Marian Malciu

Scris de Marian Malciu Dum Iun 12, 2011 8:33 am

Aş vrea să fiu...

Aş vrea să fiu
pământul
pe care cer senin
l-acoperă în noapte
şi taine-adânc ascunse
pierdute-n mii de şoapte
le lasă în păstrare
sub razele de lună
pătrunse
prin frunzişuri
pe buze-namorate
în taină să le pună...

Aş vrea să fiu
pământul
pe care-aleargă apa
ce creşte
în vâltoare
săpând prin defileu
ca stropi să ude floare
crescută-n
larga luncă
şi să-mi hrănească
gândul
ades cu dor de ducă...

Aş vrea să fiu
pământul
pe care calci
să-ţi prind desculţ
piciorul
şi să-l sărut
în iarbă
când sprinten saltă
şi lasă-n urmă dorul
acelor dulci idile
ce zac ascunse-acum
în prăfuite file...

Scris de **Marioara Visan** Dum Iun 12, 2011 8:43 am

Wow, in sfarsit, pot sa ma bucur pe deplin de scrierile tale, Taunul meu drag, bine ai venit printre noi, sper sa te convingem ca aici e intradevar Universul Prieteniei, nu e nevoie sa-ti spun ca iubesc tot ce scrii, caci tu stii asta. Cu drag din drag pentru Taunul meu drag.

Scris de Marian Malciu Dum Iun 12, 2011 9:11 am

Ufff!
Mulţumesc de plăcutele-ţi cuvinte, dragă Mara!
Mă descurc greu pe aici, bâjbâi, după obişnuinţa cu alte spaţii virtuale..., dar îmi voi găsi calea, după mai multe încercări, de o să te plictiseşti de prezenţa mea!!
Caut acest "univers" de mult timp. Ştii că am mai încercat... Caut prietenie adevărată, dezinteresată, având convingerea că aici am găsit-o.
Doamne ajută!
Toate cele bune, draga mea, cu împlinirile dorite!

Scris de **Marioara Visan** Dum Iun 12, 2011 9:16 am

Cu certitudine vei reusi sa te descurci pe forumul asoicatiei, stiu ce cauti si sa fii convins ca acest spatiu virtual e doar o avanpremiera a unei prietenii reale cu adevarat frumoase . Cu drag Mara.

Scris de **Ovidiu Raul Vasiliu** Dum Iun 12, 2011 9:19 am

Bina aţi venit! Mă bucur să vă cunosc.

Scris de Marian Malciu Dum Iun 12, 2011 10:03 am

Aşa cum te cunosc eu pe tine, mă convingi uşor, Mara.
Adică, înţelegi tu, am încredere în tine...
Mulţumesc frumos!

Scris de Marian Malciu Dum Iun 12, 2011 10:06 am

Dragă Ovidiu, sunt încântat de contactul ce l-ai stabilit, atât de plăcut, cu mine. Bucuria este împărtăşită... de ambele părţi.
Mulţumesc frumos!
Pe curând şi numai bine!

Scris de **violetta petre** Dum Iun 12, 2011 10:36 am

Ei, eşti tot ce vrei să fii!
Bine ai venit! Că , uite , eu plec de pe Cititor...m-au jignit rău Alina şi Mony...
Gata, ajunge cu atâtea lovituri sub centură!
Mă bucur că eşti aici! Aici e aerul mai ozonat, oamenii mai curaţi şi mai prietenoşi, dacă dai un pupic nu sar ca hienele,cu geloziile şi invidiile , împroşcând cu venin!Să ai şedere lungă şi plăcută!
Cu drag, Vio

Scris de liviu miron Dum Iun 12, 2011 10:58 pm

V-am citit pe "Cleopatra", v-am urmarit si filmuletele si ma bucur sa va citesc si pe aici.
Bine ati venit!

Scris de **Rodica Rodean** Lun Iun 13, 2011 1:34 am

Bun sosit !!!...ma bucur ca ati aparut si in acest mic Univers...site-ul asociatiei noastre
Sper din tot sufletul sa postati cat mai des...sa comentati creatiile membrilor....dar asteptam si sugestii ptr site. Poate va intereseaza o tema...o trecem la dezbaterea saptamanii

Scris de Marian Malciu Mar Iun 14, 2011 3:35 am

Bine te-am găsit, Violetta!
Nu înţeleg de ce trebuie să pleci de pe "Cititor..." Tratează oamenii mici cu indiferenţă. Doare mai mult! Nu ştiu, nu am trecut prin acele pagini în ultimele zile, dar am să caut. Poate-mi dai un kink să nu pierd timpul degeaba. Ştii ce bine mă descurc!!
Da, caut oameni NORMALI, caut PRIETENI, caut ozon şi linişte sufletească. Am venit şi simt că le voi găsi pe toate. Nu voi deranja pe nimeni, dacă nu sunt deranjat. Nu fur de la nimeni şi nu accept să fiu furat. Sunt zgârcit, nu ofer pupici... puţini!!
Toate cele bune, cu bucuria traiului în pace şi lumină!
Cu prietenie,
Marian

Scris de Marian Malciu Mar Iun 14, 2011 3:37 am

Domnule Liviu Miron, mă bucură cuvintele tale şi-ţi împărtăşesc bucuria. Este reciprocă! Bine te-am găsit!
Să avem sănătate, drag de comunicare şi să-i iubim pe cei de lângă noi!
Cu stimă,

Scris de Marian Malciu Mar Iun 14, 2011 3:41 am

Bine v-am găsit, doamna Rodica!
Nu uit să vă mulţumesc mereu pentru sprijin şi încurajare!
Da, voi încerca să fiu cât mai prezent şi activ. Numai să nu vă plictisiţi de mine prea repede. Eu sunt, statornic, de regulă, chiar fidel. Voi veni cu noutăţi cândva.... Sunt ocupat cu mai multe angajamente, de moment. În plus, am deja emoţii raportate la "Urme de dragoste"...

Pe curând, dragă şi stimată doamnă,
Marian

Celei ce nu mai este

Ascult cum picuri mici răzbesc
Din înalţimea plumburie şi cad
Pe ramuri ce dezgolite se-oglindesc
În geamuri triste şi-a mea melancolie…
Atunci îmi amintesc de tine
Şi numele-ţi şoptesc cu dor
Şi tainic gând se cuibăreşte-n mine
Pentru acum şi ieri şi pentru viitor…

Tu meditai că toamna-i tristă
Şi plină e de amintiri
Şi îmi spuneai când gândul mă frământă
Să-i dau amprenta celei mai dulci iubiri…
Acum te culci în aşternutul rece
Aştepţi ca somnul veşnic să te prindă
Şi nu mai ştii de timpul care trece
Că-i ceas ori zi sau cât o fi să vină…

Tu te-ai născut cu inima curată
Ai fost o floare-n câmpul plin de flori
Şi ai rămas mereu imaculată
Umbrind pe cele cu veştede culori…
Pământul ţi-a născut dorinţa
Şi-ai fost pătrunsă de dorinţi
Iar raza soarelui de vară
Te-a sărutat lăsându-ţi buzele fierbinţi…

Când soarele a prins să se-oglindească-n mare
Şi când copiii mai dormeau în faşă
Tu ai călcat pe roua dimineţii
Şi fraged trup ţi l-ai purtat trufaşă…
Când tu râdeai se lumina o cale
A zeci pâraie ce limpezi se-oglindeau
în ochii-ţi adumbriţi de gene
Şi-n mers săltat ce multe şi-l doreau…

…Şi-ascult cum picuri mici răzbesc
Din înălţimea plumburie şi cad
Pe ramuri ce dezgolite se-oglindesc
În geamuri triste şi-a mea melancolie…
Şi nu pot să-mi opresc suspine
Şi mâna-mi tremură ciudat
Când gându-mi zboară către tine
La viaţa-n doi cât ne-a fost dat…

Aş vrea să nu mai plouă seara
Şi ramuri să nu se mai despoaie
Şi să-şi ascundă goliciunea
Sub picuri mici şi reci de ploaie…
Aş vrea natura-mpodobită
Cu cuşmă albă de zăpadă
Şi-as vrea să văd copii cum zburdă
Prin curţi prin parc şi-n plină stradă…

Iar mie mi-aş dori pădurea
Cu tihna ei neîntinată
Să mă cuprindă să mă piardă
În nea şi-n brazi în lumea-i minunată…
Şi-ntr-o cabană părăsită
Să-mi pun de aşternut odihna
Să fii cu mine fericită
La sânul tău să-mi caut tihna…

Tăciunii-n foc să-mi dea căldură
Cu jarul meu să te topesc
Şi singuri depărtaţi de lume
Să pot din nou să te iubesc…
Să-ngrop privirea-mi fericită
în ochii-ţi dulci şi visători
Să mângâi părul tău şi trupul
Şi gura să-ţi sărut în zori…

…Ascult cum picuri mici răzbesc
Din înălţimea plumburie şi cad
Pe ramuri ce dezgolite se-oglindesc
În geamuri triste şi-a mea melancolie…
Şi nu pot să-mi opresc suspine
Şi nu pot ca să nu gândesc
Că bine-ar fi să fii cu mine
Să pot din nou să te iubesc…

Re: Celei ce nu mai este
Scris de Anca Acatrinei Astazi la 8:23 pm
versuri profunde si sensibile.va salut cu drag

Anca Acatrinei

Marian Malciu
Te salut cu drag şi prietenie, Anca!
Aprecierea ta mâ încântă. Mulţumesc frumos

Cănd prietenii nu te uită

Alături de un prieten adevărat este cu neputinţă să ajungi la deznădejde. / Honore de Balzac

Nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stăpâneşte toate bunurile lumii. / Aristotel

Recunosc, fără prieteni, fără sprijinul lor dezinteresat, aş fi fost un ramolit pensionar îmbătrânit înainte de vreme...!
Iată doar una din dovezile ce mi-am propus să le prezint:

http://curentul.net/2011/06/13/chemarea-destinului-%e2%80%93-un-roman-socio-psihologic-cu-final-dramatic/

...şi acesta a fost doar începutul!
Domnul George ROCA a făcut astfel încât să primesc semnale că materialul a fost prezentat şi în alte publicaţii!

http://confluente.ro/Literatura--Recenzii/Chemarea_destinului_un_roman_socio_psihologic_cu_final_dramatic.html

http://www.totpal.ro/%E2%80%9Echemarea-destinului%E2%80%9D-%E2%80%93-un-roman-socio-psihologic-cu-final-dramatic/

http://www.revistasingur.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=5032:chemarea-destinului--un-roman-socio-psihologic-cu-final-dramatic&catid=56:altele&Itemid=105

Da, niciodată nu eşti singur pe lume... dacă ai prieteni!
Dumnezeu să binecuvânteze toţi prietenii mei!

