Florin Stratulat

prietene, am primit volumul tau de versuri, multumesc pentru tot si toate, l-am rasfoit dar singur nu merge fara un vin fiert, e interesant si coplesitor !

Cei aici???...un club al bărbatilor???.....adica voi nu mintiti niciodata???....offff,,,,voi mintiti mai mult ca femeile....dar vorba poetului :minte-mă...dar minte-mă frumos

Frumoase poezii Florine !!!

Eeee..toată lumea minte..fiecare minte când apucă...dar vorba dv, măcar să minţim frumos . Florin, mă bucur că a ajuns cartea. Copleşitor e prea mult spus. Normal că merge bine cu un vin fiert.

Sarut mana Rodica, ca e fiert ca nu e fiert, o sa te servesc anul acesta cu un paharel, sa vina primavara !
Raul, vrei sa ma imbolnavesc,...de invidie???

Cât mi-e de frig, mi-e inima polară,
Rostesc cuvinte ce se sparg de ger,
În noaptea despărţirii bilunară
Nu mai am cum de soaţă să te cer.

M-am prefăcut în munte de zăpadă,
Nu-s primăvară dacă nu te am,
De te iubesc oricine-ar şti să vadă
Buchetul de mireasă de pe geam.

E acest fărâm de vis un anotimp.
Visare şi iar visare,nemuritoare
visare.
E acest anotimp blândeţe şi iar blândeţe
mângâieri de fulgi cu iubire albă.
E acest anotimp o iluzie,o FataMorgana?
Nu ştiu !
Ştiu şi iar nu ştiu...
Ştiu !
E anotimpul tău iubito!

Nu vreau vieţi închinate, vreau
iubiri aşternute covor
să poţi la nevoie să te culci pe el.
Nu vreau iubiri aşternute covor, vreau
sărutări cu baie de mare
să poţi la nevoie să înoţi.
Nu vreau sărutări cu baie de mare, vreau
mângâierea mâinii tale
să poţi la nevoie să o săruţi.
Nu vreau mângâierea mâinii tale, vreau
parfumul trupului tău
să poţi la nevoie să te îmbeţi.
Nu vreau parfumul trupului tău, vreau
să te am
să pot la nevoie să te iubesc!

Cu mâna întinsă aştept
milostenia ta,eu !
Te aştept ca pe o primăvară,
târzie şi minunată.
Nu mă pot concentra la tot,
îmi e linia orizontului umbrită
de tine...
Şi când nu te văd şi nu te desluşesc,
mi-e ciudă.
Te iubesc !

Am călcat azi stele,
pulberea lor mă doare pe talpă,
am strivit stele cu piciorul,
şi am făcut ceai din pulberea lor.
Am mers desculţ toată Calea Lactee
şi am încercat să te iau în palme...
Tu,ai lunecat ca un lapte
printre degetele mele.
Am mers la Creator cu cerere
de viaţă şi L-am implorat şi I-am căzut în genunchi
pe pulberea de stele.
Într-un târziu I-am mai cerut ceva doar pentru mine...

Sunt
atât de obosit,
încât
aş pune capul pe o piatră
şi
nu m-aş mai trezi..!
Prin vis
mâinile mele te-ar săruta
pe pleoape...
Gândurile mele
obosite
te-ar implora să nu mai pleci
si să mă ierţi
că nu-s aproape..!
Şi atunci,
iarna ar îneca toamna
în valuri de mare
obligând-o să plece.
Eu
deschizând ochii
poate aş avea puterea
să te privesc...

Am popsit la Dv-stra in gradina poeziei si am savurat un crampei de suflet.Frumos!!!

Va multumesc, ce gazda neserioasa pot fi, trebuia sa raman acasa sa va servesc cu o dulceata de trandafiri, sunt sigur ca vi se potrivea la preferinte.
Acum ca v-ati obisnuit puteti intra oricand, e o mare placere si ma simt onorat cand cineva imi calca pragul.

