Vasilica Ilie

Bună seara! Cu răscrucea destinului nu e de glumit. Mă bucur sa vă reîntâlnesc. Cu prietenie şi cu drag

Cât te costă să fii fericit?

Cineva, îmi spunea deunăzi: mi-aş dori pe cineva pe care să pot să-l fac fericit ca atunci când va ieşi pe uşa, să îşi dorească să se întoarcă repede, acasă.

Cine nu îşi doreşte să fie fericit? Sunt foarte mulţi oameni care îşi doresc lucrul acesta, dar: ori sunt neputincioşi, ori din prea mult orgoliu, nu reuşesc. Principalul motor este sufletul ; trebuie să ştii cum să îl hrăneşti.

Cât te costă să fii sincer, maleabil, tolerant, tandru, să îi doreşti binele, aproapelui tău? Când ai sufletul plin de iubire, poţi dărui o clipă de fericire cuiva; preaplinul mulţumirii tale îl face şi pe celălalt fericit. Asta nu înseamnă ca tu să fii aşa şi celălalt să profite de aceste calităţi ale tale, să te creadă naiv, să îşi bată, pur şi simplu, joc de tine! Numai o minte diabolică poate să gândeasca aşa ceva!

Când văd oameni veseli, când citesc pe site-uri ca „x” sau „y” lansează vreo carte, au vernisaje cu expoziţii de pictură sau artă fotografică, sau cineva cunoscut mă anunţă că a realizat ceva, mă bucur la rândul meu, ca şi cum eu aş fi în locul lui. Ştiţi cât de puţin îi trebuie unui om să fie fericit? Nu este nevoie decât de un cuvânt bun, de un sfat sincer care să rodească, de o mâna întinsă atunci când trebuie. Şi cât de dezamagit poate să fie, când intenţiile sunt false, făcute din răutate, ură, invidie?

Unii oameni nu au ochi să vadă în jurul lor minuni. Eu cred în ele, pentru că mie, chiar mi s-au întâmplat minuni! Toate lucrurile mici care mi se întamplă, le consider nişte minuni, mă bucur pentru ele şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat ochi să le vad. Făceţi-vă din lucrurile mărunte, bucurii! Acestea, de fapt, sunt clipele adevărate de fericire!

Raul, asa este, nu-i de glumit cu "Rascrucea destinului"!
Iti multumesc pentru primire! Si eu ma bucur ca ne intalnim si aici! Cu acelasi drag si prietenie, Vali

P.S. Am sa te rog sa te adresezi la persoana a II-singular, cu mine! Asa vorbesc prietenii intre ei, indiferent de varsta!

Bine ai venit Vasilica!
Iti multumim ca ai ramas de-a lungul anilor acel membru al Universului Prieteniei constant si care , a dorit ca si cel de-al doilea volum de autor sa fie scos sub egida Asociatiei Universul Prieteniei
Sper din tot sufletul ca prezentarea volumului "Răscrucea destinului", la Cenaclul Universul Prieteniei, din data de 9 iulie 2011 sa fie un prilej de incantare pentru acei ce ne trec pragul in fiecare luna pentru a ne fi alaturi.

Si eu iti multumesc, Rodica, sunt un om constant si fidel, asa cum ai observat si tu si imi doresc ca oamenii din aceasta asociatie a prieteniei sa se simta bine ori de cate ori se intalnesc; le doresc acele clipe de fericire care nu costa mult, decat niste lucruri marunte dar care sa bucure oamenii, sa se simta bine impreuna! Si eu astept evenimentul cu multa bucurie! Cu drag si prietenie, Vali

bine ai venit, Vali!

Ne bucuram mult Vasilica, sa te redobandim pe acest site, si speram sa ne incanti sufletele cu frumusetile sufletului tau asa cum ne-ai obisnuit, iti multumesc si aici pentru toate cuvintele minunate ce mi le-ai daruit, sa ai convingerea ca prezentarea ta de carte va fi facuta la cele mai inalte standarde . Cu drag din drag Mara.

