Mihaela Suciu

Deosebita, reala si mai mereu fabuloasa proza ta, Miha, "Somnul" e favorita mea, nu m-as mai satura citind-o, si simultan citindu-te pe tine !

..m-a înveselit ultima schiţă...buuuun.."Ami" e tare pusă pe glume şi plină de viaţă, aşa cum o ştim cu toţii

Florine cu ochelarii de soare sigur mă citești! Văd că ți-ai tras mustață. Bravo nenicule!
Raul, să ne veselim, dă-ne și nouă bidonul ăla! Ni-l tot arăți și ne plouă-n gură

Un martisor de la Marian
Trimis prin Nicu Dan

MĂRŢIŞOR DE SUFLET
*****
La început de primăvară
Îţi dăruiesc un mărţişor
Să-l prinzi la piept în astă seară
Să-ţi fie somnul lin, uşor…
*
E mărţişor cu prima floare
Ce-i vestitor la noul an
Un ghiocel văzut de soare
Îţit din albul său suman…
*
Cu şnur legat în două fire
Să-ţi fie faţa-n alb curat
Şi roş obrazul tău subţire
Să-ţi fie dulce sărutat…
*
Să-ţi poarte mult noroc tot anul
Iubire să-ţi aducă-n prag
I-am prins în nod de şnur şi banul
De-argint ce ţi-l ofer cu drag…
*
De suflet este mărţişorul
Simbol al dragostei ce-ţi port
În spaţiu ne uneşte dorul
Iar din respect fac paşaport!
***
Marian MALCIU

Mulţumesc, Rodica şi Dan!

Împlinisem trei anişori, dar ocupată cu joaca, habar n-aveam.
Mama - ca bun comandant, ce era - le ştia pe toate: când trebuia să mă spăl, să mă schimb de haine, să mânânc, să mă culc, etc. Eu, soldăţel prost - neinstrit. În afară de dulciuri, jucării şi prieteni de joacă, nu aveam nevoie de nimic. Voiam doar să mă joc, dar mama - prin funcţia ce-o deţinea, putea să dispună de timpul meu preţios. Când ţi se spune: „Eşti mică, faci cum spun!" poţi să te opui superiorului? Nu!
Culmea e că prinsesem şi vechiul Regulament: „ bătaia e ruptă din Rai!” şi abia aşteptam să cresc, să pot să mă joc după pofta inimii.
În ziua aceea, mama m-a chemat în casă. Clar! La ordin!
- Mergem la fotograf! – mi s-a comunicat milităreşte.
Am fost spălată, pieptănată şi îmbrăcată cu o rochiţă albă. Nu prea ştiam care este treaba cu fotograful, da’ mă gândeam: „tot o să fie bine, nu stau în garnizoană, ies din casă”.
Mai rău a fost când a trebuit să îmbrac rochiţa - hăinuţa de paradă. Eram obişnuită, pe terenul de joacă, să am doar pantaloni - echipament de instrucţie şi luptă.
Vă amintiţi pantalonaşii bufanţi, cu pieptăraş şi bretele - şpilhozeni? Erau în trend! Toţi copiii din curte purtau, în pas cu moda, şpilhozeni. Deci, fără ei, nimeni n-ar fi ieşit din casă.
Mama a venit cu argumentul:
- Fetiţele se îmbracă cu rochiţe, uite şi păpuşa are! şi mi-a arătat în vitrină o mogâldeaţă cu rochiţă din dantelă, cu părul ondulat, cu ochii căprui care clipeau. Eu o consideram a mamei (nici nume nu-i pusesem), fiindcă nu aveam voie să mă joc cu ea. Era păpuşa bibelou! Mă jucam doar cu Sanda - păpuşa de cârpă, spălată şi iar spălată; asta fiindcă eram o mămică foarte grijulie, iar copilaşul meu era tare obraznic şi se murdărea mereu.
-Bine, mă îmbrac cu rochiţă, dar mi se văd chiloţeii şi râd copiii de mine. Vreau şi şpilhozen!
Comanda mamei a fost scurtă şi fermă: „Nu! Faci cum îţi spun!”, iar eu ispăşită, urgent mi-am ocupat în pluton locul - cel de trompetist, şi am început să urlu. Doamne, ce trâmbiţă aveam!
M-am trezit, luată de mână şi dată pe uşă afară.
- Să nu pleci, mă aştepţi până mă îmbrac şi mergem la fotograf! Buf! şi mama a închis uşa.
„Unde să plec? Mă vedeau copiii!” Muream de ruşine fiindcă nu aveam şpilhozen, aşa că m-am aşezat ghemuită - „ciuciu”, mi-am tras marginea rochiţei peste picioruşe, Doamne fereşte! să nu se vadă ceva pe dedesubt şi plângeam cu sughiţuri. Atunci se găsiseră şi vecinii să vină de la lucru acasă. Defilau toţi prin faţa mea, se opreau să mă întrebe ce-am păţit, mă compătimeau, mă încurajau că e tare frumoasă rochiţa, că arăt ca un fluturaş, dar eu: „Nu şi nu!” şi hohoteam.
"Of! Şi tata întârzie atât de mult!"
Ca mine, în acel moment, nu exista soldăţel mai amărât.
Tata (locţiitorul comandantului suprem) n-a apărut să mă salveze.
Pe drum mi s-a făcut instructajul. Ce mai, total neinstruită!
În pas de defilare, ne-am apropiat de ţintă - studioul foto.
Nici nu gândisem că dumnealui - fotograful, era în cârdăşie cu altul. Îşi pusese studioul exact după frizerie şi era musai să treci mai întâi pe la tuns şi apoi la pozat. Cică, să arăţi îngrijit!
Cred că am urlat şi pe acolo (mama spune că da), nu-mi amintesc. Probabil, fiindcă la frizer şi fotograf, am urlat cu neruşinare...

