Florin Stratulat

Iar te-am visat iubire pasageră
Cum îmi zâmbeai la mine-n dormitor
Şi ai lăsat un semn pe noptieră
O lacrimă din visul călător.

Rostogolind-o mi-a căzut în palmă
Şi s-a făcut o boabă de smarald,
O picătură de iubire calmă
Făcându-mă să-mi fie bine, cald…

M-ai sărutat în visul fantomatic
M-ai mângâiat cu buzele arzând
Şi m-ai iubit în somnul meu lunatic
Furându-mi şi ideile din gând.

Doar urmă de stele în inima mea
Şi-n suflet totală eclipsă de dor,
Lumina iubirii-i pierdută şi ea
Uitând din greşeală parfum inodor.

Dureri solitare încet mă cuprind
Tristeţea îmi curge pe umăr pârău,
Prin gânduri mai caut miraje ce tind
S-ajungă himeră ca zâmbetul tău.

În zări scuturate de lacrimi din nori
Mi-arunc deznădejdea cu ochii în vânt,
Aştept ca eclipsa să moară în zori
Să-nvăţ să răsar, să fluier, să cânt.

Când te-am văzut pentru întâia oară
Cuvintele mi s-au lipit de buze,
Mi se uscase tuşu-n călimară
Ideile se-amestecau confuze.

M-am poticnit în gânduri îndrăzneţe
Mă dezarmase propria-mi ruşine,
Am reuşit ca să îţi dau bineţe
Şi să întreb: Tu, cine eşti tu, cine?

C-o voce cristalină bob de rouă
Pe clopoţei de flori, de lăcrămioare,
Ai împărţit tăcerea pe din două
Şi mi-ai răspuns: Nu m-ai chemat tu, oare?

Scriu cât să-mi hrănesc sufletul
Nu vreau să mi-l aud cum plânge
Şi ca să-i potolesc scâncetul
Înmoi cuvintele în sânge !

Mai scriu să-mi liniştesc inima
Frântă mereu... de oboseală,
Ignorând permanent patima
Ca astăzi să uite de boală !

Şi scriu să-mi liniştesc dragostea
Să stea pe vecie cu mine,
Infinitul să-l afle pe-o stea
Pierdută, frumoasă, ca tine.

Iar dacă cineva m-a citi
Şi-şi va dori hrană de suflet,
Va înţelege totul, va şti
Suspinu-i bucată de plânset.

de la tine a aparut soarele azi...

Faine videoclipurile. Sunt curios cine este acest "Blue" care le face. Felicitări şi salutări din dulcele târg al Ieşilor! Baftă mare

Florin, nu prea mai postezi, te-am suparat cu ceva?, tu stii ca eu iti iubesc poeziile, de ce ma privezi de ele?

Când te-am văzut pentru întâia oară
Cuvintele mi s-au lipit de buze,
Mi se uscase tuşu-n călimară
Ideile se-amestecau confuze.

M-am poticnit în gânduri îndrăzneţe
Mă dezarmase propria-mi ruşine,
Am reuşit ca să îţi dau bineţe
Şi să întreb: Tu, cine eşti tu, cine?

C-o voce cristalină bob de rouă
Pe clopoţei de flori, de lăcrămioare,
Ai împărţit tăcerea pe din două
Şi mi-ai răspuns: Nu m-ai chemat tu, oare?

Doar urmă de stele în inima mea
Şi-n suflet totală eclipsă de dor,
Lumina iubiri-i pierdută şi ea
Uitând din greşeală parfum inodor.

Dureri solitare încet mă cuprind
Tristeţea îmi curge pe umăr pârău,
Prin gânduri mai caut miraje ce tind
S-ajungă himeră ca zâmbetul tău.

În zări scuturate de lacrimi din nori
Mi-arunc deznădejdea cu ochii în vânt,
Aştept ca eclipsa să moară în zori
Să-nvăţ să răsar, să fluier, să cânt.

Iar te-am visat iubire pasageră
Cum îmi zâmbeai la mine-n dormitor
Şi ai lăsat un semn pe noptieră
O lacrimă din visul călător.

