Florina Sanda Cojocaru

Aminteşte-ţi de mine

de Florina Cojocaru


Aminteşte-ţi de mine, ca într-un vals de valuri de mare,/ Aminteşte-ţi de mine, chemare!/ Port şi acum urma sărutului tău pe umărul drept,/ Şi încă mă doare depărtare de tine./ Aminteşte-ţi de mine,/ şi promite-mi să nu uiţi!/ Ai fost prima mea dragoste, când vorbele nu îşi aveau locul,/ nici rostul, doar ne iubeam./ Aminteşte-ţi de mine/ Ca şi cum aş fi răsărit de tine, în primăvară!/ Aminteşte-ţi ca şi cum ar fi prima oară,/ Căci buzele mele încă poartă gust de iubire,/ şi urmă de sărătă lacrimă./ Eram doi tineri îndrăgostiţi, în apusuri de lavă./ Aminteşte-ţi de mine, când caută lumina/ în abanos de ceruri,/Şi nori de mărgărite îmi plâng de adevăruri./ Aminteşte-ţi de mine în nopţi cu lună plină şi îngeri blânzi, de ceaţă./ Aminteşte-ţi de mine, spre dimineaţă,/ Când cauţi în umbră de noapte, iubire,/ Şi-adulmeci un aer nătâng, de mine-amintire./ Eu sunt atât de aproape de tine,/ În cântecul trist dintr-o ploaie,/ În primăvară ce vine./ Eu sunt de mare, furtună,/Într-un ocean de nisip,/ De-am fi din nou împreună!/ În doruri de tine, îmi ţip./ Aminteşte-ţi de mine, căci nu ai voie-a uita;/ Pe pântec, port de zile şi nopţi, mireasma ta,/ Şi sânii dor de palme ce i-au cuprins încet,/ Şi dor îmi e de vorbe plăcute, de poet./ Aminteşte-ţi de mine, ca şi cum aş fi/ parte de tine, din a ta zi!/ De vânturi sfielnice cuprinde-ţi grumazul,/ Şi poartă-mi de doruri, pe coapse, obrazul./ Aminteşte-ţi de mine,/ Şi lasă–te atins/ De floare de cireş,/ Ce peste zi a nins!/ Aminteşte-ţi de mine,/ Căci nu ai cum a uita!/ În toamnă ce îţi vine,/ Sunt primăvara ta!/

Am atâtea să-ţi spun!

de Florina Cojocaru

Am atâtea să-ţi spun când trece noapte de tine,
Şi-mi târâi umbră de mine, prin casă!
Am atâtea de spus; în fine,
Mă-ndoiesc că ţie îţi mai pasă!

Sunt o cădere de ape din cerurile tulburi,
Şi-adorm băltind de tine, în triste, simple gânduri.
Am atâta dragoste de dăruit, cât o mare de mare,
Iar tu nu vrei nimic, şi mă doare.

Sunt lacrimă de Dumnezeu în răsărit,
Sunt tâmplă de ceruri , pe pat dintr-un munte,
Şi-mi plâng o dragoste în asfinţit,
Când dor de tine, gândurile ciunte.

Am atâtea să-ţi spun, când fac din noapte, zi,
Şi lumea-i prea mică să mă încapă,
Când luna-i bolnavă de trăiri sângerii,
Şi ceruri pângărite se îneacă în apă.

Culc suflet de mine în iarbă ce creşte,
Şi-n primăvară, încerc să adorm.
Sunt val dintr-o mare ce povesteşte
De dragostea noastră, şi plâng, nu am somn.

Culc trup de vioară în note ce dor;
Atât de mult te iubesc,
Că vezi, nu îmi pasă de mor,
Nu îmi pasă nici de trăiesc!

Am atâtea să-ţi spun în noapte aromată
De dulce cădere de flori de cais,
Dar cred că nu ţi-a păsat niciodată,
Şi tot ce-am iubit, a fost doar un vis.

Visam că ţi-s dragă, că sunt floare de tine,
Visam că nu poţi trăi o zi fără mine,
Şi-acum, în lotuşi de ceaţă, în noapte adâncă,
Visez încă de tine, tu, suflet de stâncă!