Vreau să mă prezint la casting.
Ce spuneţi? Am vreo şansă sau sunt prea „mikă”?

[quote]

Ai fost mică dar ai crescut, nici tu nu mai știi de când nu te-ai mai măsurat...
Dulce, frumoasă amintirea ta scrisă, ca o copilărie...
Mi-e dor de tine...copilărie!

Mai multi pot sa spuna intr-un glas
Ai fost si tot copila ai ramas
Bine retin ca-n mina la Cacica
Ai alergat, dar ne lipsea basica

Când intri în sătuc, rămâi mirat de cei trei plopi care te întâmpină. Sunt bătrânii străjeri ai porţii săteşti. Cu crengile tăiate asimetric până aproape de vârf, te privesc hâtri, de acolo - de sus, iar tu-i analizezi hilar, de aici - de jos, văzându-le frizura nonconformistă - generaţia Emo.
Până să ajungi la ei, te obişnuisei cu fâşiile ecologice, de pământ nelucrat, în care flora creşte “ca la mama acasă”- în ţărişoara noastră, lăsată şi ea să se dezvolte liber în splendoarea sălbăticiei democratice a junglei politice.
E clar!... fondurile europene nu puteau să ajungă până aici, fiindcă se îngrămădiseră doar la comună, dar nu te gândeai că oastea aceea - de plopi înşiruiţi, de-a lungul drumului, deoparte şi de alta -, putea să dispară aşa repede de pe aceste ţarini în care Ştefan îşi împroprietărise răzeşii. Se vede că pe aici trecuseră, nu de mult, nişte migratori vandali născuţi din sângele postrevoluţionar.
Drumeţii treceau pe lângă plopii rămaşi fără ortaci, asemeni poeziei eminesciene, visând nostalgic la vremurile demult apuse.
Uliţa satului e pustie. După iarba crescută, ca pe mirişte, îţi dai seama că pe aici trec arar mijloace de transport. Prin ea, două dâre de drumeag fuseseră trasate de paşii sătenilor. Din loc în loc, făloase, nişte buruieni crescuseră ceva mai mari, erau chiar grase, şi-şi protejau cu îndârjire grămada de gunoi - coceni amestecaţi cu bălegar. Gunoiul fusese lăsat, de anul trecut, în drum, la adăpostul gardului, că: “de unde bani să plăteşti o căruţă?”. Bătrânii erau mulţumiţi fiindcă puteau să-şi crească niscaiva orătănii, un porc şi să cultive palma de pământ dimprejurul casei - un rest oferit de colectivizare: “Ia şi tu, zi –bogdaproste!”. Câmpurile au rămas în grija Domnului. Fuseseră retocedate, dar prea târziu, tinerii plecaseră la oraş, iar cei rămaşi îmbărâniseră şi nu mai aveau putere şi nici bani să le lucreze. Varul nu se scumpise, aşa de mult, şi, după cum e datina lăsată, puteau să-şi primenească anual gardurile şi casa. Risipite, ici-colo, prin verdele grădinilor, culorile lor, alb şi albastru, păreau bucăţi rupte din cer. Ingenioşi! aceşti ţărani, care îşi uşuraseră trecerea “dincolo” - spre Rai, aducând cerul la ei.
Pe uliţă ţipenire de om. Câteva găini îşi făceau veacu’ ciugulind pe margine unde pământul era mai reavăn. Cârâiau vesele, doar-doar or fi băgate în seamă şi curtate de ţanţoşul cocoş, dar el îşi făcea baia în colb, nestingherit.