Dorina, iti multumesc frumos! Ma bucur ca am asemenea prieteni! Cu drag, Vali

Mara, bine v-am gasit si aici! Ma bucur pentru frumoasa intampinare si ma mandresc ca la Iasi am prieteni adevarati! Ma bucur pentru fiecare in parte cand citesc evenimentele noi care tin afisele asociatiei: sedintele cenaclului, lansari de carte, lecturi...tot ce tine de acest univers cultural. Va multumesc pentru tot si astept si eu evenimentul cu emotii. Va imbratisez pe toti cu dragoste si prietenie, Vali

Merci, Dane! Sper sa-mi citesti si nuvela!!! Toate cele bune!!! Cu prietenie, Vali

Au venit americanii! (partea I)

Uite, domnule, unii vorbesc despre sfârşitul lumii, alţii despre faptul că se moare de foame în România, şi altii sunt preocupaţi de venirea americanilor! Uraaa! Au venit, în sfârşit, americanii, de când îi aşteptam! Şi nu în capitală sau în vreun oraş important din ţară, ci într-o localitate din judeţul Olt, numită Deveselu. Aici va fi baza aeriană unde vor fi amplasate elemente ale scutului antirachetă, pe locul fostului aeroport militar aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, care se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 500 de hectare. Ei, de acum, înainte, cine or să fie cei mai fericiţi oameni din ţară? Oltenii!!! Primarii localităţilor de pe lângă Deveselu împreună cu însuşi primarul localităţii, au fost invitaţi la preşedintele Băsescu să le ceară consimţământul.



Este ziua premergătoare vizitei celor trei primari la Cotroceni. Mare agitaţie în sufletul primarului din Deveselu fiindcă a fost înştiinţat doar cu o zi înainte despre vizita la Bucureşti, în secret. Mărin a lu’ Spânzuratu’ i-a convocat în aceeaşi zi, pe ceilalţi doi primari din localităţile învecinate: Dumitrică a lu’ Îmblânzitu’ şi Stănică a lu’ Zăpăcitu’ la o consfătuire în trei.

- Mă’ fraţilor, mare noroc se abătu pe capul nostru! Auziţi voi aici, însuşi preşedintele ţării ne-a invitat la Cotroceni, să ne ceară consimţământul, să vină americanii acilea, la noi, în comună! Acuma, trebuie să fim uniţi, să fim toţi de acord, în faţa preşedintelui!

- Mă’, Mărine, tu glumeşti cu noi! Cum să ne cheme domnul preşedinte, să ne ceară voie, da’ cine suntem noi, mă’, persoane importante? spuse Dumitrică, cu glasul sugrumat de emoţie.

- Mă’, tu parcă ai fi Toma Necredinciosu’! Când îţi spun, îţi spun, ce dracu’, nu glumesc deloc! Trebuie să ne pregătim sufleteşte de drum! Aveţi grijă să nu suflaţi un cuvânt pe la Vetele voastre…ă, pardon, nevestele voastre, nu de alta dar sunt în stare să spună înainte de a pleca noi, la tot judeţul! Le facem surpriza când ne vom întoarce triumfători, acasă! Să vedeţi atunci; o să ne pupe şi picioarele! Ha,ha,ha!

- Da’ acuma, unde le spunem că plecăm, prea o să bată la ochi, că plecăm toţi trei, deodată? întrebă Stanică. A mea, care este geloasă, cine ştie ce o să-şi închipuie?

- Bă’, da nărod mai eşti! Tu n-ai minţit-o niciodată pe-a ta, când ai plecat şi tu, aşa, în vizită pe la vreo muieruşcă, vreo două –trei zile?

- Unde să plec??? Glumeşti! Aoleo, numai să-i spun că lipsesc de-acasă şi se nevrozează! Are un retevei pe care îl ţine după uşă şi a promis că dacă fac vreo mişcare greşită, mă altoieşte!

- Spre norocul meu că nu am nevastă olteancă, zise râzând, Dumitrică. A mea este blajină. Nu-mi zice nimic când mai întârzii pe la cârciumă, când merg la pescuit sau la vânătoare! Da’, sincer să fiu, nici eu n-am înşelat-o vreodată, că nu am avut cu cine! Toate sunt nişte babe cloanţe iar nevastă-mea este cea mai frumoasă, este profesoară de engleză, în sat.