Am atâtea să-ţi spun când îngeri rătăcesc în cerurile gri,
Şi-mi bat de aripi grele în geamurile-nchise,
Când plâng, şi rog în noapte, să mă cuprinzi în vise,
Să te-nfiori de mine, şi-n răsărit să-mi vii!

Frumoase poeme....bine ai revenit !!!

Florina !!!!....te asteptam pe site cu noile creatii

De nu eşti... iubire, de ce te iubesc? De Florina Cojocaru


Dă-mi liniştea sufletului tău
În dimineaţă iubindă,
Să mă cuprind de tine, în nemărginire,
Şi să respir prin tine....
Viaţă!
Eu caut urma tălpilor tale
În nisipuri de gânduri,
Şi o mare de dor îmi mătură tristeţea,
Şi o mare de lacrimi, pe pleoape
Îngheaţă.
Eu caut urma sânilor tăi
Pe aşternuturi primăvăratice,
Şi tâmplă de coapse, mai caut
În brâuri de ceaţă,
În ceruri molatice.
De nu eşti iubire, atunci, cum să te numesc?
Să îţi spun floare, de înfloreşti în sfârcuri rozii?
Să îţi spun... cântec, în noapte tăcută,
Când din vise îmi vii?
Să te numesc chemare,
Când, doar numele tău
Pot a-l mai rosti?
Să te numesc splendoare în câmpiile-mi verzi,
Când, din vise îmi vii,
Şi în vise, te pierzi?
De nu eşti chiar iubirea,
Atunci, spune, ce eşti?
În dans fără sfârşit, mă pierd cuprins de tine,
Mi-s zile de poveşti,
Şi nu mai ştiu de mine!
De nu eşti iubire, atunci, cum pot să te numesc,
Când tremură carnea în gânduri de noi,
Şi ore se pierd de umerii-ţi goi?
De nu eşti... iubire, de ce te iubesc?

Cântecul tău-- Florina Cojocaru

Cântecul tău devenise trist,
Şi aproape nimeni nu-ţi citea printre cuvinte.... durerea.
Vedeau în tine, un suflet de artist,
Ce poate-aduce zilei blestemate, mângâierea.

Cântecul tău se pierdea în apus,
Între pagini de carte, prăfuită şi veche,
Şi strigătul tău nu-şi găsise răspuns,
Şi sufletul tău nu-şi găsise pereche.

Cântecul tău era mare-agitată,
Într-o noapte bezmetică, de o lună nebună;
Tu îţi doreai doar o lume mai bună,
Şi-n vis trecător, ai rămas pe veci ancorată.

Rămâi lângă mine! de Florina Cojocaru


Încă nu ai văzut nimic, încă nu ţi-am spus tot....
Rămâi lângă mine, blocat între răsărituri,
Căci fără de tine, crede-mă, nu ştiu de mai pot
Să colorez asfinţituri!
Îţi voi povesti precum Şeherezada,
Vor trece o mie şi una de nopţi,
Iar eu tot voi mai avea câte ceva de spus
În dragoste de tine.
Rămâi, te rog, dacă poţi,
Rămâi lângă mine!
Şi cerurile vor prăvăli peste noi zăpezi de flori cireşii,
Rămâi, te rog, lângă mine
Ca şi cum, de mine, şi prin mine-ai trăi!
Troienit în primăvară, blocat între răsărituri,
Iar eu, colorând de tine-asfinţituri,
Rămâi lângă mine,
Te rog să rămâi,
Iubire dintâi!

Şi spune-mi, te rog, tot ce nu a fost spus!—Florina Cojocaru


Cerurile adulmecă o noapte cărămizie,
Când luna îmi picură feciorelnică lumină,
Te chem în valuri spumegânde, de furtună târzie,
Şi în altare de scoici, nisip se închină
În clepsidră de iubire.
De albastru te păstrez în amintire,
Şi răscolesc de valuri, pământ primăvăratic;
Mi-s dimineţile gemânde în jăratic,
Iar eu tânjesc de-un zbor nebun,
Căci am atâtea să îţi spun
În ziuă ce -mi nechează aiurea, în tâmple;
Tu... lasă poveste de noi să se-ntâmple,
Şi zboară cu mine în vise de-un soare,
Să uit singurătate ce arde, ce doare!
Lasă ceruri adulmecând o mare-n apus,
Şi spune-mi, te rog, tot ce nu a fost spus!