Florin Stratulat

Cui scriu eu, pentru cine mă zbat în doruri fierbinţi?
Ştiu, e poetic ce spun, dar nu iubesc poetic, iubesc uman.!

Mai toarnă tu, Bachus, licoare divină
Şi umple-mi pocalul cu vin prefăcut
Să beau până ploaia ce cade de-o lună
Sădi-va mangrove în solul pierdut.

Coboară-ţi privirea la muza mea tâmpă
Ce zace uitată, răpusa de vin,
Rămas-a pe dânsa doar blana cea scumpă
Primită în dar la schimb cu festin.

E ziuă, e noapte, cine mai ştie?
Rânjeste-n perete cadranul pervers,
E plină natura de dor de beţie
Înec deznădejdea-mi în vers după vers.

Degeaba-mi cutreier în zare privirea
Nici urmă, nici geană de vreun curcubeu,
E plină carafa, mi-e ochi fericirea
Şi-mi plouă destinul, mi-l plouă mereu...

Iubito, luna chiar a asfinţit
Şi s-a făcut deodată dimineaţă,
Albinele sunt duse în peţit
Iar eu mă-mpiedic în ideea viaţă.

Mă lasă să mai picotesc puţin
Să aţipesc la sânul tău, regină
Azi uit de viaţa mea numită chin
Şi te sărut cu partea mea de vină.

Şi-a strecurat pe după braţul meu
Ca o felină, mâna ei cea moale.
- Nu vreau să pleci, rămâi aici mereu
Să ne iubim ca două visuri goale!

Hai Penelopa, ţese-mi timpul
Şi fă-mi din el o pânză groasă,
Pune-i culoare-n anotimpul
În care-am să mă-ntorc acasă.

Mai fă-i şi câte-o broderie
Din lacrimi, doruri şi suspine,
M-aşteaptă înc-o veşnicie
Căci rătăcesc mereu spre tine...

Am alergat nebun să te peţesc
Şi zborul l-am făcut c-un armăsar,
Voiam s-opresc în loc timpul lumesc
Să fiu la tine primul emisar.

Tu străluceai în ţara ta de vis
În rochia de flori nu-mă-uita,
Iar toate gâzele din paradis
Erau alaiul de la nunta ta.

Atunci, ţi-am pus pe deget un inel
Cu piatra de smarald ca ochii tăi,
Ţi-am dăruit iubirea mea prin el
Şi sufletul şi-a inimii bătăi.

De ce mă laşi să mă frământ în gânduri
Când ai văzut că lipsa ta mă doare?
Citeşte-mă de vrei, chiar printre rânduri
Şi lasă-mă să te sărut c-o floare.

Priveşte-mă chiar dacă sunt dorinţă,
Iubeşte-mă chiar dacă sunt departe,
Nu îţi preface visu-n neputinţă
Chiar dac-un vârf de munte ne desparte.

Mai cheamă-mă din când în când la tine
Să facem un duet cu viaţa noastră,
Sărută-mă cu degetele fine
Pe buzele, muscate la fereastră!

,,Cui scriu eu, pentru cine mă zbat în doruri fierbinţi?
Ştiu, e poetic ce spun, dar nu iubesc poetic, iubesc uman.!,,
Scrie prietene, scrie căci scrii frumos!Eu ,, te citesc,, mereu cu mare, mare drag.Te aştept cu noi producţii şi mulţumesc pentru clipele de încântare!

Îndreaptă-a ta privire către mine
Cu două lacrimi revărsări de ape,
Două izvoare cu iubire pline
Să poată sufletul să mi-l adape.

Întinde-ti braţele să mă aline
Mă-nlănţuie ca iedera de floare,
Sărută-mă ca să îmi fie bine
Învolburat din cap până-n picioare.

Trimite-mi două raze de lumină
Să îmi croiesc din ele înc-o scară,
Să fie împletite şi să ţină
Să pot urca la geamul tău diseară.

