26 ianuarie 2013, lansare de carte, Dulce-Amărui, Liliana Trif

Povestea acestui volum începe cu un an în urmă, când am realizat că dacă ar fi să atribui un gust esenţial vieţii l-aş asocia cu “ Dulce-Amărui” –ul unei gutui. De aceea va spun, dulce-amar, că eu sunt un miros fin de magnolie. În sufletul meu, se îngrămădesc doine şi viaţa mea toată a fost un balans dulce-amar, o tristeţe de copil neîmblânzit de frumos.Satul unde am crescut are formă de cruce, două planuri suprapuse pe verticală şi orizontală cu un singur punct comun;de acolo primordial izvorăşte Iubirea. În sufletul meu, dulce şi amar, se suprapun ca o cruce iar punctul ce le uneşte sunt eu, un miros fin de magnolie, o tristeţe albă, o lacrimă de lumină.
Citiţi şi îmi veţi simţi respiraţia, intraţi în carte albi ca sufletul meu şi nu uitaţi, dacă la culcare veţi simţi un fin miros de magnolie acela este sufletul meu care sărută cu senin sufletul vostru.

Ce se remarcă în primul rând din poezia scrisă de Liliana Trif este sinceritatea cu care îşi abordează demersul liric, o sinceritate care de cele mai multe ori, prin modul deschis, se apropie de naivitate.
În unul dintre primele poeme din cartea „ Dulce-Amărui”, editată de Universul Prieteniei din Iaşi, la editura PIM, ea încearcă o cât mai precisă auto-definire, o anume aranjare ca într-un tablou, o definire conturată cu colţul inimii: „Sunt ceea ce sunt/ Şi cer, şi pământ/ Sunt nor şi senin,/Şi mult mai puţin”. Este modelul de poem descriptiv prin care se încearcă surprinderea în cât mai multe ipostaze a eului liric, asemenea unei priviri insistente într-o cameră cu foarte multe oglinzi,unele concave, altele convexe, dar din care mereu lipseşte una dintre ele. Să lipsească oglinda care arată imaginea fidelă şi nu imaginea dorită sau propusă de autoare? Să lipsească fragilitatea eului? E greu de aflat din această multitudine de sunt.
Între aceste poetice propuse de Liliana Trif, între aceste oglinzi paralele, la loc de cinste se situează şi continua contradicţie, acea luptă a contrariilor, cînd spune: „De ce mă risipesc şi mă adun”? Întrebarea aceasta este un leit-motiv al cărţii „Dulce-Amărui”, ca şi alte multe întrebări, întrebări care de cele mai multe ori au un caracter pur retoric, fiind adresate pentru limpezirea sufletului autoarei, pentru a-şi devoala tumultul trăirilor şi mai ales, tumultul iubirii pe care se simte aproape obligată să şi-o confeseze şi pentru a-şi clarifica aceste trăiri.
Rămânând în această fază a retoricii ordonate de propriile ei sentimente Liliana Trif simte că: ”Am topit între noi tăceri şi cuvinte” părând a fi fluxul şi refluxul dintre stări. Ea ştie că pentru persoana iubită este: ”stropul de lumină-n întuneric/ acel strop de lumină care leagă un miracol”, leagă un miracol de alt miracol şi care pentru autoare poartă numele de iubire.
Poemele Lilianei Trif sunt adesea de o sinceritate dezarmantă, încât ai senzaţia că ea vine în întâmpinarea cititorului cu inima în palma făcută căuş, ca şi cum ar aduce de pe vârful unui munte apa unui izvor şi spune: „ Eu doar aşa ştiu să iubesc/ Să-ţi pun tot sufletul în palme”. Sunt declaraţii deschise, fără ocolişuri, mărturisiri-confesiune, ca în faţa unui altar imaginar, acolo unde preotesele îşi clamau gândurile, cu credinţa că nimeni nu le poate afla.
Deşi Liliana Trif publică aceste poezii imnice, uneori oracular-confesive, are totuşi convingerea că poemele sunt numai ale ei şi că nimeni şi nimic nu le poate tulbura existenţa. Remarcabilă în această carte este, pe lângă sinceritate, spontaneitatea confesiunii, mai ales atunci când spune: „Sunt o poveste tristă”, unul dintre poemele emblematice din această carte. Acest dualism continuu, soare-lună, zi-noapte, fericire disperare, dulce-amărui, descrie o întreagă galaxie de stări, o galaxie de trăiri care conturează existenţa umană în general şi existenţa Lilianei Trif în particular. Chiar dacă în generozitatea de care dă dovadă acceptă acest balans, lăsând a se înţelege este capabilă de mult sacrificiu, totuşi simte că: „Amar şi dulce ce-ţi va spune/ C-ai hotărât s-arunci norocul/ Când eu îţi dăruiam o lume”.
Întrebarea care nu este rostită sau este rostită aproape şoptit, presupunând, nu lipsa de curaj ci dorinţa de a nu supăra, după fiecare poem, mi se pare a fi : De ce? Toate nelămuririle şi neliniştile se adună în această întrebare. După rostirea acestei întrebări pentru toate împlinirile dar mai ales pentru toate neîmplinirile, pentru acest joc de-a uite nu e, un joc de-a copilărirea, sau de-a v-aţi ascunselea, un joc în care, din nefericire, mai mereu este doar un singur jucător, celălalt fiind pitit în camera oglinzilor. „Eu rugăciunea mea-ţi aşez răsplată/ Te rog, atât, iubirea să n-o iei!”, este rugămintea, care de atâta pioşenie devine rugăciune, cu care îşi gratulează persoana iubită. Autoarea ştie că fără iubire ar fi mult prea săracă şi întreaga ei luptă, întregul zbucium nu ar mai avea nici un fundament. Această construcţie de tip „Fata morgana” iar apărea ca în balada „ Meşterul Manole”: ziua ce zidea/ noaptea se surpa” şi ar fi lăsat loc disperării. Ea ştie, şi asta şi doreşte să comunice prin această carte „Dulce-Amărui” că şi confesiunea este o formă de a lupta pentru a izbândi.
Liliana Trif, prin această carte, a devenit o învingătoare. Autoarea nu cred că doreşte să facă mai mult decât să înalţe poduri spre inima persoanei iubite şi prin aceste poeme reuşeşte să întemeieze şi să reconstruiască un univers care pare prăbuşit.
Pentru că poezia este ca o rugăciune, cu siguranţă că pentru că dulcele-amărui, această stare de poezie, înseamnă modul Lilianei Trif de a îngenunchia în faţa sentimentelor, mereu dispusă să şi le confeseze, să le etaleze, fie şi pentru cunoaştere.

Emilian Marcu

Liliana Trif



Soţii Trif




Elena Mândru şi Liliana Trif



Liliana Trif, Matei Farmatu, Maria Tiţă, Miruna Anghelachi, Liliana Nastas Brătescu şi Rodica Rodean






Elena Drăgan şi Liliana Nastas Brătescu



Liliana si Radu Năstas Brătescu împreună cu Rodica Rodean




Liliana si Radu Năstas Brătescu




Liliana Trif, Liliana Nastas Brătescu şi Carmen Marcean



Magda Paşca şi Iulia Ralia



Miruna Anghelachi şi Rodica Rodean





Liliana Trif şi Rodica Rodean




Magda Paşca şi Ioana Irimia



Un grup de prieteni minunaţi