stampă

Scris de Dorina Ciocan Neculce Mar Aug 16, 2011 11:48 pm

contur de umbre
în fum pași peste ape
trosnesc zările

Scris de Dorina Ciocan Neculce Mier Aug 17, 2011 11:35 am

luna râdea și
eu căutam pietrele acelea vorbitoare
de dincolo de linia mărginașă
îngerii cădeau
din vitralii
se vedeau pașii mei
goliți de trup
(ca o reluare de imagine
proiectată cu încetinitorul)
apăsam cu mâna steaua cea mai îndepărtată

visul rătăcit cu ochii deschiși mă visa
pe când eu striveam scoici ascuțite
de pe o faleză pustie nisipurile intrau în mine
prin talpă
îmi vorbeau în șoapte amare
despre peregrinările tale
prin adâncuri
îmi căutai ochii
să ți-i așezi drept faruri
pe spate
îmi fluturau franjurii curcubeului rotund
din perdeaua timpului
luna mă chemaiar
într-o limbă despicată
eu te strigam
ferecată de mijlocul luminii translucide
a unei chakra
începeam să te absorb
ca pe un elf dansând
cu ochii larg deschiși în bătaia vântului de mai
cu pletele înecate de fum îți desenam pe deasupra norilor mesajul sacru: vade mecum! și tu îmi urmai doar mâna ridicată
peste cer
întocmai ca pe o flamură albă cutremurată

Scris de Dorina Ciocan Neculce Vin Aug 19, 2011 9:38 am

simbioză(7)
te-am reclădit în mine ca pe un pod
cu umerii din piatră din picăturile de jad
te-am adunat
îmi atingeai cu degetele-nfiorate buzele de ceară
și îți șopteam poemele albastre scrise în viața de
cenușă cu mâinile ca niște flamuri depărtate mă îndemnai să
plâng să strig să cânt...să dorm
și-mi străbăteai de dimineață trupul ca pe un abur smuls
din inima peșterii
tăiate în cruce de lumini
mă acopereai cu frunze albe de mălin să mi se scrie pace-n piele
vreau multă liniște am zis
atunci...
mi-ai redeschis mormântul și
eu te caut
te aud
te simt
................................................................
da o să îmi cumpăr altă viață de pe taraba
umbrelor de foc.

Scris de Dorina Ciocan Neculce Vin Aug 19, 2011 9:53 am

de mult ochii mei nu își mai
trăgeau perdeaua pleoapelor
pădurile de gânduri se răzvrăteau
și mă-nchideam în trupul înalt predestinat
sufletelor neadormite
spintecate în lumina tăioasă a privirii oamenilor goi

tresăream la pasul fiecărui trecător și
un pâlpâit de aripi părea să mă sufoce dar
mi-am lipit ființa glacială de trupul maiestos
al catedralei

primeam în mine picăturile ploii desprinse din gura
pătimașă a zeului păgân

tu doar priveai mâinile-mi străvezii ce încercau să îți oprească
bătăile ceasornicului viu

oooooo în casa aceea lipită de peretele umezit cu smocuri aspre de ierburi crescute ca niște răni deschise
îmi era dat să te-ntâlnesc omule cu chip de sfinx
în lumea mea
nu am știut de miazăzi sau miazănoapte
și-aș vrea să mă întorc
să-ți cer să
îmi păstrezi doar amintirea
în floarea de mușcată ce îți
surâde în miez de noapte din a ta fereastră...

Scris de Dorina Ciocan Neculce Vin Aug 19, 2011 10:03 am

http://www.blogger.com/posts.g?blogID=5792177860068073457

Scris de Dorina Ciocan Neculce Vin Aug 19, 2011 6:40 pm

băștinașii mai puteau mângâia cu privirile
chipurile noastre de fum prelinse în
liniștea nopții ca niște ramuri tinere
neînflorite
cu ploaia de frunze alunecându-ne pe umerii fantomatici
și chiar puteau dansa stârniți până în rărunchi
în mijlocul focului bătând din tamburinele străvechi
ale plecaților cu chip de vulturi spintecând
zarea cutremurată

uneori ne strigau și numele volatizate dar
luna ni se ascundea tăcută în picioare

cred în veșnicia asta lucie și cred că niciodată n-am să mai simt atâta singurătate verde lângă chipul tău care mi-a cerut capătul lumii ca
să îl destrămâm pe când ne oglindim în obrazul palid al fiecărei stele

și am suflat în candela tăcerii
mi-am lipit sufletul de retina ta
înr-un gest hieratic
.........................................................................
trebuie doar să mă priemești
dragul meu visător cu genele-nghețate în brațele tale de faun

am adormit eu femeia-trestie cu tălpile aspre de șeherezadă
și împletesc cu degetele descărnate plânsul în apa mărilor înecând pântecul cerului
dar lasă-mă să mă ridic și

să îți reclădesc trupul din stânca pe care o sărută valul
în țipătul neliniștit al pescărușului sihastru

apoi urmează-mă în jungla fiarelor de plumb
să retrăim
alt capăt de viață
pietros și rece

Scris de Dorina Ciocan Neculce Vin Aug 19, 2011 9:51 pm

mă ascund în spatele zidului să
îmi așez mai bine lacrimile
pe obraz
am cioburi scânteietoare de
jad în talpă te simt

ce spuneai, tu, acasha, despre gânduri?
că-s bijuterii culese din cer de iele într-o noapte
tulbere și rece?

mai bine taci și
lasă-mă să îți sorb trupul până spre dimineață om adormi
pe culmile aprinse în lumină
și-om înflori în irișii albaștri și senini mă poți privi, drumețule pribeag mai
spune-mi
o să-mi crească aripi?
doar nu degeaba mi-au crescut picioarele în țeastă...
să pot să mă înalț miriapod mărunt al gândurilor șlefuite din cristal

mă plâng azi nenăscuții uite-i își
lasă umbrele-nnegrite în geamurile fumurii au cranii pustiite și
numai ochii încă vii ne șterg de praf picioarele din urme
și ne așază raze pe aleile pustii
......................................................................................................
m-auzi, acasha?
în talpă mi-a crescu un
dinte...

Scris de PETRESCU DAN Vin Aug 19, 2011 11:23 pm

Nuanţe de gri Acasha
Este atat de intuneric nu zaresc nimic
Doar un văl, în nuanţe de gri,
care acoperă ochii mei.
Înceţoşare e vederea mea,
judecata mea am folosit pentru a vedea oameni
Pentru ai vedea cu adevărat.
Durerea ce am simţit, m-a rănit ...
Acum tot ce vad sunt umbre.
În cazul în care nu s-au dus toate?
Ele vorbesc cu mine şi cred că am răspuns ...
Totul este prefăcătorie.
Cum ar putea ca totul sa fie real,
atunci când acestea nu se vad,
atunci când nu se ascultă ...
Viaţă este o mascaradă,in care jucam un rol
Ei bine, dacă nimeni nu ştie ce am pierdut,
…..pot fi găsite?

Scris de PETRESCU DAN Vin Aug 19, 2011 11:35 pm

Se pare ca oglinda dvs. este mai dreapta si sper sa ma vad asa cum sunt eu, in ea...Cat despre ing.....este o intepatura a prietenului meu de bastina TAUNUL ( Marian Malciu) dar prefer sa fie prescurtarea de la ingerul pazitor pentru cei din minunatului Univers al prieteniei

Scris de PETRESCU DAN Sam Aug 20, 2011 12:18 am

Neverland
de ~ Acasha

Am plans in ani plini de incercari
In multe momente mi-am concentrate atenţia,
poate in fiecare zi
m-am rugat
înainte de a merge la culcare,
înainte de a mă aseza la masă,
le-am spus ingerilor
Eu sunt gata de drumul cel departe de aici,
sunt gata pentru un loc mai bun,
un loc in care sa nu vars lacrimi inutile,
sa spun ca rugăciunile mele au fost ascultate
Mi-a trebuit mult timp,
pana am realizat în cele din urmă,
ca îngerii cei de sus sunt surzi
Dar atunci cand timpul va dormi din nou, mă voi ruga,
cu aceleaşi rugăciuni vechi care la momentul potrivit,
mă vor intoarce din nou la Neverland

Scris de Dorina Ciocan Neculce Sam Aug 20, 2011 4:36 am

domnule Petrescu, e un poem tare frumos!felicitări!