Mie îmi place începutul de nuvelă. Sunt unele mici scăpări de punctuaţie, care se repară la sfărşit. Dar părerea mea e cam imponderabilă, pt că mă pricep mai puţin la proză. Cred că ar trebui să-l întrebăm pe dl Marian Malciu, că dumnealui ştie mai bine "cu ce se mănâncă". Te aştept şi pe pagina mea. Cazanul cu rachiu fierbe şi a început să picure în cană

ok o sa o retrag si o sa o pun la corectat

Salut Florin! Ce faci, omule? Nu trebuia să o retragi..la toţi se mai întâlnesc mici scăpări de genul ăsta..astea nu sunt importante pentru proza în sine, pentru că se remediază rapid. Importante sunt alte lucruri legate de construcţie..etc. De asta ziceam că dl Marian Malciu e mai potrivit să se pronunţe pt că dumnealui are romane publicate. Seară faină!

stai linistit prietene, am pus-o in sita la cernut, asa e trebe revizuita, multa sanatate acolo la tine la Iasi !

Nu ştiu de ce plâng,
pentru că fericirea mi-e
atât de departe
sau pentru că nu te-am întâlnit
niciodată cu adevărat?
Când suntem împreună
atât de aproape, mă tem.
Mă tem că nu ştiu dacă acesta
e începutul sau sfârşitul.
Paşii îmi hoinăresc fără sens,
nimic nu are sens fără tine
când tu eşti sensul meu.
Te am aici şi sunt laş,
nu vreau să te pierd,
e atât uşor să fii viteaz când
nu ai nimic de pierdut...

Mergeam pe o margine de drum !
Nu m-am gândit că e al tău,
că e al lui.
Nu m-am gândit că-i drumul nimănui
şi-am început să mi-l împart.
Când am ştiut că am greşit,
smerit am încetat să sper să nu îmi pierd
alura mea de cartier.
Iubito, pe sfârcurile pudice şi fără sens
pictează-mi numai întuneric.
Când va ţâşni un lapte transparent
să ştii că ura mi-e transpusă în remediu...

Zăpada selenară rătăcită
Cât mi-e de frig, tristeţea mi-e polară
Căci ai plecat în ţara ce incită
Doar început cu o iubire-n vară.

Stau singur la o masă pentru cină
Şi te aştept cu vinul în pahare
Cu lumânări topite fără vină
De-atâta importanță trecătoare.

Ştiu că nu vii şi-ncerc să mă mint singur
Şi-aş asana zăpada bilunară
Şi m-aş topi şi-aş curge să fiu sigur
Că te sărut pe-o plajă într-o vară.
.

Numai iubind înveţi să ai şi riscuri
Dacă nu rişti nu-nveţi ca să iubeşti,
De-ai să înalţi uitării obeliscuri
Ai să te pierzi şi n-ai să vezi că eşti.

Dacă aştepţi să vină mângâiere
Ca tu să poţi într-un sfârşit să plângi,
Ai să-nţelegi că riscul e-o durere
Ce bate doar în dreptul părţii stângi.

Urmând fidel mereu itinerarii
Principii apretate de destin,
Vei eşua la fel ca marinarii
Conduşi de pasagerul clandestin.

De nu tresari în vise împlinite
E semn că-n viaţă n-ai riscat nimic,
Nu ştii de sentimente şi ispite
Şi-ai să rămâi neînsemnat şi mic.
.

Trăiesc deja o dramă a iubirii
Neîmpliniri mi se citesc pe buze,
Am irosit secunda fericirii
Agonizând cu orele confuze.

Când viaţa mea fluidă, lunecoasă,
Se scurge ca un asfinţit de soare,
Ca un copil care-a fugit de-acasă
Voi rătăci pierdut pe patinoare.

Sunt doar un zbucium dintr-o adiere
Un val ştergând inconştient săruturi
Uitate pe nisip ca mângâiere,
O primăvară fără zbor de fluturi.

E doar un vis iubirea mea cu tine
Un plin de chin pe-o umbră de speranţă,
De n-ar fi chin n-ar fi atât de bine
Şi viaţa mea ar fi o aberanţă.
.

Chiar vrei să pleci
Nu vrei să mai rămâi?
Tu eşti iubirea mea dintâi
Şi te-oi iubi până în veci!

Să nu mă laşi
Mi-s tâmplele pustii de gânduri,
Nu ştiu să mai citesc nici printre rânduri
Din testamentul vechilor incaşi.

Am obosit,
M-a asanat iubirea ta târzie,
Cu gust dulceag de sfânta erezie
Din început şi până la sfârşit.

