Violetta Petre

Vă mulţumesc din suflet, dragii mei dragi!
Să vă dea Dumnezeu ce-mi doriţi mie! Să nu vă lipsească însă, sănătatea şi liniştea SUFLETEASCĂ!
Vă iubesc pe toţi şi abi aaştept să ne vedem!

Cu iubire, Vio

De ce nu înverzeşte omul ca pomul?

Mă uitam la ea din profil ;cu greu îmi opream lacrima. Mama îmbătrânise, intrase la apă, săraca, cum îi plăcea ei să zică, da' tot şugubeaţă rămăsese...Doar ridurile adânci ce-i brăzdau faţa mică şi ochii mijiţi arătau anii ce au trecut peste ea. Altfel , avea o voce cristalină, la fel ca şi râsul şi sufletul deschis şi tânăr.
O podideau lacrimile când îşi aducea aminte de traiul cu tata şi bombănea atunci pe sub barbă:
-Să stea acolo, acum, că stă bine! Să-şi ia şi curvele cu el!
-Mamă, nu-l mai vorbi de rău! Despre morţi, numai de bine! Lasă-l să se odihneasă-n pace!
-Nu-l las, Vico, nu-l las! Ce, el m-a lăsat pe mine? Doar ştii cât m-a chinuit!
-Ştiu, mamă, ştiu!

Parfumul teilor parcă-i mai îmblânzi faţa...
-La el , acolo, or fi tei, Vica? Că tare-i mai plăceau pomii! Ştii, când a tăiat primăria plopul din faţa blocului, a plâns.
Ajunsese până la noi în balcon, mamă! Şi ştii ce răcoare aveam în casă! Tac-tu stătea cu orele şi vorbea cu el.S-a îmbolnăvit de inimă rea atunci.
Acum a crescut teiul, dar nu mai e să-l vadă...Or fi tei la el, acolo?
-Nu ştiu , mămică! Da' ce-ţi pasă? Că până acum îl huleai!
-Ei, lasă-mă şi tu, nu mă mai certa! Că aşa-mi vine mie: şi să-l plâng şi să-l ocărăsc. Era tânt şi egoist, numai pe el se iubea.- când m-am îmbolnăvit şi eu şi m-am internat în spital a început să mă înjure, mamă, cât era de bolnav; că cine îl mai îngrijeşte pe el? Auzi tu, parcă eu vroiam să mă îmbolnăvesc! Ah, lasă-l să stea acolo, că stă bine! Tremura sufletul în mine când se apropia ora să vină acasă. Găsea tot timpul ceva de zis.Ce viaţă am dus şi eu, măi, mamă! A trecut ca pasăre-n zbor.
Da'acum trăiesc şi eu liniştită, fac ce vreau, mă scol când vreau. Nu mi-e dor de el deloc! Nu-i duc lipsa, c-a fost al dracului rău!
-Mamă, nu mai zice aşa că-i mort, ce naiba ai azi?Vorbeşte şi tu despre altcecva!
-Da' cu cine să vorbesc şi eu despre el? Îmi mai descarc şi eu sufletul, că e prea plin. Doar ştii cât
m-a chinuit cu curvele lui!
-Hai, măi, mamă, de unde ştii toate tâmpeniile astea?
- De la lume, mamă, de la lume.
-Şi lumea de ce nu ţi-a spus atunci, când trăia? Femei bătrâne vă ţineţi de prostii, bârfiţi morţii. Ce , Dumnezeu, măi, mamă? Îţi faci rău singură!