Să mă aştepţi cu tresăriri prin vise
Căci voi veni cum am promis odată,
Să ne trăim speranţele nescrise
Şi să rămân la tine viaţa toată.

Ce dor mi-a fost de tine,
Cât dor mi-era de noi,
Uitasem cât de bine
Ne-a fost la amândoi.

Aproape că-mi pierise
Din ochi surâs şi soare,
Iar maldărul de vise
Mi se topea în mare.

Gândeam iubiri în ziuă
Le spulberam în noapte,
Zdrobind suspine-n piuă
Mă înecam cu şoapte.

Mi-am potolit destinul
Gustându-ţi răsuflarea
Cum freamătă delfinul
Când îl sărută marea.

Din clipele pierdute în extaz
Am ciugulit sămânţa de iubire,
Te-am răsădit să te iubesc doar azi
Să îmi rămână pofta de plutire.

Din amănuntele uitate azi în har
Ţi-am împletit mai multe alambicuri,
Din amintiri ce le-am în buzunar
Voi face cu iubirea noastră trucuri.

Şi vom valsa şi vom dansa înot
Cu doamnele secundelor din veacuri,
Voi mai plusa de am să văd că pot
De nu, voi pune orele în lacuri.

Aş fi dorit chiar azi la cer să zbor
Să pot să rătăcesc în infinit,
Dar am uitat , aripile mă dor
Şi am rămas în stele pironit.

Mi-aş fi dorit să te răpesc de tot
Să te aşez pe-o aripă de vânt,
Să-mi umplu universul matelot
Prin velele făcute legământ.

Ajuns cu tine-n ţara fără nor
Din orizont aş face un pian,
Să mă săruţi pe clape când ţi-e dor
Cu notele uitate prin ocean.

Acolo-n lumea noastră doar de doi
Eu cu iubire te-aş înlănţui,
Le-am accepta nebunilor din noi
Să se iubească pân’ s-or mistui.

Doi pumni cu bulgări de zăpadă
Ce s-au prelins prin degetele tale,
Au picurat de s-au făcut cascadă
Să-ţi înflorească visele din cale.

Tu mi-ai spălat cu palmele de rouă
Neîmpliniri ce le aveam pe frunte
Şi m-ai iubit în viaţa mea cea nouă
Cu florile de colţ din vârf de munte.

Am obosit mai mult ca niciodată
Mă voi preface dintr-o floare, mugur,
Voi înflori de vei mai vrea vreodată
Şi-mi voi visa şi visele eu, singur.

Îndreaptă-a ta privire către mine
Cu două lacrimi revărsări de ape,
Două izvoare cu iubire pline
Să poată sufletul să mi-l adape.

Întinde-ti braţele să mă aline
Mă-nlănţuie ca iedera de floare,
Sărută-mă ca să îmi fie bine
Învolburat din cap până-n picioare.

Trimite-mi două raze de lumină
Să îmi croiesc din ele înc-o scară,
Să fie împletite şi să ţină
Să pot urca la geamul tău diseară.

Să mă aştepţi cu tresăriri prin vise
Căci voi veni cum am promis odată,
Să ne trăim speranţele nescrise
Şi să rămân la tine viaţa toată.

Am adormit îmbrăţişaţi , cuminţi
Iar sânul tău mi se-odihnea în palmă,
Fusesem două rătăciri fierbinţi
În noapte , pe nisip cu mare calmă.

Erai frumoasă ca un paradis
Ca o statuie de sidef sub lună,
Şi m-ai iubit adânc ca într-un vis
Ca-ntr-o poveste pentru "noapte bună"!

Aveai lumina unui început
Te-am mângâiat în gând ca pe un cântec,
Şi te-am iubit cum eu m-am priceput
Şi-am sărutat nisipul de pe pântec.

Ai tresărit prin visul adormit
Bătând din gene cu privire dulce...
-Iubire , tu deloc nu ai dormit
Şi uite , luna merge să se culce !

