Marioara Vişan-Boabe de suflet

Motto:
Lasa-ma sa fiu roua diminetii
In care descult sa te poti plimba,
Lasa-ma sa-ti dau culoare vietii
Sa aduc iubire in inima ta.


În ţara trandafirilor

În grădina vie
a iubirii
azi, poarta
s-a deschis.

Iar e totul feerie,
când,
ţinându-ne de mână,
ne plimbăm
zâmbind,
ne îmbrăţişăm
căci sântem împreună
şi nu e doar un vis...

Totul este armonie,
ne zâmbesc
iar trandafirii,
de emoţie-nfloresc
căci ar vrea şi ei
să ştie...
de-n grădina dragostei
din a noastră vesnicie,
unde totu-i poezie
cu parfum de vis,
vom trăi eternitatea,
aşa cum ne-am promis...

Pluteşti,
te înalţi pe aripi de visare,
uimită eşti
când,
iubirea,
îţi redescoperă privirea,
pleci capul uşor,
zâmbind,
simţi că întinereşti,
din nou de dor arzând...

Până mai ieri
însingurat,
al nimănui,
de nicăieri,
nemângâiat
de-al dragostei tăceri,
sufletul se luminează
şi fermecat
de fericire,
iar dansează
în văpaia focului
profund înnamorat...

Tu grădina mea
de dor,
cu mireasma ta,
întoarce-l pe călător
în ţara trandafirilor,
unde doar iubirea este
dulce final de poveste.


Har Domnului

Dumnezeu e-n toate
E-n aripa ce zboară
spre etrenitate.

E-n valul înspumat
ce unduie în mare.

E sângele vărsat
fără îndurare.

E vocea ce te roagă
ca viaţa s-o trăieşti
iar ziua ta, întreagă,
să o veşniceşti
dăruind Lumina
fără încetare
aducîndu-i smirna
din neagra-i uitare .

Sufletului trist
şi însingurat
fii tu acatist,
dar, de neuitat
fii tu steaua lui
cea călăuzitoare
cu Har Domnului,
Da-i o sărutare,
sufletului gol
pe care il doare
frica de nămol
din a vieţii mare.

Inorogul din mine

În profunzimea
albastrului divin,
trăieşte perfecţiunea.
În spuma,
valurilor ireale,
se nasc hergheliile
de emoţii ancestrale,
ce-mi inundă retina.

Tropotul nărăvaş
al sorţii,
mă scufundă ,
mă înalţă apoi
din oceanul morţii,
trezind la viaţă,
inorogul din mine
care îşi cere
dreptul la veşnicie,
într-o albastră tăcere
dintr-o lume pustie.

Deschid timidă
pleoapa eternităţii
şi mă cutremură
imaginea inorogului
în zbor.

Aripile i se desfac,
într-un evantai
al fericirii,
dar visele mă dor
în sfera ne-mplinirii.

Uimit de-atâta
splendoare,
mângâiat
de razele de soare
inorogul de fum
îşi ia rămas bun,
de la secunda
iubirii nepieritoare,
picurând o lacrimă
de culoare,
în oceanul
albastru de uitare.

Îmi şopteşti

Îmi şopteşti în nopţile cu lună,
când se-aude-n depărtare marea,
că doar ţinându-ne de mână
nu vom întâlni în drum uitarea.
Îmi cânţi din flaut fermecat
o melodie ce mă înfioară,
e-o melodie care nu s-a mai cântat,
dpar tu o cânţi, la ceas de seară.
Îmi şopteşti cu glas scăzut
cuvinte nerostite încă
despre visul meu durut
ce spre stele se ridică.

Mă-nveleşti cu luna plină
ce în noapte îmi zâmbeşte
şi lumina ei divină
sufletul îmi încălzeşte.
Tu îmi dărui lumea-ntreagă
cu o singură privire,
ochii tăi îmi spun: mi-eşti dragă,
pentru-o oră de iubire,
îţi dau viaţa mea întreagă
s-o transformi în nemurire.

Cantecul inimii mele

Doi ochi albaştri,
azi s-au închis,
sau altfel spus,
s-au întors acasă,
acolo, sus,
în constelaţia din care
s-au pierdut,
pentru o primordială secundă,
pe pamantul acesta,
durut,
dintr-o eroare
de inteligenţă fecundă,
inteligenţă ce doare
când te întorci în umbră.