-De ce n-o înverzi şi omul ca pomul? Toamna să-şi scuture frunzele şi primăvara să înverzească din nou?
Se oprise sub un cireş care-şi scuturase fructele pe trotuar şi se uita la ramurile lui, cu ochii plini de lacrimi; îşi împreunase mâinile a rugă.Mă uitam la ea şi îmi venea s-o iau în braţe şi să fug cu ea departe de moarte...cât o s-o mai am? Dumnezeu ştie!
-Hai, mamă acasă, că s-a făcut noapte! Şi să nu te-mpiedici în vreo groapă!
-Ei, mă scol eu, nu rămân priponită ! şi începu să râdă cu poftă, ridicând din când în când crenguţa cu flori de tei pe care o rupsese dintr-un pom, la nas:
-Vica, mie nu mi-e frică să mor, da' ştii ce?Tare mi-e teamă că nu mai văd toate astea: pomii, florile, cerul...ce mă fac fără ele? Mor!
-Mamă, dacă mori, mori şi gata! Nu mai mori a doua oară! Sau , cine ştie?
-L-oi întâlni pe tac-tu, acolo? Ştii, că nu vreau!
-Ştiu,mamă, ştiu!
Am luat-o de mână, am sărutat-o pe obraji şi mi-a zâmbit cu lacrimi:
-Să nu mă îngropaţi lângă el, auzi? Că rău m-a chinuit, rău!

Noaptea a luat cu ea , tot năduful mamei şi l-a aruncat în mare...valurile au început să geamă de atâta durere, cerul s-a înnegrit, tunete au născut fulgere, furtuna a amestecat adâncul cu apele
de suprafaţă , ascunzând toată tristeţea şi revolta unei vieţi...

-Hai, mamă, hai acasă!

În umbre mă topesc

Pândind somnul din gene
Răstorn dimineţile într-o noapte nesfârşită
Stele nu mai sunt ţipă-n agonie
Le-au strivit vârcolacii sub copite
În goana lor după sânge blestemat
Zeii îşi scot ochii din orbite şi-i agaţă de nori
Luna s-a spart în aşchii de gheaţă
O auroră boreală îşi adună coada
Zdrenţe de lumină oarbă lăptoasă
Murdăresc întunericul care se scutură
Dărâmă ziduri de fotoni ameţiţi
Umbrele cu ghimpi de nelinişti şi paşi de iele
Dansează-n delir sărbătorind agonii
Hohot de Lucifer explodează în Golgotă
Implozia punctului înghite un ultim oftat

Mă surprinde puţin acest nou poem al dv, dat fiind stilul dv obişnuit de versificaţie, mai diafan, mai suav. Aici e ceva apocaliptic, dar frumos exprimat, cu imagini sugestive. Cu drag

Mulţumesc frumos, Raul! Eu scriu şi aşa , dar nu este punctul meu forte! Unele ies, altele nu! Am mai multe, o să le postez pe rând...şi da! aceasta am scris-o când eram foarte supărată...

Cu drag, Vio

Ţara mea


Mi-s codrii adânciţi în umbre dese
Şi ramurile plâng de-atâta moarte
Cărările au urme de mirese
Cu şaluri negre răstignite-n carte

Cu vârfurile doborâte la pământ
Goruni semeţi şi-au îngropat istorii
Şi scâncete de munţi în ploi şi vânt
Mai cântă-n toamne triste, azi cocorii

Nici Mioriţa nu e de găsit
Balada-i desuetă, nu-i la modă
Vioara lui Enescu a murit
Şi în uitare-i îngropat şi Ştefan-vodă

Păianjeni împletesc peste romanţe
Şi cântec popular curat, din neam
Carcase de sicriu şi dezolanţe
Şi mor muşcatele şi cerceluşi la geam

Şi ce hulit e Eminescu-n ţara lui
Să se-odihnească-n pace nu-i e dat
El, Un Luceafăr drag al neamului
E-acuma un cadavru de-aruncat

Şi plânge Marea Neagră-n asfinţit
Şi Dunărea îşi tulbură din ape
Că-n Ţara Românească au murit
Atâtea amintiri. Ne sunt aproape

Doar lacrima şi cântecul de jale
Şi nopţile părinţilor pribegi
Printre atâtea griji şi strachini goale
Dar, patria nu poţi să o renegi

