Florin Stratulat

Privirea ta e
ca o evadare pe clape de pian,
ai vrea să ştii cum se termină,
să înţelegi că a plăcut lumii,
universului,
mediului înconjurător
în care fără să ştiu
inconfundabil sunt şi eu
prizonier.

Privirea ta e
ca o primăvară într-o singură zi
încolţind grăbită până
nu o prinde vara, necoaptă
ar deveni prea infantilă pentru
îndrăgostiţi.

Privirea ta e totuşi o primăvară
care ţi se potriveşte,
fă bine ascultă-mi sfatul
şi ți-o păstrează !

Când lumea ca o vină te-nconjoară
Cu răutăţi şi cu preziceri sumbre,
Dacă eşti bun vei înflori spre seară
De eşti ratat te risipeşti în umbre.

Când arendezi din vers câte-o silabă
Prea mut ca să-nţelegi de-i futuristă,
Te vei alege c-o poemă slabă
O simplă fluturare din batistă.

Din dialectele transpuse-n tolbă
Pe lângă text mai creşte păpădia,
Dacă m-accepţi la un pahar de vorbă
Am să plivesc în toate tragedia...

Draga mea,
iar ai făcut baie în mare !
De câte ori intri
o laşi prea cristalină
şi se văd coralii
ca într-un acvariu.

De câte ori intri
culoarea mării
se transfera în ochii tăi
că într-o
electroliză ciudată.

Şi atunci
ca s-o putem colora la loc
trebuie să te fac
să plângi.

Draga mea !
Mă mulţumesc
cu marea din ochii tăi mari
care
mă îneacă de fericire !

Astăzi îmi plec tăcerea în pământ
Fiindcă-mi miroase câte-o vorb-a jenă,
Mă zvârcolesc tăcut în legământ
Căci înţeleg trădarea ta perenă.

Mă plimb, dar paşii parcă mi-s străini
Întemniţaţi în parcurile mute,
Le simt seminţele cu spini haini
Intrate-n talpa mea să mă sărute.

Nu pot să ştiu e vis sau chiar real,
Însă te văd, te simt, atât de-aproape
Căci inima-mi vibreaz-un ideal
Prin trestiile legănate-n ape.

Nu eşti decât o pagină de vis
Şi-o amăgire pentr-o dimineaţă,
Poeme adormite interzis
Din nopţile prea matlasate-n ceaţă.

Sunt singur,
poate că e vară,
sau poate că e noapte,
nici umbra nu îmi
e aproape,
oricum văzduhul e
acoperit de şoapte.

Nu-i nimeni,
este doar o lună
pe cerul dantelat
fără furtună,
cine să-mi zică astăzi,
noapte bună?

Muzicieni
împovăraţi de soartă,
pe nume greieri,
care ciupesc
în liniştea nocturnă
o mandolină fără soartă
știrbind eternitatea fără toartă
în care ei vor spune,
poate,
altădată,
seară bună!

Din iazurile
odihnite şi răscoapte
răsună în concert
batracienii,
nu-i nimeni pe la ei
e doar o noapte în care
se peţesc amfibienii.

Mai bate
câte-un vânt călduţ
poate de seară,
mă gâdilă,
mă ia de subsuoară
și mă înalță,
mă roteşte,
mă lăsa-n
amăgiri de vobe
cu ocară
în craterul vulcanic
ce topeşte
din gândul sufletului tău
iubiri de-o vară !

Nu te uita, e o surpriză când se moare
Și câteoadată doare să te las să vezi
O rațiune măsurată în picioare
Din care-ți vinzi imunitățile când pierzi.

Nu dispera, putem traduce într-o limbă
Care emite fără să mai ceară bon,
Traducerea notarului care mai schimbă
O partitură de vioară c-un trombon.

Nu mai privi căci mergem ca-ntr-o feerie
Prin ornamentele de ipsos atârnat,
Nu te blamez, știu, te iubesc, eşti poezie,
Eşti idealul verde care l-am ratat.

Tu vezi cum se peţesc culorile,
Cât se iubesc să nască o nuanţă
Când pot să umple iarăși florile,
Vor indecență şi o importanţă.

Nu știu când se împart iubirile
Căci partea ta s-ar potrivi doar mie,
Crede ce vrei din toate știrile
C-a mea iubire-i stoarsă de chirie.

Natura-i dezmorţită peste tot
De mă gândesc mai bine poate-i vară,
Dezhidratarea face să socot,
Că-i anotimp în mica primăvară.

Când tu iubirea mea cu ochii verzi
Îţi vei dori ca lumea să ne vadă,
Poţi accepta minciuna ca să crezi
Că te iubesc şi nu e o şaradă.