Mai încolo, călător prin timp - fântâna. Centenara piatră, cu greu, îşi ridică fruntea cioplită şi spălată de vremi. Aşteaptă drumeţii - “De!, răbdare de piatră”. Un capac, ca o pleoapă întredeschisă, acoperă parţial ochiul său cristalin. Un cârlig din lemn şi o cană de tablă, îi ţin de urât.
Din curtea frumos pietruită, înconjurată cu ulcele de lut încărcate cu muşcate şi petunii, împodobită cu viţă de vie trecută pe sub streşini de şindrilă, năvăleşte copilăros, pe uliţă, dulcele grai moldovenesc…

- Mămică! Vezi că-i şiniva la poartă, am mâinili ocupate, du-ti ‘neata! Mămicăăă! - o atenţionează Mariana pe mama ei.

- Poftim intraţi! - îndeamnă musafirele, tanti Maricica - mama Marianei… Iii, di când nu ti-am mai văzut, cumătră! Da şi mai faşi matali? ‘neaei trebuie să fie nipoata şea mică a ‘neatali. Doamne, şî mari s-o făcut! Scuzaţi diranjul, noi suntim în prigătiri, mâini avem sfinţirea fântânii facută în ist an în ogradă, şî, di amu, o sî am apă la-ndimână. Nu uita, cumătră Catinca, mâini sî-l iai şî pi cumătru’ şi sî viniţi, la noi, la masă. Haida bre, intraţi!... colea pi cerdac, c-aţi naduşit pi caldura iasta! Şi continuând:
- Lilianăăă, adu şeva di pus pi masă! - o strigă pe a doua fiică a ei - cea mică, în timp ce pune un covor ţesut cu flori pe bancă.
- Fa, cumătră Mar’şică, nu ti diranja! Tu ai treburili tăli şî eu ti ţîn din treb’şoară - zice cumătra Catinca.
- Şideţi pi bancuţă, lasă că de lucru tăt o să fie, vai ş-amar de şelili mieli, di şied olecuţâcă, cumătră, zău că ‘ţepenesc. Am zvârlit încălţărili că mi se umflaseră chişoarili. Liliană, ia tu pestelca, dă-mi ştergarul şî faţa di masă şi fuji după un blid di borş să servim musafirile. Sî aduşi şî mamaliguţă. Fa, sî nu uiţi: pitrujel taiat şî chipăruşi iuţi!
- Ghiţîîî! Ghiţî, adu un şîp di rachiu - di şela bun, ş-o ulşică di jin! îşi cheamă tanti Maricica ginerele - soţul Marienei, în timp ce şterge paharele luate din blidar. Marianîîî, bre, n-ai gătat umplutura? Hai, Mariană, cî ni prindi noaptea!
Mariana scoţând capul pe uşa bucătăriei: - Sărut mâna, tanti Catinca!, vin şi eu, dar să termin oleacă ce mi-o dat mama de lucru.
Ghiţă aduce băutura, sărută mâinile musafirelor, în timp ce Liliana pune pe masă farfuriile cu borş şi apoi aduce mămăliguţa fierbinte, pătrujel şi ardei iute şi le urează: “S-aveţi poftă!”
Tanti Maricica umple patru păhărele:
- Sănătate cumătră şi ghini aţi vinit la noi! Ghiţă, ia şi tu un pahar sî-nchinăm, bre, că eşti barbat!
- Gheorghiţîîî! - strigă tanti Maricica după fiul cel mare, fuji şî-l adă pi taică-tu, zî-i c-avem musafiri!, apoi spre cumătră: - L-am trimis pi Gheorghi, pe uliţa noastră, să cheme oamenii mâini la sfinţire şi la masă, iar el îmi zîşi: “Mă duc, dar sî-mi dai şiva că nu merg cu mâna goală!” “Păi şi sî-ţi dau?” - zîc. “Un şîp cu rachiu!” - zîşe el. “Da şi, io di colo, eşti vornic? Dară lumea vini la pomană, nu la nuntă”. Iar el: “Bre, dacă nu-mi dai, nu mă duc şî paşe!” Şi uite aşa, di gura lui, i-am dat şî s-o tăt dus, dar să vină…