Cu ultima zăpadă ca un cântec
Îmi umplu partitura cu poveşti,
Încerc naiv în ultimul descântec
Să te corup cu vremile lumeşti.

Mă dor colindele cu gânduri dalbe
Iar sufletul mi-e punte de argint,
Pe care rătăcesc doar doruri albe
Neîmplinite de al tău alint.

E iarnă ca o veşnicie pură
De s-a mutat la noi şi polul nord,
Zvâcnesc cuvintele ce-mi ies din gură
Ca într-o operaţie pe cord.

În toată viaţa mea cu bune, rele,
Nu am ştiut decât să te iubesc,
Speranţei mele azi i-am pus atele
Un provizoriu tratament lumesc.

Cum azi la modă-s florile de gheaţă
Iar haina la purtare tot mai grea,
Nu mai doresc nimica de la viaţă
Decât pe tine, fericirea mea..!

Ce noapte caldă, minunată
Ce bine-i că eşti lângă mine,
Mai spune-mi , mai spune-mi o dată
Că "nu pot trăi fără tine".!

Când luna-ţi sărută privirea
Şi eu te sărut lung pe buze,
În ochi îţi citesc împlinirea
Rostindu-mi cuvinte confuze.

Sunt eu şi eşti tu , laolaltă
Doi bulgări de flăcări în noapte,.
Scântei jucăuşe ce saltă
Hipnotice dansuri de şoapte.

Te strâng nebuneşte de mână
Iar tu te lipeşti lângă mine,
E-o taină de noapte cu lună
Iubesc, plâng încet şi mi-e bine.

Portiţa-i la suflet deschisă
Tu intră ,te rog ,te aşează,
Acolo-i speranţa promisă
Şi visul de foc ce vibrează.

Ce maraton poetic,bravo Florin, superbe poezii, scrii rar dar cand scrii , scrii, nu te joci, multumesc pentru ca mi-ai dat posibilitatea sa te recitesc, cu drag din drag Mara.

Bine ai venit in noua casa cu prieteni vechi....dar stii ca prietenii sunt ca vinul...cu cat sunt mai vechi cu atat sunt mai buni

Cat despre poezia ta...tu stii ca-mi place mult si ma simt mai tanara cand o citesc

,,Hai Penelopa, ţese-mi timpul
Şi fă-mi din el o pânză groasă,
Pune-i culoare-n anotimpul
În care-am să mă-ntorc acasă.,,

Timpul trece greu când aştepţi.
De ce simt că viitorul se hotărăşte mâine?
De ce e furioasă tocmai acum Penelopa din mine?
Întreaga-mi fiinţă se zbate într-o furtună teribilă
de parcă Ulise însuşi s-ar smulge din suflet.
Mâine voi afla dacă îi voi scufunda corabia
sau îl voi transforma în statuie.


Un dialog poetic, constructiv.

bine te-am regasit si aici Florine...te citesc cu drag chiar daca nu comentez.
Am prostul obicei sa vad dincolo de forma, de cuvinte si de asezare in pagina...nu sunt poet si mi se pare absurd sa comentez ceva ce nu pot sa creez

La mulţi ani cu sănătate! O muză minunată şi cărţi pe măsură îţi doresc din toată inima!
Am venit cu daruri de ziua ta.
Am aici un recital despre flori. Sper să-ţi facă plăcere.Ionela, cu prietenie.


,,Ai semănat cuvinte-flori,
Dumnezeiesc deschise-n zori
Şi-ndrăgostite doar de soare
Precum iubirea roditoare!
Din coşul inimii,
fierbinte
Ai semănat
mii de cuvinte,
divine muzici împletind
din lacrima pură de gând.
Prea-plinul lor l-ai revărsat
Peste un univers
curat,
peste un suflet de iubită
de seva lor, îndrăgostită!
La templu a venit
sfioasă,
aducând inima-i voioasă,
legată de-un cuvânt de jar,
să ardă-veci pe-al tău altar.,,


,,Sunt floarea,
iubita ale cărei petale le rupi, inconştient,
zicându-ţi: mă iubeşte, nu mă iubeşte,
mă iubeşte, nu mă iubeşte...