Fundul de ochi-fragment de roman

Paşii se răreau din ce în ce mai mult şi o dorinţă de abandonare în zăpada pufoasă
şi alba ca un aşternut, puse stăpânire pe întrega ei fiinţă; se lăsă moale şi se prăbuşi...se lovi la cap şi lăsă să îi scape un strigăt de durere care rabufni dincolo de vis şi o trezi din somnul agitat; avea capul greu,... parcă băuse fără măsură, ochii umflaţi de plâns şi încă nu înţelegea liniştea aceea prevestitoare de nelinişte şi primejdie...Ca un animal hăituit se ridică şi luă o poziţie de pândă , aproape instinctiv, fără să conştientizetze că era în camera ei şi adormise printre lacrimi şi suspine...Liniştea grea o lovi în moalele capului şi o trezi la realitatea crudă şi primejdioasă: Alex băuse din nou, era beat mort;venise acasă plin de sânge, în patru labe şi aprope spărsese uşa:
-Unde eşti, tanti? O, ai venit de la servici?
-Alex, este ora zece noaptea , cum să fiu la servici?
-Aşa? O,piticule , nu ai adormit? o întrebă pe cea mică, care se ţinea de poalele Valeriei, speriată de sângele care se scurgea din partea stângă a feţei lui Alex...Avea multe vânătăi peste tot; era murdar şi se sprijinea de canatul uşii bălăngănindu-se gata, gata să se prăbuşească...Beatrice începu să plângă încet şi Valeria o trimise cu blândeţe în camera ei:
-Du-te, scumpa mea la desene! Te lasă mama să te mai uiţi un pic, da?
-Da, mami, dar mi-e frică de tati!
-De ce , tati, ţi-e frică? Tata te iubeşte mult şi te duce la vapor...Vii cu tata?
-Alex, unde vrei s-o duci pe viforul ăsta? Nu-i mai promite copilului degeaba! Lasă că e timp să vadă vaporul!
-Sigur, numai tu comanzi în casa asta1 Tu, tu, deşteapta lumii! Eu nu am voie să zic nimic...
-Alex, nu este aşa! De ce vorbeşti aiurea? Hai, mai bine să te speli, că ai speriat copilul!
-Io? Copilul? Poate pe tine, sensibilo!
-Tati, te-a speriat tata? bolborosi către Beatrice , care se ascunsese în spatele Valeriei şi suspina înfundat de teamă..
-Beatrice! Vino la tata!
-lasă , fata în pace! Te rog frumos!
-Hai cu tata la vapor!
Valeria luă fata în braţe şi o duse repede în camera ei, apoi ieşi şi încercă să-l ajute să meargă la baie...era greu şi nu-şi mai putea urni picioarele...Se târî singur până în sufragerie şi se trânti pe jumătate, pe canapea...Valeria începu să plângă şi să se teamă...observă cum bărbatul ei aduna încruntările pe frunte şi furia începea să-i iasă prin toţi porii; oare ce o fi în capul lui, apucă Valeria să gândească înainte de a-l vedea cum ţâşneşte prin faţa ei drept în bucătărie la frigider; luă sticla de pălincă şi o gâlgâi ca beţivii neatingând-o de buze...
-Opreşte-te, pentru numele lui Dumnezeu , că sperii copilul ăla nevinovat! Ce ai cu noi? De ce faci asta? Abia ai venit şi în loc să stai cu noi , să mergem undeva să ne distrăm ca o familie, tu umbli prin cârciumi şi vii beat şi plin de sânge.Doamne, cu ce am greşit?
Nici nu băgă de seamă când o împinse cu cotul...se prăvăli peste aragaz şi se lovi rău la cap...o ameţeală plăcută o cuprinse .Apucă să meargă până la patul din dormitor şi căzu pe pat.