Scris de Dorina Ciocan Neculce Sam Aug 20, 2011 4:36 am

cuibul de vulturi a fost răscolit în
foametea mărilor saul răsădea arme și culegea din
pietre pumnii dorințelor obscure

sfârșiți și goi
Requiem for a Dream - Lux Aeterna

Asculta mai multe audio diverse

flămânzi și delirând noi
adăpam lumina cu zâmbetele sterpe

demențial curgeam la vale pe
aripa de fluture nocturn săltam
de pe un nor pe celălalt și
nu știam dacă exist sau dacă sfinxul însuși a
adormit cu buzele întredeschise a mirare în
trupul tău tăiat în stâncă străină și
palidă și goală cu dinții strânși într-o ultimă strigare săpam
săpam orbitele adânci și
ți-am șoptit în locul pe care îl crezusem o inimă pulsân:
noli me tangere!
noli me tangere!
așteaptă
până mâine
când am să mă înalț pe treptele abrupte ca
să mă-ngrop în cer și pe pământ
acolo și aici...

Urbi et Orbi!
..........................................................
infernul din tăcere s-a trezit
și căutam prin măruntaiele și
oasele albite

Scris de Dorina Ciocan Neculce Dum Aug 21, 2011 1:45 am

Motto:„sărutând -strivind pe buze
lacrima de spus cuvântul
mai aprind cenușa stelei
pe cel singur îngropându-l”(Ioanid Romanescu)

labirintul își deschidea hățișurile ca
pe niște brațe întunecate tălpile
striveau fluturi cu pleoapele de morți degetele
luminau ca niște licurici bezmetici coborâți din
umbre

cât să fi trecut de când
s-a închis ușa timpului?

copiii culegeau întunericul în fesurile verzi de elfy
citeau mesajele din frunțile-ncruntate și albite

știi câtă greutate porți în trup când jupuiești genunchii
căutând lumina?

trăiești?

mă poți ptivi?

(sunt doar o pasăre-n cădere atinsă de
glontele de argint al altui dumnezeu din piatră)
și-am început să mă hrănesc cu frunzele mărunte

așteaptă-mă!
sărută-mi urma!

ce te grăbești, spre unde...

nu știi că m-am întors doar ca să îți sorb ochii și să-mi
curg drumul prin zăpadă?

trăiam și eu, cândva...

Scris de PETRESCU DAN Dum Aug 21, 2011 3:05 am

Remember
traducere si adaptare

Imi amintesc acea zi
dar nu si momentele care au urmat şi mă întreb ...
Este cineva oare care poate sa puna un zambet pe fata ta acum?
Este cineva acolo care te face sa razi din plin.
Este cineva acolo să te îmbrăţişeze, să alunge temerile tale?
Iar atunci când eşti trista, există cineva care poate şterge lacrimile tale?
Eşti fericita în universul in care fe afli acum? Ai aripile tale?
Crezi ca putem fi din nou impreuna acolo unde esti acum?
Sau ai ai fost steaua care a stralucit o clipa?

Scris de Dorina Ciocan Neculce Dum Aug 21, 2011 8:10 pm

de ceva vreme sunt captiva unui tărâm
vrăjit amuleta carnală îmi sfâșie pieptul
mi se dezvelește în straturi de petale dincolo de linia
albastră se zbate o altă lume

îngerii mei vorbesc în limba uitată
pământul își piaptănă pletele cu vise
trec mai departe prin zidul de sticlă
privesc
îmi perfuzează primăvara sub pleoape și transpir
magia
în cuvinte poți crede că drumul s-a stins dar
se
conturează haotic într-o diformă oglindă mă simt înșfăcată de colții
lupului alb /străbunul ce-și trece buzele aspre flămânde peste
umărul meu crud
se-neacă în penele-mi de corb și strănută
a altă dimineață cu norii de sticlă eu
stau lângă râul sacru aștept
respir
inspir
respir
inspit
și ochiul mi se zbate ca peștele sabie în trupul tău
uscat

poți crede că a cernut cernut zboruri ușoare și mărunte vreodată?

Scris de Dorina Ciocan Neculce Dum Aug 21, 2011 8:38 pm

grecule cu ochi de soare ateniat cu tâmplele înfipte în
stabilopozii împietriți/ mi-au crescut pe brațe
ochii de păun și clipesc în milioane de culori

dar tot mai cad răvășită pe un câmp de luptă
cu arme ruginite zăngănind și buzele săpate-n munte

alerg răstogolindu-mă în vise ancestrale

nu am întoarcere?

străine cu numele de zeu...

apropie-te!
atinge-mi coastele străpunse și ochii de opal!

și
stau panteră nemișcată/ cu ghearele stârnite/ eliberând în fum o teamă/sau poate
dau în clocot...

cum te numești, străine?apropie-te!
da.
aici, la mal,
simt sabia cum iar străpunge-n carne
același val...

Scris de PETRESCU DAN Dum Aug 21, 2011 11:40 pm

Doamna Dorina Neculce Ciocan
Iata ce azi va scrie un oltean:……….
Sunt eu Ulise,ce am facut calul troian
Si multe zile si ani pe ape eu am bantuit
Nici azi nu stiu de ce zeii m-au pedepsit
Tot ei mi-au dat in timp si multe haruri
Dar am lasat in lume un proverb latin:
“ fereste-te de greci si cand fac daruri”
(Timeo danaos et dona ferrentes. Virgilius)

Scris de Dorina Ciocan Neculce Dum Aug 21, 2011 11:47 pm

)multumesc de sfat!

Scris de Dorina Ciocan Neculce Dum Aug 21, 2011 11:57 pm

unii oameni s-au născut din flori și din fluturi au
buzele îmbrăcate într-o mie de
petale parfumate cu zâmbet de naiadă și
alunecă în zori pe marginea dumbrăvilor topinduse-n râuri de
soare adună visele în straturi reavăne cu pământuri sacre

le stropesc în razele lunii cu boabele de rouă și cuvânt

neobosiți străjeri ai cetăților străvechi îngropă armele și-armura în
temeliile surpate și așteaptă ramura de măslin să înflorească

unii oameni au frumusețea tovarășă de suferință și
cântă plângând/ cu trupurile împrumutate
eterice
pline de sevă
ei trec pe lângă țărmul mării
sprijinindu-l
și simt că niciodată nu le este frig...

Scris de **Ovidiu Raul Vasiliu** Lun Aug 22, 2011 6:09 am

Îmi place poemul ..şi celelalte dar nu scriu mereu. Ăsta din urmă e deosebit. Textul de păşeşte titlul..părerea mea. Eu aş renunţa la "Gândurile mele despre" şi aş lăsa doar "Unii oameni..." sau alt titlu. Cum simţi tu. Felicitări!

Scris de Dorina Ciocan Neculce Lun Aug 22, 2011 6:28 am

Raul e o dedicatie pentru cineva drag.multumesc

Scris de Dorina Ciocan Neculce Lun Aug 22, 2011 6:29 am

omul era îndemnat să sculpteze
zările spre a-și dovedi identitatea/ tortura
pescarilor mirosea
a moarte

-când un pescăruș va țipa asupra lui îi vom zdreli trupul aici
la capătul pământului
noi facem legea
murim și iar o să ne naștem e un fel de trudă

ochii se roteau /beție de imagini pescărușii se
amestecau în valuri
bocetul mamelor orfane/ grăbește timpul/
lipsește... secunda

nu

am să mă rog pentru tine

bocancul murdar îmi apasă grumazul se umplea de noroi rugăciunea
pierea înainte de a se naște în pântecele meu
am țipat în trupul păsării cu chip de coapsă înfierbântată și oasele tale
trosneau în strigătele noastre caut
câmpul de carne care se
umplea de umbra crucilor de fier palmele
ni se amestecau/ irumpeam fecund atunci
când ne înălțam inimile înstelat înspre cer

să nu îmi reproșezi vreodată: „-mi-ai spus să mă întorc” și-n trecerea prin tunelul cu pereții de sticlă
ochiul pescărușului o să se roteasc-n ochii mei și eu o să mă
pierd iar în ochii pescarilor care o să ne surteze anotimpul și o să
ne cuprindă pe după umeri într-o ușoară respirație de...
...moarte

dar pescărușul blestemat era de fapt un califar albastru ce-mi sprijinise
în iarna aceea căderea de pe
ultimul catarg

Scris de Dorina Ciocan Neculce Mar Aug 23, 2011 7:01 pm

ca să îmi găsesc sprijinul morții am
înghițit mulți copaci desfrunziți și fluturi
cu aripile plăpânde mi-au clipocit în chip de
vârcolaci

peste obraz
azi cern din sita zădărniciei secundele tăcerii le
aștern peste câmpurile aride sămânța lacrimii albastre cusută cu
fire de cristal pe rochia cernită a înserării
cresc herghelii neîmblânzite

și
eu stau așa statuie neclintită fără de gânduri
fără de șoapte o să

înceapă oamenii să îmi bată cu palmele în
tâmplă să îmi zâmbească sau poate să
hohotească încercând să-mi dezlipească pleoapele înțepenite

totul a fost un joc fără de miză

dorm goală și nenăscută încă pe o lespede din piatră simt
lacrima strivită în plamele frunze cum îți descheie cămașa cu
atingeri de buze moi și mușcătura viperei în umărul tău alb

spre dimineață suntem doar noi lipsiți de sensuri
dezbrăcați de hainele care ne încătușau în visuri sclipim în
formele de gheață și-n flacăra de jad

îngerii mei timizi haotici se dezlipesc din granit răzvrătiți
își pipăie zborul prin trupurile noastre zburlindu-și copitele
aruncă bulgării de foc peste un joc fără de miză

totul a fost...