Cronică literară

UN ROMAN AL REDOBÂNDIRII DEMNITĂŢII UMANE

MARIAN MALCIU, URME DE DRAGOSTE, volum în curs de apariţie

Prozator care şi-a exersat condeiul în câteva romane anterioare, Marian Malciu ne conduce cu mână sigură, în noua sa proză într-un cadru familiar sieşi, „pe malul stâng al Oltului”, într-o zi toridă de vară uscată, preverstitoare de furtună, atmosferă apăsătoare, propice furtunilor sufleteşti care vor urma şi la care vom fi martori închipuiţi pe parcursul a peste o sută de pagini. În mod paradoxal, furtuna anunţată este menită să împrăştie furtunile sufleteşti ale protagoniştilor şi ale întâmplătorilor participanţi la întreagă acţiunea.
Iminenţa unui eveniment neaşteptat încinge spiritele.
Avem de-a face cu întâmplări cotidiene din timpurile noastre, când nemulţumirile oamenilor se înmulţesc într-atât încât sunt gata să scape de sub control şi să se reverse într-o mânie colectivă. Deocamdată, fierberea e mocnită precum cazanul sub presiune. În acest cadru pregătit cu minuţie, apar protagoniştii: un tânăr răsfăţat, de condiţie bună şi o ţigăncuşă angajată drept fată în casă.
Marian Malciu nu-şi caută mijloacele de expresie ori un stil propriu, pe canavaua căruia să-şi lase liberă imaginaţia să se manifeste. El alege realismul frust, cotidian, fără ambiguităţi şi fără sofisticări de limbaj, golit de podoabe şi artificiozităţi. Relatările sunt însă veridice, alerte, dialogurile vii şi dinamice făcând din proză bucăţi de viaţă, aşa cum, îndeobşte, se întâmplă în proza actuală. Unde ar mai fi efortul prozatorului-constructor care să înalţe pe un eşafodaj de cuvinte o scriere la rangul de roman contemporan? Tocmai în aceasta constă paradigma epicului său. În zugrăvirea realităţii nude în stilul neo-realismului italian din acel inconfundabil cine-verite care a făcut vogă prin anii ’60 prin filmele devenite antologice „Mondo cane”; „La strada”; „Nopţile Gabiriei” ş.a.
Probleme politice, economice, sociale, morale, spirituale sunt puse pe rând pe tapet mai mult sau mai puţin virulent, cu justificată motivaţie personală.
Dacă obida motivată a autorului ori a interlocutorilor este adusă în lumină fără rezerve, subliminal, simţim reziduurile unor nemulţumiri cu adânci rădăcini care împletesc pe dedesubt noduri din ce în ce mai încâlcite.
O căruţă de vorbe, o căruţă de gânduri materializate în chip vizibil care iau amploare precum o uriaşă făptură proiectată pe peretele meningelui, luând forme giganteşti ca într-un coşmar prelungit şi după trezire.
Ici şi colo ca nişte fărâme de cuminecătură, presărate metaforic, descrieri poetice. Pretutindeni, chiar în mijlocul mlaştinii, printre smârcuri care degajă miasme răsar lujeri de viaţă, nuferi superbi care îndulcesc peisajul.
S-ar părea că eroul principal al romanul este măria sa – banul. El se regăseşte obsesiv, în mintea, inima şi pe buzele tuturor. Un umor nedisimulat, mai degrabă sarcastic, străbate toată scriitura. În timp ce totul putrezeşte, inclusiv clădirile vechi, copacii, străzile, edilii par a fi preocupaţi doar de fântâni muzicale, aspect exterior opulent, occidental, standarde europene care se străduiesc să astupe, precum prima nea din an, urâciunea ţărânei, igrasia, putregaiul, care tind să devoreze totul. Bine că se găsesc metode moderne de a acoperi pelagra! Mai ales jocurile feerice de lumini înşelătoare contribuie la noul look al urbei.
Viermuiala din jurul birourilor avocăţeşti şi notariale atestă problemele reale cu care se confruntă omul de azi care nu poate să obţină nimic fără să revendice în instanţă. Tranzacţii, negocieri, târguiri, lamentaţii, certuri, împăcări silite – la ordinea zilei. Nimic nou sub soare. Bucăţi de viaţă. Bucăţi de capitalism sălbatic şi criminal în care genocidul e pe locul întâi în topul programelor economice şi sociale. Dispreţul faţă de om, înrobirea şi înglodarea în sistemul sfidător şi batjocoritor care pune pe ultimul plan viaţa, au devenit bagatele. Parcă nimic nu mai are noimă şi zdrobitoarea majoritate are nostalgia regimului anterior, chiar dacă... Cel puţin nu-i dădea nimeni afară ori din serviciu, creditorii nu-i alergau prin tribunale sub ameninţarea pierderii brumei agonisite cu greu într-o viaţă de muncă. În atare împrejurări, o poveste de dragoste, chipurile, nu mai înseamnă nimic. Pare una din legendele de demult, cu personaje fantastice. Autorul încropeşte o poveste care nu mai impresionează pe nimeni. Poveştile nu-i mai sperie nici pe copii, dar nici nu-i adorm. Ele au rămas în scrinul bunicilor, scrise pe foi îngălbenite, cine să se mai uite la ele? Şi de ce?
Viaţa se grăbeşte, bate filmul, bate literatura, bate moartea. Strădania autorului este aproape utopică. Precum a oricărui alt prozator care are proasta inspiraţie să-şi analizeze viaţa. Doar o armă biologică i-ar mai putea clinti pe oameni din starea de prostaţie la care i-a adus democraţia şi visurile retezate, spulberate, nimicite în cele două decenii de prăduire a libertăţii. Acest lucru este subliniat de autor cu mijloacele epice specifice.
Scena antologică de posedare a slujnicei de către „domnişor”, de „conaş” – este demnă de romanele şi de filmele primei jumătăţi a secolului trecut. Cu langajul specific mileniului trei, adică mult mai îndrăzneţ şi impregnat de trivialităţi inerente pe ton vesel de maneluţe. Nici acestea nu mai impresionează pe nimeni, de vreme ce abundă în media la fiecare rând de pagină ori la fiecare secundă de imagine.
Marian Malciu a pornit aşadar, în căutarea extraordinarului pe cărări destul de bătătorite, cu descrieri lungi şi amănunţite ale unor scene de posesie sexuală, caz mai mult decât obişnuit, nici măcar nu e vorba de incest, nici de persoane de acelaşi sex, nici zoofilie, nici necrofilie. Când toată lumea se bate pentru scene-şoc cu oameni făcând dragoste cu animalele, cu morţii, cu obiectele, autorul se străduieşte prea mult să descrie o scenă în care conaşul, după o luptă surdă şi inegală, reuşeşte să-i scoată bluza şi lenjeria intimă a slujnicei... Da, şi...? Se va întreba cititorul.
Altceva, altceva, altceva...va spune orice juriu sastisit de banalul situaţiei. Vreun caz atipic, un om cu două sexe în acelaşi timp, o dragoste cu o hienă, ori cu un elefant...ar fi fost spectaculos.
Căutarea tonului adecvat e prea vizibilă.
Da, o fată cinstită, în zilele noastre, nu s-a mai văzut din ciclul primar, ba chiar de mai devreme. Şi vârsta coboară către preşcolari şi şcolari mici, până va ajunge, unde? La vârsta laptelui matern...
Un divorţ e, fără doar şi poate un fapt traumatizant în viaţa omului.
Şi scena violului, relatată cu lux de amănunte, cade în banal şi se prelungeşte peste măsură. În cele din urmă decorul se mută la periferia Romei unde Cartuş, un infractor, îşi găsise un loc să se aciueze de teama poliţiştilor români, apoi în Spania şi, mai târziu, în România. Aici o întâlneşte pe Violeta.
Amintirile se derulează pe acelaşi fundal, la tribunal unde femeia îi relatează avocatei păţaniile ei.
Vocea auctorială ne introduce în lumea interlopă printre borfaşi, curve, drogaţi, hoţi pentru ca să revină periodic în sala de judecată unde se derulează procesul de divorţ, apoi judecata referitoare la partaj.
Capitolul II intitulat „Pasiuni ucigătoare” – promite din titlu acţiuni pe măsură. De fapt, avem de-a face cu o întâlnire între conaşul Mişu şi Gogu – informaticianul lansat în construcţii. Un bairam şi câteva scene picante de sex-party, la vechiul conac, descrise cu aplomb de autor pe mai multe pagini, ţin loc de subiect şi de intrigă.
E adevărat, e foarte greu să răzbaţi în literatura contemporană cu lucruri inedite. Lumea e sastisită. Filonul de aur e bine ascuns şi doar căutătorii neobosiţi de zi şi de noapte mai pot găsi firicele freatice din care pot înnoda o brumă de acţiune. Romanul românesc e sleit de puteri şi nu mai poate răzbate prin puzderia de scrieri pornografice, de îndoielnică autenticitate. Până şi filonul folcloric a secat ori a degenerat sau a devenit desuet, ceva, aşa cum s-a exprimat o fătucă aşa-zis scriitoare din „Grupul de la Ploieşti”: caraghios, ilar, limbaj de lemn, ”a la patuzopt”. Bunăvoinţă, generozitate, căldură, deschidere pentru creaţiile altora, nu mai există. Nu mai există răbdare nici pentru citirea propriilor creaţii. Alte şi alte tentaţii aşteaptă să dea buzna în minţile şi sufletele care nu s-au pervertit încă. Să fie oare acesta sfârşitul? N-aş vrea să ţin loc de Pithya.
Cu toate acestea, un roman, construit pe eşafodajul scrierilor clasice, iată, se strecoară, tinde să-şi facă locuşor pe un suport acceptabil încă. Pentru cine? Pentru sine, în primul rând. Pentru respectul de sine, apoi, pentru ceilalţi. Flacăra olimpică trebuie întreţinută, chiar dacă maratonistul a îngenuncheat sub arşiţa vremurilor. E cu atât mai meritoriu.
Să ne închipuim că n-au trecut încă două decenii de la – prea des pomenita şi prost înţeleasa – libertate a cuvântului. Filonul genuin mai există. Lumea crede încă în poveşti de dragoste, chiar şi cu tentative de viol. Chiar şi cu interlopi. Dar mai ales cu self-made-men, cu oameni care-şi făuresc singuri destinul.
Vreau să-mi păstrez această iluzie. Vreau să mai cred în literatură, aşa cum am făcut atâtea decenii. De ce să-mi distrugă cineva iluziile, visul? Cărţile vechi din raftul cu miracole, încă mă aşteaptă, iar unele mă admonestează că nu le-am mai răsfoit.
Arta prozatorului Marian Malciu nu se dezminte. Este vârtoasă, viguroasă, vie. El este un povestaş eminent, desfăşurându-şi harul într-o lume destul de blazată. El se încăpăţânează să-şi continue visul. Chiar în mijlocul orgiei, al marasmului general. Şi să ni-l stârnească şi pe-al nostru, al fiecăruia. „Cui prodest?” Ţie şi ţie şi ţie şi ţie şi lui. Măcar atât şi-i de ajuns. Pentru a ne regăsi Paradisul.
Întinsă pe o plajă spaţio-temporală destul de îngustă, acţiunea, cu doar câteva personaje în prim plan, fără o intrigă solidă, dă impresia de vorbărie deşartă şi e destul de dificil să urmăreşti atent, printre frazele în argou, ceea ce urmăreşte autorul. Planul doi – cel al aducerilor aminte se infiltrează şi se intersectează frecvent în desfăşurarea naraţiunii. Eroii nu sunt destul de bine creionaţi, fiind doar văzuţi prin oglinda ori gusturile – destul de îndoielnice – ale celorlalţi. Aici autorul nu prea are multe de spus.
Cititorul aşteaptă nerăbdător să se întâmple ceva spectaculos care să-i justifice osteneala de a se fi aplecat asupra lecturii.
Întâlnirea – după ani de zile – a lui Mişu – ajuns avocat stagiar - cu ţiganca Violeta ar putea fi un astfel de pretext, dar e destul de subţirel. Viaţa îţi joacă nenumărate feste. S-ar părea că preocuparea principală a tuturor este să-şi caute partener de amor, indiferent de locaţie. E mai degrabă predilecţia autorului de a citi ori descifra gânduri, ori a pune aceste dorinţe obsedante pe seama altora. Proiecţii suprarealiste. Nici vorbă de analize psihologice însă. Avocata Ramona Vlădescu e un personaj tampon care slujeşte drept pretext pentru desluşirea unor situaţii neplăcute de care Violeta pare că nu vrea să-şi aducă aminte, dar în cele din urmă ia chipul unui înger protector pentru femeia care a suferit atât de mult încât a încetat demult să mai aibă încredere în oameni. Deznodământul e pe cât de neaşteptat, pe atât de elocvent. Bărbaţii din viaţa Violetei se înfruntă dramatic
De fapt, acţiunea trenează din pricina abundenţei de înjurături şi trivialităţi care în viziunea autorului ar trebui să confere savoare şi picanterie scriiturii. Şi acest gen de exprimare poate că mai prinde pentru o anumită categorie de cititori, din loc în loc, dar nu până la saturaţie.
În cele din urmă, justiţia iminentă, în persoana soţului Violetei, face dreptate, printr-un act de cruzime neaşteptată iar Mişu este salvat chiar de victima lui din trecut, căreia îi distrusese viitorul. Acest act justiţiar naşte altul penitenţial şi Mişu realizează cât rău i-a făcut fetei şi că trebuie să suporte supliciul pedepsei ca o răsplată divină. E o trezire a conştiinţei cu urmări morale, aşa cum nu ne-am fi aşteptat. Viaţa îţi oferă uneori lecţii dure. E undeva, în ochii lui un soi de resemnare mută şi un fel de recunoştinţă amestecată cu cererea de iertare pentru păcatul săvârşit, pe când fata era încă minoră şi el o abuzase.
Finalul confirmă reabilitarea unei vieţi şi redobândirea demnităţii umane pentru această femeie care a avut de suportat suplicii şi violenţe atât din partea primului bărbat intrat abuziv în viaţa ei, cât şi din partea unui soţ violent şi nechibzuit.
Important în acest final este faptul că Violeta se eliberează de trecut şi îşi câştigă dreptul la visurile din copilărie şi adolescenţă, îşi recapătă dreptul la zâmbet, la surâs, la o viaţă trăită normal, sub auspiciile binecuvântate ale speranţei. Ea îşi redobândeşte şi demnitatea de om, hotărâtă să-şi apere originea şi etnia de care oamenii fac atâta caz.
„Urme de dragoste” este romanul redobândirii demnităţii de om pentru o persoană care a avut de suferit din pricina originii sale etnice.
Meritul autorului este acela al înlăturării discriminărilor pe bază de etnie sau limbă, dintre oameni născuţi sub acelaşi cer şi având aceleaşi calităţi de copii ai lui Dumnezeu, indiferent de arealul în care au văzut lumina zilei.