De ce lacrimile curg
cand se alege calea?

În misterios amurg,
de ce ne-apucă jalea?

Cum ,
cum să accept
că doi minunaţi
ochi albaştri,
nu vor mai clipi
molcom,
dăruind lumii
incandescenţa vietii ?
din miile de aştri?

Metamorfoza veşniciei
e cea care
ne aduce masca tristeţii
din lumi interstelare?

E oare apanajul nebuniei?
Doamne ,
de ce doare atat de tare?
corvoada veşniciei?

E oare,
viaţa,
un semn de intrebare?
Şi dacă da,
de ce răspunsul doare?


Nedumerire

Când nu mai simţi că viaţa
îţi dăruie lumină,
când nu-ţi mai este faţa
ca o zi senină,
când simţi că te cuprinde
durerea, disperarea
şi că mincinuă-i unde
ieri tu simţeai chemarea,
când sufletul te doare
cum n-a durut vre-o dată,
când simţi încet cum moare
zâmbetul pur de fată,
când tot ce te-nconjoară,
simţi că nu are sens,
când simţi că-i o povară
întregul univers...

E pentru că iubirea
ce înflorea aseară
nu şi-a plinit menirea
din visul de fecioară,
e pentru că nu poate
să înţeleagă starea
de-a le dori pe toate
şi de-a iubi tradarea.

Cum poate azi zenitul
să-ntunece privirea,
sfidând chiar infinitul?
Unde-a ascuns iubirea?

Mi-e dor…

Mi-e dor să mă alint
Trezindu-mă în noapte,
val înspumat să-ţi fiu,
talaz de calde şoapte.

Pe-un pat de flori, târziu,
să mă-nfăşori în rouă,
iar cerul ivoriu
cu stele să ne plouă.

Să-ţi spun ce vreau, ce simt,
Nimica şi de toate...

În candela de-argint,
de dincolo de moarte,
să ard, flacără vie,
în templul nepăsării...,

iubirea ta să-mi fie
lumina neuitării...

Mi-e dor s-alerg în ploaia
de vară, din campii,
mi-e dor să-ţi fiu văpaia
cu stropi de veşnicii.



Zbor efemer

Un joc ne este viaţa
între pământ şi cer,
de necuprins distanţa
în zborul efemer.

Nimic şi totu-i viaţa
trăită iar şi iar,
scriindu-ne prefaţa
destinului hoinar.

O viaţă, e o umbră
a ce-a fost şi nu-i
e clipa ce inundă
tărâmul visului.

Atunci când crezi mai tare,
că viaţa-i un mister,
că te înalţi spre soare
în zboru-ţi efemer,

Iar te opreşte clipa
din timpu-ţi ne-nceput
frângându-ţi iar aripa,
în visul nenăscut.

Căci timpul e mister,
de doruri interzis,
de-a te-nălţa la cer
ca să renaşti din vis.

De-ar fi

De-ar fi în visul tău
să mă transformi,
iubite,
la ceas de seară,
valsul meu,
sa-ţi prindă-n dansul lui
dorintţele-ţi vrăjite,
să-ţi picur dor
de nălucire,
pe pleoapa ta,
uşor,
din roua de iubire,
să ma prefac fior
din filă de psaltire,
ce-n dragoste sfinţită
îţi poartă-n nemurire
dorinţa împlinită.


Să te îmbrac în dor
de sfântă sărutare
când sufletul te doare,
să-ţi fiu dulce - alean,

M-aş transform în floare
pe câmpul diafan,
să ma adii,
o boare
şi-n jocul tău,
noian
de candidă visare,
eu te-aş iubi mai tare
în cant bacovian

Mi-aş înălţa aripa
în sfinte veşnicii
oprind din zboru-i clipa
frumoasei nebunii.


O sărutare!

Dumnezeu e-n toate
E-n aripa ce zboară
spre etrenitate.

E-n valul înspumat
ce unduie în mare.

E sângele vărsat
fără îndurare.