Rostogolind-o mi-a căzut în palmă
Şi s-a făcut o boabă de smarald,
O picătură de iubire calmă
Făcându-mă să-mi fie bine, cald…

M-ai sărutat în visul fantomatic
M-ai mângâiat cu buzele arzând
Şi m-ai iubit în somnul meu lunatic
Furându-mi şi ideile din gând.

Am întâlnit cândva un înţelept
Un literat, un meşter în cuvinte,
Nu judeca pe nimeni pe nedrept
Lăsa doar vorbe de luare-aminte.

M-am angajat la el ca ucenic
Nu mi-am dorit să iau nicio simbrie,
Şi l-am slujit mereu pentru nimic
Doar să mă-nveţe şi pe mine-a scrie.

Am învăţat întâi să iscălesc
Apoi am învăţat abecedarul,
Târziu am învăţat cum să iubesc
Amestecându-mi cu plăcerea harul.

Şi am ştiut că sunt îndrăgostit
Când am putut să scriu o poezie,
Părea că am în mâna infinit
Şi totul îmi părea o fantezie.

Aici se scrie şi povestea mea,
N-am mai văzut discipolul vreodată,
Azi sunt o picătură dintr-o stea,
Dintr-o poveste cu "A fost odată..."!

Tu, draga mea, frumoasă salcâmiţă,
Am înflorit pentru întâia oară
Şi am dorit să-ţi scriu dragă fetiţă
De pe peron, de pe uitata gară.

Răvaş îţi dau cu vântul de amiază,
Răspuns poate vei şti cu briza mării,
Vreau să rămâi frumoasă şi vitează
Să nu mă dai nicicând în veci uitării.

Am înflorit, mireasma mă îmbată
Albinele fac troc de interese,
Am o rochiţă albă ca de fată
Şi frunzele-mi sunt verzi, mărunte, dese.

Aş aduna idei seară de seară
Să le trimit în ţara ta regeşte,
Omizile mă rod la subsuoară
Iar viaţa mea-i închisă ca un cleşte.

De-atâţia ani ţi-am aşteptat scrisoarea
Iubita mea, frumoasă salcâmiţă,
Ai înflorit de-atâtea ori ca marea
Dar ai rămas o candidă fetiţă...

Aud natura plânge şi o doare
Ţâşnesc din pietre lacrimi de izvoare,
Când în văzduh zburătăcesc iar fluturi
Dintr-un salcâm petalele îţi scuturi.

Mi-e timpul dezgolit miraj de nuduri
Secundele mi s-au blocat cu gânduri,
Dau dezminţire pentru anotimpuri
Nu le-am văzut, s-au poticnit prin timpuri.

Dar tu iubire veşnic efemeră,
Jumatea mea pierdută emisferă,
De ce mă uiţi sub tălpile de luturi
Să nu-mi mai potrivesc sarutu-n nuturi ?

Când viaţa mea va fi o anecdotă
Un epitaf grotesc sculptat în grotă,
Voi şti că între noi a fost doar vântul
Şi te-am iubit mă ştie şi mormântul !

Într-un amurg albit de primăvară
Când toată lumea merge la culcare,
S-au întâlnit pentru întâia oară
Surâs de lună şi-asfinţit de soare.

Culorile privirii lor aprinse
Au imflamat scânteile nocturne
Şi-au împroşcat cu stele compromise
Tot cerul aşteptărilor diurne.

În fuga întâlnirii boreale
Ei şi-au jurat iubire fără germen
Şi şi-au promis vacanţe ancestrale
Într-un ţinut uitat şi fără termen.

Dar timpul pământean e mult mai dulce,
Mult mai concis, concret, de referinţă,
Mai oboseşte, merge să se culce,
E mai uman, plăcut, ca o fiinţă.

Aici, au hotărât să facă nuntă,
În galaxia lor nemuritoare,
Doi miri strălucitori care încântă,
Surâs de lună cu-asfinţit de soare.

Din ireal, abstract şi din minciună
Nu va ieşi idila-adev
Ca o poveste cu "A fost odată!"ărată,
Ce am spus azi, e ca un "Noapte bună!"

Unde mă aflu dorinţă târzie
Prin ce catacombe de vis m-ai uitat?
Alungă-mi fobia de erezie
Mă-nvaţă iubirea citând din citat.