CEZARINA ADAMESCU

Membră a Uniunii Scriitorilor din România
Redactor Revista AGERO – Stuttgard revista_agero@yahoo.com

Scris de Marian Malciu Mar Iun 21, 2011 9:17 am

Au trecut deja doi ani de la consumarea minunatelor întâmplări din tabăra de creaţie „Esenţe şi nuferi”...
Organizată în condiţii excelente de doamna Georgeta Resteman, în a doua jumătate a lunii mai 2009, tabăra a avut ca sediu cocheta vilă "Sântana" din Sânmartin, o mică localitate din imediata apropiere a staţiunii balneoclimaterice Felix, judeţul Bihor.
Pe lângă activităţile înscrise în programul zilnic, din care enumăr serile literare de la sediul taberei, în care au fost incluse şi momente de umor veritabil, jocuri de societate, dans, întâlniri diverse, inclusiv cu televiziunea locală, ori excursii în judeţ la mănăstiri şi biserici, la muzeul memorial Octavian Goga ori Peştera urşilor, împreună cu alte trei persoane din grup, am beneficiat de tratament de specialitate, gratuit şi de bună calitate, la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală din Băile Felix.
Bucurându-se de amplasarea într-o zonă pitorească din darnica natură a regiunii, spitalul este aşezat aproape de poalele unor dealuri bogate în păduri de foioase care împrospătează cu mărinimie aerul din zonă. Şoseaua asfaltată şi bine întreţinută rezolva cu succes nevoile numeroşilor turişti şi a celor sosiţi la tratament. Turismele se aflau, în acea vreme, în permanentă mişcare şi circulau aproape fără încetare zi şi noapte, iar autobuzele de pe ruta Oradea-Băile Felix treceau la interval de doar 15 minute...

Într-o anumită zi am renunţat la gestul mărinimos al organizatoarei taberei, dar şi la cel al distinsului scriitor Daniel Drăgan ori al poetului ieşean Nicolae Stancu, de a mă transportau dus-întors la tratament în fiecare după amiază. Am plecat, la pas, să pot face fotografii şi să cunosc staţiunea în linişte. Am admirat privelişti minunate, construcţii moderne şi cochete, în stil original, ridicate în jurul staţiunii, dar şi linia zveltă a hotelurilor ce le revedeam cu plăcere, după mai mulţi ani.
Furat de peisaj, am ajuns puţin mai târziu, dar foarte mulţumit, în faţa spitalului. Am coborât treptele până la intrarea în edificiu, am inspirat aerul rece din interior şi am trecut liniştit la nivelul inferior, către zonele în care se aflau sălile de tratament la care eram repartizat. Îmi aminteam cu plăcere de ziua în care am intrat prima oară aici şi mi s-au făcut investigaţiile necesare stabilirii tratamentului propriu-zis.
Doctorul Moraru, medic primar şi şeful acestei secţii, ne-a primit cu multă simpatie şi cu blândeţea specifică oamenilor acestor locuri. În cazul meu a verificat, mai întâi, tensiunea. Apoi mi-a luat fiecare membru în parte şi l-a pus în mişcare după un anumit tipic, mi-a palmat spatele de sus în jos şi de jos în sus, m-a îndoit şi m-a răsucit, după care a pronunţat diagnosticul şi a hotărât ce anume proceduri să urmez. Doar patru la număr! Pentru zona lombară şi genunchi. Am fost surprins de această decizie şi am întrebat:
- Domnule doctor, chiar am nevoie de un aşa tratament?
- Apăi, da! Altfel... chiar credeţi că pierdeam timpul cu dumneavoastră? a răspuns domnia sa zâmbind cu înţelegere. No, dar de ce sunteţi surprins, domnule dragă?
- Pentru că nu ştiam să am aşa afecţiuni, am răspuns eu cu voce scăzută, fără să pun la îndoială decizia sa. Nu aş fi dorit să-l jignesc, ferească Dumnezeu!
- Şi nu v-a durut spatele niciodată? Nu aţi acuzat dureri nici la genunchi, vreţi să spuneţi? m-a întrebat el privindu-mă atent şi la fel de blând.
- A... ba da! Recunosc, dar numai când se schimbă vremea... Ştiu, cu trei-patru zile înainte, că va ploua ori că va veni frigul... Am crezut că operaţia de menisc...
- Apăi, vedeţi? Şi simţiţi numa' trecerea de la cald la frig, aşa-i?
- No, cam aşa-i! am răspuns repede, fără să îmi dau seama că împrumut în exprimare ceva din accentul dumnealui.
- No, bine! Aţi lucrat destul de mult din poziţia "în picioare" şi "în genunchi", se pare, domnul meu! a concluzionat doctorul privindu-mă şi zâmbind cu subînţeles. De acolo vi se trag asemenea afecţiuni.
Eu nu am sesizat de la bun început sensul cuvintelor sale. M-a mirat mult concluzia asta şi am îndrăznit să-l contrazic, adevărat, fără prea multă convingere.
- Nu prea... domnule doctor. Nu am fost infanterist şi de muncă fizică... chiar nu am avut parte...
- No, bine, bine, dar la muncă de plăcere, că vă văd cât de doritor aţi fost... nu aţi dat bir cu fugiţii, dragă domnule! Aţi iertat ceva până nu de mult? m-a lămurit el de îndată şi, mai mult, m-a dumirit privirea curioasă şi atentă a asistentei, care abia se abţinea să nu râdă în hohote.
Realizând direcţia discuţiei şi amintindu-mi de vremurile tinereţii mele, nu mi-a rămas decât să confirm şi să-i mulţumesc pentru bunăvoinţă...
Zâmbind acestei amintiri şi doamnelor pe care le întâlneam pe culoare, am ajuns la sala unde suportam cu hotărâre împachetări cu parafină. Era procedura orânduită de doctorul Moraru să fie prima, înaintea masajului şi electroterapiei. Din anumite considerente îmi convenea această ordine. Atâta doar că eram nevoit să număr treptele de la un nivel la altul. Jos, sus, jos şi, în final, iar sus, pentru a părăsi spitalul! Oricum, pentru a împiedica depunerea de grăsimi, datorate poftei de mâncare provocată zilnic de palinca de prună delicioasă oferită de gazdă la "Sântana", plimbarea asta era chiar recomandată.