E vocea ce te roagă
ca viaţa s-o trăieşti,
iar ziua ta, întreagă,
să o veşniceşti,
dăruind Lumina
fără încetare,
aducîndu-i smirna
din neagra-i uitare
sufletului trist
şi însingurat,
fii tu acatist,
dar, de neuitat,
fii tu steaua lui
cea călăuzitoare
cu Har Domnului,
Da-i o sărutare,
sufletului gol,
pe care il doare
frica de nămol
din a vieţii mare.

Lac de dor...
Mă scutur nectar,
pe valurile tale.

Mă tremur hoinar
prin vise astrale.

Mă dărui mereu
iubirii totale,
dar, mă închid in Eu.

Lacrimă sânt,
scânteie de-nceput,
fir de muritor
spulberat de vânt
în strop de iubire durut.

Mă transform în nor,
într-un vârtej ameţitor
şi o iau de la-nceput.

Picăturile mă dor,
în fulger mă prefac,
în tunet mă-nfăşor,
mă plâng într-un lac
de dor,
sfâşietor,
şi mor
şi tac
şi mor...


Pagini sfinte

De-ar fi sufletele ciorne
de iubiri nemuritoare
n-ar mai fi inimi diforme
şi nici minţi sforăitoare,
ai putea să scrii cu roua
dimineţilor de vară,
prima pagină şi-a doua,
dintr-un suflet de fecioară.

Cu gând plin de strălucire
flori de duh ai desena,
pagini sfinte de iubire
sufletul ţi le-ar dicta,
de-ar fi sufletele ciorne,
vieţile ne-am corecta,
fără să fim totuşi clone,
în etern ne-am transforma.


De n-aş fi în plama ta

Când tăcerea mă-nfăşoară
în mătasea-i diafană,
las trecutul să mă doară
prin a sufletului rană.

Plâng cu lacrimi mari de rouă
viaţa, crudă amăgire,
mă samăn atunci când plouă,
să-ncolţesc în Tu, iubire.

Iar cînd luna mă mângâie
fericită că mă vede,
mă fac galbenă gutuie
în grădina vieţii, verde.

Cu parfum de toamnă fină,
umplu sufletu-ţi de aur
renăscându-mă-n lumină,
pentru tine, sfânt tezaur.

Doar cand fulgii mari de nea
mă nasc iar copil, din zână,
să mă ţii în palma ta,
în căldura ei divină.

Să-mi şopteşti cu dor de noi
în a feeriei noapte,
iar cu visele de doi
fă-mi linţoliu pentru moarte.

Căci ce rost aş mai avea,
fulg naiv de fericire?
De n-aş fi în palma ta,
Care-ar fi a mea menire?

Clipe...clipe...


Clipe rătăcite
în vieţi risipite,
şi inimi lovite
din vise pierdute...

Clipe de amar,
ce-aţi primit în dar,
viaţă de coşmar
de suflet hoinar...

Clipe adormite
în stele durute,
din iubiri trecute
şi-n neant pierdute...

Clipe de durere,
clepsidre efemere,
ce măsoară în tăcere
timpul când iubirea piere...

Clipe de netrăit fior
când iubirile nu mor,
iar lumina din interior
poţi s-o dărui mai uşor...

Clipe ce le trec în viaţă
azi mi se citesc pe faţă,
mă alungă-n infinit
să nu uit cât am iubit...

Clipe vor veni de-acum
ce ne vor întoarce-n drum,
să trăim al vieţii dor
de a fi nemuritor...
Clipe...



Lacrimi de poet

E universul gol in jurul meu,
de când am despletit eternitatea
iar , din întregul tu şi eu...,
s-a prelins încet iubirea,
uitând de viaţă, chiar dualitatea
trăirilor profunde,
lăsând în loc mâhnirea
în suflete plăpânde
şi din lumina orbitoare
ce ne scălda în soare...
prin jocuri de cuvinte,
cu multă nepăsare,
am reuşit să înălţăm durerea
la rangul cel mai mare,
pecetluind tăcerea
cu lacrimi de uitare.

Acum, iubirea ce ne leagă,
dispare-ncet, încet,
chiar înainte încă
de-a deveni întreagă,
lăsând inima frântă
şi câteva versuri
în pagini de caiet,
cu multe înţelesuri
din lacrimi de poet.



Solfegiu de dorinţă

Tristeţea ta, durere mută,
a umbrelor în nefiinţă,
e cântec viu de alăută,
dintr-un solfegiu de dorinţă.