Acum îşi amintea perfect totul; liniştea din casă o trezi din filmul amintirilor de groază, nici primele şi nici ultimile , gândi ea...
Beatrice, unde era Beatrice? Doamne, nuuuu!
Căută înebunită peste tot, în timp ce striga disperată; afară era viscol, ningea, zăpada era cât casa, şi pustiul din oraş parcă prevestea nenorociri neştiute...
Într-o pauză de luciditate îşi aduse aminte cum o îmbiase Alex pe Betty să meargă la vapor...Înţelese totul într-o fracţiune de secundă...Puse mâna pe telefon şi sună:
-Naşicu'? Sărut-mâna! Valeria sunt.Ajută-mă., te rog" Sunt disperată! Alex a luat-o pe Beatrice, şi a dus-o la vapor, cu şalupa...vaporul e în radă şi afară e ...Năşicule, nu mai pot, mor! Te rog!
-Finuţă, stai liniştită!
-Dacă s-a întâmplat ceva? Of, Doamne, nu mai rezist!
-Valeria, gata! Sun imediat şi o să îţi aducă fata un subaltern de-al meu...Naşul era căpitanul portului...
În noaptea aceea am albit brusc, şi cred că m-am îmbolnăvit instantaneu de atacuri de panică, până mi-am văzut copilul în braţe , care nu mai contenea să îmi povestească aventura ei:
-Mami, erau nişt evaluri, uite aşa de mari şi sărea apa pe noi, ştii! Era ca în leagăn...
Valeria îşi gusta lacrimile şi râdea a nebunie sărutându-şi fetiţa peste tot...
-Mami, dar de ce plângi?
-De fericire, mami, de fericire!
Vântul striga a jale şi lovea în uşi şi geamuri, cu o revoltă la fel de puternică ca a Valeriei împotriva destinului ei...Dar, şi mâine e o altă zi!

De ziua Sfintei


Peste suflete se-aşterne ruginiul toamnei, greu;
Ninge funigei albaştri de la bunul Dumnezeu,
Albe stele se adună într-o tainică tăcere
Plânge iar, Sfânta Marie, răscolită de durere.

......Lacrimile se adună în cascade-nvolburate
Noi culegem bob de rouă-n dimineţile curate.
Le-a sfinţit un glas de clopot la utrenia cea sfântă
Pentru toţi plecaţii noştrii-n lumea celor nu cuvântă.

Maica noastră cea curată, roagă-te pentru noi toţi!
Că ne vindem precum Iuda, doar pe treizeci de zloţi.
Şi ne unge cu mir sfânt de la moartea lui Iisus,
Roagă-te , Sfântă Marie, tot cu ochii către sus!

Doar la tine-avem speranţa, ce-am pierdut-o de demult
Vine iar sfârşitul nostru şi al nostru început.
Fii alăturea cu mine şi cu cei plini de păcat,
C-au uitat şi de durerea-ţi şi de traiul cumpătat.

În mărinimia ta, pleacă-ţi faţa către noi!
Să ne vezi nimicnicia şi cât suntem azi de goi:
Doar carcase betegite fără suflet, fără milă
Frunze rătăcite-n vânt fără pic de clorofilă.

Poezie scrisă acum,omagiu adus Sfintei Maria...

Urcând piramide


Şi m-am urcat în vârful piramidei,
Unde Dumnezeu o costruise pentru mine.
Urcam mereu, poticnindu-mă cu privirea
Până când am cuprins în braţe meridianele.


Când o fi construit-o Dumnezeul meu?
Prin ce visări alergam fără hodină?
Înălţimea mă îndemna să urc tot mai sus,
Iar eu rătăcită cântam unui zeu.


De frica lui am îngenuncheat să mă rog.
Doar că cerul îmi făcea semnul crucii.
Am spus rugăciunea Duhului Sfânt,
Iat Dumnezeu m-a mângâiat pe creştet.


Să ştii că mi-e mi-a fost mult mai greu.
Dar nu m-am plâns şi nu am cerşit.
Am avut parte de judecăţi mincinoase
Dar adevărul, l-am ştiut dor Eu şi El.


