Expozitie DAN HATMANU-Vernisaj, marţi, 22 noiembrie, ora 18.00,

Curând după aniversarea celor 85 de ani, Dan Hatmanu revine cu o nouă expoziţie pe simezele Galeriilor de Artă „Dana”, de pe strada prof. Cujbă. Vernisajul va avea loc marţi, 22 noiembrie, de la ora 18.00, în prezentarea academicianului Dan Hăulică (Paris), a scriitorului Grigore Ilisei şi, nu în cele din urmă, a muzeografului de artă Maria Hatmanu.

Reunite sub un titlu la care Dan Hatmanu revine cu mare pasiune, „Paris, je t’aime”, lucrările de grafică şi pictură din această selecţie provin din colecţiile mai multor muzee de artă din ţară.

La începutul acestei săptămâni, discipolii, foşti studenţi de la Universitatea de Arte ieşeană, promoţia 1981, şi-au reunit lucrările într-o selecţie intitulată „Evocare Dan Hatmanu”, la 30 de ani de la absolvire. „Ei mereu îmi fac surprize şi mă aşteptam şi acum. Este o surpriză faptul că au venit cu nişte lucruri deosebit de interesante, care m-au bucurat foarte mult. Fiecare a mers pe drumul lui, nu seamănă cu profesorul lor, nu se imită între ei şi nu se repetă. Am încercat să-l îndrum pe fiecare pe calea lui, să-şi contureze personalitatea. Fiecare este interesant în felul lui, unul este bun desenator, altul are compoziţii interesante şi aşa mai departe. Este o generaţie care mi-a dat satisfacţii”, ne-a spus Dan Hatmanu.

Expoziţia discipolilor, care include şi o lucrare a maestrului – „Nostalgia fotografiei” – poate fi vizitată în aceste zile, la Galeriile „Dana” de pe strada Lăpuşneanu, urmând ca de pe 22 noiembrie, simezele ambelor Galerii „Dana” să fie dominate de spiritul, talentul şi pasiunea marca „Dan Hatmanu”. – (Gina Popa)

Regal Dan Hatmanu
Grigore Ilisei


2011 este un an jubiliar pentru pictorul Dan Hatmanu. Artistul rotunjeşte o vârstă ce este doar privilegiul patriarhilor. O întâmpină săvârşind ritualurile de o viaţă, cele ale „meşterului de subţire”. Îşi ia dimineaţa porţia de atelier. Deşi cei mai mulţi dintre confraţii mai tineri lipsesc de la apel şi s-a cam pustiit în stupina zumzăitoare de altădată din Armeană, el şi Corneliu Ionescu vin la cart ca în zilele bune. Urcă mai cu încetineală împreună cu doamna Cicita scările şi după ce-şi trage sufletul se fericeşte cu îndeletnicirile dintodeauna din acest spaţiu sacru pentru dânsul. N-a lipsit de la atelier decât în zilele prea potrivnice, dar chiar şi în unele din cele friguroase a găsit puterea de a trece pe aici într-un gest anteic. După ce şi-a făcut treburile, chiar aflându-se în treabă câteodată, se întoarce acasă, nu înainte de a străbate prăvăliile şi a flana puţin pe uliţe, nu atât să târguiască, cât să întâlnească lume şi să-şi scalde privirile în peisaj, adică se se mai cufunde o dată în izvoarele inepuizabile ale inspiraţiei. Semnează condica, numai când e cazul, şi pe la galerii, ia parte la vernisaje, deoarece îi place să se bucure de bucuria colegilor. Acasă, în Păcurari, mai meştereşte la câte un articol, împleteşte, voluptuos ca de obicei, vorbe cu doamna sa şi pun amândoi la cale o viitoare expoziţie sau un album, cum e cel pregătit în prezent de doamna Hatmanu despre perioada pariziană.

Prin aceste preocupări, Dan Hatmanu surmontează, ceea ce nu-i deloc puţin pentru o fire sperioasă ca a sa, avatarurile de care nimeni nu-i lipsit, cu atât mai puţin la vârste patriarhale. Dar ceea ce-i dă curajul să înfrunte cu seninătate şi înţelepciune timpul este mai ales întâlnirea cu publicul, raţiunea sa de a fi. Măria Sa publicul îi stârneşte de fiecare dată emoţie şi el trăieşte astfel de momente cu mereu reavănă simţire. Aşa l-am perceput şi la ultima sa înfăţişare expoziţională, cea din martie 2011, care a fost şi prima din acest an sărbătoresc al existenţei Domniei Sale. Evenimentul s-a petrecut într-un spaţiu neconvenţional, într-un restaurant din strada Ralet, unde doctorul Tudor Bălan şi-a inaugurat seratele artistice cu un regal, o expoziţie Dan Hatmanu. Artistul a aşezat pe pereţi o parte dintre lucrările ciclului ”Nostalgia fotografiei”, prezentat publicului în premieră în 2003, la Muzeul de Artă din Iaşi, în Sala Voievozilor.

„Nostalgia fotografiei” are multe similitudini cu alt memorabil ciclu, „Autoportret în timp”. Se deapănă fermecător pe pânzele reunite sub acest generic o saga mustoasă. Creatorul evocă, într-un stil inconfundabil, liric şi humoristic, episoade din biografia sa romanescă. Lirismul are arome de absint, iar humorul e surâzător şi inteligent. În acest ciclu, cum s-a întâmplat în toate, Dan Hatmanu a venit cu ceva nou. A scos la lumină zăcământul de expresivitate al albului şi negrului în pictura de şevalet. Atunci când sunt rafinat şi subtil valorate, aşa cum izbuteşte cu rară ştiinţă Dan Hatmanu, aceste două culori, aparent nepicturale, pot exprima întreaga claviatură cromatică ce părea a fi doar apanajul celorlalte culori. Cu aceste utiluri nu prea generoase pictorul a urzit o atmosferă de poveste şi, totodată, a întrupat ideile din tolba plină cu care se aşterne întotdeauna la lucru.

Astfel, Dan Hatmanu a trecut iar cu brio testul succesului. Spre deosebire de Dali, pe care îl citează în „Portret dalidian”, croit parcă după chipul şi asemănarea marelui spaniol, reuşita n-a produs „gelozia celorlalţi pictori”, prezenţi la vernisaj. Aceştia l-au admirat reverenţios pe patriarhul breslei lor.