Când noaptea-n parcuri se aşterne,
zâmbind ştrengar din luna plină,
îmi licări vise printre gene,
vibrând din sufletu-ţi lumină.

Mă înfăşori în veşnicie
îmi mângâi pleoapa c-un sărut
şi mă inviţi cu gingăşie,
să-ţi fiu în viaţă-un început.

Mă strângi la pieptu-ţi cu candoare
iar eu, tresar din tainic somn,
dorindu-mi însă cu ardoare,
la pieptul tău, etern să dorm.




Prefăte-n clipă de iubire

Dacă simţi că nu eşti înţeles
de lumea care te-nconjoară,
dă vieţii tale un alt sens
înalţăte-n divin şi zboară.
prefăte-n clipă de iubire
nepregetând să dăruieşti,
renunţă la nefericire
căci dăruind, te îngereşti.


Zâmbeşte-atuncea cînd durerea,
te-ncarcă cu povara ei,
încearcă să-nţelegi tăcerea,
să dai lumină, poţi de vrei.


Când sufletu-ţi se întristează ,
că alţii l-au mototolit,
tu fii mereu la fel, visează,
la iubirea celor ce-au greşit.
Căci dăruind mereu, primeşti,
lumină, pace, armonie,
iertând în viaţă, te sfinţeşti
şi te prefaci în veşnicie.

Sunt... a vieţii veşnicie!

Sunt... fulger pe cerul cu stele,
sunt viaţa din lumi paralele,
lumini şi umbre de mistere
transced prin mine în eter
atunci cand gândurile mele
mă întorc în efemer.


În fulguiri de ierni neterminate
îmi ascund dorinţa de trecut,
alerg prin nopţile ciudate
ostoindu-mi dorul de tumult.
Mă pierd în lava muribundă
ce-adună în oceanul de eternitate
imensităţi de vise ce inundă
a vieţii veşnicie, de dincolo de moarte.

Zadarnic strig...


Şi mi-e frig, mi-e frig,
zadarnic strig,
mi-e frig...

Voi nu auziţi disperarea
din glasu-mi ingheţat?
nici nu vedeţi înserarea
din sufletu-mi însingurat?
alungaţi uitarea,
vreau sa trăiesc cu-adevarat.

Mi-e frig,
vă strig,
dar gura mea zîmbeşte,
iar ochii mei,
ochii mei,
sunt vulcanice văpăi
din care ţâşneşte
dorinţa de viaţă,
şi soarele,
soarele care îmi râde-n faţă,
cu razele lui mă păcăleşte,
însă mie, mie îmi este frig,
într-una strig,
neputinţa sufletului gol.

Strigătul meu,
se transformă- n curcubeu,
străfulgerând zenitul,
se întoarce-n eu
perpetuând infinitul.

Şi eu?...
eu rămân aici mereu
şi strig,
mi-e frig...
vreau soarele meu
să ard veşnicia
instantaneu.


La Cernăuţi

La Cernăuţi,
cu Eminescu am vorbit de toate
şi dorul de cuvânt ne-am alinat.
L-am regăsit pe trepte la universitate,
în catedrala în care ne-am rugat.

Din dangătul de clopot am simţit
că binecuvântată e prietenia,
alături de Aron Pumnul ne-am dorit
să-nvăţăm ce-i veşnicia.

Chiar cerul ne-a îmbrăţişat
şoptindu-ne şăgalnic printre nori,
că-n Cernăuţi avem de vizitat
istorice comori cu Tricolor.

Voi suflete ce încercaţi
prin fapte să păstraţi flacăra vie,
slăvite fiţi în veci, de nu uitaţi
că Bucovina-I şi a voastră glie.

Azi timpul parcă s-a oprit
în picătura de eternitate,
cînd Eminescu ne-a citit
din cartea vieţii,de dincolo de moarte.


Emoţii...ciudate

Ciudate emoţii
trăieşti
când ,
întâlneşti
copii visând
că poţi
să îi iubeşti.

În ochişorii lor
timizi
şi larg deschişi,
întrebători,
îţi odihneşti
privirea,
iar uneori,
zăreşti
nemărginirea.

Îţi tremură
lacrima
in colţ de geană
a zâmbet,
când
mimând
nedumerirea
te îmbrăţişează.