Scris de Dorina Ciocan Neculce Mar Aug 23, 2011 8:40 pm

Scris de Dorina Ciocan Neculce Mar Aug 23, 2011 11:12 pm

http://romaniamare.ning.com/xn/detail/6291961:BlogPost:23023?xg_source=activity

ochiul din frunte a început să ți se zbată
stânjenindu-ți căutările
au mai rămas câteva întrebări
răzlețe pe o lespede șubrezită
se conturau iluzii galbene zădărnicii
asprite ca gurile țesute în fire
înfierbântate de nisip
noi căutam relicve sticle eșuate închisori
pentru răvașe ascunse mâinilor perfide

desfrunzește-mi trupul subțire
păstrează-mă în camera de veghe
cenușa nu poate să- își arune scama
peste talazuri mările ne cheamă
să ne aprindă tâmpla de legendă
................................................și lanțurile de la picioare ne îngânau plecarea
pe drumul îngemănat zornăind
ca o chemare
(de Dorina Neculce)

Nu mai aud nimic
Am surzit
La vuietul nebun
Al veacului ce poartă
Putoarea răzvrătirii celei mari
Neascultarea şi
Gustul sărutului trădării

Vai!
Cunosc leghionul
Şi căderea lui
Trufia-i schimonosindă
Cu ecouri
Tânguite-n muritori

Nu răscoli nisipul
Acoperite sunt acolo
Strigătele multora
După ajutor
Ce n-au ajuns nicăieri

A noastră este
Nădejdea rechemării
Reaşezarea în primordial
(de Rameel)

vorbești cuvinte limpezi,
spui sacru, legi, nădejde...
dar fiii mei, pe umeri gârboviți de taine,
ale cui veacuri au purtat?

aud ecouri plăsmuite,
am vedenii, vorbesc o limbă neștiută
și pasul mă îndreaptă
să caut prin orbire acel
regat ce s-a ascuns.

am mâinile legate-n cruce,
am coastele străpunse, toate,
toate săruturile amare
pe buze de țărână mi-au crescut.

ooooooooo, nebunie, fiară de păcat,
dă-mi iarăși liniștea
și focul, scrumul, piatra care va prinde
viață din peștera scăldată în lumină.

sunt muritoare astăzi,nu mă atingeți, doar spre seară,
voi lua ocara din pretoriu

cu împrumut
ba voi primi în față scuipatul uui răzvrătit
și-mi voi clădi imperiul de cenuș
....................................................dar, iată-l de-atâtea veacuri
Cain rătăcește prin pustie,strigându-și eternul lui păcat
(de Dorina Neculce)

Priveşte către Răsărit
La umbrele lungi
Ale stâncilor vechi
Ce au crăpat

Izvoarele adăpânde ale existenţeţi
S-au înroşit milenar
În sângele martirilor
Ziditor al noilor corăbii

Rănile morţii nu mai au biruinţă
În cenuşa trupurilor nimicite
Se odihneşte pacea

Zadarnică este bătălia
Şi războaiele ei
Cele ce au fost
Cele ce vor fi
(de Rameel)

cuibul de vulturi a fost răscolit în
foametea mărilor saul răsădea arme și culegea din
pietre pumnii dorințelor obscure

sfârșiți și goi

flămânzi și delirând noi
adăpam lumina cu zâmbetele sterpe

demențial curgeam la vale pe
aripa de fluture nocturn săltam
de pe un nor pe celălalt și

nu știam dacă exiști sau dacă sfinxul însuși a
dormit cu buzele întredeschise a mirare în
trupul tău tăiat în stânca străină și
palidă și goală cu dinții strânși într-o ultimă strigare săpam
săpam orbitele adânci și

ți-am șoptit în locul pe care îl crezusem o inimă pulsândă
noli me tangere!
noli me tangere!
așteaptă
până mâine
când am să mă înalț pe treptele abrupte ca
să mă-ngrop în cer și pe pământ
acolo și aici...

Urbi et Orbi!
.......................................................
infernul din tăcere s-a trezit

și căutam Eternul... prin măruntaiele și
oasele albite
(de Dorina Neculce)

Întrebările veacului
Sunt fără răspuns
Şubredă lespede le ţine
Ferecările celor vremelnici
Trecătoare şi ele

Vitejii coboară prin neputinţă
În pământ
Cine are chip?
Viaţa-şi ridică glasul
Din moarte
Însutite biruinţe
Prin putrejune

Freamăt
Ca o CHEmare
(de Rameel)

Scris de PETRESCU DAN Mier Aug 24, 2011 2:36 am

Sa nu uitam ca si violetul este o nuanta de albastru cu care se vopsesc si pianine...Eu prefer
"La vie en rose"Edith Piaf
Des yeux qui font baiser les miens,
Un rire qui se perd sur sa bouche,
Voila le portrait sans retouche
De l'homme auquel j'appartiens

Quand il me prend dans ses bras
Il me parle tout bas,
Je vois la vie en rose.

Il me dit des mots d'amour,
Des mots de tous les jours,
Et ca me fait quelque chose.

Il est entre dans mon coeur
Une part de bonheur
Dont je connais la cause.

C'est lui pour moi. Moi pour lui
Dans la vie,
Il me l'a dit, l'a jure pour la vie.

Et des que je l'apercois
Alors je sens en moi
Mon coeur qui bat

Des nuits d'amour a ne plus en finir
Un grand bonheur qui prend sa place
Des enuis des chagrins, des phases
Heureux, heureux a en mourir.

Quand il me prend dans ses bras
Il me parle tout bas,
Je vois la vie en rose.

Il me dit des mots d'amour,
Des mots de tous les jours,
Et ca me fait quelque chose.

Il est entre dans mon coeur
Une part de bonheur
Dont je connais la cause.

C'est toi pour moi. Moi pour toi
Dans la vie,
Il me l'a dit, l'a jure pour la vie.

Et des que je l'apercois
Alors je sens en moi
Mon coeur quï bat

Scris de Dorina Ciocan Neculce Mier Aug 24, 2011 2:39 am

fluturii agonizau cu aripile arse de acid îmi ieșeau de
sub bluza ieftină de nailon
o mână suferind a
amintire îmi căuta formele și încerca să îmi vindece ochii
ochii mei de omidă plezneau pe sub plapuma se satin
m-am cuibărit așteptând

bietul marchiz i-au crescut dinți cu fălcile cărnoase
și se-ntristează crede că
m-am îndrăgostit de valetul lui cu chipul șters de șarpe și
solzii scorțoși de amfibian mărunt

aaaaaaaaa uitasem să vă spun marchizul mă
iubește încă din fașă când miroseam a liliac
și chiar aveam aripi de liliac și mama mă îmbrăca în fuste scurte strâmte decupate

ce spaimă am mai tras când mi-a devenit complice și umblam noaptea prin cimitire cu măștile de farisei pe față dar i-am strigat
trage
trage năvodul mai tare la naiba ce
dacă mi s-a ridicat fusta mai sus un suflet merită
salvat din infern chiar și când plesnesc mugurii pe ram

dar

a bătut toaca
bang
bing
bang
și sunetele alea sacre știți voi mă făceau să îi zic într-o aramaică ciudată
așează-te la loc în sicriu marchize să nu se arate iar zorii
să nu amuțești când or cânta cocoșii
hai închide ochii dezvelește-ți pieptul
acum am
să te străpung
țărușul meu miroare a sânge
săracul e flămând

ei lasă uite îți desenez cu creta roșie o casă lângă tine și un sat
eu și valetul tău îți vom purta de rânduială
odihnește-te și dormi un an o sută o mie cât ai să poți și tu

fumul se desprindea alene din casa blestemată desenată ieșea valetul și mă îngrămădea sălbatic cu obrazul zdrelit în gardul de sârmă ruginită eu
am strigat ești un nemernic diletant o bestie o brută și-un păcătos

atunci doar a făcut cu degetele un semn așa și m-am trezit din nou femeie

taci!
acum mă rog!
am două rădăcini pe umeri
........................................................................

cortina a căzut cu zgomot
...
...
hai sonia deschide cartea să mai citim
!ce dracu
nu l-am iubit!!!
eu doar l-am așteptat...
cum să îți fie cald între cuvinte
te rog!