24 iulie 2011.
Te iubesc Violeta. De la Nina

Vers pentru Sfanta Fecioara

Nu plangeti oameni, ci va bucurati
Ma odihnesc putin pe norii bucalati
Azi fiul meu ce ce pentru voi e mare imparat
M-a ridicat la cer sa-i fiu alaturat
Iar pentru voi e bucurie foarte mare
Ca ve-ti avea in Cer buna mijlocitoare
Voua ce-n Romania locuiti
Va cer gradina sa mi-o ingrijiti
La cel ce va e aproape daca iubire daruiti
De Fiu si de Tatal voi ve-ti fi mantuiti

Elegie


Eu sunt tristeţe, jumătate poezie
De se-ntâlnesc tăcerile din noi,
O rimă-abandonată şi pustie
Va tremura în ritm din doi în doi.

Eu sunt durere, jumătate sunt eseu
De-ai să mă scrii pe-o foaie de hârtie,
Peniţa ta va scrijeli mereu
Un vers în adorata nebunie

Ascunsă în diftongi elegiaci,
Ce-mi plâng în anotimpuri renegate.
Citeşete-mă-n poema mea şi taci!
Şi lasă-mi lacrima să plouă... jumătate.

Citind atent a ta poema
Ma-ntreb de unde esti boema
Si cand o hartia mazgalesc
Chiar daca tac mai si gandesc
Cum faci din suflet cand scri o poezie
Sa mai arunci o biata rama pe pustie?

Tabara de creatie de la Campulung Moldovenesc, 2011.Cu mare drag, spre aducere aminte...

O, Mariana, ce surpriză frumosă mi-ai făcut!
Îţi mulţumesc din suflet!
Mi-a rămas sufletul pe acolo şi caută printre firele de iarbă zâmbetele prieteniei...
Ştii că florile au plâns după noi? Şi au început să-şi scuture petalele de atata dor.S-au ascuns in toamnă şi acum plâng ploi de dor şi melancolie...Dimineţile se trezesc cu zâmbetul nostru în lumină, dar nevăzându-ne se întunecă şi aleargă mai repede la culcare...
Cu drag, Vio

A fost sau nu, iubire?


Apocaliptic , m-ai cutremurat
Şi visele s-au risipit în vânt,
Spre locul meu de suferinţă am plecat
În codrul des cu ura ta în gând.
Mi-au plâns şi ramuri aplecate la pământ,
Ştergând în urmă paşi nefericiţi.
Am aruncat iubirile în vânt
Şi jurămintele postumilor iubiţi.
Îmi plânge-n palmă noaptea de iubire
Pe ţărmul adormit sub semilună,
Credeam că am să mor de nemurire
Când m-ai privit şi m-ai luat de mână.
Secundele nu mai aveau vreo ţintă,
Eram doar noi întinerind sub stele
Şi ploi de şoapte se grăbeau la nuntă
La nunta ta şi a iubirii mele...

A fost sau poate nici nu s-a-ntâmplat.
Sublim a fost, să poată fi adevărat.
Azi, toamna ne acoperă cu ploi
Să spele amintirile din noi...

Sunteţi o melancolică incurabilă. Cartea dv arată super! A mea va avea cam acelaşi format.

Multumesc frumos, Raul! Ma bucur mult pentru ''noul nascut''!

Purificare


În naosul ce m-a primit cu bolta luminată
Eu ştiu că am mai fost şi m-am rugat, odată.
Era-n ajunul clipei de răstigniri nefaste
Când lumea se-nvrăjbise în a iubirii oaste.

Pe dalele de piatră , urcând ca pe Golgotă
Un clopot fără limbă a mai oftat o notă.
În ceruri , energii malefice de moarte
M-au însoţit pe drumul Luminii către noapte.

Şi fruntea mi-am lipit de o icoană veche
Un palimpsest ascuns în peştera străveche
Unde asceţi suind spre trepte de Lumină
Şi-au încărcat Credinţa cu-al meu păcat şi vină.