Simţi
cum
te topeşti
şi plângi,
şi taci,
şi ierţi.
la piept
îi strîngi.

Îţi retrăieşti
copilăria
şi bine faci,
că doar aşa
îţi împlineşti
trăirea
şi te sfinţeşti.

Amalgam
Incongruente forme
ce merg în fond niciunde,
rănesc figuri diforme
uitând iubiri profunde.
în amalgamul minţii
se-ascund idei ciudate,
rîzînd în nas dorinţei
de-a merge mai departe.

În albul mat al firii
îmi plâng iluzii oarbe
dar lacrima iubirii
neantul o absoarbe
zvârlind nemărginirii
dorinţele năroade.

Îmi şopteşti

Îmi şopteşti în nopţile cu lună,
când se-aude-n depărtare marea,
că doar ţinându-ne de mână
nu vom întâlni în drum uitarea.
Îmi cânţi din flaut fermecat
o melodie ce mă înfioară,
e-o melodie care nu s-a mai cântat,
doar tu o cânţi, la ceas de seară.
Îmi şopteşti cu glas scăzut
cuvinte nerostite încă
despre visul meu durut
ce spre stele se ridică.

Mă-nveleşti cu luna plină
ce în noapte îmi zâmbeşte
şi lumina ei divină
sufletul îmi încălzeşte.
Tu îmi dărui lumea-ntreagă
cu o singură privire,
ochii tăi îmi spun: mi-eşti dragă,
pentru-o oră de iubire,
îţi dau viaţa mea întreagă
s-o transformi în nemurire.


O simfonie de culori.

Din ostrov de genuni
răsare nechemarea
din sfinte alte lumi
ne amăgim uitarea


Ţi-e sufletul o simfonie
de energii divine
si doar atunci ţi-e viaţa vie
când te traieşti pe tine.


O simfonie de culori
din suflete-adormite
sânt sferele ce le-nfăşori
în vise ne-mplinite


Privind la ele, mă-nfior
de cântec şi culoare
visând că mă înalţ în zbor
şi mă transform în floare.


Un râu, o mare....

Nici tu nu ştii,
nici eu nu ştiu,
ce-ai vrut să fiu
ce-am vrut să fii,
un râu, o mare,
am fost cândva,
o sărutare
pe fruntea ta,
o stea ai fost
o stea ,
din carul mare,
când ,
lacrimi fără rost
îmi aminteau
de zilele în care
şi eu şi tu,
am fost
o clipă doar,
dincolo de Soare
în al iubirii Har.

Dar vezi tu,
minciuna
a adus furtuna
si a surpat iubirea
lăsând nefericirea
să fie râu şi mare
în sufletul ce doare....

Nu mai sânt eu...
nu mai eşti tu...
şi din ce-a fost
vom spune nu
iubirii fără rost.


În secunda fecundă


Mă cînt,
arcuş
pe vioara vieţii.

Mă cînt,
vals al tinereţii.

Mă cînt,
odă de iubire
din sfîntă psaltire.

Mă cînt
în sfinţenie
şi dor de netrăire
aşa cum,
o simfonie
se naşte
în secunda fecundă
din veşnicie.

Mă cînt,
doină
profundă,
sferă
a nemuririi
crisalidă
din infinitul dumnezeirii.


Cu dragoste eternă


În sfîrşit
ai venit,

mi-a spus
un glas
de sus.

De cand
te aştept
sperînd
ca sufletul
să-mi dăruieşti
şi prin credinţă
să te sfinţeşti
iar prin umilinţă
să te veşniceşti.


În sfîrşit
ai venit,
cît am dorit
să-ţi dăruiesc
eternitatea
să-ţi lămuresc
ce înseamnă Divinitatea.

Acum că m-ai primit
în sufletul tău,
am reuşit
să -ţi dezleg
misterul
ce inseamnă moartea
ce rost are efemerul?

Moartea
inseamnă credinţă,
pocăinţă,
smerenie,
umilinţă,
dar
pentru înveşnicire
în har
şi sfîntă nemurire.
Cu dragoste eternă,
Parascheva.


Fluturi

Fluturi sunt gândurile mele.

Cu aripi de vis şi de dor,
încearcă s-ajungă la stele.