Scris de Dorina Ciocan Neculce Mier Aug 24, 2011 5:48 pm

coliba unchiului tom mă privea prin ferestrele mărunte
cu pletele de stuf mult lăsate peste geana dreaptă mă
primea mai înspre seară cu brațele larg deschise ca o bătrânică rece și întunecată
cu pielea atârnându-i în rânduri pe lângă libelulele acelea care se tot schimbau mereu în lumina înșelătoare

și de pe batista mototolită de mătase cu care îmi ștergeam eu nădușeala de pe frunte chiar îmi zâmbea acum strâmb ochiul deschis și chipul imprimat nu știu prin ce minune acolo al mătușii aglaia o veche amintire copilărească îmi spunea
vezi tu draga mătușii la noapte o să se deschidă cerul să nu te sperii când ei vor cerne lumina prin sita fermecată tu să stai acolo deasupra lor cu brațele deschise în cruce și să te rotești să te rotești apoi să îți dezbraci pielea de femeie și să îți arunci sânii înspre lună

atunci abia ai să fii departe iar pe dealul lui moș tofan chiar dacă e olog are două cârje
și la urma urmei la ce i-or folosi patru picioare eeeei acolo se vor coace iar murele negre și o să îți umble pe sub coaste or să-ți intre în vene ca să clocotească dar tu să te tragi deoparte la umbra nucului falnic să te îmbeți cu iodul lui să te acopere frunzele să te faci chiar frate cu el tot nu mai ai tu frați ei au plecat fără să te întrebe ce și cum și din alea omenești

și simt eu că inima ta o să tresalte în bătăi sibilinice de fetiță cu obrajii scobiți iar păpușile tale s-or trage între ele de păr îndreptându-se înspre râpa galbenă să se arunce cu toatele ținându-se strâns de mână ca în paginile din evanghelie vor să strige și ele așa într-o doară : eli, eli , lama sabachthani dar tu să le lași că și așa au trăit prea mult tu să nu fii ca ceilalți care au mâinile cusute de ochi și trupurile învelite în eșarfe mov în jurul lor să nu stai

ție la ce-ți foloseșt pielea?

da
chiar
o pot lăsa la uscat pe gard pentru încă o noapte

o scutur bine și o așez curată și dreaptă dar lângă fereastră să o pot urmări să nu mi-o mănânce lupii ce știu eu noaprea e mare și ...pândesc atâția ochi din umbră

coliba unchiului tom mă privea ca pe o nebună

și-ar fi tăiat și o ureche pentru mine numai să mă știe departe
cât mai departe

dar eu stau aici
lângă pielea mea și vă pândesc

eu sunt vânătorul cu ghearele sârmă

Scris de Dorina Ciocan Neculce Joi Aug 25, 2011 12:03 am

fata din regat care scuipa trandafiri

eram cunoscută acolo în regat după ochii de cristal şi
fruntea de catifea albastră uneori mă împiedicam şi
era musai să scuip aşa îmi venea nu ştiu de ce scuipam nişte
forme ciudate parcă erau trandafiri sau fluturi da oamenii şuşoteau pe
la colţuri ziceau
uite-o este chiar ea
cum?
nu o ştiţi?
e fata din regat care scuipă trandafiri şi fluturi doamne
ce de fluturi trandafirii da aşa ziceau ei dar eu simţeam doar o sufocare
în piept nimic altceva
acolo oamenii nu erau ca aici la noi ei stăteau
în piaţeta murdară cu miros înecăcios de leşuri putrede
erau aşezaţi în rânduri aşa
om şi gând
gând şi om
şi cu toţii aveau acelaşi ţel:
să se izbăvească
dumnezeu ştie prin ce dar asta aşteptau ei şi încă de o pustie de vreme

- hei, tu, da, tu, călătorule! vezi pe unde calci...
eeeeei, ce mama dracului, tocmai ai strivit un şobolan cu aripi şi încă ce aripi...

(omul te priveşte năucit nu vede nicio aripă
ce ştie el despre gânduri)

îl împing de la spate şi-l las să treacă până nu mă înfurii iar

şi cum spuneam stăteam noi îngrămădiţi eu lângă mătuşa ana
mătuşa ana lângă moş caletcă
moş caletcă lângă...

dar ce doamne iartă-mă vă plictisesc eu cu chestiile astea de culise
stăteam şi gata. trece pe lângă noi o caleaşcă roz trasă destul de bine de nişte cai verzi a căror umbră se contura şi ea tot verde pe un perete al zilei de sabat

trap trop trap trap caii tot cai se fuduleau şi îşi înfigeau cu mândrie copitele în asfalt ca să fie cei mai cei ca şi oamenii
...
...
doamne dar s-a făcut noapte ce tot stau eu aici cu ochii holbaţi la cai verzi pe pereţi şi la oamenii care mă-nghesuie din toate părţile şi vorbesc despre izbăvire

izbăvire ziceţi voi?
da’ ce o moarte păcătoasă nu e de-ajuns?

până una alta mă duc acasă am doi copii de crescut ieri fiica mea şi-a scos din sertar toate jucăriile şi am fugit amândouă într-o lume a lor nu mai găseam cărărea cât pe ce să ne rătăcim şi ca să o liniştesc i-am zis:

- lasă dragă stai aici ce nu ţi-e bine te-a întrebat cineva măcar o dată cât ţi-e ceasul?
ticăia el aşa ca o inimă fugară dar numai în tâmplele noastre
şi-am râs de ne-am prăpădit

în alt timp fiul meu ne aştepta şi mai bătea câte un cui în poartă
uneori sunt nebune şi cuiele astea vă mai amintiţi:

poc poc cerul despicat şi glasul acela sacru care a strigat

.................................................................................

- tu ce ziceai? mă întorc brusc şi mângâi minotaurul pe frunte
hidra se îmblânzise acum ne trimitea bezele dintr-o imagine ştearsă
rupestră

am salutat-o i-am mulţumit eu arcuind genunchii şi înclinând uşor
capul pe partea dreaptă (cum am văzut prin multe filme)
el alunecând galant şi sărutându-şi una din copite

au fost gustoase, nu-i aşa?
tu chiar nu ştii?

Scris de Dorina Ciocan Neculce Joi Aug 25, 2011 12:07 am

pentru domnul Petrescu

Scris de Dorina Ciocan Neculce Joi Aug 25, 2011 12:09 am

șiu totuși EditH a avut o viață extrem de tristă...:(chiar suferindă . era bolnavă de artroză si avea dureri îngrozitoare, totuși pe secenă radia.a fost o mare stea!

Scris de Dorina Ciocan Neculce Joi Aug 25, 2011 5:32 pm

am publicat și eu ca tot omul niște volume. norocul meu cu cei de la pompe funebre aveau un princiu: un om moare, se naște o carte.

un principiu sănătos, aș zice eu, nu ca deputatul la care m-am înscris zilele acestea, când m-am dus să îi cer niște var să îmi albesc și eu puțin școala, așa, ca gardul și leopardul. dar din vorbă în vorbă mi-a zis:

-madam, ai venit cu fustă lungă și fără decolteu ***, mneata nu vezi canapeaua de colo? ce crezi că o țin de sanchi?

mi-am strâns nedumerită peticile care-mi atârnau din fustă ca niște cozi de vidră,

mi-am ascuns ghearele în palme de am sângerat și am zis înghițind vorbele cu noduri.

-nenorocitul.

ei, lasă, că nici eu nu prea arătam bine în ziua aceea, aveam parcă niște șerpi în loc de plete, că prea sâsâiau pe lângă urechea mea, pe când se umplea luna și da pe dinafară, și să vă mai zic? lupii urlau dându-și mult capetele pe spate ca niște tenori de operă vieneză.

i-am aruncat un pumn în ușă:

-du-te-n...mă-ta! sau i-am zis ceva mult mai vulgar și i-am arătat semnul acela cu degetul din mijloc ridicat, altfel de ce să-și fi pus călușul în gură și mâinile în șolduri. dar cred că totuși m-a plăcut, că prea își netezea canapeaua ca pe un copil bolnav de holeră

-dom*le, da* școala aia nu a mai fost văriută de pe vremea lui dej. intră șobolanii în ea. se tem copiii.