Mai sunt şi-acum pe trepte oftaturile mele;
Se plimbă-atâtea vini, păcate printre ele
În drumul lor spre-altarul iertărilor divine.
Numai eu nu-ndrăznesc să mă îndrept spre tine.

Aştept să vii la mie, când va veni sorocul,
Până atunci gusta-voi şi mă va arde focul.
Când trupul îmi va fi ca neaua de curat
Sufletul meu va şti pe cine-am aşteptat.
Tu, Doamne-aicea fi-vei, deşi nu te-am chemat...

Atinge-mă cu toamna...

Atinge-mă cu toamna ce a rămas pustie,
Veşmântul de lumină s-a stins pe la fereşti.
Mai dă-mi o ploaie-albastră, cu doruri mă îmbie
Şi spune-mi prin ce toamne, melancolii doineşti.

Mă doare ruginiul din zâmbetul de moarte
Al frunzelor ce verde-mi cântau când ne iubeam.
Era atâta vară , şi-acuma ce departe
Te-ai dus de lângă mine şi-aş vrea să te mai am.

Să te-mpletesc în cerul ce-n vise mă adoarme;
Păstrez acolo, clipa când mă-mbrăcai în dor.
Mai, cântă-mi până ploaia ce, rece o să toarne
Doar amintiri din toamna iubirilor ce mor...

Te iubesc frumoasa doamna, tot ce scrii e la superlativ, mi-e dor de tine.

Balada duzilor golasi

Nu mă-ntreba de mi-s agudele mai coapte
În dimineaţa asta cu răcori
M-au năpădit omizile azi-noapte
Şi au chelit toţi duzii până-n zori
Eu nu ştiam că mor aşa deodată
Fără veşminte verzi, când toamne vin
M-au năpădit omizile azi-noapte
Şi-au injectat toţi duzii cu venin
Ce tragică-ntâmplare, ce banală
Cum un miriapod nevinovat
Mi-a pricopsit cu un costum de gală
Toţi duzii din albastrul meu palat
Golaşe ramuri pudice surcele
Tablou cu dezolanţă şi candoare
Doar violete dude stau pe ele
Un doliu pentru vara care moare

Mara, bine-ai venit!
Mi-e dor de tine şi de o noapte albă cu explozii de veselie!
Pup cu drag, Vio

erată la poezia ''Balada duzilor golaşi''
1.ma-u în loc m-au...
2.pricosit în loc de pricopsit

am vrut sa te sun sa-ti spun dar ai vazut tu, te pup si mie mi-e dor de o noapte cu hohote si veselie cine stie, poate la vara vom relua de unde am ramas.

Am modificat eu în text. Păi puteţi edita textul..puteţi reveni asupra lui după ce l-aţi postat. Daţi click pe "edit", în dreapta fiecărei postări, sus. Mă pregătesc să plec la lansare..pfff

"Doar violete dude stau pe ele ", cu asta chiar ca m-ai dat gata! Desi trist,splendid poem! ...Asa ca eu merg la cules! / Nu ma gandesc la "vara care moare" / Ci doar la gustul dudelor, ales / Prin care te-oi pastra nemuritoare ...

Mai mor şi azi

Bezmetice iluzii mi-au stins cerul
Şi umbrele de moarte m-au culcat
Micimea ta mi-a spintecat echerul
Catetele cu sânge-am desenat

Precare echilibre se destramă
Nici nu mai ştiu de ce mai sunt şi când
Un doliu ancestral din nou mă cheamă
Şi paşii se împiedică pe rând

În cercul nostru strâmb şi fără raze
Nu mai încap decât melancolii
Naiade împletite-n amperaze
Din moşteniri pe care nu le ştii

Azi,dezolante incantaţii iar mă strigă
Într-un ecou din margini de coşmar
Şi trupul enigmatic de ferigă
Mi-l frânge tonul tău incendiar

Multumesc , dragilor1
Raul şi Mara pentru ajutor, Mariana pentru frumosul catren!
Vă iubesc!