Te rog mai stai
Să vină iarăşi dulce primăvară,
Să te adorm când se va face seară
Cu toate florile de mai.
.

Te-am aşteptat, solitar, fără să sper la un răspuns după atâtea şi atâtea jocuri începute şi neterminate aruncate printre nişte sisteme solare incompatibile.
Nu putem fi împreună dacă suntem atât de singuri şi îndepărtaţi, soarele meu nu ţine să-l cunoască pe al tău, stelele ce-i cântă în strună sunt prea misogine pentru o evadare intergalactică, aşa că sistemul meu solar banal cu un soare nu ţine să facă noi descoperiri, îi este de ajuns monotonia lui.
Cât te-am aşteptat ţi-am şi scris câteva telegrame în speranţa că poate timpul tău tridimensional te va determina să pluteşti puţin şi în gânduri infinite către mine, nu mi-ai răspuns însă niciodată, carul poştal interstelar care ajunge atât de rar la mine aduce mereu doar ordine de plată şi câteva reclame, niciodată scrisori.
Din zece în zece ani-lumină îi predă ştafeta fratelui său cel mic, carul-mic însă eu nu mai pot să te aştept până atunci, timpul spaţial trece atât de greu încât un an poate însemna o sută de generaţii pământene.
Nu-i aşa că trece greu?
Fiind singur am crezut de cuviinţă să iau unele măsuri, poate să promulg câteva legi sau să încropesc o nouă ordine universală.
Aşa că azi: data stelară; irelevantă, anul-lumină; neluminat, am să descompun galaxia singurătăţii, am să dau vize de călătorie în scop de agrement pentru toate destinaţiile, am să acord azil politic pentru toţi rătăcitorii şi am să fac un lucru fără precedent.
Din două stele dinţate am să-mi încropesc cel mai rustic sistem solar în care am să te aduc mireasă, o stea pentru fiecare din noi, iar dacă cineva va dori să aselenizeze poate să o facă numai în cuplu.
Am să deschid atmosfera aşa cum deschid o umbrelă, când e soare să ne răcorească, când plouă să nu ne ude şi când ne sărutăm să nu ne vadă nimeni din univers.
Dispusă pentru promulgare !
.

Nu ştiu să mint când inima-i rănită
Căci simt independenţa ta cum doare,
Tu eşti impunătoare, fericită
Când cochetezi cu razele de soare.

Nu pot să abordez o barieră
Pusă-ntre noi pentru intimidare
Şi-aş vrea să fraudez o frontieră
Cu un sărut furat la ţărm de mare.

Eu sunt bărbat iar tu o desfătare
Ca o mixtură răspândind parfumuri,
Tu eşti iubirea, eu o întâmplare
Plasată-ntr-o răspântie de drumuri.

Din sidefata mare de zăpadă,
Ce scoica vremii perla și-o frământă,
Răsar boboci de verde în șaradă
Însingurați ca ochii tăi ce mă încântă.

Cu mici petale de suspine vii
Răspund copacii din livada serii
Nedeslușindu-se de ce nu-mi vii
Să fii și tu aici în raiul desfătării.

Și fluturii cu aripi de iubire saltă
Obercăind în zi și căutând în nemurire
Coroana florii tale de femeie coaptă
Să facă nuntă cu parfum de fericire.

Închin paharul sevei de natură
Înmiresmat ca vinul de lavandă,
Iubirii mele, fragedă făptură,
Ametitoare-a dragostei ghirlandă.

Îmi e iubirea mică domnişoară,
E splendidă şi seamănă cu tine,
S-a împlinit a treia primăvară,
De când suspinul meu îți aparține.

Am zămislit-o-n noaptea de zăpadă
Din focul pasiunii întrupată
Să poată lumea-ntreagă să o vadă
Cât de frumoasă e şi minunată.

Iubirea mea, micuţă domnişoară
Cu ochii strălucind a viorele,
Rămâi aici, nu vezi cum anii zboară
Purtaţi în zbor pe-aripi de rândunele!

Iubita mea, dorinţă liberală
Desăvârşită pentru două gânduri,
Ţi-aş împleti cuvinte din beteală
Să umple spaţiul dintre două rânduri.

Când ţi-aş scri vers aş face-o cu măsură
Şi-aş ignora o ordine banală,
Apoi te-aş săruta direct pe gură,
Ca să îmi guşti durerea ideală.