-ei, na, și ce, zicea el, lingându-și lasciv buzele ca un câine în călduri, pune-i să-i alerge. or face mușchi și i-om face pe toți badyguarzi. sau domesticește-i și tu, ce naiba, nu ai citit micul prinț? el cum a domesticit o vulpe...

-vulpe, vulpe, zic eu abătută și neîncrezătoare...dar... dom*le, ești un geniu, știi că mi-ai dat idee? da. o să-i hrănim cu laptele și cornul vostru, că prea li s-a făcut lehamite pisicilor și câinilor din sat, de cât au mâncat au făcut gută. numai când văd pachetele astea de la guvern, că scheaună și urlă de răsună satul, nu alta...uite, așa s-or îngrășa toți șobolanii și or dormi prin găuri. nu i-or mai speria pe bieții copii, și unde mai pui că în sat o să fie iar liniște, ca înainte de program...

chair simt că m-am mai liniștit. ce ți-e să vorbești și cu un deputat. om practic, deștept, nu ca mine cu șerpii ăștia în cap...

aproape mi-a trecut...

de cei de la funebre, ce să mai zic, au fost drăguți.

când am avut lansarea, m-am trezit cu o coroană din trandafiri albi, cam spinoși, la poarta muzeului, cică nu le-a mai murit mortul și nu aveau ce să mai facă. trandafirii erau prea albi, băteau la ochi, musai trebuiau dăruiți: norocul meu sau...al mortului, nu mai știu...

aveau și o pamblică prinsă cu pioneze ruginite, de cât au așteptat momentul ăsta, pe care scria simplu, cu pix albastru, (or fi știut că ajung la o lansare): celei alese...

-adică ce, tresar eu, mă alesese din nou deputatul?

ei, na, dacă n-oi face rost de var până la toamnă, o să îl caut și o să-i duc lui trandafirii și pamblica și pionezele, dar am să corectez cu roșu(să știe că-s învățătoarea): celui ales. tot sunt ei în campanie electorală și poate are și el noroc, poate-l alege moartea, doamne ferește, îmi dau o palmă peste gură...na, că mi-a căzut un dinte. fir-ar să fie! și n-am nici bani...am clasa întâi, cine știe ce sunete oi mai scoate, s-or speria de mine, acum, copiii...

cum vă spuneam, pentru că am avut și sponsor, mi-am cumpărat cu banii câștigați trei perechi de pantofi de la second hand, să am cu ce merge pe la alte lansări, nu de alta, nu mi-e rușine să merg desculță, dar prin iași prea se încinge asfaltul, indiferent de anotimp, și eu am tălpile cam fine.

știu la ce vă gândiți, că n-am obraz...

ei, da, mi-am luat și o pelerină în care mă ascund când nu plouă, doar ca să mă mai odihnesc. și o pereche de ochelari mai fumurii, să-i pot privi pe cei uriași. pe cei mai mari nu-i poți privi cu ochiul liber, adică ar fi o împietate să îmi ridic eu, privirea, așa, obraznică, spre domnul x, are 50 de volume pe bandă, spre domnul y, e și sculptor, sculptează ugere de vacă, numai ugere de vacă, nu știu de ce. poate le mulge...

eu mă acopăr bine cu pelerina mea câștigată din bani cinstiți, și merg înfășurată prin oraș, ca să nu mai fiu strivită...din greșeală...

și...celor uriași le este frică de pelerină. ei zic un lucru mai ciudat, ba chiar îl cred.

-spuneți-mi, semăn eu a vrăjitoare?

-................
-atunci, de ce mă laudă toată lumea, și toți se tem să scrie despre mine un cuvânt?
-.................

-ce-ați zis? n-am auzit...
-..................
-aaaaaaaaaaaa, și voi credeți că n-am fusta prea scurtă...dar dacă m-aș rade-n cap și mi-aș tatua un păianjen pe creștet, oare nu aș arăta mai ...shic?

Scris de Dorina Ciocan Neculce Dum Aug 28, 2011 7:32 pm

te știu de mult
morman de carne
luat cu împrumut
care îmi
zaci în trup și
mă incingi
cu oasele
mă-nchingi

o da și simt cum mă
atragi spre cimitire
cum tai din
firul multor zile

încerci să mă îngropi
la căpătâi să-mi
cânte miile
de popi
să mă strivesc
la tine sub
călcâie
încerci să mă prefaci
în caloian
momâie

și zac și zaci
tu-ncerci să
mă dezbraci
să mă arunci în hora
pustiilor de
vârcolaci

(pe umăr piatră/în piept sunt
vatră)

îmi arzi dorințele
pe rând
le arzi și aripile când
se nasc în gând
și mă întorci
mirare
cu umbra
sub pământ

dar nu uita
că am să-ți viu
târziu
să-mi duci tu
coastele
la râu
și să păstrezi
cu împrumut
iuberea mea
ce-și face-n tine
așternut...

Scris de Dorina Ciocan Neculce Lun Aug 29, 2011 10:26 am

știi tu, despre mine se spun multe lucruri, dar
uneori când îmi zici pe nume îmi vine să te mușc de
un deget. ai crede că-s nebună, nu-i așa?

uite, ce frumos se înalță ceața de pe râu,
îți ziceam, dar în gând surâdeam și mă vedeam
aplecată peste leșul tău atunci
m-am auzit cum te-am strigat înspăimântată.
.........................................................................
-sunteți adoraaaabili domnilor, doamnelor, mai facem o dată cărțile? ireeeene, adu-ne ceaiurile! vezi tu pe acelea negre sau caută și tu altceva o
culoare care să ni se potrivească.

(irene era fata vecinilor, dar se îndrăgostise soțul meu de dânsa) și

de atunci ne stătea mereu pe la poartă de aceea o chemam ca să ne

servească ceaiul ea știa așa de bine să aleagă culorile de aceea o alesese și soțul meu zicea:

-uite, îmi place mult cicatricea ei de pe obraz, e specială, poate dacă ai sta să îți încrustesz și ție una, nu aș mai pleca mâine cu ea în malibu.
-scuză-mă, mon cher, dacă mi-o făceai îninte, așa, cum știi tu pe nesimțite, poate că

nu era o problemă, dar nu vreau să mai fiu lovită în ideile mele despre educație și chiar anunțată că mi se va întâmpla,

asta nu aș mai suporta.

-eeeei, da , așa esti tu, încăpățânată. copiii să mi-i trimiți la pachet,

pe amândoi o dată, ca să nu plătim taxe suplimentare și poate că

odată și o dată o să îmi treacă sau poate o să-ți faci singură semnul pe...obraz

mie îmi plac femeile mai speciale, și ea, irene are și păunul acela

tatuat de mâna ei pe umăr. de atunci, nu s-a mai îmbrăcat niciodată.

nu o lasă păunul i se tot înfoaie pe de desubt.

nu sunt deloc supărată.

ce? când vezi nopțile astea minunate, te mai gândești că

există răutate sau ură pe pământ?

-hei, prietene, vino mai aproape...
ascultă!
ascultă-mă, tu să-ți urmezi întotdeauna inima...
oooooooooo, doamne, poate l-am învățat de bine dar

uite niște viermi i-au și intrat pe sub coaste și au început să i-o roadă pe margine.

și eu acum ce pot să mai fac?
eu credeam că i-am făcut un bine...

am stat amândoi chirciți în grădină cu gândurile bătute-n capse,
până am simțit că încep să-ți cresc pe dedesubt.

da, și te înălțai așa și încercai să mă rumegi te credeai deștept
poate chiar erai, voiai să pari ironic, ascuțit, încrezut semănai

cu raj kapur aveai ochii lui, chiar erau ai lui. i-ai cumpărat dintr-un talcioc hindus.

ce mă privești de sus, înțelege : nu-s chiar nebună. voiam doar

să îți explic niște chestii lumești. da. să ți le spun
printre scânduri...
rânduri...
gânduri...
și rosteam substantivele comune de parcă erau ale mele proprii,
de parcă nu le mai rostise nimeni niciodată așa apăsat,
tot mai apăsat.

l-a văzut cineva pe soțul meu? sau măcar pe irene?
sau măcar mi-a văzut cineva copiii?...