Şi zilele trec şi cu fiece petală pierdută,
mă întreb: mă iubeşte? nu mă iubeşte!
mă iubeşte? nu mă iubeşte...
Mă iubeeşte!,,



,,Flori de zâmbet dăruind din a soarelui paletă,
Ochii-n lacrimi mi-i surprind, aplecaţi spre-o violetă.
Mi-ai trimis-o pe-o clipire şi descopăr şi în plete
Dintr-un farmec de iubire, un noian de violete.

Ba, mai mult întreaga fire, violetă azi îmi pare.
Cum mă ştii, dintotdeauna, eu iubesc astă culoare.
Şi-ntr-o noapte violetă, învăluită-n violet
Am să-ţi vin în vis, cochetă, tiptil, tandru şi discret.,,


,,Zâmbeşte soarele în bob de rouă
şi-un curcubeu se leagănă
voios.
Pe florile înmiresmate
se odihneşte zborul cel duios.
Zâmbeşti şi tu
şi-n ochii-ţi verzi
ce oglindesc natura
zgomotoasă
poţi chiar şi liniştea
să-ţi pierzi,
scăldându-te,
în viaţa lor voioasă.
E-o primăvară plină de mister
pe câmpuri, în livezi şi prin păduri.
Mă-mpodobesc cu flori de măr.
Tu, verde drag, iar inima îmi furi!,,


,,Pentru fiecare spin vin să-ţi dau un trandafir!
Pentru fiecare rană o să ning din cer, o mană!

Pentru fiecare clipă, de visare, din cuvânt,
Mă înclin pân la pământ şi mă-nalţ pe o aripă.

Pentru fiecare vis, pe-o undă de dor, trimis
Dăruiesc speranţa mea.Tu să-mi dai inima ta!,,



,,Azi, îţi vin cu flori în braţe
(Trandafiri albi din grădină)
Să-ţi împodobesc cu ele,
Casa-n zori şi-a ta inimă.

Mă strecor, pe negândite,
Paşi de dans mă ispitesc.
Învârtindu-mă, iubite,
Eu, la pieptu-ţi mă trezesc!

Şi, cu braţele întinse,
Universul mi-l cuprinzi
Iar din flori îmi faci coroană
Printre sărutări fierbinţi.

Sunt prinţesă şi sunt zână,
În oglinda ta din piept.
Şi mi-s vesela stăpână
A iubirii ce-o aştept.

Perna, mi-e din flori făcută,
Patul din mireasma lor.
Printre ele, jucăuşă
Iar îmi bucur al meu dor!,,


,,În lumea în care se naşte iubirea
Sunt numai parfumuri de roze.
Acolo vin fluturi să-şi clătească privirea
Cu iasomii, trandafiri, tuberoze.

În lumea în care se naşte iubirea
Sunt numai cuvinte de pluş.
Să mângâie suflete le este menirea,
S-alunece lin pe arcuş.

În lumea în care se naşte iubirea
E limpede apă şi-i aspru pârjol.
Făcută-i din inimi ce-şi duc fericirea,
Pământului, dându-i ocol.,,


,,Eu nu ţi-am fost decât, o primăvară,
Parfum de dor şi dragoste şi rouă
Ce te-au înnobilat întâia oară
C-un nume nou şi cu o haină nouă.

Eu nu ţi-am fost decât o primăvară
Prin zecile de primăveri tăcute
Şi am rămas o tristă lăcrămioară
Într-o grădină-a florilor pierdute.

Eu nu ţi-am fost decât o primăvară,
O lacrimă, sub raza vieţii tale
Ce-a aşezat-o sufletul, comoară
În trupul blând al dalbelor petale.,,


,,Dacă ai veni,
ţi-aş întinde mâna
şi tu mi-ai răspunde
c-un fluture zglobiu
în colţul gurii...
Dacă ai veni,
ţi-aş aşterne clipa,
covor de nestemate,
să-mi rămâi aproape.
Dacă ai veni,
ţi-aş dărui o floare
pentru fiecare clipire
regăsită-n iubire.
Dacă ai veni,
fiecare mângâiere
de lapte şi miere
aş preface-o-n avere!,,

La multi ani fericiti si frumosi alaturi de cei pe care ii iubesti, cu drag din drag Mara.