Mă tem că într-o zi n-am să mai scriu
Şi-mi voi uita scânteile de rime,
De-ar fi aşa voiesc să mai subscriu
Prin ultimul sonet cu antonime.

Nu vreau să plagiez cu un portret,
C-o grafică uitată şi abstractă,
Mai bine-adorm opinia discret
Prin ochii ei uimiţi de cataractă.

Poate-am să uit cândva numele tău
Şi-am să mă chinui că nu-l ştiu a scrie,
Nu mă blama iubito aşa rău,
Doar așteptarea moare şi învie.

Din toate aste sumbre prevestiri
Cu zvonurile încâlcite-n teamă,
Aş vrea să memorez din amintiri
Ca să nu uit iubito cum te cheamă!

Vezi tu, că viaţa-i un Atlas de cărţi
Iar dealerul e soarta care-mparte
Pe-o masă definită-n multe hărţi,
Spre fiecare aruncând o moarte.

Ne naştem şi intrăm în joc direct,
Prea goi, prea infantili, uitaţi în transă,
Prin orizontul fără intelect
Suntem prea mici ca să avem o şansă.

Înşeli şi furi şi poate mai şi minţi
Ca să-ţi revină numai ţie potul,
În idealul tău fără de sfinţi,
Pentru câştig ai vinde tot, cu totul.

Ca să ajungi la visul împlinit
Nu mai miza, încearcă de trăieşte,
Fii om din răsărit în asfinţit
Şi mai presus de toate, doar iubeşte!

M-apasă gândurile-mi rătăcite
De-atâtea căutări imaginare,
Printre cărări ascunse, definite,
Vând umbrele migrate după soare.

Mă dor picioarele din rădăcină
Că au fost smulse din pantofii vremii,
Prin studiul meu ocult în medicină
Sper să separ realul de vedenii.

Vreau să mai tund din iarba prea înaltă
Dar coasa literară nu-mi mai taie,
Sunt doar un tren uitat printr-o vreo haltă,
Prea ruginit, fiind-ca-s strigat,... Tataie!

Mi-e sete-n dimineţile din clorofilă
De o cafea cu o fotosinteză,
Dacă extrag din testament o filă,
Sunt vegetal c-am copiat la teză.

Las zilele mixate-n primăvară
Cu-ngrediente de polen şi şoapte,
De le trădez pe toate vreau să doară
Că n-am iubit în fiecare noapte !

Am aşteptat durerea-mi s-o ignori,
Că tu să nu mai suferi pentru mine
Să poţi pleca şi dacă vrei să zbori
La întâlnirea zărilor senine.

Când nopţile mi se păreau prea seci
Nădăjduiam să mă-nvelești în vise,
Prin insomniile fierbinți și reci
Lăsam să cadă stelele proscrise.

Pe fruntea ta strivită c-un sărut
Ți-am scris regino inima cu roze,
Să înțeleg că nu mi s-a părut
Am să te-ascund în scrinul meu cu poze.

Când gândul freamătă păreri de rău
Și mă tresare singur ca pe-o frunză,
Voi pune palma peste scrisul tău
Ca să te simt, îndepărtată muză.

Ce-i dragostea o desfătare sau un chin?
O suferinţă etalată la destin
Ca umbra palidă lăsată-n floare
Când simte că e ruptă şi c-o doare.

Ce-i dragostea, pesemne anticariat
Arhiva veştedă în timpul cariat,
Amanetată-n datele de pe scrisori
În care te-am iubit tăcut de-atâtea ori.

Ce-i dragostea o mică mângâiere
Ce mi-a adus aminte de durere,
O alinare, un suspin de bine,
Un mugur de speranță-ntre ruine.

Ce-i dragostea dacă nu ştiu de tine,
Cui să-i arăt secretele marine,
În care viaţă să mai sper cu visul
C-am să-ţi ofer iubirea mea cu scrisul.

Nu ai dorit să mă iubeşti de la-nceput
Aveai o teamă, un repuls şi nu m-ai vrut,
Fără să crezi că-n viață-s singur, numai eu,
Mi-ai dat un abandon şi m-ai citat, ateu.

În viaţă chiar şi fericirea-i fără roz,
Te lupţi, te zbaţi şi-accepţi să pariezi pe-un loz,
Cu toţi amicii care te suțin în cor
Tu rişti şi tragi mereu un, necâştigător.
.........................................................
Iubita mea, trei case mai la vale
Te plângi mereu că nu mai poţi de şale!
Cum să te cred când lampa din fereastră
Nu se aprinde la scânteia noastră.?
.......................................................
Am vrut s-ating cu degetul o lună
Ca tu să vii să-mi spui iar, noapte bună!
Când marea mă va stoarce de cuvinte
Voi fi promisul tău, băiat cuminte.
..............................................................
Nu ai dorit să mă iubeşti de la-nceput
Dar mi-ai permis ca buzele să le sărut,
M-ai înecat în ochii tăi fără izvor
Care jucau în lacrimi mistuiţi de dor.