Pe culoarul ce ducea la salonul în care mă aştepta parafina era pustiu. M-am uitat la ceas. Adevărat, am venit cu vreo zece minute mai târziu. Bat la uşă, aud un ceva în stil de mormăit şi intru.
- Sărut mâna, doamna Florica! Se poate?
- Apăi, ce să mai zic, ziua bună! Mai e un loc liber, că am început deja cu 'mnealor, a răspuns domnia sa cu o voce prea puţin îmbietoare arătând, pentru a mă convinge, către paturile ocupate.
Am aruncat o privire rapidă şi am observat, de la perete către fereastră, o doamnă, un bărbat, un pat gol, o femeie şi iar o femeie. Toate persoanele în cauză, întinse pe paturi, erau deja acoperite parţial cu un fel de cearşafuri de culoare incertă, bătând de la gri-bleu spre gri murdar, pe care se zăreau, la o privire atentă, numeroase pete de grăsime. Evident, de parafină! Nu puteam insista să privesc persoanele, pentru că erau aproape goale şi se observau destule zone descoperite, mai puţin cele pe care se aplicase stratul de parafină.
- No, dezbrăcaţi-vă acu, de, dacă aţi venit! mi s-a adresat tanti Florica încă nemulţumită că nu am respectat programul.
Mi-am dat bluza şi pantalonii jos, le-am aninat de un cuier împreună cu borseta şi m-am urcat pe cearşaful acela care-mi provoca dubii cu privire la culoare şi curăţenie. M-am întins pe burtă, grijuliu şi comod, încercând să-mi ascund privirile furişe în stânga sau în dreapta mea. Tanti Florica mi-a tras slipul foarte jos, dezvelindu-mi fesele, pufnind îmbufnată:
- Nu pe spate aveţi nevoie? Şi mai unde?
- Da doamnă..., acolo şi la genunchi, i-am amintit eu în timp ce scăpam privirea către dreapta.
Pe primul pat era întins un bărbat apropiat de vârsta mea, după culoarea părului şi conformaţia trupului de la mijloc către cap, aşezat cam tot pe burtă, dar răsucit uşor cu spatele către mine, cu un şold ridicat. Dincolo de el, zăream capul şi umerii acoperiţi, de părul ce curgea în voie, al unei doamne aşezată peste sânii goi şi storciţi, care mi-au dat unele indicii despre vârsta ei. "Cred că are vreo patruzeci, dar este cam uzată!". În timp ce o analizam, a întors capul spre mine, şi-a înlăturat cu mâna pletele ce-i acopereau obrazul şi m-a privit. Nu am avut timp să-i văd faţa. La gândul că m-a surprins analizând-o, m-am jenat şi mi-am lăsat rapid fruntea pe palmele întinse pe saltea. Doar pentru câteva secunde. Apoi, încet, am întors capul spre stânga mea.
Doamna de alături era aşezată pe spate. Nu mi-am dat seama ce zonă suportă stratul de parafină. Cearşaful era întins către în sus, ca o căpiţă de fân, în zona pieptului. Cobora către şolduri, se lăţea destul de vizibil în regiunea bazinului şi lăsa imediat la vedere două pulpe bronzate şi pline, chiar foarte pline, cu pielea bine întinsă de stratul de grăsime ce se ghicea cu uşurinţă. Cu braţele dolofane adunate sub ceafă, fixa tavanul liniştită, clipind foarte rar. Am încercat să ghicesc dacă poartă sau nu sutien, intrigat fiind de înălţimea la care se afla vârful "stogului de fân", care era închipuit de cearşaful ce se desfăşura de acolo în multe cute. Nu am avut timp să deliberez. M-a întrerupt tanti Florica, atât de neaşteptat încât am scăpat un icnet înăbuşit. Mi-a trântit o fleaşcă de parafină fierbinte pe spate, fără să mă anunţe. Ce să mai zic? Am tăcut şi am întrerupt observaţiile, rezemându-mi capul pe pumnii strânşi şi închizând ochii.
- Ridicaţi şi genunchiul drept, no, să împachetăm şi aice! Dar, ce? V-aţi speriat? a întrebat tanti Florica cu cea mai blândă voce a locului.
- Ei, puţin aşa... Să mă anunţaţi când mă împachetaţi cu chestia aia fierbinte, doamnă. Ca să nu mă mai sperii, am răspuns eu pătruns deja de căldura parafinei.
- No, bine! Şedeţi cuminte, domnule...
Şi am stat cuminte. Căldura îmi învăluia tot trupul. Cu nasul căzut printre pumni, urmăream boabele de sudoare ce se prelingeau de pe ceafă pe după urechi şi se scurgeau pe bărbie picurând apoi, tot mai des, pe cearşaf. Fruntea-mi era puternic asudată. Strângeam pleoapele să nu simt usturimea în ochi. Nu ştiu cât timp s-a scurs...

…. Eram cu aparatul de fotografiat în apropierea Cartierului "Verdi" al staţiunii Felix. Mă opream în apropierea clădirilor noi, cu jardiniere ori bazine, alegeam cel mai potrivit unghi şi distanţă, după care fixam aparatul şi apăsam cu plăcere pe butonul micuţ pentru a-mi îmbogăţi colecţia de amintiri din zonă. Pe partea cealaltă a drumului, circulat intens de autovehicule, am observat o femeie ce fotografia de zor, parcă mai lacomă decât mine. M-a cuprins mirarea. După îmbrăcăminte şi culoarea dominantă a tenului, părea a fi ţigancă. Cu fustă lungă, bogată în creţuri şi culori care mi-au creat impresia că, de fapt, sunt mai multe fuste, bluză cu mânecă de aceleaşi nuanţe şi cu decolteu generos, cu o băsmăluţă pastelată legată copilăreşte sub bărbie şi, aparent, foarte oacheşă la faţă, nici că se putea să mă gândesc la altceva. Am prins un moment prielnic şi am traversat strada în fugă. M-am apropiat de ea şi am salutat-o:
- Bună ziua, doamnă dragă! Ce faci pe aici, filmezi?
- Bună ziua! a răspuns ea scurt şi s-a întors cu întregul trup către mine, după ce, cu o mişcare iute, a strâns mare parte din decolteul bluzei şi a făcut un nod mare şnurului pe care-l mânuise. Admiram şi fotografiam, a continuat să vorbească, păstrând zâmbetul prietenos şi fermecător pe faţa-i drăgălaşă ce-mi spunea că ar avea în jur de 40-45 de ani. Dar văd că şi dumneavoastră...
- Da, şi eu fotografiez. Îmi place aici... De unde eşti de loc, dacă nu te superi? am întrebat-o eu, la fel de prietenos, admirându-i silueta subţirică, deosebit de plăcută, dar şi vorba-i dulce.
- Eu vin din Marghita. Stau două săptămâni la Felix... Sunt cu un grup... Dumneavoastră?
- Eu... din Oltenia, de departe... Adică, la fel de departe ca tine, vreau să zic.
Am început să râdem amândoi şi, destul de repede, natural, fără a ne scăpa din priviri, dialogam de parcă am fi fost cunoştinţe vechi. Am învăţat-o cum să ia corect subiectul în obiectiv, explicându-i că nu trebuie să stea cu faţa la soare, ci din contra. I-am vorbit de distanţe şi luminozitate. S-a convins repede că am dreptate şi era încântată că imaginile sunt mult mai clare, mari, redate în amănunt. Vorbind despre una şi despre alta, am urcat pe marginea drumului şi tot am mers până în apropierea pădurii din zona spitalului. Nu de puţine ori, am sprijinit-o le trecerea şanţului ori la traversarea şoselei, pentru a admira şi fotografia un loc sau altul, ţinând-o de mână chiar şi când nu se mai justifica gestul.
O apropiere mai strânsă s-a petrecut pe terasa pensiunii de trei stele ce poartă pretenţiosul nume "Noblesse". Am admirat bazinul cu apă în micuţe cascade şi florile de aici. Ne-am oprit pentru a face fotografii şi a ne răcori. Am condus-o la braţ, cu îngăduinţa ei, interpretând cum se cuvine rolul îndrăgostiţilor, în faţa personalului de serviciu, pentru a fi serviţi cu cele mai bune răcoritoare. În asemenea momente se cuvenea să ne îmbrăţişăm şi am făcut-o cu plăcere. În plus, am sărutat-o pe obraz şi s-a bucurat. De aici şi până la primul sărut, pe gura ei frumoasă, a fost doar un pas făcut cu îndrăzneală şi plăcere...