Dacă mi-e greu și nu mă pot corupe
Şi nu te uit iubire-primavară
E semn că-n suflet veci nu se va rupe
Un areal, un tine, o comoară.

Va trece timp, poate vor trece ere
Până voi ști că idealul moare,
Voi mesteca tăcerea cu durere
Pân-să-nțeleg că suntem o favoare.

Te-aş mai iubi pentru ultima oară
Mai pătimaş şi poate fără rosturi,
Aş adula privirea ta spre seară
Ca un milog care ignoră posturi.

Dacă din vis dispare dimineaţa
Și nu-ţi doreşti privirea ta cadastră,
Poţi adormi din nou căci dusă-i viaţa
Când storurile-s trase pe fereastră.

Dacă mi-e dor de mine ca minune
Mă pot uita în lumea ta de cercuri
Nu îmi ignor zăpada ca genune
Căci îmi doresc în viaţă numai miercuri.

Aş vrea să-mi cânţi o plansă poezie
Să picuri stropi cu sânge pe fereastră,
Din nebunii, plăceri şi erezie
Să scriem înc-odată noaptea noastră.

Cu un penel împăturit în şoapte
Voi iscăli mioapa ta iubire
Când o să doară şi-o să fie noapte
Am să adun idei de fericire.

Într-un târziu de toamnă-nsiropată
Cu o tăcere plină de regrete
Voi aranja blestemul laolaltă
Să vreau cu imposibil să ne-mbete.

Gonit de dor într-o banală seară
Poate prea beat la masa fără vise,
Am implorat jurând a mia oară
C-am să îmi lepăd vrerile promise.

E-o cale lungă, n-am cum să m-abat
Când existenţa mi se pare sumbră,
În noaptea blândă de nevinovat
Doar luna mai despoaie câte-o umbră.

Poate în gând deja m-ai părăsit
Prinsă de zidul care te-nconjoară,
De nu te scoli din visul tău ursit
Te părăsesc pentru întâia oară.

Tot ce-mi doresc acuma în amurg
E să mă-mbăt de conştiinţă trează,
Că lumea-i dusă şi belele curg
Puţin îmi pasă, nu mă deranjează.

Când lumea mă va crede prea nebun
Să-mi vând scânteia dintr-o pasiune,
Cu un cuvânt banal de rămas bun
Schimb cu iubirea o promisiune.

Vreau să-mi revoc umila slăbiciune
Şi să-mi doresc doar pentru mine-un zeu
De câte ori mă bucur când mi-e bine
Sunt un ateu c-un iz de Prometeu.

Mă duşmănesc cu propria-mi redută
Când etalez creanţa de ateu,
Aş vrea să fug dar viaţa mea i-o biută,
Un poligon uitat de Dumnezeu.

Doar îmi ridic privirea către viaţă,
Prea muribund ca să te văd venind,
M-aş răstigni şi aş pluti în ceaţă
Ca să te mângâi doar măcar în gând.

De mă revolt în era ancestrală
Sunt doar un plâns cu mersul cadenţat,
Un anotimp, o floare, o petală,
Prea anonim când locu-i gol în pat.

Iubito, tu, dacă mai crezi în mituri
Și viaţa asta nu mă dă uitării,
Voi cumpăra mai multe răsărituri
În veşnicia de la malul mării.

De-atâta dor te-aș mângâia cu valuri
În dimineața când apari ca rază,
Pe plaja adormită dintre maluri
Ne vom iubi tăcuți ca într-o oază.

Mă vei iubi ca o singurătate
Uitată-n castitatea conjugală,
Până când eu cealaltă jumătate
Voi compensa durerea inegală.

Când luna printre stele-aprinde farul
Iar la culcare merge universul,
Singuri de tot vom defini hotarul
Regatului unde domneste versul.

Se simte gust de primăvară-n aer
Iar peste câmp răsare păpădie,
Din iarba veche, moale ca un caier
Se-aude câte-un tril de ciocârlie.

Ieri primăvara s-a ascuns în muguri,
Stau să plesnească plini de importanță,
S-au dezgheţat aromele de struguri,
Azi într-o cramă plină de restanță.