- A mea, este învăţată deja, zise Mărin : la vreo săptămână, două, îi spun că sunt chemat la judeţ şi lipsesc vreo două zile de acasă. Bă, da’ nătlăfeţi mai sunteţi, lasă că vă învăţ eu să minţiţi. Am un plan: vă duceţi frumuşel acasă, aşa , cu mutre serioase şi preocupate şi spuneţi că mergeţi cu mine la judeţ la un congres cu partidul din care facem parte, care o să ţină vreo două zile, unde se discută despre politică si ele nu o să vă mai întrebe nimic fiindcă nu se pricep la politică.

- Da’ bine grăişi nea Mărine, zise Stănică a lu’ Zăpăcitu'. Zgripţuroaica mea nu se pricepe la politică; citeşte Can-Can şi Click, ziare de scandal, de-aia este geloasă; tot timpul i se năzare, zice că fac şi eu ce fac politicienii, fotbaliştii, patronii…

- Zâna mea o să mă creadă, ştie că n-o înşel, zise Dumitrică a lu’ Îmblânzitu'.

- Veta este învăţată cu “politica” mea, aşa că nu am probleme, spuse Mărin a lu’ Spânzuratu'. Gata, haide, duceţi-vă acasă şi pregătiţi-vă bagajele de drum, mâine dimineaţă plecăm spre Bucureşti, spre seară ne primeşte preşedintele la el, la Cotroceni. Mergem cu trenul, că este mai sigur; cu maşina, de emoţii , mi-e, să nu ajungem la morgă.

- Mărine, tu ce zici, luăm cu noi şi o damigeană cu zaibăr să o ducem domnului preşedinte, aşa, cadou, că ne bagă în seamă? întrebă Stănică.

- Şi o curcă grasă, ca să fie cadoul mai consistent??? adăugă şi Dumitrică.

- Mă’, ia ascultaţi acilea; să nu vă pună necuratu'’ să faceţi aşa ceva, că la intrare în Palat poate avem surpriza să ne caute ăia care păzesc poarta, până la piele, să nu avem arme la noi! Băgaţi-vă minţile în cap, să nu mă faceţi de râs că nu ştiu ce vă fac!

Zis si făcut. Au plecat fiecare la casele lor.

Au venit americanii! (ultima parte)

Ajuns acasă, Dumitrică se duse la nevastă-sa, o săruta şi îi spuse că trebuie să-şi pregătească valijoara că pleacă la un congres, la judeţ, împreună cu Mărin şi Stănică.

- Bine, dragul meu, vezi că este în debara, poţi să mergi să o iei de acolo. Eu, între

timp îţi pregătesc două cămăşi; una să te îmbraci pe drum şi una pentru congres şi costumul cel nou, pe care nu l-ai purtat niciodată! Vreau să arăţi bine, îngrijit, să nu râdă ceilalţi de tine. Nu ţi-e foame?

- Ba da. Vrei să te ajut să pun eu masa, până îmi pregăteşti cele necesare?

- Nu este nevoie, am terminat. Ce vrei să mănânci? Am la alegere: friptură de

viţel la tavă sau salată cu ciuperci, piept de pui cu maioneză si andive. Sunt ultimile andive, s-au păstrat bine în frigider, de când le-am cumpărat săptămâna trecută de la hipermarketing.

- Zâna mea, ce mă răsfeţi! Nici nu ştiu cum să-ţi mulţumesc şi să te preţuiesc pentru grija pe care mi-o porţi! Ce mănânci tu, mănânc şi eu!

Dumitrică era fericit în sinea lui că nu-i pune întrebări să-l descoasă; ba, îl mustra conştiinţa că nu i-a spus adevărul. Avea încredere în Zâna lui, dar trebuia să nu încalce protocolul.



Stănică o găsi pe soţia lui la televizor, urmărea un nou episod dintr-o telenovelă. Îl cuprinse deodată, neliniştea şi emoţia fiindcă nu ştia cum să facă introducerea, să-i spună despre plecare.

- Mami, vreau să-ţi spun ceva! zise cu un glas stins şi puţin tremurat.

- Tu nu vezi că mă uit la un serial? zise pe un ton ridicat nevastă-sa. După ce se

termină, stăm de vorbă!

Bietul Stănică merse în bucătărie, îşi aprinse o ţigară şi se gândi că trebuie să fie calm, să nu înceapă scandalul. Îşi încălzi mâncarea, luă cina de unul singur şi căută în dulap două cămăşi curate şi un costum. În acest timp se termină şi serialul iar nevasta îl surprinsese facându-şi valiza.