La mulţi ani, prietene! Sănătate şi numai zile senine! Raul

Florin,chiar imi este dor de tine.
La multi ani ..pentru toate floriile din viata ta.
cind ne mai vedem la un pahar de vorba?

Fie ca Lumina invierii sa-ti lumineze drumul in viata pe calea fericirii si armoniei alaturi de cei dragi, Un Paste fericit iti doreste cu drag Mara.

HRISTOS A INVIAT

Când te-am văzut pentru întâia oară
Cuvintele mi s-au lipit de buze,
Mi se uscase tuşu-n călimară
Ideile se-amestecau confuze.

M-am poticnit în gânduri îndrăzneţe
Mă dezarmase propria-mi ruşine,
Am reuşit ca să îţi dau bineţe
Şi să întreb: Tu, cine eşti tu, cine?

C-o voce cristalină bob de rouă
Pe clopoţei de flori, de lăcrămioare,
Ai împărţit tăcerea pe din două
Şi mi-ai răspuns: Nu m-ai chemat tu, oare?

Scriu cât să-mi hrănesc sufletul
Nu vreau să mi-l aud cum plânge
Şi ca să-i potolesc scâncetul
Înmoi cuvintele în sânge !

Mai scriu să-mi liniştesc inima
Frântă mereu... de oboseală,
Ignorând permanent patima
Ca astăzi să uite de boală !

Şi scriu să-mi liniştesc dragostea
Să stea pe vecie cu mine,
Infinitul să-l afle pe-o stea
Pierdută, frumoasă, ca tine.

Iar dacă cineva m-a citi
Şi-şi va dori hrană de suflet,
Va înţelege totul, va şti
Suspinu-i bucată de plânset.

Am încercat să-mi rostuiesc destin
Iar viaţa m-a privit cu indulgenţă
Lăsându-mă să mă cufund în chin
Şi să-mi dau singur marea corigenţă.

Şi am mai vrut iubiri cu împrumut
Cu gust dulceag de dragoste furată,
Dar m-am ales din toate cu-n rebut
Fără să simt plăcerea niciodată.

Cu zilele ce se topesc în van
Am obosit să caut frumuseţe,
Încă mai sper s-ajung un riveran
O salcie pletoasă, cu blândeţe.

Tu inocentă, eu neliniştit
Iubirea ne-a privit cu indulgenţă,
Pădurea dormita în asfinţit
Stejarul ne-a făcut o reverenţă.

Tu minunată, eu îndrăgostit
Priveam la umbrele din poieniţă,
Lumina-n cuiburi s-a adăpostit
Te-am sărutat pe gura de fetiţă.

Tu zâmbitoare, eu cam încurcat
Salcâmii ne priveau cu bunătate,
Când fluturii în joc s-au aruncat
Noi ne iubeam tăcuţi, pe săturate.

Au înflorit iarăşi castanii
Şi primăvara asta-mi lasă semne,
Străduţa vrea să-şi etaleze anii
Şi-n almanahul veşnic să-i însemne.

Tăcute-s casele uitate
Iar timpul a murit de bătrâneţe,
În râuri iedera străbate
Faţadele cuprinse de tristeţe.

Pe-aici pierdut-am tinereţea
Şi plânsul l-am topit în ochi albaştri
Gustând extazul şi tristeţea
În nopţile ascunse după aştri...