Mă lasă s-adorm în poala rochiţei
Purtând imprimeuri de proaspăt cosit
În somn delirez la umbra căpiţei
Cuvinte cu şoapte când tu ai sosit.

Mi-e viaţa un plânset cu lacrimi pustii
Ruină mi-e casa în sufletul meu,
Iubirea e vie, dar tu nu mai ştii
Că-mi eşti idealul şi zborul de zmeu.

Sunt la un pas de fericire
Mă sprijină bastonul de amor,
Mai euforic păşesc în nemurire
Pentru că mâine, poate, am să mor.

Dar mai aştept înc-o dorinţă
Să facă vrej în amintirea mea,
Iar floarea ei numită neputinţă
Va înflori când va cădea o stea.

Iar tu, prietene, ironic,
Să mă respecţi ca sunt un nimeni,
Şi în plimbarea ta sincronic
Să mă păşeşti în zilele când, primeni.

Îmi faci mereu gramatica în sânge
Amestecând printre globule semne,
Un drog constant în trupul care plânge
Şi-n suflet doar blazoane şi însemne.

Mă rătăceşti printre lecturi ciudate
Şi mă ascunzi pe după câte-o frază,
Mă copleşeşti cu ploile fardate
Şi mă săruţi cu florile din vază.

Când îmi surâzi şi păsările cântă,
De mă priveşti şi pomii dau în floare,
Pe buze-ţi curg cuvinte ce mă-ncântă
Iar ochii ţi-s nemărginită mare.

Aşa îmi definesc eu trup şi suflet
Când existenţa mi-o păşesc nesigur,
Doar ştii că-mi eşti şi înger şi răsuflet
Şi-mi este greu că te iubesc şi-s singur.

Iubirea, nu este o linie continuă fiindcă ştim că ar fi indestructibila şi ar tinde spre infinit.
Iubirea este pulsatorie, perioade de clipe, de viaţă, de dor şi tristeţe pe axa absciselor, când pozitivă cu amintiri minunate şi multă iubire, ca apoi să meargă sub axa spre negativ cu multă durere şi suspine şi deznădejde.
De obicei fiind o ştiinţă matematică, iubirea grafic al sufletului ar trebui să aibă perioade pulsatorii exacte, câtă fericire deasupra axei la pozitiv, atâta durere suspine situate sub axa având semnul minus în faţă.
Dar uneori şi matematica nu da rezultate exacte, da cu virgulă şi sute de zecimale transformate în perioadă, nu întotdeauna sunt numere întregi, aşa şi iubirea poate avea perioade până la infinit şi poate fi sfărâmată în mii şi mi de zecimale.
Iubirea noastră pulsatorie, o sinusoidă a inimii noastre o părticică dintr-o electrocardiogramă a sufletului, un infinit improbabil cu deznodământ necunoscut.
Însă eu iubesc iubirea noastră pulsatorie fiindcă atât mi-a mai rămas!

Şi uite c-a venit ultima zi, aş vrea să ştiu când va răsări şi soarele, oare în ce emisferă ?
Ceaţă şi multă linişte...
Zilele au trecut parcă spre regretul meu, mă copleşesc, gândurile mă învăluie nu-mi dau pace mă frământă îmi fac nopţile albe şi reci.
Nu mai eşti,poate nu vei mai fi, ştiu că vei fi tare aproape dar mi-e teamă că nu te voi găsi...
Nu ştiu!
Ne sperie pe amândoi regăsirea, cunoaşterea şi poate ne e teamă să fim aproape.
Din toate potecile lumii nu vreau decât una singură: spre tine!
Aş vrea poteca să nu fie chiar pe malul mării ca valurile în zbuciumul lor să nu poată şterge paşii tăi, talazurile să nu astupe urmele tale.
Din tinereţe nu am mai iubit aşa.
Credeam că nu mai e timp, că nu mai am dreptul şi nu îmi mai este permis...
Dragostea e ticăloasă, umblă deghizată în tot felul de lucruri şi face urzeli de suflete.
Mi-a urzit şi mi-a ţesut voaluri cu stele să nu pot refuza zâmbete, mi-a brodat în fir auriu raza de lună să nu uit că sunt om,să nu uit că trăiesc şi respir şi poate am dreptul să şi iubesc poate pentru ultima oară.
Orele s-au transformat în fluide, au curs prin clepsidre enorme înalte şi prea abrupte prin care nisipul s-a risipit iremediabil.
Am vrea să sugrumăm gâtul clepsidrei ca veşnicia să rămână aici lângă noi, cu tine, cu mine, cu el, cu ea...
Din visele zvârcolite de febră, din şoaptele curse inconştiente pe pernă să facem un album de regrete şi să se numească simplu...
Carte de vise deşarte!

