, ceri prea mult, Iadul e aici, pe pamant, in cer e doar iubire si vesnicie.

Mara pentru mine Raiul e aici pe pământ... aici am găsit di tăte, diversitatea e pe gustul meu!

Când porţi zâmbetul lui Christ’, răstignit în patru puncte cardinale, mă pierd dezorientată între ele şi nu mai ştiu: Exist?
“Măi şmecherie!” O spui cu bucurie şi-mi dă valoare; o marcă! În rest?... Mereu jucătorul vesel, în care alţii marchează, gol după gol în suflet-poartă. “Tu nu exişti! eşti doar o jucărie.” Măi să fie?!
Lipită pe faţă mi-e marca, un fluturaş; un zâmbet poznaş, macaz (sus-jos) în colţul gurii, la marcă, final de linii. Acolo port bănuţul norocos, o marcă scoasă din uz, pentru bilet de călătorie. Trenul şuieră: Tu! Tu! Tu!
Fac semn! Mă remarci?
Sunt io-io! O marcă neînregistrată în registrul tău.