Se coc cireşele numai pe-o parte
Iar tu iubito dai în pârg de bună,
Nu-mi mai găsesc istoria din carte
Cu antiteza scurtă şi nebună.

Vacanţa obosită de-aşteptare
Cu vara atârnată-n paranteză
Nerăbdătoare urcă spre izvoare
Pe un traseu marcat ca ipoteză.

Dogoarea ne ucide răsuflarea
Iar umbra se topeşte de ruşine,
Scăparea noastră se numeşte marea
Cu-a ta iubire amanet la mine.

Străbat desculţ nisipul din cuvinte
Refluxul mă excită fără milă,
Postez scrisoarea ta de mai-nainte
Cu inocenta mină de copilă.

Nu port pică, nu blamez, păcat de Universul acela infantil și plin de nuanță.
Prietenia nu ar trebui să se împartă în tabere.
Eu ca individ nu sunt special pentru că încerc să scriu poezie, că reușesc puțin îmi pasă, îmi pasă însă că reușisem o liniște sufletesca aici.

Se prind în horă orele ciuntite
De pauzele dese preşcolare,
Ca-ntr-un şirag de perle înfrăţite,
Străine, reci, în pas de soare.

Dospesc culori ascunse în vârtejuri
Din care curcubeul rupe-o noapte,
Prin stropii răsăriţi în loc de vrejuri
Se înfrăţesc aversele cu şoapte.

Iluzii ce trosnesc a neputinţă
Încearcă să mă-mbete c-o migrenă,
Mă simt un puşti trădat de grădiniţă,
De-o nudă Cosânzeană fără trenă.

Un dor, un gând, o frunză tremurândă
Dintr-un trident cu tâlc şi agerime,
Înnobilează karma mea plăpândă
Şi mă ajută să-mi pun viaţa-n rime.

Vă spun că m-am născut să fiu o floare
La data ce răsare-n dimineaţă,
Că m-a năşit puţin timidul soare
Şi m-a-nvelit în scutece de ceaţă.

Am plâns întâia oară cu petale
Şi mi-am udat nectarul din stamine,
Într-un decor cu sfere pastorale
Am suspinat iubire după tine.

Trăiesc intens căci viaţa mi-e o boare
Şi nu îmi scuz pornirea efemeră,
Sunt un miraj, un fluture, candoare,
Dintr-un moment păstrat la butonieră.

Te mai ating tăcută primăvară
Măcar sporadic fără de idee
Când îmi încui un asfințit de seară
C-un lacăt ruginit fără de cheie.

În palmă ţin sămânţă încă vie,
Un bulb cu două încolţiri discrete,
O să-l sădesc ca pe o datorie
La răsăritul lunii violete.

Cât doare-nțelepciunea din suspine,
Ce tristă-i adierea nopţii calmă,
Când insomnia pleacă înspre tine
Îmi picură o lacrimă în palmă.

Ce dacă tinereţea-i amintire
Şi azi urcăm pe trepte cu oftaturi,
Că suntem şterşi și-n prag de nemurire
Nu-nseamnă că nu vindem încă sfaturi.

Secundele se scutură de ploaie
Tu nu mai vii şi eu umbrelă n-am,
Speranţa revederii mă înmoaie
Şi-mi picura cu frunzele din ram.

Țigara mi-e pe jumătate udă
Iar borul pălăriei s-a pleoștit,
Se curăță natura și e nudă
Şi aşteptarea mea s-a plictisit.

Cu un fior se scutură natura
Petalele-s răpite de pe flori,
Iubito, te aşteaptă aventura
Sub duşul fantomatic curs din nori.

Poate-am uitat momentul întâlnirii,
Devin nervos uitându-mă la ceas,
Mi s-a udat esenţa fericirii
La ora zilei fără bun rămas!

Salut! Ce faci, omule? Tot un îndrăgostit melancolic ai rămas.. Gânduri bune de la Iaşi!

Abia aștept să ne întâlnim la Iași, mi-e dor de toți de acolo!
Prietene, una mică înainte de masă??

Normal! Iar după masă, o damingeană ceva.

Frumoase versuri...frumos clip !

Frumos clip, frumoasă doamnă, mulțumesc, ce păcat că necazurile mi-au blocat inspirația și mi-a ucis muza...

La mulţi ani, Florin! Sănătate şi voie bună, omule! Care mai e viaţa ta? Ce învârteli mai sunt pe la Moineşti? Pe curând!