- Ce faci Stănică, unde pleci?

- La un congres, la judeţ, mami, mâine dimineaţă, împreună cu Marin şi Dumitrică.

- Ce fel de congres, Stănică? De ce nu mi-ai spus de zilele trecute şi îmi spui abia

acum?

- Păi, astăzi am aflat şi eu, mami! Mărin ne-a convocat şi ne-a spus. Este un

congres al partidului, care ţine două zile.

- Stănică, de ce mă minţi? Tu nu faci parte din acelaşi partid cu Mărin şi

Dumitrică.

Hait! Stănică se blocă. Nu ştia ce să răspundă. Îi fulgeră prin minte un răspuns rapid, să nu-l prindă minţind:

- Mami, eu sunt pe post de observator. Acesta este protocolul. Musai să merg. Şi nu

merg cu maşina, ţi-o las ţie să mergi la serviciu cu ea. Dar, am să te rog să mă duci la gară, mâine dimineaţă.

- Bine, Stănică, mâine, când merg la serviciu, pot să te las la gară. Ţi-ai luat tot

ce-ţi trebuie?

- Luat, mami, luat!

Mărin, cum intră pe uşă, îi spuse nevestei, cântând:”nevestica mea frumoasă/ ce mi-ai pregătit la masă?/ mi-e o foame ca de lup/ vin la tata să te pup/ mâine plec la un congres/ şi plec cu trenul expres/!

Veta îi răspunse în gând: “du-te unde a înţărcat mutu iapa/ şi-a dat peste minciunile tale, grapa/”. Apoi:

- Da’ ce eşti aşa de vesel, Mărine? Ai câştigat la loto?

- Veto, o să câştigăm şi la loto, o să vezi, în satul nostru o să curgă lapte şi miere…

- Offf, dacă m-aş fi luat eu după tine, nu aş fi avut nici după ce bea apă!

- Haide, mai bine, pune-mi să mănânc şi apoi să-mi pregăteşti valiza, că mâine

dimineaţă plec la judeţ. Lipsesc două zile.

- Apăi, sunt obişnuită cu “excursiile” tale, nici nu trebuie să-mi mai spui!

Noaptea, toţi trei avuseră vise:

Dumitrică visă că Zâna lui, care cunoştea engleza ajunsese translator în tabăra americanilor de la Deveselu şi, majoritatea se îndragostiseră de ea. Forfoteau în jurul ei tineri, maturi şi îi spuneau: “beautiful woman, love you”!

La un moment dat, apare un general de aviaţie şi îi dă pe toţi la o parte: “will not touch it! is my choice!” Apoi o ia în braţe şi dispare cu ea, pur şi simplu.

Dumitrică, în vis, văzu toate acestea şi fugi să o caute. Din atâta zbucium şi alergare, începuse să se foiască în pat şi să transpire, astfel că, la un moment dat se trezi strigând: “lasă-mi nevasta în pace, americanule, că îţi crăp capul în două”!

Se ridică în şezut, îşi scutură capul de două ori, privi la Zâna lui cum doarme neîntoarsă şi zise în gând: “ au început să mă obsedeze americanii”! Se uită la ceas; mai avea pâna să se trezească, încă vreo două ore. Nu putu să mai doarmă.



Stănică avu şi el un vis: se făcea că cele trei fete ale lui se îndrăgostiseră de trei americani, piloţi de aviaţie. Nevasta lui era bucuroasă că au fost alese de americani şi visa ca ele să ajungă în America şi să fie fericite. Stănică şi nevastă-sa nu cunoşteau limba engleză, zâmbeau şi ei de complezenţă când se întâlneau cu americanii la ei în casă, uneori, invitaţi la masă, duminica. Numai fetele se înţelegeau cu ei în engleză pentru că făcuseră engleza la şcoala generală şi în liceu. Fetele le traduceau părinţilor ce le conveneau lor. Numai că americanii aveau soţii şi copii în America şi nu aveau de gând să se căsătorească. Stănică, în vis ştia engleza şi, la un moment dat, a surprins o convorbire telefonica, cu una dintre fiice, mezina, care vorbea cu prietenul ei, americanul. Acesta îi spunea că o să-i vină familia în România şi, pe perioada aceea nu se mai pot întâlni. Nu-i venea să creadă că fetele lui sunt atât de naïve, cât de frumos le educase! “Am să-i dau afară pe uşă şi o să le trag şi un picior în fund, când or îndrăzni să mai intre în casa mea iar pe voi vă pun eu la punct, dragele mele”, strigă el cu glas tare. Nevastă-sa îl auzi şi-l zgâlţâi:

- Ce ai, bărbate, pe cine vrei să pui la punct?!