Visele niciodata nu sunt desarte, e suficient sa crezi cu putere in realizarea lor si sa ai rabdare, intr-o zi vor deveni realitate. Eu mi-am dorit din suflet sa revii pe forum si sa scrii si ai facut-o, deci, mi sa implinit un vis.Cu drag din drag Mara.

Eşti o dorinţă de departe
ca o vacanţă fără de sfârşit
o vară care străluceşte
peste sânii tăi copţi,
daţi în pârg.
Eşti o împlinire întârziată
o aşteptare binevenită,
eşti nisipul de la mal de mare
în care aş vrea să mă tăvălesc,
şi
când razele soarelui mă vor arde
mă voi răcori în marea din
ochii tăi..
Eşti sărutul fugar adolescentin
pe o bancă din parc
prea puţin dat ca să-l gust
şi prea mult aşteptat ca să-l pot uita.
Eşti doar un cântec
un mângâiat de degete pe coarde,
pe coardele sufletului prea acordate
de speranţe.
Eşti o voce care mă uimeşte
mă fâstâceşte şi mă ameţeşte
lăsându-mă fără respiraţie şi
cuprins de febră.
Nu ştiu însă cine eşti,
nu cred că vreau să fii cineva,
pentru mine eşti bucăţica mea de viaţă.
Şi
îmi ajunge!

Mara tu esti atat de speciala incat evidentiezi ca un mac intr-un lan de grau, abia astept sa te vad, sa va vad pe toti prietenii mei dragi !

Mi-am înşirat destinele pe aţă
Şi mi-am făcut din soartă colier,
Să ţi-l ofer în dar cu a mea viaţă
Iubita mea, fantastic giuvaier.

Cu visele neîmplinirii noastre
Pierdute-n zvârcolire către zori,
Vom face ruta cosmică spre astre
Purtaţi pe gând de aripă de nori.

În juru-mi de-mi roi-vor numai muze
Eu doar pe tine vreau să te aleg,
Am să îmi rog cuvintele să-mi scuze
Nuanţe ce-am uitat să le dezleg.

Plâng gândurile curse din condei
Topindu-se în pete pe retină,
Nu pot uita nicicând privirea ei
Duioasă-ntrebătoare fără vină.

Nu pot uita întâiul sărutat
Furat tăcut cu teamă de cuvinte,
Să nu mă cerţi că poate am ratat
Drumul spre tine pietruit în minte.

Când amândoi am vrea să rătăcim
Topindu-ne în valurile mării,
Ne-om face scoici şi-atunci când ne iubim
Vom procrea doar perla împăcării.

Şi de-om ajunge piatra de inel
Simbol de dragoste nemuritoare,
Vom împlini speranţele prin el
Sorbind încet eterna împăcare.

Legea atracţiei nescrisă încă de nimeni, am putea spune legea atracţiei umane...
Spune cam aşa: cu cât depărtarea este mai mare vor exista întotdeauna două suflete care se potrivesc reciproc la perfecţie, cu cât frumuseţea sufletească este mai intensă la o persoană fie ea femeie sau bărbat, întotdeauna va exista o persoană de sex opus care să se suprapună perfect cu liniile nedesenate ale sufletului celuilalt formând amândoi o oglindă cu două fete, fiecare din ei privindu-se în ea va zări mereu pe celălalt şi nu chipul lui, asta însemnând că sunt unul şi acelaşi amândoi, o sferă de flacără a iubirii lor, o monedă egal de valoroasă atât pe cap cât şi pe pajură...
Odată ce cele două suflete rătăcitoare se simt şi simt că există jumătatea lor perfectă se vor căuta veşnic şi nu vor avea linişte până nu se vor găsi, se vor simţi atrase ca într-un teribil magnetism erotic, se vor căuta ca două jumătăţi, ca două emisfere separate de ecuator.
Pot spune că viaţa a fost bună cu mine, m-a înzestrat cu cel de al şaptelea simt şi am ştiut că tu exişti, de aceea nu am avut linişte până când nu te-am găsit, jumătatea mea magnetică, bucăţica mea de viaţă...