I-a fost teamă să intrăm în pădurea din apropiere pentru a culege flori. Am găsit câteva prin iarba deasă ce acoperea dealul pe a cărui coastă se înălţa hotelul "Mureş" în care i-am propus să intrăm imediat ce mi-a spus că acolo este cazată.
- O, nu, nu se poate! Care-i rostul? a întrebat ea zâmbind ştrengăreşte şi privindu-mă cu ochi iscoditori.
- Să ne odihnim puţin după atâta plimbare şi... şi să văd în ce condiţii stai tu, dacă..., am încercat eu să găsesc o explicaţie, care să ascundă dorinţa ce începuse să mă stăpânească, dar m-a întrerupt până să găsesc o justificare rezonabilă.
- Dar îs cu o doamnă în cameră... nu-s singură. Să merg să văd dacă-i afară? Vrei să aştepţi un pic?
- Nu, nu este nevoie... Accepţi să mergem la... într-un alt hotel?
- De ce nu?... Numai două ore! Trebuie să întâlnesc grupul, mai apoi, a venit ea cu un răspuns pe care-l speram, dar nu-l aşteptam atât de clar şi imediat.
Ne-am luat de mână în tăcere şi am coborât toate treptele de la intrare privindu-ne în ochi. Ei îşi vorbeau pe limba lor şi se înţelegeau de minune. Nu am avut mult de mers. Puţin mai la vale, lateral dreapta, se înălţa Hotel Someş. Am intrat împreună şi am mers direct la recepţie.
M-am înfăţişat băţos în faţa unei blonde reuşite, care ne privea surâzând de dincolo de pupitru, hotărât să obţin o cameră pentru acele două ore promise de proaspăta mea cucerire, care nu mă scăpase din strânsoarea mâinii ei micuţe. Părea a fi o ardeleancă foarte reuşită, atât cât o vedeam dincolo de paravanul ce mă împiedica să-i analizez bazinul şi picioarele. Frumoasă, este puţin spus. Era fermecătoare! Dar avea un aer aparte, un ceva deosebit în culoarea tenului, în privire, ori în pieptu-i dezgolit cu eleganţă, care m-au făcut să cred că este de etnie maghiară. Cu această convingere şi din dorinţa de a-mi da importanţă ori numai să-i intru sub piele, am salutat-o aşa cum învăţasem eu, de la un coleg, în perioada satisfacerii serviciului militar.
- Jo napot! adică, în pronunţie românească, "io nopot", care se traduce "bună ziua". O priveam cu ochi de june-prim şi mă pregăteam să mai zic ceva, dar ea a răspuns imediat, anulând acel surâs fermecător şi arborând o privire dură, de femeie supărată ori, cel puţin, nemulţumită sau exigentă:
- No, află dumneata că eu mai pot! Şi încă mult şi bine, ca să ştii!
Am privit-o surprins şi dezarmat complet. În minte se răsuceau năvalnic multe gânduri. Trebuia să-mi cer scuze, dar mă persecuta altă idee..."Ptiu! Dacă te cunoşteam de când am sosit aici... vedeam eu cât poţi, frumoaso! Hm! E mult mai tânără decât mine... Nu cred că m-ar fi acceptat, dar, când e vorba de puţină iubire... Poate voi avea timp să trec pe aici. O încercare, moarte n-are!"
- Sărut mâinile, scumpă domnişoară! Vă rog să-mi iertaţi nefericita modalitate de adresare!...
In fine, am reuşit să-i readuc zâmbetul pe buze şi ne-am înţeles de minune. A priceput rapid despre ce-i vorba. Am oferit jumătate din suma pentru o zi pe cameră, fără înregistrare şi chitanţă şi, la invitaţia ei, m-am angajat că voi mai veni. "Pentru tine şi cu tine, frumoaso, nu cu alta! Dacă mă refuzi, nu ştii ce pierzi şi, mai ales, nu ştiu ce ratez eu! Ar fi păcat...".
Însoţitoarea mea era îmbujorată de jenă ori de râs sau, în egală măsură, de amândouă. Cum am ajuns în camera de la etajul doi, s-a dezbrăcat de bluză şi fustă, după ce m-a rugat să mă întorc cu spatele.
- Voiesc să fac duş... nu stau mult. Te superi, domnul meu?
- Da, mă supăr dacă nu accepţi să facem împreună! am răspuns eu fără să stau pe gânduri.
- Ei, dar nu-i voie! Cum să facem...
- Uite, aşa! am răspuns eu victorios în timp ce executam un salt spre ea pentru a o prinde în braţe.
Mă debarasasem de pantaloni şi bluză în timp ce ea se dezbrăcase parţial. Avea doar chiloţi şi sutien pe trupul ce se înfăţişa drept, subţirel, cu pielea uşor bronzată. I-am sărutat umerii rotunzi şi ceafa. Ea se ghemuise toată, cu braţele peste sânii ce-i bănuiam ţâfnoşi după forma sutienului. Mai apoi, în timp ce-i căutam buzele, ce imediat le-am simţit fierbinţi în lungă sărutare, cu mişcări încete dar sigure, m-a îmbrăţişat strâns şi a răspuns doritoare la săruturi.
I-am desfăcut sutienul între umeri şi ea l-a tras peste braţe, împungându-mă cu sfârcurile sânilor tari, surprinzător de ţâfnoşi pentru vârsta ei. Mai apoi, i-a plimbat pe trupul meu, gângurind ca o pasăre mulţumită, în timp ce-mi măsura pieptul cu vârful buzelor. M-au trecut fiori de plăcere şi întregul corp mi-a fost invadat de o căldură sufocantă pe care nu o puteam linişti decât într-un anume fel.
Am prins-o cu braţul stâng pe după umeri şi cu dreptul pe sub şezut, am ridicat-o si am dus-o în pat, peste cearşafurile albe, scrobite şi răcoroase. Am aşezat-o cu grijă şi am rămas întins uşor peste ea, cu gâtul prins de braţele-i ce tremurau de neastâmpăr şi dorinţă. Amândoi, cu ochii închişi, ne-am sărutat în scurte zvârcoliri în care mâinile scotoceau toate regiunile trupurilor în deplină libertate şi reciprocitate. Am dus o mână pe marginea chilotului şi i l-am tras pe sub trupul cambrat cu nerăbdare. Ea împingea cu sârg slipul meu şi, eliberaţi aproape în acelaşi timp, şi-a desfăcut pulpele lungi pentru a-şi ridica picioarele şi a mă prinde cu ele, ca într-un cleşte de rac uriaş, pe după mijloc.
Din doi, ne făcusem doar unul. Fierbinţeala şi plăcerea se întindeau cu repeziciune, ne ameţeau şi ne transportau într-o lume nouă, ruptă de cea în care trăiam. Aveam ochii închişi, asemenea ei, dar vedeam ori îmi imaginam câmpuri întinse pline de flori plăcut mirositoare prin care fluturi, în cele mai desăvârşite şi variate culori, dansau împreună cu noi. În alte momente aveam senzaţia că plutim pe creste înspumate de valuri ce ne ridicau ritmic spre albastrul deschis al unui cer feeric luminat.
Tocmai când simţeam mişcările amândurora ca fiind sincronizate perfect, pe braţul stâng, cel care frământa carnea tare de pe fesele rotunde şi plinuţe, am simţit o atingere dură. O lovitură destul de brutală ori de neaşteptată. Ştiam că am încuiat uşa acelei camere. Surprins, mai mult speriat, am întors capul, am deschis ochii gata să mă apăr şi, în acelaşi timp, am strigat destul de tare pentru a intimida atacatorul:
- Ce vrei, domne?!

Lumina din fereastră parcă m-a orbit de moment şi în faţa ochilor am zărit o matahală. Am tras mai puternic de pleoape şi m-am holbat la muntele acela de trup uman, cu două vârfuri împinse în tăriile cerului care nu erau decât tavanul sălii de tratament. Doi ochi mai mari, mai speriaţi ca ai mei, mă fixau de foarte aproape. Am izbucnit, mânios:
- Cine eşti tu?
Până să-mi răspundă "matahala", dimensiunile reperate de ochii mei s-au redus şi am început să disting, destul de bine, figura doamnei din stânga mea. La fereastră cred că am observat şi cea de a treia doamnă care mă privea râzând. În acelaşi moment vocea doamnei Florica m-a trezit la realitate:
- No, care-i baiul? Aţi visat ceva urât, domnule? Sunteţi la împachetări cu parafină. Mai aveţi de aşteptat zece minute...
Mi-am dat seama ce s-a întâmplat şi am bâiguit ruşinat:
- Vă rog să mă scuzaţi, doamnă! Iertaţi-mă dacă v-am speriat ori v-am jignit! Ştiţi, eu cred că... am adormit şi...
- Nu face nimic, domnule! Staţi liniştit... Eu v-am speriat pe dumneavoastră. Fără să vreau, credeţi-mă! M-am întors şi v-am lovit peste mână, domnule...
- Aaaaa! Acum înţeleg. Visam ceva...
- Gata! Mai puţin la domnul! a intervenit tanti Florica. No, să vă şterg puţin, s-a adresat femeii de la perete...
Ruşinat, mi-am proptit capul în palme şi am clipit cât mai des cu putinţă, să nu adorm din nou. Am răspuns la saluturile de rămas bun fără să privesc aceste persoane pe care le bănuiam că râd de mine. Rămăsesem doar cu tanti Florica în tăcerea fierbinte din încăpere. Până să mă descopere, la epuizarea timpului programat, am îndrăznit s-o întreb:
- Am sforăit tare, doamnă, după ce am adormit?
- Apăi... mai mult aţi icnit, domnule. Aţi sforăit numa' puţin. Cred că v-aţi luptat rău în vis...
- Da, da, da! Aveţi dreptate... M-am cam bătut cu cineva..., am lămurit-o eu, amintindu-mi câteva secvenţe.
M-a descoperit, m-a şters cu o bucată de pânză ceva mai curată ca cearşaful ce-mi conservase căldura parafinei încinse pe spate, mi-a şters şi genunchii şi a rostit aceeaşi expresie pe care o auzisem când au plecat ceilalţi:
- No, să vă fie de sănătate!
- Mulţumesc, sărut mâna, doamna Florica!