Gheorghiţă, chemat de mama sa, vine agale spre musafire: “ Bună zâua!, Sărut mâna, tanti!”
Tanti Maricica: “Mână Georghiţă după tăică-tău!” El: “Iaca, mî duc mamă! şi pleacă agale.
Se aude în urma lui: - Fuji, măi baiete! Marianăă, fată-hăi! Mai ai?!
- Ocupă-te mamă de musafiri! că eu mă ocup d’ale mele - răspunde Mariana, din bucătăria de vară.

Seara se lăsă peste sat, fumul vetrei învăluie ograda. Din cerdac, se revarsă murmurul glasurilor cumetrelor - mari amatoare de noutăţi, şi, din când în când, răbufneşte câte un hohot de râs.
Liniştea serii este întreruptă de cele două cârduri de gâşte ajunse în faţa porţii. Una din ele: Ga! Ga! Ga! Aişi, sss, sss… îi casssa me? Celelalte o aprobă lungindu-şi gâturile: Ga! Ga! Ga! Aişi, sss, sss… Apoi, alta întreabă şi celelalte răspund : Ga! Ga! Ga! Aişi, sss, sss...
Tanti Maricica se ridică de la masă, îşi îndreaptă şalele: “Văleleu! Văleu! Cum stau, cum ‘ţepenesc”. Îl cheamă pe fiul cel mic: “Raduculeee! Lasă şurubăreala şi vină şi dă drumu’ gâştilor în ogradă, aruncă-li nişte graunţ’ de păp’şoi că m-o surzit şî amu vini şî vaca di la pascut. Răduculeee!”
- Mamă! vino şi vezi dacă mai trebuie şeva di pus în umplutura pentru sarmali - se aude glasul Marienei, apoi strigă: “Liliană, fetelor, lăsaţi spălatul blidelor că mai e timp şi mâini, pânî vin gospodarii. Haide-ţi! la suşit sarmali că s-o întunicat.”