În taina iubirii, e zbor
spre înaltul din mine,
spre clipa din interior,
cea care naşte destine.

Mă veşnicesc cu al vieţii fior,
în neanturi din ganduri divine
şi lacrimi ce încă mă dor.

Mi-e viaţa petală de floare,
ce creşte în mii de culori,
şi veşnic se-nalţă spre soare
cu aripi dorinţă, spre nori.

Mi-e gândul un susur de ape,
ce-aşteaptă acum să inunde
dorinţa, ce-I tot mai aproape,
dansând pe molatice unde
şi-n suflet încearcă să sape,
în arabescuri profunde,
iubiri, reuşind să adape,
fiorul de viaţă
din voci tremurânde.

Mă nasc!

Mă nasc din sentimente
în pagini de timp
cu multe sonete.

Mă scriu, filă de dor
în a vieţii carte,
personaj nemuritor.

Mă citesc cu plăcere,
în file de calendar
din a timpului tăcere.

Mă topesc printre rânduri
în suflet hoinar,
obosit de gânduri.

Mă întorc către mine
citindu-mi povestea
iubirii preapline.

Mă citesc într-o carte,
ce n-am scris-o eu,
căci, eu gând, sunt departe.

Mă întorc smerită iar
în pagina vieţii nescrisă
din al veşniciei calendar.

Mă mir că am scris
gânduri, ce mă trezesc
din al vieţii vis.

Mă scriu, mă citesc,
mă reinventez,
doar atunci când iubesc.


Ninge cu îngeri!

Ninge cu îngeri!
exclamă sufletul meu,
privind curios
la fulgii de nea
ce se hârjonesc
pe un nor pufos
din inima mea.

Ninge cu îngeri!
aplaudă sufletul fericit
mângâindu-i pe aripi.
" Mă bucur că v-am regăsit,
chiar aici, pe pufosul nor.
E mult de când
ne-am despărţit,
mi-a fost dor,
atât de dor, încât
am uitat să zbor".

Ninge cu îngeri!
cântă uimit
sufletul meu.
" Acum sunt pregătit",
murmură mereu,
" Acum sunt pregătit,
să mă întorc în curcubeu.
Când cu îngeri ninge,
iubirea învinge"
gândi sufletul liniştit
înţelegând că, s-a îngerit.


Gradina vietii.

Pe treptele sufletului meu
se-nalta azi un curcubeu
ce lumineaza in culori
colectii de frumoase flori.
Prima care-o ocroteste
curcubeul din eter,
e iubirea ce sfinteste
al existentei mister.
Ce-a de-a doua minunta
floare din gradina mea
e speranta ce asteapta
sa -ntelegi splendoarea sa.
Ce-a de-a trei-a floricica
dintr-un suflet plin de har
creste chiar pe-o ramurica
din copacul calendar,
smerenia e ati ghicit,
ea creste-n gradina vietii
din sufletul linisit,
dand culoare tineretii
celui ce-a gradinarit.


Învaţă-mă

Doamne, primeşte-mă în slava Ta
Şi cu Lumina Ta mă înfăşoară,
dă-mi tot ce crezi că eu aş merita,
sau că mi-ar face viaţa mai uşoară.

Învaţă-mă să te iubesc mereu,
nu doar atunci când îmi e bine,
să înţeleg că nu mă laşi la greu
şi că în veci vei fi cu mine.

Învălue-mă în iubirea ta,
care-i Lumină, Pace, Armonie,
du-mi sufletul, când s-o găta,
în sfânta Ta Împărăţie.


Cartea vieţii

Când nu poţi dormi,
nu te întrista,
priveşte cerul înstelat
care-ţi va şopti
clipind din genele-i lumină:
" Gandurile sunt vii"
iar tu vei colinda
prin graţia divină
în curcubeul cuvântului
pe aripa vântului,
al culorilor argintii
din sfinte veşnicii
de dincolo de moarte,
căci te vei transforma
în mii de poezii
din a vieţii carte.


Copacul vieţii mele

Câteodată,
am senzaţia că
nu eşti real.

Eşti doar
în mintea mea.

Că ceea ce spui,
e doar un ecou
al dorinţelor neîmplinite
din mine...
din tine...
din noi,
şi atunci înţeleg!

