Teo Cabel (ȘTEFAN TEODOR CABEL)

Tablou de noapte

Două lumânări
Își suflau flacăra
De la una la alta
Să se admire, pe rând,
Din umbră.

Două pahare cu vin
Profitau de lumina difuză
Ce le mângâia pe coapse
Și pe burta grea de arome
Tăinuind buchetul ,
Miresei.

Ceasul bătea cu emoție
Riscând aritmii devastatoare
Limba mica tremura peste limba cealaltă
Care
Săruta secundele rușinoase
Și se-mpingeau una pe alta .

Doar pisica dădea din coadă
Îngrozită cu ochii maaaari,
Oare ce se mișcă în fața mea
Așa mare pe perete?.

TĂCERE

sunt prizonier în tăcere.
în tăcere oul
cu obloane groase și ușa grea
de greutatea ei .
de ce aș sta lângă un ou ferecat?

îl sparg
și intru în el obloanele și ușa sar
în lături.
așa se intră în lumea reală?

obiectele cad ca niște fulgi
se așterne zăpada zgomotului.
amănuntele mă invadează,
multe, multe,( nu știu când
trece o zi, o lună, un an,)
în ceea ce credeam că sunt numai eu.

mă uit în oglindă
ochii mei derulează seriale, tankshwouri,
pleoapele sar în părți
ochii sunt aruncați de forța centrifugă
sparg oglinda și rămân înfipți
cioburile sunt supte de forța centripetă
în orbitele părăsite.
ochii privesc în oglinda din orbite.

vreau o secundă de tăcere
și un coș de gunoi să dau „delete”
la atâta balast.

[i]

Ochii adânc îmbrățișați,
N-aveau nevoie de pernă s-adoarmă.
Mângâieri de mătase albastră
Curgeau pe clipă s-aștearnă,

Fiorului petale de suspin,
Catifeaua de piersică coaptă
Pișcotul deja înmuiat în vin,
În verighetă, mâna dreaptă.

De pragul sărutului
Cuvintele s-au împiedicat.
Tăcerea le-a înghițit părtașă
Și le-a lăsat,mustind, la macerat.

Noaptea, ca un păianjen
Ne-a capturat înrobitor, în plasă.
Când zorii s-au trezit la geam
Nu mai găseai voalul de mireasă.

Vă salut! Felicitări pentru poezii! Cu prietenie, Raul

Mulțumesc pentru prietenie ...și pentru sticla cu vin
Cu sentimente reciproce,Teo