Liliana vine împreună cele trei fete - ale Marienei. Nepoatele salută respectuos pe cumătra bunicii: “Sărut mâna!”. Una aşează o măsuţă lângă cerdac, alta pune pe ea oala de tuci pentru sarmale şi toate aduc scaune în jurul măsuţei. Se spală pe mâini şi-şi leagă sorţurile ca nişte gospodine puse pe treabă. Tanti Maricica le vede şi le îndeamnă:
- Tăti şinşi, mierjiţi sî faşiţi sarmalili în bucătărie!
- Nu mergem bunică, răspunde una din fete, acolo e prea cald şi-s muşte!
- Vai di mini şi di mini, doar nu faşeţi sarmali în mijlocu’ ogrăzii pi-ntuneric, nu videţi nica ş-or sî râdă veşinii di mini.
- Lasă bunică, suntem tinere, n-am chiorât, o să iasă nişte sarmale cum nu s-au mai văzut în satul ăsta… sexi!
- Hi! Hi! Hi! se aud hohote…
Liliana către frate-su: - Raduleee, aprinde odată, bre, reflectorul!, ai moşmondit la el, toată zîulica.
Mariana încearcă să arate fetelor cum se fac sarmalele:
- Luaţi frunza de viţă de vie, videţi să nu fie prea mare, daca-i mare o daţi în două, rupeţi codiţa ş-o aşizaţi cu partea luşioasă pi palmî. Sarmalili trebuie să iasă mititele; sî fie cât o-mbucătură. Puneţi umplutura pe frunză ş-o învăliţi, adică împăturiţi ca pi-o pelincuţă. Aţi înţeles? Mici sî iasî şî şele cu frunzî de: curechi, hrean, ştevie şi fasoli. Pătlăjelele coapti, taiati marunţel, li punim păntre sarmali; ş-oleacă di borş, la fiert, spre sfârşit, după ci sî umflă orezul.
- Mămico, eu fac altfel sarmalele. Pun umplutura şi rulez, apoi, la capete cu degetul bag marginile frunzei şi strâng puţin.
- Ha! Ha! Ha!, parcă ar fi sarmale cu deştu-n… completează Radu, care se apropiase de ele. Zâmbind ironic: Eu zic, fetelor, să le legaţi cu sfoară să nu se desfacă. E bună, fa Liliană, lumina făcută de mine?