Tu, eşti oglinda mea,
eşti Copacul vieţii mele
eşti locul din care
se naşte veşnicia
şi izvorăşte fericirea.

Ştiu,
ai ocrotit Floarea
tezaurului emoţional,
din sipetul albastru
al împlinirilor de doi,
doar pentru mine.

Eu, am îngrijit-o
cu toată gingaşia,
am admirat-o
în toată splendoarea ei
şi, am sorbit cu nesaţ,
licoarea din cupa dorinţei,
dorinţă distilată
pe buzele tale fierbinţi.

Cine eşti tu?
Eşti conştiinţa mea?
O să rog gandul
să mă uite acolo
în sufletul tau,
să mă eternizeze
în visul iubirii adevărate,

Iar izvorul
din fiinţa mea,
să se intoarcă
în eternitatea
Luminii tale,
în seva ce hrăneşte universul
şi se transformă
în albastre sfere, care,
atunci când iubirea moare,
se pot uni
prin contopirea
mea cu tine,
într-un curcubeu
din care....
sa picure prin
razele solare
esenţă de divin
în stropi de fericire,
din sfântă iubire.


Noi vom rămâne?

Iubirea noastră,
consumată în nopţile de mai,
e o comuniune de sentimente,
profunde, simple şi adevărate.
te ating cu gândul,
câteodată am senzaţia,
că nu eşti real.
că eşti doar în mintea mea.
iar ceea ce spui,
e doar ecoul dorinţelor,
speranţelor neîmplinite din mine
şi atunci... atunci înţeleg!
Înţeleg că eşti o fiinţă angelică,
că eşti Divinul din care se nasc
izvoarele omenirii.
Ştiu că ai ţinut ascuns
tezaurul emoţional,
doar pentru mine
ca eu,
să-l pot descoperi si preţui
în toată splendoarea lui.
Cine eşti tu?
Eşti conştiinţa mea?
Dacă ai fi...
te-aş ruga ,
să nu mă trezeşti niciodată din vis,
căci o să mor dorindu-mi
ca izvoarele din sufletul meu,
să se reverse
în oceanul tau sufletesc,
să se transforme
în iubirea cu care
se hrăneşte universul.
Talazurile,
să cânte muzica eternului
pe care să danseze sfere,
sfere de lumină,
care se transformă
atunci când,
omenirea are nevoie,
în suflete pereche...
Ce crezi, noi vom rămîne...
O singură sferă albastră??


Perla sufletului

Când iarăşi îmi apari în cale,
în mătasea nopţii mă-nfăşor,
sunt marea, cu talazurile sale,
ce-n apa cristalină, mă unduie uşor,
chiar aerul pe care îl respir
miroase a parfum de primăvară,
iar glasul tau, drag suvenir,
mă-cântă iar la ceas de seară.
E ca o muzică astrală ce-o aud
şi simt cum trupul meu se înfioară,
azi, sufletul care e surd,
aude parcă, pentru-ntâia oară,
căci dorul de iubire ce-l ascult
pe strune fine de vioară,
trezeşte-n mine un tumult
şi mă transform în vis de vară


Ţi-aduci aminte când ţi-am scris
că eşti copacul vieţii mele?
de-atunci am renăscut din vis
să luminez acum în stele.
Pe cerul meu călătoresc,
te caut cu înfrigurare,
căci vreau şi eu să-ţi dăruiesc
eterna mea îmbrăţişare.
În fiecare loc în care mă opresc
pe drumul meu spre implinire
e doar dorinţa să te regăsesc
pentru că ştiu că eşti iubire.
În fiecare vorbă-a ta
e perla sufletului, pură,
tu ştii că nu te voi uita
chiar daca viaţa azi îmi fură
puterea de-a te-mbrăţişa.


Un alt timp

Şi un alt
timp va veni
când, tulburaţi
de Albastrul din noi,
vom zbura spre înalt,
visele vom împlini
caci, oameni minunati
aşa ca voi,
în zbor
ne vor însoţi
şi vom transcede din dor,
în sfinte poezii.
vom zâmbi
când albastrul din interior
în iubirea Lui
ne va învălui.


Veşnicia de-apoi

De ce oare există cuvinte?
şi nu - nţelegem din priviri,
de ce se crede-n jurăminte
despre fantastice iubiri?