O floare intre flori

Violetta impreuna cu florile primite la prezentarea de carte de la Constanta

Felicitări, doamna Violetta! Cei trei "copilaşi" ai dv au venit acasă, în sfârşit, după ce s-au "născut" şi au "hoinărit" prin Moldova. M-am simţit minunat la dv! Cu drag

Erau cândva...

Adun boabe de rouă, cu gândul înserării

Ascuns în gene plânse, timid printre visări.

Tu, roagă-mă s-aştept să vii în somnul verii

Pe care toamna asta l-a aşternut pe mări



În spuma unui val dansând printre sirene,

În cântecul albastru ademenind iubiri,

Eu împletesc o şoaptă în visele perene

Cu dorurile tale din roşii trandafiri ...



O lacrimă mai plâng pe urmele sihastre

Pe care doar nisipul le mai îmbrăţişează.

Erau cândva , pe ţărm săruturile noastre

Privind nemărginirea cu adormirea trează...

Mulţumesc, Rodicaaaaaaaaaa!
Ce surptiză mi-ai făcut! Aseară am luat fir cu fir şi le-am curăţat de uscături ca să le am mai mult...am aruncat multe din ele, dar, încă mai am curcubee de cer şi de cîte ori intru în casă, îmi arunc mai întâi privirea spre corola de minuni...
Mulţumesc, Raul!
Mă bucur că te-ai simţit bine la noi!
Vă îmbrăţişez cu drag, Vio

Zbor de lăstuni


În colb de stele mă găseşti la noapte,
În picături de lacrimi şi surâs
Eu am plecat mai dincolo de sus
Să dăruiesc în Eden mere coapte.

Să mă culegi din tainica poveste
Rămasă pe o frunză-palimpsest.
Striveşte-mi carnea bobului în ţest
Şi gustă-mă-n amestecuri celeste

De praf de lună renăscând furtuni.
Pe-un continent ce strigă remuşcări
Aş vrea să mai pictez în doi,cărări
În zbor primăvăratic de lăstuni...

Din nori să mă aduni


Primeşte-mă-n nelinişti cu tremurul din gene
Eu ţi-oi ghici în palmă pe unde te mai pierzi
Şi ţi-oi aşterne-n coaste un pat de frunze verzi
Adulmecând odihna din nemaiscrise semne...

Şi-ascultă-mă în taină când nopţile-ţi desfac
Cu mâinile-ţi adun de sub pământ un prunc
Prin vrăji şi incantaţii, blestemele arunc
Nedesluşite lacrimi mai plâng pe catafalc

Ascunde-mă-n adâncuri ce răscolesc furtuni
La rădăcina vieţii în care toamna creşte
Eu, vânt rostogolit de dorul tău , fireşte
Tu,calmul mării-albastre, din nori să mă aduni!

]

Toamnă-n travesti

Mi-a picurat singurătatea, pe pleoape, într-o dimineaţă
O zi de toamnă cam pustie cu frunze galbene şi ceaţă;
A tot ascuns pe după vară şi după cerul ei senin
Melancoloia şi tristeţea ascunse-n paşi de pelegrin.

Era şi cald şi ceru-albastru picta maci roşii peste zări,
În calendar plecase vara, de mult pe tainice cărări.
Dar trena ei lăsase-n urmă încă un vers dintr-o idilă;
Pe malul mării-albastre, vântul, o răsfoia filă, cu filă...

O urmă-a paşilor în doi, mai stăruia printre suspine,
Când valul toamnei dintre noi, uita încă o vară-n mine,
Lăsând pe geana dintre noapte şi dimineaţă, răstignite
O şoaptă, două de iubire din albe nopţi de dor, vrăjite.

Acum am braţele prea pline de ploi şi vântul mă despică
În vara asta-n travesti în care toamnei îi e frică
Să-şi dezgolească dezolanţa şi visele zdrobite-n ţest
Cu galbenul şi ruginiul, peceţi pe-un colţ de palimpsest...

Să nu uităm clipele ...

