Vasilisia Gradinariu

DE VORBĂ CU PALER

mereu ai spus, maestre, că Pământul
e singurul loc unde se poate crea Paradisul
acum te-ai mutat într-o stea
... ai plecat să-l întâlneşti pe Dumnezeu
şi poate să-i iei un interviu

nenorocul ţi-a fost că a trebuit să mergi doar înainte
fiindcă, după cum ne spuneai
nu ai fost niciodată un rac autentic

au rămas în urma ta mări şi cuvinte şi îndoieli şi certitudini...

Cioran îţi spunea că la judecata de apoi
se vor cântări doar lacrimile
dar tu, maestre, n-ai putut plânge niciodată
şi cât ai fi vrut să-ţi deschizi astfel lacătele din tine…
n-ai plâns nici măcar atunci când ţi-au murit părinţii
pentru că mereu ai crezut că moartea e o izbăvire

pustiul de-aici te-a făcut să înţelegi
că nu eşti destul de puternic pentru a nu iubi pe nimeni
astfel încât ai renunţat la trufia de a te fi considerat
cel mai mare adevăr al lumii şi singurul

ai învăţat să iubeşti ca să fii iubit
şi în marea-ţi iubire ne-ai învăţat şi pe noi dragostea
şi cum să sădim trandafiri în suflet
ori să dăruim ucigaşilor crini

de multe ori erai intrigat de poporul acesta
de noi cei ce frigem mititei pe orice Golgotă
dar ne-ai iubit şi ai iubit acest pământ
pentru că omul are o singură patrie, restul sunt ţări
aşa ne spuneai…

şi ai plecat crezând că viaţa e mai importantă ca orice…
fie şi pe un peron... şi dragostea…
iar restul nu sunt decât alergare deşartă…

acum ne priveşti din cer, doar un pas ne desparte,
e pasul nostru absent…
tu stai pe un mal, noi pe altul…
şi între noi curge noaptea…