Stănică se trezi de-a binelea, îşi dădu seama de situaţie şi îi răspunse:

- A, nimic, vise de noapte, mami!

- Ia, povesteşte-mi şi mie, că m-ai făcut curioasă!

- Nu-i nimic serios: le-am visat pe fetele noastre cu nişte derbedei!

- Aoleo, sper să nu se întâmple niciodată aşa ceva, noi, care le-am educat cu

principii sănătoase!

- Stai liniştită, mami, fetele noastre sunt fete deştepte şi apoi, eu voi sta de veghe,

să le fie bine! Haide, dormi, că mai este până mâine dimineaţă!

Stănică nu mai închise un ochi până dimineaţă. Îl obseda visul cu americanii.



Mărin avuse şi el un vis sporadic: se făcea că se îmbogăţise subit: terenurile agricole din preajma aeroportului militar fuseră cumpărate pentru extinderea lui cu încă 100 de hectare, aşa că, luase un preţ foarte bun pe el şi îşi număra dolarii în vis; era fericit. După acest vis care nu-i tulburase deloc somnul, se întoarse pe partea cealaltă şi sforăia ca un nesimţit, când Veta se trezi şi îl înghionti de câteva ori. El râdea în somn la orice înghiontire şi iar se punea pe sforăit, aşa că, biata nevastă plecă în altă cameră şi nu a mai putut dormi până dimineaţă.



Primarii s-au întâlnit la gară să ia acceleratul de Bucureşti, la clasa întâi, puşi la costum şi cravată. Lui Dumitrică şi Stănică, în schimb, parcă le ploua în cap; aveau nişte mutre murate, de se speriau şi câinii când îi vedeau; numai Mărin radia de bucurie.

- Da’ ce-aveţi mă’, de aveţi mutrelea astea, de curci plouate?

- Nu prea am avut somn, răspunse Dumitrică!

- Mărine, mie îmi vine să nu mai fiu de acord să vină americanii, când ne-o cere

consimţământul preşedintele!

- Şi mie la fel! spuse şi Dumitrică, mai cu jumătate de gură!

- Mă’, pă mine să nu mă întoarceţi de la hotărârea luată, că nu ştiu ce vă fac! Voi nu

vă daţi seama ce avantaje putem avea de pe urma americanilor!? Şi, imediat, în faţa ochilor, văzu numai verde; hartii de cate 100 de dolari. Haideţi, urcaţi în tren, că trebuie să plece şi nu vă mai miorlăiţi ca nişte pisici răsfăţate!



Tot drumul până la Bucureşti, Mărin le vorbi despre avantajele pe care le vor avea, odată cu venirea americanilor. Cei doi, obosiţi că nu dormiseră din cauza coşmarelor determinate de visele pe care le avuseseră şi, totodată, legănaţi de tren, aţipiseră şi atunci când se trezeau din când în când, îl aprobau din cap, pe Mărin.

Au ajuns în Bucureşti şi s-au cazat într-un hotel din apropierea gării de Nord. La orele 18,30 aveau întâlnire la preşedenţie. Mai aveau timp de un duş şi de servit masa la restaurant.

- Mâncaţi mai puţin, poate domnul preşedinte ne-o invita la cină, să discutăm

afacerea, zise Mărin.

- Mă’, da credul mai eşti, îi spuse Stănică a lu’ Zăpăcitu’! Nici n-o să ne bage în

seamă; lui îi trebuie doar semnătura noastră şi gata! Nu-ţi mai face atâtea iluzii!

- Dacă eram aşa de importanţi pentru preşedinte, trimitea o maşină după noi, nu

veneam cu trenul şi nu făceam toată cheltuiala pe spinarea primăriilor noastre, spuse Dumitrică. Sau, cel puţin, trimitea pe cineva cu maşina şi ne lua de la hotel, să ne ducă la Palatul Cotroceni!