M-am îmbrăcat repede, am luat borseta, aparatul de fotografiat din cuier, am salutat din nou şi am ieşit hotărât să nu mai revin în acel salon...
Afară, în staţia de autobuz din faţa spitalului, în timp ce o aşteptam pe doamna Georgeta să vină cu maşina, a trecut doamna ce mă atinsese în timpul visului meu frumos. Până şi ochii-n cap, dar şi nasul, îi râdeau cu toată faţa!
- Doamnă, din nou vă rog să mă scuzaţi! am întâmpinat-o eu, zâmbindu-i mult mai vesel.
- Nu vă mai gândiţi la asta! Cred că aţi visat foarte frumos, domnule... Odihnă plăcută!
Nu mai ştiu ce i-am răspuns. Mă ruşinasem, din nou, amintindu-mi ce am visat...
În drum spre Vila Sântana, doamna Resteman râdea cu aşa poftă de cele ce-i povesteam, că şi volanu-i tresălta în mână. Mai apoi, în sala de lectură, colegii din tabără s-au amuzat cu toţii. Cum să nu le povestesc? Îmi amintesc expresia distinsei poete Viorela Codreanu Tiron:
- Adevărat îi că TAUNUL, chiar împachetat în parafină, înţeapă. N-are stare niciodată!
Evident, alte hohote de râs, în timp ce maestrul Daniel Drăgan, sub privirea galeşă a distinsei sale soţii, desena sârguincios, pe masă, cu podul palmei, acel semn care arată cum se striveşte o ploşniţă, în timp ce doamna Mara Vişan, ridicată de pe scaun, îşi flutura fustele largi, pe post de evantai, nereuşind să-şi stăpânească, în alt mod, lacrimile de atâta râs…

Scris de **Marioara Visan** Mar Iun 21, 2011 8:30 pm

Imi aduc aminte ce am mai ras cand ne-ai povestit seara la masa acest episod, abia astept sa ne intalnim. Te citesc cu drag si cu admiratie.

Scris de Marian Malciu Mier Iun 22, 2011 7:51 am

De-ai fi o mică orhidee
ori trandafir
cu lacrima de rouă
te-aş prinde blând
cu palma-mi strânsă
ca frageda-ţi tulpină
durere să nu simtă
când eu te smulg
sa nu rămână plânsă...

Te-aş mirosi prelung
în palma mea
şi te-aş privi intens
să-ţi simt chemarea
din intime sepale
şi din adâncul
inflorescenţei
atât de fagedă
ce-ţi dă culoarea...

Te-aş aşeza duios
în vas cu apa vieţii
ca lungă viaţă
tu să ai
să-mi dai parfum
să-ţi simt
savoarea
şi toată dragostea
să-mi dai...

Te-aş săruta cu drag
în blânda rază
a asfinţitului
de soare
şi-n lungul nopţii
te-aş dezmierda
şi te-aş iubi
şi nu te-aş mai scăpa
din dulce-mbrăţişare!

Scris de Marian Malciu Mier Iun 22, 2011 7:56 am

Mulţumesc, Mara, pentru... confirmarea "întâmplării" erotice! Mă bucur că îţi aminteşti. La Câmpulung cred că nu mai pot rătăci în libertate. Voi avea "pază" serioasă..., dar TĂUNUL are şi aripi!!
Mulţumesc pentru apreciere, draga mea!

Scris de **Marioara Visan** Mier Iun 22, 2011 10:16 pm

sa o crezi tu ca te las sa zbori, hihihihihi

Scris de **Ovidiu Raul Vasiliu** Joi Iun 23, 2011 12:17 am

Se pare că aţi avut un vis deosebit de electrizant. Smile

E plăcută la citit proza dv. Să aveţi un weekend după placul inimii!

Scris de Marian Malciu Joi Iun 23, 2011 12:33 am

Dragă Mara, numai zburând găseşti fericire...
Nu fi rea!!

Scris de Marian Malciu Joi Iun 23, 2011 12:35 am

Domnule Ovidiu, sunt încântat de opinia exprimată. Numai să nu fie de complezenţă... Mulţumesc frumos!
Asemenea weekend să ai, cu bucuria dragostei şi împlinirilor!

Scris de **Ovidiu Raul Vasiliu** Joi Iun 23, 2011 1:09 am

Nu este de complezenţă, eu am citit toată schiţa şi mi-a plăcut. Dar vă rog frumos nu-mi mai spuneţi "domnule", pentru că mă simt ciudat. Aici toţi îmi spun pe nume. Cu prietenie.

Scris de liviu miron Joi Iun 23, 2011 3:14 am

si eu va citesc cu placere fiindca avem pe undeva subiecte comune si chiar mai invat pe ici pe colo.
Seara buna!

Scris de Marian Malciu Vin Iun 24, 2011 8:48 am

Bine, Ovidiule, am înţeles mesajul tău... şi m-am conformat!
Nu am pus la îndoială, dar... mulţumesc pentru susţinere!
Cu prietenie,

Scris de Marian Malciu Vin Iun 24, 2011 8:51 am

Dragă Liviu, mă bucură cuvintele tale. Te-am căutat să citesc în pagina ta, dar... încă nu reuşesc să mă descurc în sistemul acesta anacronic!! Dă-mi un link, te rog, la pagina ta, direct la postări!
Toate cele bune şi să ne citim cu plăcere!

Scris de Marian Malciu Vin Iun 24, 2011 8:52 am

Tu, fulg de nea, ce-n dansul tău
întruchipezi iubirea,
tu, şopot drag de râu,
ce-mi spui ce e iubirea
şi tu, pădure verde,
ce adăposteşti iubirea,
spuneţi-mi, mă rog vouă,
găsi-voi fericirea?

Tu, vis al nopţilor de vară,
ce-mi legeni somnul agitat,
tu, astru drag al nopţilor senine,
ce veşnic fost-ai nemişcat
si tu, albastră mare
cu valul înspumat,
cătaţi-mi fericirea,
vă rog neîncetat!

Faceţi ca-n susur de izvor,
în foşnet de păduri pe munţi,
în somnul cel odihnitor
şi-n floarea teilor din curţi
să-mi regăsesc iubirea cea pierdută
cândva, în rătăcirea mea…
atunci, voi înălţa o rugă ne-ntreruptă
câtre păduri şi mări şi-ndepărtata stea...

Scris de Dorina Ciocan Neculce Sam Iun 25, 2011 10:27 pm

Bine ați venit! cu pretuire , dorina

Scris de Marian Malciu Mar Iun 28, 2011 11:44 am

Mulţumesc, Dorina, sărut mâna!
Bine te-am găsit!
Mi-ai oferit suficiente date pentru a ajunge... Se observă că am fost atent şi silitor?

Scris de Marian Malciu Mar Iun 28, 2011 11:46 am

Îţi mulţumesc, iubită mamă,
Că m-ai crescut, m-ai îngrijit!
Eu ştiu că uneori te supăr,
Dar, ne-ncetat, tu m-ai iubit!

Eu te-am văzut plângând cu jale
Când, grav bolnav, am fost la pat.
În nopţi întregi tu, nedormită,
Durerile mi-ai alinat.

M-ai învăţat ce-i poezia,
În lumea basmului m-ai dus,
Iar toate hainele frumoase
Tu ai muncit şi mi-ai adus.

Din mâna ta am luat creionul
Şi-am scris, apoi am socotit,
Cu-aceeaşi mână până-n şcoală
Tu m-ai condus când m-am mărit.

De-aceea eu, iubită mamă,
Îţi mulţumesc şi te sărut,
De ziua ta ţi-aduc o floare
Şi-ţi modelez chipul în lut!

Scris de Dorina Ciocan Neculce Mar Iun 28, 2011 4:08 pm

Domnule Malciu, ca orice învățătoare, mă bucur atunci când elevii mă depășesc în așteptări.
ați fost atent și silitor, m/ați ascultat, nu ați făcut greșeli și vă doresc să găsiți aici liniștea și pacea sufletească.
v/am citit cu drag postările

Scris de **Marioara Visan** Mar Iun 28, 2011 4:54 pm

Scrii poezie cu aceasi daruire ca si proza, o poezie frumoasa, curata, usor de lecturat, ce ne arata ca sufletul tau este simplu, nu intortocheat, dar de o frumusete pe care multi si-ar dori sa o aiba.Asta inseamna cu adevarat poezie, poezia sufletului, cea alambicata cu tot felul de expresii de trebuie sa o citesti cu dictionarul in mana, e poezia minitii, nu a sufletului. Cu drag din drag Mara.

Scris de Marian Malciu Joi Iun 30, 2011 9:20 am

Impozitul pe avere...

Legea asta îmi convine,
E impozit pe avere!
N-am maşini şi nu am vile,
N-are statul ce îmi cere!

Dar cer eu despăgubiri
Pentru ce-am plătit mereu
Şi am suportat scumpiri
Mult mai grase ca un leu!

În toţi anii de serviciu
Eu am fost impozitat,
Iar din pensie, supliciu,
Dau impozit către stat!

Între timp, parlamentarii,
Cei ce dau naştere legii,
Au votat mereu, (măgarii) şacalii,
Zeci şi zeci de privilegii!

Doar pentru aleşii ţării,
Să fiu bine înţeles,
Pentru cei ce au puterea
Şi ne mint atât de des!

Că Justiţia e oarbă
Ştim de când eram copii,
Dar că poate ea să soarbă
Zeci de sporuri, nu mai ştii!

În Guvern şi ministere
Alte sporuri, stimulente,
Că doar ele-având putere
Fac prin Ordonanţe fente!

Sunt servicii speciale,
Peste tot sunt cabinete
Unde sporuri cresc în cale,
La fel şi-n departamente!

Dar la bugetari, măi frate,
Ăia mici, necunoscuţi,
Cum ar fi la sănătate
Ori în şcoală, sunt desculţi!

Cum desculţ e şi ţăranul
Cel ce simte sub picior
Pulsul rodului şi anul
Secetos pentru popor!

De-asta legea îmi convine
Şi doresc impozitarea,
Spun aici fără ruşine,
Dar doresc şi confiscarea!

Da, aţi înţeles prea bine:
A averilor făcute
Doar prin furt şi, ce ruşine,
Prin conştiinţele vândute!

P.S.
Am scris-o la vremea în care se discuta despre o aşa lege.... Cum a fost şi cum mai este... cunoaşteţi foarte bine .

Nu trataţi şi criticaţi textul ca pe o poezie, ci... ca pe ceea ce este!