Mi-ai dăruit atâtea îmbrăţişări,
Că nu am uitat durerea.
Frunzele copacilor ne erau martori,
Iar stelele...de ce plângeau?

Păsările nopţii urcau pe portativ.
Pianul nu mai avea voce.
Tălpile noastre se scăldau în rouă,
Sărutările sunt parfumate cu mir.

Da! Da! Dumnezeu nu ne ceartă.
Iubirile sunt îndemnul divin.
Şi Eva a iubit, de nu s-a abţinut
Ispitei să reziste!

Am numărat petală cu petală;
Mă iubeşti! Nu mă iubeşti!
Un spin din sânge se adapă,
Pe buze s-a oprit numărătoarea.

Recită-mi din dragostea ta.
Doar tu îmi potoleşti singurătatea.
Să nu mai numărăm clipele-n păcat...
Priveşte cum focul renaşte din cenuşă.

Mi s-a umplut sufletul de tine.
Pianina violetă şi-a spălat rugina.
Patru mâini, mângâie clapele,
Tristeţea din versuri...isteric se revarsă!

Câmpulung Moldovenesc
7-o8- 2011-08-10

http://issuu.com/paunmihai/docs/regatul-cuvantului


Acesta este linkul unde puteţi citi primul număr al revistei Regatul Cuvântului, fondatori N.Negulescu şi Viorela Codreanu Tiron, unde sunt şi eu redactor asociat...
Felicitări iniţiatorilor, fondatorilor şi tuturor celor care au contribuit la naşterea unui frumos ''copil'' în lumea literelor şi a frumosului!

Violetta Petre

Vă felicit pentru că faceţi parte din redacţia noii reviste! Să fie într-un ceas bun! Discursul domnului Horia a fost de excepţie, la obiect dar şi cu poezie, pentru poezia feminină în general şi pentru poezia dv în special.

Felicitări doamna redactor Violetta Petre şi să vă trăiască copilul. Unde te afli tu, totul devine mai frumos. Mult succes!

Mulţumesc frumos, Nina, scumpa mea!
ACUM AM CITIT POEZIA MINUNATĂ PE CARE AI SCRIS-O...LA CAMPULUNG...
Mi-e tare dor de tine!
Cu drasgoste te îmbrăţişez şi-ţi dăruiesc zâmbetul meu nostalgic după clipele petrecute în Bucovina...

Mulţumesc frumos, Raul!
Să dea Domnul ca toţi prietenii mei să se bucure de realizări şi vise împlinite!
cu drag, Vio

Multumesc frumos de urare, Violetta;ne bucuram, ne bucuram...Dar ne bucuram si de realizarile tale si asteptam sa ne dai noi si dragute vesti!



Stiai ca ?...
Se spune ca violeta si-a primit parfumul de la Dumnezeu, pentru ca aceia care o cauta s-o gaseasca usor...

Violeta era preferata imparatului Napoleon, poreclit “Pere Violet”.

In perioada interbelica era purtatoarea unor mesaje clare - barbatii necasatoriti aveau doua violete la butoniera, iar domnisoarele purtau un buchetel cu 20 de violete. Si astazi violetele sunt cadoul ideal pentru cuplurile care serbeaza nunta de argint.

Barbatul care daruieste unei femei o violeta nutreste pentru aceasta sentimente puternice si doreste o legatura de durata cu aceasta, avand multa incredere in ea. Femeia careia ii plac violetele este modesta, rabdatoare si tinde sa aiba multa incredere in oameni.

Persoana cu numele de Violeta este de obicei o persoana modesta, devotata, foarte loiala prietenilor.

Numele de Violeta sugereaza idealism, incredere in oameni si nevoie de legaturi puternice cu acestia

Interesanta documentare despre violete....multumim Mariana

Violetta noastra....este cu adevarat o persoana modesta, devotata, foarte...FOARTE ... loiala prietenilor.

Dar nu stiu unde a disparut ...sa o strigam ...poate apare...VIOLETTA !!!!!!!!!!