Niciodată nu mi-am înşelat
iubirea pervers,
i-am dat şanse egale şi am greşit.
M-a încolţit cu sentimente
cauterizându-mă cu dorul
inflamat în inflamabil.
Nu i-am cerut veşnicie
decât pentru mine,
ei,
i-am dat spaţii de timp
să se liniştească,
să mă liniştesc şi eu
în spaţiul rămas.
Însă, a dorit tot,
neadmiţând compromisuri
m-a copleşit,
m-a făcut rob fără voie
înlănţuindu-mi viaţa cu suspine
aruncându-mi săruturi vulgare
cu despărţiri şi interes.
Uneori ca legile firii să nu se perturbe
ar trebui ca şi noi muritorii sa învăţăm
să trişăm !

Scrie ceva, nu te uita şi scrie
Poveştile ce le ştiai hazlii,
Aşterne-le pe-o coală de hârtie
Să fie frunzărite de cheflii.

Şi scrie, laolaltă cu destinul
Tot ce înseamnă astăzi, viaţa ta,
Arată lumii dragostea şi chinul,
Arată-le, că tu mai poţi visa.

Din infinitul slovelor cu laur
Latina mamă, plânsă în rebut,
Te-am scormonit şi te-am făcut tezaur
Uitând că te iubesc, atât de mult.

Ţi-am scris mereu, doar, numai, ţie,
Amantă, nălucire din poveşti
Te-am implorat cu vise şi beţie
Să mă mai cerţi, acolo, unde eşti.

Am obosit, îmi sângeră ideea,
Mi-e trupul zvârcolit ca-ntr-un blestem,
Mi-am astupat cu rădăcini traheea
Şi-i imposibil azi să te mai chem.

Obrazul mi-e culoare de morminte
Din el s-a scurs şi picătura-n plus,
A curs adunătura mea de minte
Pitită-n buzunarul cu surplus...

M-am înverzit în arbore, frenetic
Şi m-am umplut de floare ca-ntr-un vis,
Mi-am zăpăcit şi polul meu magnetic
Trăgându-mă spre el în paradis.

Şiraguri de ghirlande prinse-n ramuri
Mi-au parfumat natura-n răsărit,
Iar lumea curioasă de la geamuri
Privea misteriosul meu sosit.

Când au venit copiii să se joace
Făcându-mi dans lângă tulpina mea,
Mi te-am chemat chiar şi pe tine-ncoace
Să-ţi pui pe frunte, înflorirea mea.

Mi-am scuturat petalele de floare
Într-un sărut misterios de vânt
Şi-am inundat natura cu ninsoare
În primăvara-mi vieţii pe pământ.

Azi n-am de gând să fabulez
Mi s-a uscat cerneala de tăcere,
Aş vrea să scriu, să te creez,
Dar te ascund cu rime în mistere.

Azi n-am de gând să mă mai cert
Să-ţi dovedesc cât te iubesc, femeie,
Am să îmi las timpul incert
Să ciocănească-n poarta fără cheie.

Azi n-am de gând să te implor
Mi-e sufletul în cartea de bucate
Şi dacă-mi iei cotletele ce dor
Poate-mi rămâne numai bunătate.

Azi nu mai vreau să mă ascund
Să ştie toată lumea că-mi eşti dragă,
Ştiu, sunt un sâmbure fecund
În primăvara vieţii ce ne leagă.

Florin, ce doruri te apasa?
asta nu-i poezia ce te reprezinta,
cand vesel esti si poezia ti-e voioasa
ce ofuri oare te framanta?

Semn ca te-am citit cu drag.

Elegiac ca intotdeauna. Un poet care încetează de a mai fi îndrăgostit nu mai este poet decât pe jumătate. Ne trimite Dumnezeu câte o muză din cand in cand...

,,Ştiu, sunt un sâmbure fecund
În primăvara vieţii ce ne leagă.,,

Superb!

frumos Florin,vad o poezie cu cotlete intrinsa dar uite ca le-ai imbinat acceptabil.
dar esti trist...

Florine,aici te recunosc.aplauzele mele

Super versurile iar clipul este foarte potrivit. Felicitari, omule!