Scris de Dorina Ciocan Neculce Lun Aug 29, 2011 9:25 pm

te-ai aplecat așa cât să îți legi șireturile
de la pantofii tip sport și m-ai privit cu coada ochiului
necinstit aș zice eu era un truc dintr-un film mut alb negru și...
tu nu mai puteai fi actorul principal filmul avea de mult
actorul lui

ai mai păstrat trupul de sticlă? atunci nu e bai hai
să jucăm roluri transparente în poemul lui dan barbilian:
(uite, ia, fragi,
ție dragi...
da, ia-i și pune-i în puiacă)te mai joci? să ne prefacem că eu
sunt ademenitoarea laponă și tu întunecatul rege dezbrăcat de complexe
și rațiune de ieri nu mai sunt vegetariană mă
hrănesc numai cu fluturi morți tu poți mânca flori negre carnivore

închide te rog geamul iar se ceartă trandafirii din grădină îi vede luna

alăltăseară mi-am redescoperit ramurile
cum, care ramuri?
crengile acelea uscate ale arborelui străbun tatăl meu a fost mayaș mama o sclavă sudistă frații mei doi îngeri dar nu căzuți doar s-au împiedict
mă cheamă angel

hai oleg ce-ai încremenit așa sparge zidul de cristal să ne acoperim cu stele
eu o să-ți pansez inima cu eșarfe violet țesute de zâna aceea cu rochie din fluturi adevărați

sau poate tu ai mai multe inimi...
............................................................................polițistul cu chip de mosc și-a potrivit mai bine chipiul pe frunte și ne-a strigat de departe:
-hei, voi, cei cu fluturi și flori carnivore pe buze, luați-vă sicriele și cărați-vă în altă parte laviniei de atunci a început să-i sângereze o ureche...

Scris de PETRESCU DAN Mar Aug 30, 2011 4:06 am

Probabil ca in Moldova talentul literar se mosteneste prin nume...Cred ca Ion Neculce ar fi mandru de cei care ii duc numele mai departe,in domeniul care l-a consacrat..Si scrierile dvs care fac obiectul timpurilor actuale se pot constitui intr-un letopiset...Le-am citit cu placere..Felicitari...Astept volumul dvs. cu autograf si sper sa primiti si coronita de rigoare ce se acorda premiantilor.. aseazata pe cap ca la premianti....nu pe piept ca la clientii celor de la pompe funebre....eu prefer sa fie din trandafiri galbeni..deorece reprezinta potimismul

Scris de Dorina Ciocan Neculce Mar Aug 30, 2011 9:29 am

multumesc pentru aprecieri...știți, când sint lăudată mă uit mereu în spate, să văd dacă nu cumva vă adresați altcuiva...așa sunt obișnuită eu , cu alții prin fața mea...
sperăm să apară și volumul sau poate mai multe deodată. o să mai vedem.
despre autograf:să fim sănătosi , o să vi-l ofer cu plăcere și cred că voi primi si eu un volum cadou de la dv. când o să publicați. cu pretuire si drag

Scris de Dorina Ciocan Neculce Mar Aug 30, 2011 8:37 pm

a lacrimat sasha chiar așa cum sta acolo cu picioarele prinse mătușa cartina
a zis plânge maică e la poatră și nu-l primesc ăia că
nu a terminat studiile cică au nevoie de
multă minte maică nu mai este șiiiii
bietul saaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaasha l- a bocit bătrâna înălțându-și picioarele desculțe peste râu
uite-l cum stă și acum cu un ochi aprins și
cu sfoara aceea împrejurul gâtului nu-i mai încape cravata
cum l-or mai întoarce așa zicea ea aranjându-l mai bine pe masă că se ridicase puțin
nu știa cine-l strigă
-stai sasha uite bunica a pus iar de mămăligă stai o să ne rugăm o să alergăm prin păduricea de salcâmi apoi faci doar ce vrei tu
asta faci
și a lăcrimat trei picături de sânge
încă nu-s deajuns ca să poți ajunge dincolo îți trebuie cizme
nu glumă

Scris de PETRESCU DAN Mier Aug 31, 2011 5:40 am

[img]

Dorina Ciocan-Neculce - Pagina 6 Sashastudent

[/img]
Sasha Nicolas....nepotul meu de aproape 4 ani la absolvirea primului an de gradinita....
Ce face mai recent???
Este victima Sabinelor....Mai concret de ceva timp ne-=a marturisit ca este indragostit de nepoata vecinului..SABINA care este cu cativa ani mai mare ..In fiecare zi Sasha vine in vizita la noi...inaine de saluturile obisnuite..prima strigare si intrebare este catre Sabina,,,,,A uitat de Maia prietena ceva mai micuta cu care se joca zilnic in parculetul din apropierea casei noastre,,Se pare ca nu corespunde discutilor elevate pe care le abordeaza Sasha...nu stie sa se joace pe calculator...papusi, papusi si iar papusi...si din cand in cand dinozaurii lui Sasha..Peste cateva zile sabina pleaca la parinti la Bucuresti...deoarece trebuie sa se pregateasca de scoala....incepe clasa I-a...Ca orice barbat adevarat Sasha dupa 2-3 zile va uita si isi va indrepta iubirea spre Maia...care ca orice fetita din generatia actuala evolueaza rapid..Si uite asa Sasha se invata cu iubirile trecatoare!!

Scris de Dorina Ciocan Neculce Joi Sept 01, 2011 6:01 pm

și cât de frumos e Sasha...am crezut că s-a mutat „micul prinț” aici, pe pagina mea.numai bine dv și celor dragi...și lui sasha...să nu o uite pe sabina...iubirile nu mor niciodată... Smile

))))

Scris de Dorina Ciocan Neculce Joi Sept 01, 2011 6:02 pm

îmi șterg șiragul de mărgele
crescut sub piele a nu știu câta oară
îngeru-mi izbește în cuib
și-ar vrea să se oprească să asculte glasul
fântânii care își deschide
fereastra spre timpul
legendelor cu păsări
prefăcute în oameni
slujind Stăpânilor
etern
glasul răsună
stânca pleșuvă își ocrotește puii

în palme îmi cresc primii fulgi de stea
grădina mi-e aproape și străină

dar las o vreme perdeaua trasă
aud cum mi se sparge
ecoul strigătului risipit
în cercuri albe
îmi atârnă trupul gol
și-ncep să mă cutremur
din nou pribeagă
dau ocol iubirilor rotunde
să șterg șiragul de cuvinte
acoperit cu praf scobit
din vorbe fade
las aripa să se înalțe
în umbra vântului apus.

Scris de Dorina Ciocan Neculce Joi Sept 01, 2011 6:08 pm

peretele de sticlă s-a crăpat
înăuntrul meu intră
o lume învechită- talcioc de suflete uscate-
iesite din craterele nopții
dau valma prin țăndările plesnite
ca niște muguri proaspeți

(ar trebui să o privești și
să-ți închipui o altă lume cu pumnul
încâlcit în gură)

coapsa atinge
trunchiul copacului
din mine
se cutrmură trandafirul
pierzându-și candoarea
pe cărările bălăriilor
spinii scutură
umbra nopții.

nu mai bat clopotele.

-străine, privește! stau
în gura cerului
mi-atârnă aripa de plumb.
.......................................................
sunt prea departe
ecou` amuțit în stâncă
paloarea altor lumi / îmi desenează,
în trup, / aripă vie.

Scris de Dorina Ciocan Neculce Sam Sept 03, 2011 9:55 am

când simți starea aceea de sufocare
în gât, ești tu, prietene. da. tu.
așa cum te văd ceilalți din profil cu
fruntea semeață de vultur pleșuv cu aripile arse

și haide, azi, poți să plângi și tu măcar puțin
amintește-ți de cum ți-a murit buna în iarna aceea
câlțoasă, sau cum te-ai înțepat a nuștiu câta oară
în spinul acela de lângă baltă.

starea asta de lehamite e una trecătoare, dar,
ia gândește-te, lacrimile tale de ce nu miros niciodată
cât să nu te faci de râs în fața sătenilor? ar putea
mirosi și ele așa
a lăcrămioare parfumate sau a cadavre descompuse
la soare.

uuuuf, doamne, căldura asta năucitoare, simți cum te trec
râuri de sudoare și pe frunte ți se lipesc miile de
fluturi de zici că e invazie de rozătoare.

uite, ție deja ți s-a dezlipit un umăr.

așteaptă!
pot să ți-l îndes în trup fără să doară,
cândva smulgeam mâinile, picioarele, capurile păpuși-lor
și le aruncam în pod ca să se nască a doua oară.

ce crezi tu, că dacă-mi spui pe nume am să împart cu tine soldățeii
de plumb? nu, prietene. pe câmpul de luptă nu mai există decât
sete și răzbunare și mai știu o treabă a naibi de adevătată,
acolo, suntem împărțiți în două tabere. soarele mușcă, râurile își
umflă burțile cu leșuri. corbii ne dau târcoale. eu te fixez biiine.
hipnotic. nu poți să îmi mai scapi. altfel de ce m-aș mai
numi panteră/pasăre de pradă și
de ce mi-ar mai străpunge trupul subțire ghearele astea desprinse din
perinițele-mi diafane? pot fi și pisică, dacă vrei, trebuie doar să
te gândești la mine
îndelung...așa...îndeluuung și am să-ți torc ghemuită în fotoliu cu
blana liniștită și colții mânjiți de lapte sau...de sânge,
depinde cât de lucitoare o fi luna
la noapte...
la noapte...