Am trecut amândoi pe lângă neîmplinire, am palpat-o puţin şi am crezut că ne e de ajuns.
Ne dorim atât de mult şi ne mulţumim cu atât de puţin...
În ultimii doi ani şi jumătate viaţa mea s-a schimbat, iubirea pe care tot am chemat-o a binevoit să apară cu un vis de ianuarie ca o poveste spusă la gura sobei cu focul desenând umbre pereţilor adevărate fantasme mişcătoare.
Am început să ne jucăm de-a dragostea ignorând mereu că lucrurile se vor întoarce împotriva noastră.
Şi dragostea ne-a copleşit, ne-a sufocat, ne-a învelit în giulgiul ei strâmt făcându-ne prizonieri.
De atunci nu ne-a mai dăruit libertatea niciodată...
Visele au devenit suspine, suspinele au devenit realitate, realitatea s-a făcut insuportabilă, ne era din ce în ce mai greu să trăim, nu mai puteam respira, ne injectam în fiecare dimineaţă vorbe frumoase la telefon ca o doză intensă să putem evita fatalitatea atât de reală şi imposibilă.
Am rămas amândoi flămânzi după noi, am flămânzit mereu după sărutări şi atingeri, am învăţat însă să ne amăgim aşa... astfel.
Apoi cuprinşi de nelinişti am început să ne temem, am conştientizat pericolul când noi nu am mai fi şi când nu am mai fi, noi şi am început să ne facem promisiuni şi jurăminte, am început să facem planuri de viaţă care începeau mereu cu "ce bine ar fi".
Dragostea nu ne dădea pace...
Zilele erau mai pline şi mai lungi ca altele, depărtarea dintre noi apasa ca o povară dusă pe umerii şi aşa gârboviţi de incertitudini.
Doi ani trecuţi în care nu ne-am văzut niciodată, am ştiut însă că existăm, ştiam unul de altul virtual, real nu, de aceea am şi hotărât să-i trimit cererea în căsătorie prin poştă.
Ştiu, povestirea mea sună copilăroasă, puţin fantastică însă iubirea ne arde mai intens ca niciodată.
Am visat amândoi pentru şapte vieţi, am suspinat amândoi pentru şapte iubiri cap la cap, ne-am zvârcolit în vise şi ne-am pierdut în promisiuni, ne-am făcut jurăminte de care ştiam sigur că nu le puteam ţine, am tras cu dinţii de noi ca iubirea noastră să nu moară.
Da, vara aceasta am atins iubirea, i-am furat sărut de pe colţul buzelor...
Nu mi-am închipuit-o decât aşa !
Da, aşa reală cu mersul leneş de felină, cu ochii strălucind de fericire cand îmi întâlnea privirea şi arzând de nelinişte căutându-mă printre anonimi.
Bronzul pielii o făcea o transparenţă, o alinare uşoară ca un zbor încet,...
Doar plutea...
Mi-am urmărit gândurile care fugeau de mine.
Eram două particole umane, puncte de viaţă, picături din univers prea mici pentru a modela destinul şi prea infime pentru a întoarce fericirea.
Din toate întâmplările unei vieţi rămân întotdeauna numai cele de referinţă, cele nemuritoare care devin ori prea impresionante ori prea dezamăgitoare.
Am văzut două răsărituri câte unul de fiecare.
Nu pot spune care a fost mai frumos, al meu sau al ei, nu îl puteam privi, mă transformasem deja în răsuflarea ei...
Doar ne priveam, cuvintele ţâşneau inconştiente de pe buzele noastre şi se pierdeau neascultate, ne aruncasem demult unul în privirea celuilalt, ne contopisem în valurile mării topiţi ca o spumă...
Mult visată noastră întâlnire, nesperată, mult aşteptată.
Eram acolo unul lângă celelalt, da, uitasem mai era şi marea...
Ne temeam să ne atingem, eram doi copii şi marea, noi micuţi şi ea nemărginită.
Clipele au trecut precum clipele,ea a plecat iar eu am stat şi am privit-o cum se topeşte în zare.
Înainte de a pleca am întrebat-o dacă o să ne mai vedem vreodată.
Încet, cu un suspin, mi-a răspuns că nu poate răspunde la întrebări fără răspuns.
Ştiu !
Eu ştiu şi mi-am răspuns singur la întrebarea mea, nu cred că o să o mai văd niciodată.
Mi-am dorit să o cunosc şi mi s-a împlinit, mi-am dorit să o ating şi am simţit-o, i-am furat sărutări şi am gustat-o!
La despărţire i-am luat mâna şi i-am dus-o la piept în dreptul inimii mele.
Atunci mi-a şoptit:
- Ştiu, bate, trăieşti!
Când a plecat am simţit ruptura din mine, a pocnit sec ca un vreasc putred călcat sub talpa.
Nu cred că am să o mai văd niciodată, dar pentru mine este şi va rămâne "viaţa mea"!
Din toate întâmplările numite iubiri rămâne doar una, într-o viaţă te poţi îndrăgosti de mai multe ori însă cu adevărat iubeşti o singură dată.
Azi, viaţa mi-a arătat cât de inocentă pare şi cât de perversă poate fi...