Dar de unde ai ştiut tu, mă rog frumos că suntem înnebunite dupa Richard Gere? Şi mai ales că ne-a plăcut filmul ăsta foarte mult...seamană cu My faire Lady.Şi una peste alta ai scris şi o poezie pe cinste! Bravooo!

Într-un amurg albit de primăvară
Când toată lumea merge la culcare,
S-au întâlnit pentru întâia oară
Surâs de lună şi-asfinţit de soare.

Culorile privirii lor aprinse
Au imflamat scânteile nocturne
Şi-au împroşcat cu stele compromise
Tot cerul aşteptărilor diurne.

În fuga întâlnirii boreale
Ei şi-au jurat iubire fără germen
Şi şi-au promis vacanţe ancestrale
Într-un ţinut uitat şi fără termen.

Dar timpul pământean e mult mai dulce,
Mult mai concis, concret, de referinţă,
Mai oboseşte, merge să se culce,
E mai uman, plăcut, ca o fiinţă.

Aici, au hotărât să facă nuntă,
În galaxia lor nemuritoare,
Doi miri strălucitori care încântă,
Surâs de lună cu-asfinţit de soare.

Din ireal, abstract şi din minciună
Nu va ieşi idila-adevărată,
Ce am spus azi, e ca un "Noapte bună!"
Ca o poveste cu "A fost odată!"

Aud natura plânge şi o doare
Ţâşnesc din pietre lacrimi de izvoare,
Când în văzduh zburătăcesc iar fluturi
Dintr-un salcâm petalele îţi scuturi.

Mi-e timpul dezgolit miraj de nuduri,
Secundele, mi s-au blocat cu gânduri,
Dau dezminţire pentru anotimpuri
Nu le-am văzut, s-au poticnit prin timpuri.

Dar tu iubire, veşnic efemeră,
Jumate-a mea, pierdută emisferă,
De ce mă uiţi sub tălpile de luturi
Să nu-mi mai potrivesc sărutu-n nuturi ?

Când viaţa mea va fi o anecdotă
Un epitaf regesc sculptat în grotă,
Voi şti că între noi a fost descântul
Căci te-am iubit, o ştie si mormântul !

Tu, draga mea, frumoasă salcâmiţă,
Am înflorit pentru întâia oară
Şi am dorit să-ţi scriu dragă fetiţă
De pe peron, de la uitata gară.

Răvaş îţi dau cu vântul de amiază,
Răspuns poate voi şti cu briza mării,
Vreau să rămâi frumoasă şi vitează
Să nu mă dai iubito-n veci uitării.

Am înflorit, mireasma mă îmbată
Albinele-mi fac troc de interese,
Am o rochiţă albă ca de fată
Şi frunzele-mi sunt verzi, mărunte, dese.

Aş aduna idei seară de seară
Să le trimit în ţara ta regeşte,
Omizile mă rod la subsuoară
Iar viaţa mea-i închisă ca un cleşte.

De-atâţia ani ţi-am aşteptat scrisoarea
Iubita mea, frumoasă salcâmiţă,
Ai înflorit de-atâtea ori ca marea
Dar ai rămas o candidă fetiţă...

Am întâlnit cândva un înţelept
Un literat, un meşter în cuvinte,
Nu judeca pe nimeni pe nedrept
Lăsa doar vorbe de luare-aminte.

M-am angajat la el ca ucenic
Nu mi-am dorit să iau nicio simbrie,
Şi l-am slujit mereu pentru nimic
Doar să mă-nveţe şi pe mine-a scrie.

Am învăţat întâi să iscălesc
Apoi am învăţat abecedarul,
Târziu am învăţat cum să iubesc
Amestecându-mi cu plăcerea harul.

Şi am ştiut că sunt îndrăgostit
Când am putut să scriu o poezie,
Părea că am în mâna infinit
Şi totul îmi părea o fantezie.

Aici se scrie şi povestea mea,
N-am mai văzut maestrul niciodată,
Azi sunt o picătură dintr-o stea,
Dintr-o poveste cu "A fost odată..."!