Scris de Dorina Ciocan Neculce Lun Sept 05, 2011 4:02 am

Misionara

mie nu îmi mai pasă de oamenii care
îmi îndeasă pumnul în gură. pumnul lor, gura e
a mea. pot să urlu înfundat în mine pot
să strig cât vreau, ce vreau, când vreau
pot face merele verzi să-ngălbenească

ei tot or obosi cândva pumnul inert o
să se desprindă din mine ura aceea parfumată cu
mentă vie o să se înalțe ca un abur sus, cât mai sus încă
există un dumnezeu pe care-l confundăm ades cu moș cărciun
cerându-i darul cel mai frumos ambalat. nu-l știi până nu
îl desfaci de fundele înroșite . hârtie stălucită îți dă
mereu și tu nu încetezi să ceri mult, tot mai mult. dorințele
sunt multe, nesfârșite.
visele se dau pe sub mâinile pline de negi, buboase.
...
***
trec pe cealaltă parte a străzii, casele subterane au
geamuri piticite și locatarii nu mi-au văzut vreodată
chipul mi-l cunosc doar după sunetul metalic al sandalelor
albastre cu blacheuri. se-anunță în sistemul domino bătând puternic în
pereții subțiați de bătrânețe.

-iar se preumblă prin cimitire femeia cu pulpele subțiri și
inima ferecată în steaua cea de mare...da. cea mare și ucisă în glasul
surd al scoicilor pustii de pe faleza necunoscută picioarelor de califari.

aud glasul lor nesigur sau...mi se pare că-l aud. oricum eu visez cel mai mult din fortul ăsta blestemat mi se percep atâtea taxe, împing umărul somnambulului cu gene lungi:

-hai, mai du-te dracului de-aici! cine ți-a zis că vindec nebunia?
eu fac ce vreau, când vreau și unde vreau...m-am săturat de preconcepții,
îmi perii cuvintele cu peria de sârmă și vreau să mor , să cresc în fiecare cât
de puțin mizez pe încă un bocanc în gură,
și firul de sânge mi se-ncheagă pe bărbie ca un
îndemn la fericire .

ei, da, am să fiu veselă atunci ca ioana d*arc pe rugul
încins a doua oară.
***
printre ruine, oameni absurzi, schimonosindu-și fețele în rânjet, pozau în îngeri fără aripi
completând colecția de primăvară/vară a unui cioclu zdrențăros.

Scris de Dorina Ciocan Neculce Mier Sept 07, 2011 12:27 am

Misionara

urât mai miros și ciolanele astea cică le-a găsit a lu* ilă
când o vrut să-și sape în curte un beci zăceau toate alăturea craniu lângă craniu cu
orbitele scobite și coastele sfărâmicioase, de atunci nu mai au somn cine or fi maică

cine-i jelește și-i întrebă, le-au îngropat urmele creștinește dumnezeu să-i odihnească ziceau cu ochii mijind a frică sau sfială pentru cele moarte. le tot umbla gândul prin lume și iar li se întorcea la răcoare sub pământ acolo e multă umezeală și liniște de îți pocnesc urechile de atâta așteptat cu pumnii strânși hoțește.

acolo?

da. e mai răcoare...

-soare, ți-am zis să nu mă mai împungi cu sulița asta, ce naiba, îs om și eu. da* mâine nu ți-oi mai vorbi. eu o vorbă am și-o zic numai o dată...ce ți-o mai fi și lumea asta. hai, lasă, nu-ți mai fie frică, tu ai armură, scut, sabie la ce-ți mai trebuiește e doar pentru cei slabi. îngeri sunt aceia fără de aripi, ți-am văzut eu semnul. da. sus, pe mâna dreaptă. era acolo...cum ce? semnul despre care îmi vorbea duminica bunica:

-el o să se nască la mijloc de anotimp cu un smochin deja crescut în coastă.

-da.da, ziceam și eu, ai slobozit degeaba câinele din sfoară i se trage ,o să-l mănânce lupii în plină zi prin hățișurile astea (doamne sfinte, ce vă mai plac poveștile de groază) i-or înșira mațele pe sub podețe și blana o să i-o așeze în copacul cel mai înalt. eu am să-mi acopăr ochii cu mâna dreaptă. cu stânga am să vă fac semn:

-hai, veniți, e câinele meu, uitați-vă cum îi înfing colții în grumaz, cum țișnește sângele ca apa rece din țâșnitoare și cum îi trosnește carnea tare prin hățișurile astea nemaicâlcate de picior de pământean. ehe, dar dacă nu era el, cine v-ar mai fi făcut acum semne cu mâna, și ciutele astea ar mai fi băut apă din izvoare?

-taci, gloabă! haita-i afară, vrei să te rupă? taci, stai liniștită, mănâncă pisica

și...când s-o face zi am să îți prind și-un șoarece. ei, da , pe cel mai gras...acum doar taci. după ce termini ai să fugi...cât ai să poți, să-ți cadă bine la stomac să nu ai iar coșmaruri și să mă zgârâi iar pe față.

în astă seară și luna o poți linge cu limba musculoasă de reptilă. șezi colea, cu capul sprijinit de trunchiul cela și când s-o arăta, tu: haști! o poți rumega în voie, eu am să mă uit la ea prin burta ta o să văd iar stelele care or să o însoțească, așa, ca pe o regină cu a sa suită. ce maiestos o să pășească!

-hai, gheorghe, ioane, care mai sunteți, spuneți-i ăsteia din pod să-și mute așternutul în altă parte maica încă doarme...

***

când am deschis ușa, pe jos, puzderie de fluturi vii agățați sub formă de salbe la gâtul mâțelor flămânde ronțăiau niște șoareci. gheare ascuțite de păsări leșinate erau lipite pe spatele scheletice a unor fluturi fără aripi, colții de lupi rânjeau pe bolta întunecată nu mai se odihneau stele sclipicioase.

-auzi, asta mai spune multe? ce...tot mai are cerneală? doar n-o fi încheiat contract cu cerul?

-am zis că nu-i a bună...de ce-o fi tot mergând în fapt de noapte cu pisica aceea ciudată înfiptă-n umăr?

-taci, lele, taci că te aude...îi folosește ochii ca pe niște lampadare...ea a orbit de mult...

-ââââââââââuuuuuuuuuu...

-da.da...și noaptea o mușcă chiar cu sete, îi mușcă buzele până la sânge și grumazul și gleznele subțiri...n-o vezi? n-o vezi cum șchiopătează când urcă
muntele sau când coboară la pârâu...

pe urmele de șarpe s-o dus să-l caute pe gheorghe, maică-sa-i deja la poartă...

-lună!!!lună!!!tu mă auzi? mai e careva prin preajmă? atunci, lasă cerul în grija pisicii cu ochii scoși...

hai acasă...
hai...acasă...cum, care casă?

Scris de Dorina Ciocan Neculce Mier Sept 07, 2011 12:41 am

copiii priveau sfinții cu capetele aplecate își fixau bine
ghilotina căutând puncte vulnerabile pe un cer fără de nori treceau
vulturi austrieci ducând în ciocurile puternice câte un stârv l-om
împărți la noapte se pare luna se va umple cu urlete și pustiire
să legi bine poarta să nu lași copiii să mai iasă viermii rod în hoit se face frig apoi se face iaaarăși noapte. daaaaaaaaaaaaaaa. o noapte cruntă ca la începuturi nu poți să-mi zici că nu ți-am spus religia dragule de mult s-a transformat într-o mașină de aplecat capete pe ghilotină, dar, ia aminte, să nu le spui. ți-o vrea și ție capul.

dormi că e târziu mâine se-ntorc din nou cocorii să-nfingă sulițe de mucava în coaste, în multe, multe coaste...
dar până or veni , tu trebuie să dormi...ascuns în șoapte.