,,Azi, viaţa mi-a arătat cât de inocentă pare şi cât de perversă poate fi...,,

Curios cum si eu, tot azi, am ajuns la aceeasi concluzie desi urasc acest cuvant si n-am sa-l rostesc niciodata.

La multi ani! liniște și pace sufletească alături de cei dragi

La multi ani,sa ne traiesti,sa ne incanti ,sa iubesti asa cum visezi in micul tau colt de paradis,sa-ti fie viata o eterna clipa de iubire .

La Multi Ani suflet de poet, sa ne canti si sa ne incanti si pe mai departe!

Iarta-ma de atat de multa intarziere, poetul meu drag, dar in tabara nu am avut internet si nu am deschis calculatorul o saptamana, asta nu inseamna ca ai avut motiv sa te indoiesti de prietenia si iubirea noastra, iti spun acum LA MULTI ANI fericiti alaturi de cei pe care ii iubesti si fie ca ziua ta sa fie in fiecare zi, sa ai toate visele implinite si sa-ti fie sufletul mereu in sarbatoare, cu drag din drag Mara.

La muli ani Florin! De asemeni scuze pt întârziere. Am fost şi eu în tabără şi nu am intrat o săptămână pe forum. Sănătate şi numai bine! Cu prietenie

Multumesc scumpii mei prieteni, suflete alese si deosebite, va multumesc pentru urari, niciodata nu e prea tarziu pentru a face o urare, mereu se poate bea un pahar de sampanie fiindca ii vom gasi un eveniment, cand ne vom intalni voi da o sampanie cu siguranta, sa nu uitam viata e unica si ziua noastra trebuie sarbatorita zilnic.

Amor viclean tu eşti un ticălos
Şi mă implici în lucruri inocente,
Mereu mă chinui fără vreun folos
Cu amăgiri şi vise indecente.

Iubirea mea pierdută-n rătăciri
N-a mai dorit să vină azi acasă,
S-a logodit c-un rug de trandafiri
Şi s-a retras încet într-o carcasă.

Şi i-am promis şi i-am jurat din nou
Nutrind în al meu suflet o clemenţă,
Fără să fac la toate-un apropou
Am să mă-nec în propria-mi demenţă.

Ştiu, am greşit iar viaţa n-a iertat
M-a umilit de-s vrednic azi de milă,
Îmi pare rău că iarăşi ne-am certat
Şi s-a sfârşit frumoasa mea idilă !

Nu ştiu cum te numeşti singurătate !
Dezamăgire dusă mai departe,
Un maraton de viaţă mai aparte
Cu rătăciri spre altă jumătate.

Întorc privirea-n urmă către tine
Credeam că eşti, îs numai eu şi-o umbră,
Doar amintiri înfipte în retine
Bucăţi de vis în perspectivă sumbră.

Mi-ai văduvit speranţe minunate
În viaţă, nu mi-ai dat decât o parte
Din fericiri şi din iubirile furate,
Eşti cacealma, din mânecă o carte.