- Ei, haide, mă’, nu mai fiţi aşa de cârcotaşi! Bucuraţi-vă, că o să devenim celebri

în ţară; se va scrie în ziare despre vizita noastră, de acordul nostru pentru venirea americanilor, se va vorbi pe posturile de televiziune atât în ţară, cât şi în America! Când vor afla nevestele noastre, satele şi tot judeţul, înainte de a ne întoarce, să vezi ce primire o să avem; ca nişte eroi!

Au chemat un taxi şi au plecat spre Palatul Cotroceni. Ajunşi acolo, după controale foarte amănunţite la poartă, veni cineva să-i ducă în salonul unde, în sfârşit, îi primea preşedintele.

Persoana care i-a însoţit i-a lăsat într-o anticameră şi a plecat. Secretara le-a spus să se aşeze pe scaune liniştiţi şi să aştepte că preşedintele este ocupat, deocamdată. După o jumătate de oră, sunt poftiţi înăuntru. Primarii, emoţionaţi, intră în cabinetul preşedintelui.

- Care dintre voi, este primarul Deveselului?

- Eu sunt domnule preşedinte, mă numesc Mărin a lu’ Spânzuratu! zise acesta puţin

emoţionat.

- Hă, hă, hă, am uitat că la voi/s-a răsturnat carul cu boi/. Sunt nişte versuri

populare pe care le-am învăţat pe vasul “Oltenia” în călatoriile mele de peste mari şi oceane. Ce doriţi să beţi:coniac Metaxa, whisky?

Tăcere. Niciunul nu îndrăzni să mai scoată un cuvânt.

- Ce, v-aţi speriat numai de-atâta? Relaxaţi-vă, că o să trecem la lucruri serioase!

Un individ, care a apărut dintr-o dată, parcă ar fi fost chemat la comandă a pus în pahare.

- Haide, îndrăzniţi, mie mi-e sete; în loc de apă beau, din obişnuinţă, whisky,

hă,hă,hă!

Primarii se uitară unii la altii şi se îndemnară cu privirea. Până la urmă luară câte un pahar cu whisky şi băură. Acum, băutura le dădu un pic de curaj.

- Domnule preşedinte, noi avurăm intenţia să vă aducem o damigeană cu zaibăr, dar

ne-a fost ruşine, spuse Stănică.

- Hă, hă, hă, stricaţi orzul pe gâşte! Eu nu beau decât whisky şi şampanie! Haideţi,

că am făcut încalzirea! Să semnăm documentele şi apoi, ne mutăm în sala de conferinţe, unde ne aşteaptă ziariştii. Aveţi grijă cum răspundeţi, ziariştii sunt foarte vicleni.

După ce au semnat documentele au mers la conferinţa de presă. Preşedintele a răspuns la prima întrebare înştiinţând ziaristii că s-au semnat documentele în acord cu primarul din localitatea Deveselu, pe care îl si prezentă în faţa lor.

- Cotidianul “Adevarul”. Domnule primar, am înţeles că aţi semnat acordul pentru

amplasarea scutului antirachetă chiar pe teritoriul localităţii, unde sunteţi primar! Ce aveţi să ne spuneţi în legătură cu acest lucru?

- Da, este adevarat, noi, localnicii, suntem obişnuiti cu activitatea militară,

precizând că aici s-au întemeiat familii, s-au legat prietenii între cadrele militare şi localnici, acest scut amplasându-se pe vechiul aeroport militar.

- România Liberă. Toţi cetăţenii sunt de acord cu amplasarea scutului antirachetă?

- Este adevărat că nu toţi localnicii privesc cu ochi buni această venire a

americanilor, ca de obicei, babele şi moşii, le este frică de război, dar cei tineri se vor adapta şi vor fi multumiţi fiindcă se pot crea locuri de muncă în comună.

- Ziarul Can-Can. O întrebare, domnule primar: cunoasteţi limba engleză?

- Cunosc numai limba rusă, dar am început nişte cursuri particulare de engleză. Deja am învăţat două cuvinte: “welcome” şi “goodbye”. Dacă nu s-o prinde de mine la această vârstă, engleza, o să angajez un translator. Avem şi profesoare de engleza în localitate şi prin împrejurimi, cum ar fi soţia domnului primar Dumitrică a lu’ Îmblânzitu’.

- Ziarul “Click”. Şi o ultimă întrebare, domnule primar: aveţi fete sau băieţi?