Scris de PETRESCU DAN Joi Iun 30, 2011 10:07 am

Bine ati venit alaturi de cei pe care ii pretuiesc in mod deosebit....si in modul meu ciudat si nonconformist va dedic aceasta balada pe care am scris-o pentru mine'
Cu deosebita placere si stima !
Nicu Dan Petrescu.
Sper sa ne cunoastem face too face la Campulung

BALADA PENSIONARULUI OFUSCAT

Micuta doamna aici langa platani
Scleroza mea ce am de caitva ani
Parca te-ar sti din parcul cu castani
Unde cereai la trecatori niscava bani
Nu pentru paine sau necesitati firesti
Iti trebuiau dar nu doreai ca sa cersesti

Cu demnitate tineai la al tau blazon
Dar trebuia urgent sa dai un telefon
Sa-l suni pe sotul tau demult plecat
Sa faca bani de la cules, in alt regat

Si cum cutitul iti era la os
M-ai cantarit din ochi, sfios
Gandind in capul cel plecat
Ca de un an nu mai sti de barbat
Care sa-ti franga oasele in pat
Dorindu-te, nu sa-l fi cumparat

Apropindu-te cu pasul tau, arar
Ai observat ca sunt un biet pensionar
Cu putirinta slaba de un fost barbat,
La munca , fuga si mai ales in pat

M-ai intrebat -Tu ca pensionar
Mai ai ceva pe langa buzunar
De vrei, o clipa tanar sa fi iar
Si sincer ti-am spus,cam ofuscat
Ce a fost demult,acum e timorat

Scris de **Marioara Visan** Joi Iun 30, 2011 4:55 pm

Pai daca trebuie sa tratam ca pe ceea ce este poezia ta, eu iti spun ca ... ai fost prea bland cu sacalii si magarii care de fapt sunt doar porci care vor sa transforme tara asta intr-o cocina pentru ca asa cred ei ( porcii din guvern) ca trebuie,ca tehnica si melodicitate, ritm si tablou artistic e perfecta poezia ta. Cu drag din drag Mara.

Scris de PETRESCU DAN Vin Iul 01, 2011 2:06 am

Ganduri prezente.
Tatal Nostru Ceresc mereu m-a invatat
Sa nu judec pe alti, ca eu sunt cel judecat
Umbland prin lume sa nu starnesc sminteala
Deoarece la marea judecata voi da o scoteala
Ce vreau sa faca alti,alesi,judec -Oare cine-s eu ?
Sa nu primesc pedeapsa venita de la Dumnezeu

Scris de Marian Malciu Sam Iul 16, 2011 2:21 am

LANSARE CARTE

Florina Cătălina Florescu
INVENTING ME / EXERCIŢII DE RE-TRĂIT

Mă aflam în Băile Govora când am primit invitaţia de participare la un eveniment literar, în Craiova. Vocea domnului N.N. Negulescu era caldă, uşor înecată de emoţie şi bunăvoinţă şi nu cred că era vinovat telefonul de vibraţiile lăuntrice pe care le transmitea…
- Domnule, vă rog mult, dacă este posibil, să veniţi! Nu o cunoaşteţi pe autoare. Vine din SUA pentru lansarea primei cărţi scrise de domnia sa în limba română…
- Maestre, sunt onorat, mulţumesc frumos! Mai am câteva zile, dar… să văd cum mă descurc, poate reduc puţin „concediul” şi ne întâlnim.
- Nu, nu am ştiut că sunteţi plecat. Ar fi o mare plăcere să vă avem alături de noi. Dacă nu se poate… vă înţeleg, nu trebuie să vă justificaţi…
- Nu mă justific. Am expus doar situaţia de fapt… Dacă pot, voi fi acolo, maestre!
De fapt, cred că luasem deja hotărârea. Am sacrificat o zi de concediu. Joi seara ajungeam la Slatina şi vineri, până în prânz, pătrundeam în Craiova.
Pe treptele ce cheamă tainic paşii în interiorul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”, privirea domnului Negulescu s-a înviorat, în clipa ieşirii mele de sub umbra copacilor din curtea frumoasei clădiri. Trăgea neliniştit din ţigara fumată pe jumătate, dialogând cu poeta Georgeta Nedelcu din Craiova. Eu întârziasem, vreo zece minute, din cauza traficului infernal, cauzat de blocarea circulaţiei în zona centrală a capitalei Băniei, pentru lucrări de modernizare a infrastructurii. Avertizasem, prin telefon, sosirea cu întârziere.
- Bine aţi venit, domnule! Eram îngrijorat…
- Maestre, am sosit şi îmi prezint scuzele…
- Gata! Hai să începem!
Am intrat în acea sală micuţă, la prima vedere, cu pereţii încărcaţi de rafturile pline de sute şi mii de cărţi adunate în timp, în care aproape treizeci de persoane şi-au îndreptat privirile asupra mea. M-am ruşinat, am salutat cu o înclinare stângace şi m-am aşezat cuminte pe un scaun din primul rând, alături de doamna Georgeta Nedelcu.
Doamna Nicoleta Traşcă, purtătoarea de cuvânt a Bibliotecii Judeţene, a făcut o scurtă prezentare a prozatoarei, după care a dat cuvântul domnului Dan Ionescu, reprezentantul editurii „Scrisul Românesc” la care a fost lucrată cartea „Inventing Me”. Mi-a plăcut mult intervenţia acestui domn, care ne-a introdus în lumea înfăţişată de autoare, subliniind anumite calităţi stilistice şi sentimentele care au determinat-o în abordarea unei teme specifice romanului biografic.
Luând cuvântul, domnul N.N. Negulescu, director al Revistei de cultură universală „Constelaţii diamantine”, fondată la Craiova în anul 2010, a prezentat într-o manieră proprie, atractivă prin acurateţea discursului în sine şi, mai ales, prin descoperirea subtilităţilor stilistice şi a tentei filosofice pe care autoarea a imprimat-o scrierii sale.
Domnia sa a subliniat, printre altele. „INVENTING ME este o carte memorialistică, rostitoare a fulgerărilor lăuntrice, care prin temele de meditaţie se revoltă împotriva turbulenţelor destinului generator de consecinţe. Chiar dacă izvorăşte dintr-o delicată nostalgie a depărtării, vocea naratoare nu se abate de la rigorile categoremelor ce determină organizarea compoziţiei unitare. Darurile scrisului, remarcabil prin autenticitate expresivă, sporesc tensiunea internă a discursului epic în care sunt armonizate cu măiestrie conexiuni reale între faptele de viaţă, grupate în perioade şi ansambluri semnificative. Sprintena transparenţă stilistică introspectiv-confesivă investeşte fericit distribuţia sensurile inedite a seriilor temporare de evenimente… Îndurătoare, Cătălin Fluorina Florescu înviorează greutatea apăsătoare a amintirilor, fără să împuţineze substanţa scrierii, care aleargă virtuos prin arterele ei. Tonul elevat şi înflăcărat al limbajului este călăuzit de ceremonialul infuziei de prospeţime.”
Autoarea cărţii, stăpânindu-şi curajos emoţiile, plăcută ochiului şi urechii prin tinereţe, farmec feminin şi cuvânt curat, lipsit de tenta aceea urâcioasă a pocirii cuvântului românesc, pe care mulţi români plecaţi în străinătate o dau vorbirii lor pentru a părea mai interesanţi ori importanţi, s-a prezentat deosebit de delicat şi sincer. A cucerit, din primele fraze, asistenţa. Încerc să redau, pe scurt, câteva idei, prin care o veţi cunoaşte şi, sigur, o veţi înţelege şi o veţi îndrăgi…
„Viaţa mea este o poveste. A început în România şi continuă în Statele Unite ale Americii. M-am născut pe nouă martie la Măcin, Tulcea. Am absolvit Facultatea de Litere din Bucureşti în 1998. În 2003 am obţinut Masteratul în Literatură Comparată de la Purdue University, SUA. În 2007, aceeaşi universitate mi-a acordat titlul de doctor în Literatura Comparată. Am predat la Purdue University, Rutgers University, St. Peter’s College. În momentul de faţă sunt cadru didactic la Stevens Institute of Technology în New Jersey, SUA Aici predau cursuri despre arta scrisului şi a conversaţiei…
La trei ani a fost cât pe-aici să mă înec. La 14 ani, sunt intervievată de Securitate. La 15 ani aud cuvintele „cancer” şi „chimioterapie” cărora nu le dau atenţie. La 16 ani văd Parisul. La 17 ani şi jumătate, îmi îngrop mama. La 23 de ani mă mărit şi iau licenţa în Litere. La 23 de ani plec din ţară. La 30 de ani nasc (în ajun de Sfintele Paşti, n.a.) şi îl pierd pe tata (în ajun de Crăciun, n.a.). La 32 de ani obţin doctoratul…
Cartea aceasta a fost scrisă pentru a nu uita româna, deşi sună ireal. Exilul îţi multiplică experienţele, o dată pentru că gândeşti în două limbi simultan sau alternativ. A doua oară pentru că devii un altul, deşi niciodată pe deplin al ţării de adopţie, dar nici exclusiv al celei de naştere. În zilele bune, pluteşti într-un fel, dar te târâi în zilele grele…
Cartea aceasta mă aduce înapoi acasă. După 13 ani de hoinărit, mă întorc, în sfârşit, în literatura română!”
… Au urmat întrebări, răspunsuri, dedicaţii cu autograf, zâmbete, îmbrăţişări şi… despărţiri.
Am plecat, încântat de conţinutul evenimentului la care participasem, împreună cu prietenul meu, Viorel Pîrligras, autorul coperţilor la primele două cărţi publicate de mine. La răcoarea copacilor din primitorul, frumosul şi uriaşul „Parc al poporului” ori „Parcul Romanescu”, am vorbit mult despre prieteni comuni, literatură şi evenimente literare, despre arta scrisului şi multe altele pe care berea rece din halbe le-a răscolit şi revigorat…
Păcat că zilele sunt tot mai scurte şi timpul se scurge, atât de repede, în propria-i imensitate!

P.S.
Păcat că nu pot posta fotografii în text ori nu ştiu cum să procedez...!

Scris de **Marioara Visan** Mier Iul 20, 2011 7:30 pm

Se pot posta fotografii trebuie doar sa-ti spuna cineva cum, e mai complicat putin , o sa incerc sa-ti scriu in mesaj privat.