Azi am trecut de jumătatea vieţii
Tot singur, sunt cu gândurile mele,
În nopţile promise dimineţii
Mai caut fericirea printre stele.

. Azi, un om îmbrăcat ponosit cu vreo câteva mărtişoare şi cu ghetele mai mult rupte m-a abordat:
- Tinere, vine mărţişorul, ai putea să îmi dai în dar un fir de foc?
Un fir cu roşu sângeriu să îl aşez pe zăpadă în fata nepoţilor mei...?
- Mi-ai da?
Am privit ochii lui de albastru jucând în lacrimi, am citit în ei prea multe decât aş fi dorit şi am hotărât că orice mi-ar cere şi aş putea să îi dăruiesc îi voi face dar...
- Tinere, ai putea să-mi dai o oră din viaţa ta, o oră doar atât?!
Şi uite în ora în care o gust din viaţa ta tu stai în locul meu şi vinde mărtişoare...
Am promis şi dacă nu aş fi promis tot aş fi acceptat târgul, aşa că m-am aşezat pe lădiţa acoperită cu ziar şi am aşteptat clienţii având pe măsuţa din faţa mea diferite obiecte agăţate în şnururi alb cu roşu.
- Mami, uite o bilă de sticlă!
Te rog, o vreau, spuse băieţelul cârn înfofolit peste gura cu un fular galben, te rog mami!
- Cât costă, întreabă doamna prea plictisită de antichităţi?
- Ştiu şi eu, am bâiguit un leu cred, doar un leu, atât!
- Ne crezi proşti, ha, un leu, şi târându-şi puştiul de mână dispăru în mulţimea înconjurătoare...
- Ai vândut ceva, mă întreabă o faţa pierdută într-un triunghi cu gura roşie ca o cireaşă având ochii ca verdele primăverii vii.
Tu aici ai lucruri pentru băieţi, eu pentru mama mea care e în spital spuse fetiţa ţinând în braţe mărtişoare făcute de mânuţa ei.
Crezi că o să vină mama acasă, tare aş vrea să vină să se facă bine...
De 8 martie aş vrea să vină acasă!
- De 8 martie toate mamele vor fi acasă, glasul mi se pironise în ochii ei mari verzi şi atât de maturi, cred că va fi acasă, aşa cred...
- Baftă colegă, să vinzi tot şi dacă nu dai bilă aceea de sticlă să mi-o dai mie la schimb, o voi duce fratelui meu şi se va bucura tare mult, iar... eu ţie îţi voi da o carte, eu nu ştiu încă să citesc dar cred că valorează foarte mult dacă are paginile atât de tocite...
Şi fetiţa dispăru, se apropia ora când trebuia să se întoarcă bătrânul şi eu nu vândusem nimic, măcar eram fericit că reuşise să îşi vadă nepoţii...
- Am ajuns, spuse gâfâind nici ţie nu ţi-a mers văd, nu contează eu sunt mulţumit şi pentru timpul tău vreau să îţi fac un dar din vechiturile mele..!
- Uite, ia bila asta de sticlă atât de banală şi atât de râvnita de mulţi copii, ia-o nu te teme nici o mamă nu te va dispreţui, asta e mărţişorul copilăriei tale şi, mulţumesc domnule mi-am văzut astăzi nepoţii..!
Am luat bilă de sticlă şi rătăcind mă întrebam unde mi-e copilăria pierdută, rătăcind aşa am văzut fetiţa din nou şi iar ochii de verde crud m-au inundat şi gura ei iar m-a chestionat cu grijă.
- Ai venit să facem schimbul nu?
- Poate, am răspuns eu evaziv, dar cartea?
- Nu am uitat, uite-ţi cartea!
Am frunzărit-o şi între coperţile ei nu erau decât pagini goale albe fără nici o literă iar coperta era fără titlu.
- Dar... e goală..!
- Ştiu spuse fetiţa, e cartea ta, scrie-o şi pune-i titlu...

Nu ştiu să-mi amintesc decât că doare,
De parcă am ucis cândva o floare
Ce mă ruga plângând, şoptind cuminte
Să nu o rup, dar eu, gândeam fierbinte.