- Am doi băieţi. Colegul meu, Stănică a lu’ Zăpăcitu’ are trei fete!

- Mulţumesc pentru răspuns. Militarii care vor veni la Deveselu vor veni şi cu

familiile, aşa au anunţat. Dar vor fi şi burlaci printre ei. Aşa cum aţi afirmat mai adineauri, obişnuiţi fiind cu relaţiile precedente dintre militari şi localnici, vor exista şi acum aceste relaţii, sper, în armonie.

Primarii au părăsit sala de conferinţe împreună cu preşedintele. În momentul când s-au despărţit, preşedintele îi zise lui Mărin:

- Hă, hă, hă, Mărine, te luară în tărbacă, presa! Haide, să aveţi, drum bun!

Mărin nu-şi mai încăpea în piele. Ceilalţi doi erau posomorâţi.

- Fraţilor, uite ce m-am gândit: să sărbătorim evenimentul în seara asta la un club

de noapte. Am fost eu odată la Craiova, sunt curios cum o fi în Bucureşti!

- Mărine, eu nu merg, zise Dumitrică, mi-a ajuns circul de aici, de la preşedenţie.

- Nici eu nu merg, zise Stănică! Vreau să mă odihnesc, mă simt obosit.

- Treaba voastră, eu mă duc!

Dumitrică şi Stănică s-au dus la hotel, trişti, amândoi iar Mărin, la un club de noapte.

Ajunşi în cameră, cei doi îşi povestiră, fiecare, visele dinaintea plecării şi apoi, concluziile după conferinţa de presă.

- Ai văzut că pe noi nu ne-au băgat în seamă, nici preşedintele, nici presa? zise

Dumitrică.

- Pai, noi am fost de umplutură, nu ţi-ai dat seama? Auzi ce întrebare i-a pus

ziaristul ăla de la “Click” iar pe mine mă obsedează visul pe care l-am avut. Mărin le-a spus, intenţionat, că am trei fete, să mă lovească direct.

- Şi pe mine? Îi arăt eu translatoare! Ce, nevastă-mea, este servitoarea lui? Să-şi

pună mintea la muncă, să înveţe engleza, dacă se dă mare!

Într-un târziu au adormit şi nu au simţit când a venit Mărin de la club.

Plecarea a fost după masa de prânz.

Când au ajuns la Deveselu, îi aşteptau două tabere cu pancarte. O mulţime mai mare, unde se aflau şi nevestele primarilor, care strigau lozinci, cât îi ţineau gura:

Deveselu, va fi cel mai scump pământ/ De-aici, scutul îşi va lua-n curând, avânt/ Sau: Primarul şi cu ai lui/ Prietenii poporului!/ Deveselu te iubim/ mâine ne îmbogăţim/

De cealaltă parte, strigau:

Vai de noi, vai de noi/ am devenit cu toţi, boi/ americanii au venit, în sfârşit/Deveselu, cu scutul lor, s-a pricopsit/

Mărin, când se apropie de cele două tabere, ridică mâna în semn de linişte şi spuse:

- Oameni buni, duceţi-vă liniştiţi la casele voastre că va fi de bine! Am semnat

acordul pentru venirea americanilor, acel scut despre care vă este frică, este paşnic, nu vi se va întâmpla nimic rău. Dimpotrivă, va fi prima localitate din România unde natalitatea va creşte sub acest scut, în care se vor naşte americani-români şi care vor fi botezaţi în religia ortodoxă cu nume româneşti.



Oamenii au părăsit centrul comunei. Unii veseli, alţii trişti. În urma lor s-a iscat un vânt şi toate florile de cireş au căzut din pomi, amestecându-se cu praful de pe drum, formând un nor. Din acest nor a început să plouă, la Deveselu. De atunci, plouă într-una, iar ploaia s-a extins în toată România.