Pe lângă pomi şi foarte sus pe dealuri
Ici-colo câte-un petec de zăpadă,
Nu s-au topit au încă idealuri
Că se oprește-a vremii escapadă.

Peste uimirea toată-i numai cântec
Iar muzica un tril de păsărele,
Pădurea-i o magie, un descântec
Dintr-un buchet gingaş de viorele.

Totul e nou, e verde, e culoare
Ca un tablou pictat în colţ de ţară,
Prea norocos de razele de soare
Cam rustic pentru astă primăvară.

Primăvară rustică....completeaza minunat razele soarelui de afara.....VINE...VINE... PRIMĂVARA !!!!

sarutari de maini scumpa doamna...

Nu te uita, e o surpriză unde iarăşi
Jur cateoadată că o să te las să vezi
Distanţa raţiunii scrisă cu tovarăşi
În care nu mai eşti imun-bazat şi pierzi.

Nu dispera, putem traduce într-o limbă
Care emite fără să mai ceară bon,
Tradusă de-un notar în care azi mai schimbă
O partitură de vioară c-un trombon.

Nu mai privi căci mergem ca-ntr-o feerie
Prin ornamentele de ipsos atârnat,
Nu te blamez, știu, te iubesc, eşti poezie,
Eşti idealul verde care l-am ratat.

Sunt singur,
poate că e vară,
sau poate că e noapte,
nici umbra nu îmi
e aproape,
oricum văzduhul e
acoperit de şoapte.

Nu-i nimeni,
este doar o lună
pe cerul dantelat
fără furtună,
cine să-mi zică astăzi,
noapte bună?

Muzicieni
împovăraţi de soartă,
pe nume greieri,
care ciupesc
în liniştea nocturnă
o mandolină fără soartă
știrbind eternitatea fără toartă
în care ei vor spune,
poate,
altădată,
seară bună!

Din iazurile
odihnite şi răscoapte
răsună în concert
batracienii,
nu-i nimeni pe la ei
e doar o noapte în care
se peţesc amfibienii.

Mai bate
câte-un vânt călduţ
poate de seară,
mă gâdilă,
mă ia de subsuoară
și mă înalță,
mă roteşte,
mă lăsa-n
amăgiri de vobe
cu ocară
în craterul vulcanic
ce topeşte
din gândul sufletului tău
iubiri de-o vară !

Astăzi îmi plec tăcerea în pământ
Fiindcă-mi miroase câte-o vorb-a jenă,
Mă zvârcolesc tăcut în legământ
Căci înţeleg trădarea ta perenă.

Mă plimb, dar paşii parcă mi-s străini
Întemniţaţi în parcurile mute,
Le simt seminţele cu spini haini
Intrate-n talpa mea să mă sărute.

Nu pot să ştiu e vis sau chiar real,
Însă te văd, te simt, atât de-aproape
Căci inima-mi vibreaz-un ideal
Prin trestiile legănate-n ape.

Nu eşti decât o pagină de vis
Şi-o amăgire pentr-o dimineaţă,
Poeme adormite interzis
Din nopţile prea matlasate-n ceaţă.

Draga mea,
iar ai făcut baie în mare !
De câte ori intri
o laşi prea cristalină
şi se văd coralii
ca într-un acvariu.

De câte ori intri
culoarea mării
se transfera în ochii tăi
că într-o
electroliză ciudată.

Şi atunci
ca s-o putem colora la loc
trebuie să te fac
să plângi.

Draga mea !
Mă mulţumesc
cu marea din ochii tăi mari
care
mă îneacă de fericire !

Ce vin-ai tu că ai pe vino-ncoace
Şi înfloreşti precum o primăvară?
Ce-mi pasă dacă altul nu te place,
Ţi-ador iubirea ce mă împovără.

Tu vrei să înţelegi la lume gânduri
Să poţi poza cu falsă politeţe,
Din conversarea dusă printre rânduri
Vei desluşi minciuna de justeţe.

De ce să plângi fără să ai vreo vină
Şi să îţi faci mustrări de conştiinţă
Rişti foarte mult ca viaţa să-ţi devină
Un preambul pierdut într-o dorinţă.

Mi-e viaţa ca o barcă fără cârmă
Pe care am luat-o drept de bună
Fără să cred că-n toate e o urmă
Interminabilă şi poate prea nebună.