Nu ştiu să-mi amintesc de-am scris vreodată
Dar parcă am iubit cândva o fată,
Nu ştiu acum când scriu o poezie
Eu cine sunt, ce-i aia amnezie?

Nu ştiu de-am mai trăit în lumea asta
De unde am venit de-mi trag năpasta,
Poate că-n vene-mi curg doar jurăminte
Ce le-am călcat pierzându-le în minte.

Nu ştiu de unde-am rănile din suflet
Suspine estompate prin răsuflet
Cum de trăiesc fără să ştiu de tine
Şi mă prefac mereu că-mi este bine...

Cine eşti tu, regină sau fortuna,
Ori eşti un vis dorit de sărbători,
Eşti trandafir sau poate chiar furtuna
Ce m-a surprins desculţ de-atâtea ori.

Sau poate eşti o dulce melodie
O canţonetă simplă de amor,
Luată de poet în custodie
Ca garanţie drept de autor.

Poate că eşti întâiul ceas de seară
Venit cu luna lui septembrie
Ce a uitat să îmi transforme-n vară,
Iarna promisă din decembrie.

Cine eşti tu, eternă întrebare,
Un bob din sufletul lui Prometeu,
O bucăţică de suspin din soare,
O ghicitoare care-o ştiu doar eu...

Am avut cândva vise
dar s-au spulberat
fiindcă, vezi tu,
vine timpul să te
trezeşti...

Am avut cândva
speranţe care
au murit istovite
ajunse la capăt de
drum...

Am avut cândva fericire,
însă fericirea este
ceva efemer,
a murit strivită
într-un colţ de perete
înghesuită de propria-mi
viaţă...

Am avut cândva dragoste,
da, am avut-o dar nu am
crezut-o fiind reală,
am simţit-o mereu o impostoare,
am crezut că doar vrea să-mi
ucidă sufletul...

Nu pot spune că viaţa nu mi-a dat,
nu pot spune că a fost zgârcită,
dar nu a dat decât cât a
dorit ea, lăsându-mă pe mine
să învăţ a plânge !

Au fost mai multe anotimpuri
Ce le-am trăit ca doi copii.
Păream prizonieri în timpuri
De neuitat, poate mai ştii!

Ţi-am strâns nenumărate zile
Şi-apoi nemăsurate nopţi,
Le-am pus într-un album cu file
Printre lăstari cu muguri copţi.

Am rupt din şirul lor secunde
Ca se te am mereu în vis
Gândind mereu a le ascunde
Acolo unde doruri ţi-s.

Din timpul nostru cel terestru
În care totul e admis,
Am pus pe fericiri sechestru
Şi-am plămădit un paradis.

Faină ideea cu sechestrul pe fericiri..frumoasă.

multumesc Raul !

Toate poeziile sunt " faine" cum spune Raul, ce mi-ar fi placut sa fi putut veni si tu azi la sarbatoarea lui Raul, oricum esti cu noi pentru ca esti in sufletul nostru, cu drag din drag Mara.

Nu judeca din cuşca aurită
Dintr-o vitrină care dă în tomberon,
Nu renega plăcerea, eşti iubită,
Matur e visul pruncului cu biberon.

De ce te uiţi la zdrenţele din mine
Îs rămăşiţe curse doar după iubiri,
Aş accepta disecţia prin tine
Ca bisturiu, dezinfectant şi împliniri.

Daca-am greşit e-o pură întâmplare
Şi de iubesc ascuns mi-s filă mormânt,
Mi-e martor la plecare bunul soare
Că nu te voi uita, visare-legământ.

Cinci întâmplări din viaţa mea, trecute
C-un cardinal ce se afla mereu în plus,
Mi-au bulversat trăirile pierdute
Fără să ştiu că şi-n necazuri sunt inclus.

Cinci povestiri ce nuanţeaz-o viaţă
Pierdute într-un ţârâit de telefon,
Sperând să îmi răspundă o paiaţă
Uitând să bage fisa şi să ceară ton.

Neîmpliniri ştiu cinci cât la o mână
Dezamăgiri cunosc cât toată viaţa mea,
De-aş număra aş pierde-o săptămână
Şi aş uita că m-am născut doar pentr ea.