Inainte de a face un comentariu....vreau sa stiu daca accepti o analiza critica a textului din punctul de vedere al unui oltean get- beget ce se considera un bun cunoscator al diferitelor zone ale Olteniei si modului de manifestare a cetatenilor din aceste zone...care difera de la zona la zona..In textul tau se simte influenta puternica a momentelor vesele prezentate de Amza Pelea, care era din Bailesti,un mic orasel din jud. Dolj care a avut intotdeauna capitala la Craiova. Deveselu este o comuna la cca.8 km de Caracal, oras care a fost capitala jud. Romanati, iar in prezent face parte din jud. Olt cu capitala la Slatina. Daca Scornicestiul nu era situat la mica distanta de Slatina, probabil ca la Caracal era sediul judetului Olt. Originar din Caracal este Dan Diaconescu in direct(OTV) si cred se putea gasi si pentru el un pasaj in textul tau, pentru a fi tacamul complet. Cat despre zaibar, este marca inregistrata de Bailesti si este soiul de vin specific numai pentru aceasta zona. Noi cei din Craiova, daca vrem sa bem zaibar trebuie sa facem un drum de cca50 km. pana la Bailesti.
P.S.Pana la emanciparea femeii impusa de regimul de democratie socialista, fiintele umane din satele oltene erau impartite in Oameni si Femei (deoarece femeia cand vorbea despre un barbat ii zicea om), iar cand mergea pe ulita familia,intodeauna barbatul mergea in fata. iar sotia lui venea in spatele lui. Intr-oarecare masura aceasta regula se mai pastreaza si azi la biserica, chiar si in orasele mari
Cu drag si prietenie !
Nicu Dan

Nicu, multumesc pentru explicatiile tale, pur... "oltenesti"!Am spus ca acest text al meu este un pamflet, nu am vrut sa "vitregesc" niciun oltean din judet. ) Eu, care sunt munteanca, get-beget, nu prea am fost in Oltenia sa cunosc obiceiurile si graiul oltenesc, m-am inspirat si eu din regretatul nostru actor, Amza Pellea, pe el il ascultam in monologurile lui hazlii si chiar mi-e dor de el.
Toate cele bune! Cu drag si prietenie, Vali

Felicitari Vasilica, o sa fiu cu sufletul acolo cu tine, chiar daca nu o sa fiu in costum national, o sa ma bucur de fericirea ta, asteptam cu drag imagini de la eveniment care sunt convinsa ca va fi deosebit, cu drag din drag, Mara.

Felicitări, doamna Vasilica! Îţi împărtăşesc bucuria de a lansa cartea în oraşul dumitale! Cu drag

Vasilica.......sunt convins ca vei avea succes....Imi pare rau ca nu pot fi alaturi de tine la eveniment...Poate la urmatorul eveniment.....Sper sa discutam mai mult despre viata la tara....la urmatoarea Tabara.....care probabil va fi mai aproape de tine...si poate nu vei gasi un motiv plauzibil sa????lipsesti

felictari, Vasilica. cu mare drag

Dragi prieteni, nu am mai trecut de mult pe pagina mea. Am vazut ca mi-ati transmis felicitari cu ocazia lansarii de la Bucuresti si urari de sarbatori. Va rog sa ma scuzati ca va raspund cu intarziere pentru a va multumi si a va spune ca va pastrez in sufletul meu, cu drag. Va doresc sa aveti un an plin de bucurii, sanatate, impliniri pe toate planurile, noroc si fericire. Cu toata dragostea, Vasilica Ilie

Bine ai revenit !!!...multumim de urari...te asteptam cu drag la Iasi

Multumesc, Rodica! O primavara frumoasa si fericita si tie!
[code]

Uploaded with ImageShack.us

Un martisor de la Marian
Trimis prin Nicu Dan

MĂRŢIŞOR DE SUFLET
*****
La început de primăvară
Îţi dăruiesc un mărţişor
Să-l prinzi la piept în astă seară
Să-ţi fie somnul lin, uşor…
*
E mărţişor cu prima floare
Ce-i vestitor la noul an
Un ghiocel văzut de soare
Îţit din albul său suman…
*
Cu şnur legat în două fire
Să-ţi fie faţa-n alb curat
Şi roş obrazul tău subţire
Să-ţi fie dulce sărutat…
*
Să-ţi poarte mult noroc tot anul
Iubire să-ţi aducă-n prag
I-am prins în nod de şnur şi banul
De-argint ce ţi-l ofer cu drag…
*
De suflet este mărţişorul
Simbol al dragostei ce-ţi port
În spaţiu ne uneşte dorul
Iar din respect fac paşaport!
***
Marian MALCIU

Multumesc, Dane, pentru tot! Iti doresc o primavara minunata, alaturi de familia ta! Cu prietenie, Vali

Multumesc Vali !