Mi-s aritmetica cu paranteză
Dacă greşesc nu mă blamaţi prea tare,
Un visător c-un minim cinci la teză
Şi-ndragostit de visele solare.

Iubita mea, tu prima mea madonă,
Să nu mă uiţi căci te-am iubit prea goală,
De câte ori vei rupe-o anemonă
Vei fi fetiţa cu iubirea-n poală.

Când viața pe o barcă deopotrivă
Ne-a încercat și n-a mai vrut plutindă
Ți-am arendat doar insule-n derivă
Să se strecoare și să se perindă !

Din două asfinţituri facem dimineaţă
Umplute cu iubiri când se revarsă zorii,
Cu două răsărituri motivăm o ceaţă
Stârnind o primăvară cât să iubim cocorii

Din două stihuri înfrăţite într-o pană
Facem greşeli cât să îmbălsămăm o viaţă,
Nimeni n-a vrut ca noi să inventăm o rană
Prin care supură ca să ne scuipe-n față.

Din două jumătăţi de viaţă definită
Vom închega iubirea noastră c-o romanţă,
Doar arondaţi într-o trădare infinită
Vom fi imuni, vom fi mereu, vom fi substanţă.

Oceanul planetar fără de valuri
Cu turbulenţa roasă și-mpotrivă,
Ne-a aruncat speranţele pe maluri
Într-o uitare plină de derivă.

Prea plictisit să te aştept acasă
Îmi mai plivesc din algele marine,
De vei sosi aici în marea noastră
Te vreau regină doar să-ţi fie bine.

Când îmi vei scrie gândurile mării
Într-un răvaș inițiat de-o scoică,
Aș vrea să ari nisipul dat uitării
C-un plug, cu cai de mare și c-o troică.

E lin oceanul fără de furtună
În viaţa noastră prea învolburată,
Realizez ideea prea fortună
Că-s doar băiat iar tu eşti toată fată!

Simt dorul meu în lacrima ta
Agăţat disperat ca de-o vrajă
Înotând în derivă, de-abia
Reuşind să ajungă pe-o plajă.

Păstrasem în suflet speranţa
Că într-o zi vom fi împreună
Să rupem în două distanţa
Dintre un vis şi-o mare furtună.

Iubirile noastre promise
Cu răsărit şi-asfintit de o zi,
Cu răni vegetale deschise
Sperând la ziua când vor înverzi.

Nu-i noapte să nu te visez pe tine,
Vin, te ating şi te sărut pe mână,
Tu mă priveşti şi taci şi-ascunzi în tine
Durerea noastră dintr-o săptămână.

Doar evadăm să ne topim în râuri
Ca doi copii certaţi pentr-o ruşine
Că ne scăldam goi-puşcă în pârâuri
Spălând iubirea ce ne curge-n vine.

Mă simt din nou la început de viaţă
Având în gând păcatele admise,
Când trâmbiță cocoşi în dimineaţă
Regret că te-am iubit numai în vise.

Te-am aşteptat din nou la malul mării
Să mă ajuţi, să nu mă laşi să scapăt,
De-ai să mă ierţi să poţi lăsa uitării,
Vreau să te am din nou şi de la capăt

Nu îmi doresc averi cu nestemate
Prin diamante, aur şi trădare,
Tu eclipsezi valoarea din carate
Cu un surâs în asfinţit de soare.

Sunt prea bogat că mă iubeşti continuu
Şi norocos că mă săruţi cu pleoape,
Din viaţa ce se scurge rectiliniu
Ascund în sân tăcerea ta de-aproape.

O căsnicie nu se scrie-n versuri,
Un soţ, o soaţă-i poate fără rimă,
Când desluşim de lângă vină mersuri,
Vom fi săraci, vom fi fără inimă.

Suntem un cerc tăiat prin diametru
Nişte bucăţi care tânjesc perfectul,
Cu sufletul schiţat în milimetru
Vrem pavăză să-şi abolească spectrul.

Atingeri claustrale fără voie
Cu rădăcini în mediul prea domestic
Vor bulversa principii, chiar şi Noe
Va vinde totul pentru polul vestic.

În căsnicie nu există stihuri
Ca să ascundă slăbiciunea pură,
Pentru-n destin fărâmiţat cu icuri
Ne logodim cu indecent şi ură.