Pe poartă intră nenea Gheorghe, Ghiorghiţă - fiu-su, Mihai - nepotul şi trei ţigani cu instrumente: o tobă, o trompetă şi un trombon. Cu toţii se îndreaptă spre cerdac. Tanti Maricica întâmpină noii veniţi, îi îmbie să stea la masă, îşi sărută nepotul, apoi, mândră spre cumătră:
- Aista-i al Lilienei! Stă cu mă-sa în Italia. Bun băiet! Mi-o trimăs, astă toamnă, din banii lui, două suti di euro ş-un bilet: “bunică, să-ţi iei lemne să-ţi fie cald, că şi tu ai avut grijă de mine cât am fost mic”. Tari am mai plâns, fa cumătră, cum s-o gândit el la mini, că numai io ştiu cum i-am ridicat pi tăţi; patru copii şi şinşi nepoţi. Aveam şi gospodăria de ‘grijit - că Gheorghe lucra în construcţii, de dimineaţă pănă sara, şî muncă la câmp, că erau norme, şî pănă i-am vazut pi tăţi mari, tari am mai chinuit, dar am bucurie că-s sănătoşi şî-s sunt buni, fa!... m-o dus cu maşîna pisti tăt locu’! Amu, s-o adunat cu tăţii acasă. Îs tari ferişită, fa Catincă! Dar m-am luat cu vorba, hai şideţi cu tăţii la masă, să mâncăm şî să bem.
Tanti Maricica pune mâncare şi bătură şi-i îndeamnă să mănânce. Apoi, spre nepot:
- Mihăiţă, dar cu finii cum di ti-ai întâlnit? Cumătră, dumnealor - arată spre cei trei ţigani -, sunt finii noştri. Gheorghe o vinit cu ideea să-i creştinăm… tari-i mai plaşi lui sî-i cânti fanfara.
- Păi, bunică, i-am adus să repetăm pentru mâine la nuntă?
- Cari nuntă? - mirată ea, mâine e sfinţirea fântânii.
- Aşa-i bunică, dar noi ne-am gândit să vă serbăm şi nunta de aur; matale şi bunicu’, anul acesta, faceţi cincizeci de ani de căsnicie.
Tanti Maricica veselă:
- U-iu-iu! Gheorghi, mă mărit! Fetilor, mă măriiiiiit!
- Repede la măritat! râde nea Gheorghe, mai întâi o sî şezi la probă… o lună, două, tri: spălat, mâncare, treabă la jite şî-n gradinî, ţisut la razboi, sî videm dacă mai corespunzi şi apoi la măritat… Ha! Ha! Ha!
- Păi aiastea li fac mereu, da sî vezi cî ti pun şi eu la probă, măi Gheorghe - râde tanti Maricica.
- N-ai decât! Mâine poţi sî pui popa să cetească toată Biblia şî tăt neamu’ să se-nchine, io flacău nu mă mai fac… de-a naibii, iaca aşa! Iar amu, de mâncat am mâncat, de băut am băut, dar de giucat nica? Măi baieţi, la gioc! Ia, începe tu Gheorghiţă!
Gheorghiţă ia un lighean de tablă, o lingură de lemn şi începe să bată ritmul unei “batute moldovineşti”, iar vocal imită trompeta: Ta! Ta! Ra-ta! Ta!... Bum! bum! bum!... Ta! Ta! Ra-ta! Ta!...
Fetele lasă deoparte “învelitul” sarmalelor şi repede la joc:
- Gheorghiţă, zî-i “Braşoveanca”!
Ţiganii se ridică de la masă, fac cruce mulţumind: “Bodaproste!, Săru’ mâna, nană!” Îşi pregătesc instrumentele muzicale. Unul face o plecăciune şi pe un ton protocolar: - Comanda e comandă! Să fie “Braşoveancă”! Stimaţi meseni, vă invităm la dans!
Se aleg perechi, se orânduiesc - unii în spatele celorlalţi, doi câte doi: nenea Gheorghe îşi ia mireasa - pe tanti Maricica, cumătra Catinca - pe fata ei, Ghiţă - nevasta Mariana, Radu şi Gheorghiţă câte o nepoată, Mihai cu mama lui, Liliana, iar ultima nepoată - în lipsă de partener, ia mătura, numai să nu rămână nejucată. Se încing la dans; cântă şi înconjoară ograda - în acelaşi timp execută paşii după cum e cântecul:
“Doi paşi înainte şi doi înapoi,
Asta-i Braşoveanca, se joacă pe la noi.(bis)
Dă fata la stânga, dă-o şi la dreapta
Că aşa se joacă, la noi Braşoveanca.(bis)”
După “Braşoveancă” urmează: o horă, un vals, apoi, o sârbă rapidă şi nenea Gheorghe începe să chiuie:
“Iu-iu-iu!, Mă sui pe … aia Linii
Şî vazui… că era ghinii…! Iu-iu-iu!”
Tanti Maricica: “Gheorghe, măi Gheorghe, uşurel cu vorbili, că-s fietili… Bre, hai sî ni oprim… n-am muls vaca!”
El: “Gioacă fimeie, sî rizolvă… dăm jiţica la vacă să sugă! Zî-i, finule, tot aşa marunţel! U-iu-iu!”
Şi iar pe joc, măi frate!

La un moment dat, tanti Maricica aducându-şi aminte - ceva important, iar se opreşte din dans:
- Gheorghe, bre! Bre, n-auzi?... n-am învelit tăti sarmalili şî sî strică umplutura; pacat di carne. Şi dăm, mâini, la oamenii di pomană?
Asudat de joc şi chiuind: - U-iu-iu! Nu ti opri fimeie, gioacă!... sî rizolvă - răspunde nea Gheorghe râzând. Amu, dacă tăt am umblat prin strainataţuri şî ne-am diştiptat… Doamne!, di m-ar vide mămuca şî tătucu’… ha! ha! ha!… ce meniu trăznet am! U-iu-iu!...
Fa, Mar’şică!... gospodarii or sî mânânşi curechi până le-or crapa pântişile… faşim “varză a la Cluj”!

Dicţionar regionalisme : oleacă(olecuţâcă) – puţin (puţintel), chişoarili – picioarele, pestelca – şorţ, şîp – sticlă, ghini – bine, pitrunjel – pătrunjel, chipăruşi – ardei, păp’şoi – porumb, a suşi sau a înveli sarmali – a face sarmale, păntră – pentru, sara – seara, pătlăjele – roşii, curechi – varză, gioc – joc, nană – naşă, pântişi – stomac, amu – acum, matali(’neatali) – dumneata, şinşi – cinci, tri – trei, pelincuţă – scutecel.