Scris de Dorina Ciocan Neculce Mier Sept 07, 2011 10:54 am

Misionara

ce-aș putea să îți mai spun acum
când tornadele astea se răzvrătesc în mine
și mâinile de țărână mi-au ars
în lumina pământului tot pomenindu-ți numele,
m-am împiedicat de treptele altarului
ridicat în valea umbrelor (re)născute.

câmpul de bătălie era presărat cu
săruturi secate. înapoia buzelor putrezite
îți încleștai dinții, strângeai spada
și așteptai să ți se plece capetele,
ca într-o procesiune a morților de foc.

-da, dragul meu cu inima de jad,
noaptea își joacă la poker, ultima carte
și eu stau pe taraba sufletelor pierdute,
sub privirile hulpave ale mateloților nebuni
simt că nu-mi mai este frică.

tu îți rozi unghiile până la sânge,
între viață și moarte nu mai cresc sensuri de cuvinte.

simți?

limba mea îți pătrunde adânc în rana deschisă
pe unde ți-a ieșit un duh al nopții
(își flutura năframa purpurie)
îndemnându-te să îți aduni,
din zare,
în clepsidră,
clipele răvășite
pe masa sfeșnicelor întoarse...

Scris de Dorina Ciocan Neculce Lun Sept 12, 2011 4:31 am

Misionara

demult nu mă mai înspăimântă păianjenii cu barbă

burtoși de prin podurile părăsite

am cules cutia ruginită plină cu banii

de altădată. bani adevărați și mă întrebam

deschinzând în mine pleoape cu ochi albiți de sete

dacă nu înadins mi i-ai lăsat ca să îmi cumpăr îngerii de plumb

lumânări sticle cu mir toiage de ceară crucifixul din plastic.

zornăi monedele acelea aproape vorbitoare

și muștele cu burțile plesnind de atâta

sânge albastru mi se așază pe mână în straturi

adulmecând metalul corodat din palma

crescută ca o ramură de salcie.

aud glasuri stridente strigoii plesnesc

de ciudă cu usturoiul între unghii

îmi vorbesc în miez de noapte ca și broaștele cu

picioarele uscate și ochii bulbucați:

-uite urma sărutului de-aseară ți-a lăsat

semne de moarte

pe spate

numai iarba fiarelor te mai poate vindeca...

mâna mea începe să doară

pe creștetul copilului cu părul bălai

peste dealuri și umbre

văd zidul

și-mi zic:

-lasă, lasă, nebunia asta a hârtiei

trebuia într-un fel vindecată.

privesc nepăsătoare amurgul însângerat

îmi strecor

pe nesimțite

mâna în plasă

scot vulturul pleșuv și îi strivesc flămândă în dinții de platină, ciocul masiv din piatră.

mama îmi face semne de pe coama zărilor albastre

să intru în casă. va fi furtună

în astă seară.

Scris de **Marioara Visan** Dum Sept 18, 2011 8:54 pm

Uite am revenit si primul lucru pe care l-am facut a fost sa intru pe forum, mi-ati lipsit mult, abia astept sa ne vedem, am citit cu multa placere ce ai scris, esti o cascada de emotii frumos redate pe " hartie". Cu drag din drag Mara.

Scris de Dorina Ciocan Neculce Lun Sept 19, 2011 9:40 am

Fără de şoapte

starea I

ca să îmi găsesc sprijinul morții am
înghițit mulți copaci desfrunziți și fluturi
cu aripile plăpânde mi-au clipocit în chip de
vârcolaci

peste obraz
azi cern din sita zădărniciei secundele tăcerii le
aștern peste câmpurile aride sămânța lacrimii albastre cusută cu
fire de cristal pe rochia cernită a înserării
cresc herghelii neîmblânzite

și
eu stau așa statuie neclintită fără de gânduri
fără de șoapte o să
înceapă oamenii să îmi bată cu palmele în
tâmplă să îmi zâmbească sau poate să
hohotească încercând să-mi dezlipească pleoapele înțepenite

totul a fost un joc fără de miză

dorm goală și nenăscută încă pe o lespede din piatră simt
lacrima strivită în plamele frunze cum îți descheie cămașa cu
atingeri de buze moi și mușcătura viperei în umărul tău alb

spre dimineață suntem doar noi lipsiți de sensuri
dezbrăcați de hainele care ne încătușau în visuri sclipim în
formele de gheață și-n flacăra de jad

îngerii mei timizi haotici se dezlipesc din granit răzvrătiți
își pipăie zborul prin trupurile noastre zburlindu-și copitele
aruncă bulgării de foc peste un joc fără de miză

totul a fost...

(de dorina Neculce)
Carnea
Lăcaşul morţii
Căpăstru de înfrânare este
De către pustiiri
Limbile sunt împietrite
Înaintea zilei celei de a opt-a
S-au lăsat umbrele sluţitelor neputinţe
Nimic nu mişcă
Pare doar
Oricât ar fi timp
Zadarnic este
Pe lângă nesfârşit
Zadarnică şi gloata
Acum râsete
Apoi bocete şi tânguiri
S-a ridicat viteazul
A izbit în temelii şi lumi
Iată-l cum se aşează
Spre a nu se mai ridica
Iacătă-i şi prada
Moarte şi viermi
Goi suntem toţi
Dar îndrăznim
Căci scântei
Din Lumina cea înaltă
De mult au coborât
Pentru Lumină
(de Rameel)

starea a II-a

malurile cerului se apleacă peste umbrele înserării

trecători cu gândurile pustiite își descheie
nodurile sufletului lăsând răcoarea să inunde valul.

unde s-au pierdut cărările? unde s-a ascuns zarea?

corbii învărt aripile ca niște ciocli cu mânecile ridicate
invocând durere. apele tulbură.
mințile se zvârcolesc . viață soartă destin?
întrebi plecându-ți capul și nu aștepți răspunsuri
o întrebare două ți-e destul cât să nu închizi ochii.

vise de diamant îmbrăcate în haine de tăcere.

pentru cine sculptăm izvoare? pentru cine eliberăm pădurile
încuiate în tablouri îndemnând turmele să pască?

zădărniciile astea nu se vor sfârși
niciodată. cineva cu mâinile aspre va schimba din când în când
decorul dar va lăsa destulă vopsea
ca măștile să se sluțească.

mulți așteaptă cu capetele aplecate convinși că
totul are un final...

înțeleptul sună cornul. se adună ploile-n vaduri și
obrazul meu primește lacrima să-l sape

(de Dorina Neculce)

Neştiutoare
Pe drumuri lungi
Şi cărări scurte
Din neguri hoardele
În pelerinajul lor
De întoarcere
Sunt
Ochii tot mai orbi
Spre certitudini
Picioarele îngreuiate
În minciuni
Sub dălţi de împrumut
Tocite şi ştirbite
De acum
Pietrele încă slobozesc
Izvoare vii
De la stânga
Şi de la dreapta
Amestecată ţârfa slabă
Prin foc a arătat
Vestigii mari
Dar ştiu şi ştii
La ultima chemare
Cornul crapă
Şi cardinalele
Pe toate le-a răpi
Iar înţeleptul
De mult
Va fi muţit.
(de Rameel)

starea a III-a
chipurile se schimbă de douăsprezece ori
câte zece spunea copilul în capela aceea pustie
se adunau uneori în jurul lumânărilor topite, capete.
glasurile se înalțău către ceruri. dar tu nu apleca
niciodată genunchii fără să ți se ceară vamă
și lasă boabele sfinte să alunece în râuri,
omule, dalta o să-ți sape în
suflet se va face uneori lumină tăiată cu
raze calde și tăcerea ta : uite, e rece, are chip de șarpe

poți să și strigi. umbra o să-ți urmărească valul,
piciorul se va desprinde. pe soclu e cu durerre.
e liniște acum
în templu sacerdoții înalță rugile și
smirna curge, curge la tine
în piept. aștept o pace ca
o dezgropare
(de Dorina Neculce)

Fără de şoapte
Şi fără de glas
Pustiul
Buza îşi întinde
Candelele deşertând
Vremile ni le-a secat
Geniile aureliene
Călătorii de pe vase
Spre dimineţi
Lumânări mistuite
Copilul singur nou
Le-a petrecut
Dintru început
Pe fiecare
Furia trufiirii
A dezbrăcat capela
Înspre răsărit
Este mereu deschisă
(de Rameel)

sursa imagini - DeviantArt

Scris de Continut sponsorizat