Scris de Marian Malciu Sam Iul 23, 2011 7:23 am

Dragă Mara sunt de acord cu tine. .. Se poate, dar nu înţeleg de ce trebuia un sistem atât de complicat la acest "Univers". Cât de multe postări, enorme, din partea majorităţii, se pierd din acestă cauză!! Se duc cu toţii pe facebook şi alte spaţii...
Muşţumesc pentru intervenţie! Mi-a dat doamna Rodica indicaţii, dar domnia sa uită că nu sunt informatician!!

Scris de Dorina Ciocan Neculce Lun Iul 25, 2011 2:52 am

Am citit cronica dv. cu plăcere.mă bucură faptul că românii nu au uitat să fie frumoși.zile fruomase! succes la a dv lansare.cu drag

Scris de **Marioara Visan** Lun Iul 25, 2011 6:04 am

Dragul meu, nu sistemul Universului e complicat, ci cel al site-ului gazda, e greu prima data apoi te obisnuiesti.Vine si Ion in tabara.

Scris de Marian Malciu Lun Iul 25, 2011 11:31 am

Am convingerea că mulţi dintre cititorii acestui material nu au auzit, până în acest moment, că există, printre înaltele distincţii, titluri ori medalii româneşti, vreuna care să poarte acest nume. Adevărat, nimeni nu a văzut şi nici nu a auzit că preşedintele statului ori altă persoană, cu funcţie de conducere în instituţiile statului, a oferit acest "premiu", pentru că "Virtutea Literară" a apărut doar cu puţin timp în urmă şi aparţine, prin naştere, literaţilor din Ligă.
El a fost instituit de Comitetul Director al Ligii Scriitorilor din România, după toate informaţiile pe care le-am cules, abia prin luna ianuarie a anului 2009.
Printr-un comunicat dat în presa vremii, domnul Al. Florin Ţene, Preşedintele Ligii Scriitorilor din România, făcea cunoscut că a fost instituit Premiul "Virtutea Literară", care consta în Medalia "Virtutea Literară", o Diplomă de Excelenţă, însoţită de o sumă de bani, în cuantum neprecizat. Se menţiona în acel comunicat că "se va acorda anual scriitorilor în viaţă a căror operă promovează idei umaniste,de toleranţă, valori ale patrimoniului naţional şi a căror personalitate şi comportare morală şi civică este un exemplu în societate românească".
În acelaşi an, coincidenţă ori nu, la 19 decembrie, citeam în "Făclia", ziar independent de Cluj: "Prin hotărâre a Comitetului Director al Filialei Hunedoara a Ligii Scriitorilor din România, condus de ing. Ion Velica, a fost acordată Diploma "Virtutea Literară" scriitorului, poetului şi promotorului cultural Al.Florin Ţene din Cluj-Napoca, pentru întreaga activitate literară şi spiritual civic demonstrat în viaţa social-culturală. Această diplomă i s-a acordat scriitorului Al.Florin Ţene cu ocazia împlinirii a 50 de ani de activitate literară , a cărui personalitate reprezintă un exemplu pentru noi toţi, şi pentru că în întreaga sa operă a promovat idei umaniste, de toleranţă, precum şi valorile patrimoniului naţional.
Era prima ştire de acest gen pe care o aflam din ziarul menţionat. Presupun că a fost acordat acest "Premiu", "Diplomă" ori "Medalie" pentru prima oară, având în vedere că se instituise în acelaşi an şi nu luasem contact cu altă ştire de acest gen. Cât priveşte personalitatea domnului Al. Ţene, este simplu să vă documentaţi prin intermediul motorului de căutare "Google", aflat la îndemâna tuturor. Veţi descoperi că este un foarte cunoscut poet, critic literar, promotor cultural, dar şi eseist de factură filosofică, de inspiraţie fenomenologică, actualmente Preşedinte al Ligii Scriitorilor din România. Apreciat în ţară şi peste hotare, a fost premiat, printre altele, cu „Diploma de jurnalist european”, oferită de Comisia Europeană, 1996, iar de trei zile în urmă este membru corespondent în Academia Americană Română.
Dar, singura mea nelămurire nu face trimitere la numărul ori persoanele cărora li s-a acordat, ci la denumirea acestei distincţii, insuficient explicată în ştirile vremii. Observaţi, în sublinierile de mai sus, că i se poate spune în cel puţin trei feluri...

Cine a mai primit acest mare Premiu?
Nu mă întrebaţi. Până ieri, 25 iulie 2011, cunoşteam numai despre domnul Al. Florin Ţene. Nu ştiu mai mult,”mea culpa”!
Dar, începând cu această zi, ştiu că a fost acordat domnului N. N. Negulescu, poet, scriitor, director-fondator al revistei de cultură universală "Constelaţii diamantine". Are acest distins domn merite pe măsura distincţiei acordate?
Desigur!
Chiar dacă este licenţiat în Regie Cinematografică şi Artă fotografică, domeniu în care şi-a lăsat amprenta în prima expoziţie de Artă Fotografică " Confluenţele luminii" şi a realizat întreaga galerie de portretistică a celebrităţilor medicale româneşti, în inima "Muzeului de istorie a Medicinei -Victor Gomoiu" afiliat Facultăţii de Medicină din Craiova, domnul Negulescu a excelat şi s-a făcut cunoscut în literatură. Sunt de remarcat grupajele de poeme din revistele "Ramuri", "Luceafărul", "Flacăra", "Convorbiri literare", dar şi din "Almanahurile Ramuri".
Din volumele publicate, amintesc doar următoarele: "Vesperale", elegii, Bucureşti 1983, "Sfera rostirii", poezii, Craiova, 2002, "Prelat în regatul cuvântului", Craiova, 2005, "Ochiul de foc", poeme metafizice, Craiova, 2008. În acelaşi timp, numele medaliatului zilei este înscris în antologii şi colecţii literare, printre care: "Mărturisiri de credinţă literară", "România din suflet", Dicţionarul elementar al scriitorilor români" etc, toate în 2008.
Domnul N. N. Negulescu a obţinut, pentru activitatea-i laborioasă, asemenea confratelui Al. Florin Ţene, premii şi diplome, în ţară şi străinătate. Iar azi, 26 iulie 2011, a primit cea mai înaltă distincţie a Ligii Scriitorilor din România: "Virtutea literară".
Să vă fie într-un ceas bun, maestre!

Cele mai sincere aprecieri şi felicitări din partea unui diletant!
Ani mulţi să aveţi, cu sănătate, capacitate de creaţie şi inspiraţie maximă!

A consemnat pentru dumneavoastră,

Marian MALCIU
[img][/img]

Scris de **Marioara Visan** Lun Iul 25, 2011 4:55 pm

Va multumim din suflet domnule Marian Malciu pentru informatii, sunt pretioase si chiar nu stiam de existenta acestei distinctii in literatura.

Scris de PETRESCU DAN Mar Iul 26, 2011 2:39 am

Multumesc pentru informatii domnule Malciu..Eu craiovean get-beget habar nu am...desi Georgeta zice ca este prietena cu mine...nu m-a informat despre evenimentul de la Biblioteca Aman.Din informatii de la mare distanta...mai precis de la Rodica Rodean stiu ca veti fi prezent in Tabara de la Campulung Moldovenesc..unde sper sa-mi povestiti mai multe
Cu respect!
Nicu Dan Petrescu

Scris de Marian Malciu Mier Iul 27, 2011 8:15 am

Te voi sorbi încet
să-ţi simt amarul
din suflet
şi dulceaţa
ascunsă
în miezul crud
necunoscut
de nimeni...

Te voi sorbi cu mici
înghiţituri
să-ţi simt
parfumul
ce-l răspândeşti
ispititor
pe căi ce vântul
le deschide…

Te voi sorbi în timp
să meditez
adânc
cu gândul
să pătrund
în zaţ
să pot citi
în porţelan
iubirea...

Scris de Marian Malciu Mier Iul 27, 2011 8:16 am

Cu mare plăcere, dragă Marioară!
Până să-mi împărtăşească bucuria, domnul Negulescu, mărturisesc, nici eu nu am ştiut...!
M-am edificat după aceea...

Scris de Marian Malciu Mier Iul 27, 2011 8:18 am

Dane dragă, n-o sudui pe Georgeta...! Ea a fost prima care a dat de veste, dar un simplu... anunţ! Eu am şi fotofrafii la text, în alte spaţii, dar aici nu m-am priceput să le postez...
Mă va învăţa Mara în tabără... Sper!
Altceva, ce să-mi facă?!

Scris de **Marioara Visan** Mier Iul 27, 2011 5:03 pm

Taunule, are Mara ce sa-ti faca
dar nu stiu de o sa-ti placa,
poza pe o bara
intr-o zi de vara.

Scris de Marian Malciu Joi Iul 28, 2011 4:20 am

Nu mă tem prea mult de tine,
că de gură, ştiu, eşti bună,
dar, în plus, vine cu mine
prietena ce-i cânt în strună!

Scris de Marian Malciu Joi Iul 28, 2011 4:23 am

Pentru tine şi prietenii tăi, Mara!

http://www.totpal.ro/lansare-carte-marian-malciu-urme-de-dragoste/

Scris de Marian Malciu Joi Iul 28, 2011 4:31 am

Nu iubi un luceafăr...

[center]El, luceafărul, se pierde
fermecat de melodia
ce-n surdină tu o cânţi
încercând să legi, se vede,
între lumi mai multe punţi...

Pe cărarea părăsită
de-un luceafăr trecător
ai rămas de el vrăjită
cu privirea urmărindu-l
şi cu suflet plin de dor...

Călătorul vrea odihnă
şi de foame un sărut,
vrea iubirea ta în tihnă
şi privirea-ţi de băut...

Şi de-n cale nu te vede,
nu mai face vreun popas,
se ridică printre aştri
căutând un alt lăcaş...

Să pot ( aş vrea!)

În ochii-ţi mai adânci ca marea
Mă pierd cu drag şi rătăcesc
Atâta cât cuprinde zarea.
Atâta simt că îi iubesc!

Eu trupul ţi-l dezmierd în taină
Necunosct, fermecător,
Descoperindu-l pur sub haină
Cum freamătă cuprins de dor.

Te simt şi te cunosc cu gândul,
Te recunosc cu ochii-nchişi.
Să pot, la Domnul vin, rugându-l,
Să te admir cu ei deschişi!

Scris de Continut sponsorizat