Cum poate sufletul să zboare,
să creadă în minuni, în vise,
atunci când tăcerea doare
şi când cuvintele-s nescrise?


De ce o voce-I lumea toată,
în care vrei să trăieşti,
şi crezi că e minunată
atunci când îţi spune poveşti?

Cum să faci să poţi uita
cuvinte tandre de iubire?
cum să stingi azi flacăra
ce-ţi arde sufletu-n neştire?

De ce mai există cuvinte
dacă încă nu se spun
cum să mi te scot din minte
sau să mă întorc din drum?

Unde oare-ai dispărut
oare unde te-ai ascuns,
iar cu mine ce-ai avut
de în suflet mi-ai pătruns?

Cum să fac să te găsesc
şi din vis să te cobor
să-nţelegi că te iubesc
că de tine-mi este dor?

De ce oare există cuvinte,
când ochii îţi pot arăta
că tu de acum înainte
în mine vei exista?

Să zbori fără frică spre mine,
înger din lumi încă nescrise
voi merge oriunde cu tine
Te voi coborî din vise,

Tăcerea din noi să ne fie,
altar al iubirii de doi
să facem visul o cununie
a veşniciei de-apoi.

Flori degheaţă

Flori de gheaţă pe obraz
plâng din lacrimă durută,
se preling din ochiul treaz
ca un cânt de alăută.

Suflet trist,însingurat,
ce sperai în veşnicie,
azi îngheţi, treptat, treptat,
spune-mi,mâine, ce-o să fie?

În ce oare ai să speri,
ca să pot din nou zâmbi,
să cred iar în primăveri
ce în mine-or înflori?

Flori de gheaţă pe obraz,
dar în suflet e lumină,
spiritul ce încă-i treaz
crede-n ziua ce-o să vină.

Gheaţa de pe chipul meu
azi, se va topi încet,
pentru că Dumnezeu
e cu mine permanent,

Cu căldura Lui Divină
chipul meu va încălzi
şi cu-a Iubirii Lumină
viaţa îmi va împlini.

Poezii in care autoarea traieste bucuria de a vietui, scrie poeme, iubi, de a crede dar nu in ultimul rind de a spera intr-un nou irepetabil..

Viaţa



Viaţa-i o butaforie,

e un teatru prost jucat.

Sufletele se întreabă,

dacă au în viaţă treabă,

sau în joacă, au uitat

că iau drumul pribegiei

spre o lume de păcat,

lăsînd pradă veşniciei

raiul de unde-au plecat.



Viaţa-i o durere mută,

ce-o trăieşti, chiar de nu vrei

tot ce-i bun uşor se uită

şi-i alegi doar pe cei răi

nu pricepi unde greşeşti

în alegerea făcută

şi mereu te umileşti

neştiind de ce te uită

oamenii care-i iubeşti



Viaţa e o piază rea

ce îşi bate joc de tine

te suceşte cum vrea ea

să dansezi cum îi comvine

poftele să-i împlineşti

care-i scopul tău,măi viaţă,

de pe toţi ne păcăleşti?

Multumesc mult domnule Stanescu pentru comentariu si ca sunteti primul meu cititor, sa stiti ca eu am fost cea de a doua dumneavoastra cititoare dupa Rodica, mi-a placut ce am citit si va sfatuiesc sa mai faceti astfel de
" cadere in pacat" caci o data contaminat cu
" microbul "acesta al dorintei de a darui din sufletul nostru si celorlalti semeni ai nostri, singurl vaccin e cel al aparitiei acestor volume cu pagini de suflet. Cu drag Mara.

Eh, e frumoasă viaţa.. Păi şi în mâncare mai sunt chestii iuţi şi chestii dulci. Bunăoară ce rost ar mai avea mierea de albine dacă nu ar exista şi chiperi şi hrean? Am tras odată un rachiu şi apoi am mâncat hrean+chiperi+usturoi+ ardei iute.. Mde..şi de atunci sunt filosof. Păi da' cum dară?

Ma faci sa rad cu gura pana la urechi si am elevi in biblioteca si nu inteleg de ce rad, pai treaba asta cu chiperiul in viata o traiesc de 40 de ani, nu crezi ca macar acum cand incep sa cobor panta as merita si eu putina miere de albine?, Doamne ajuta. Multumesc mult ca m-ai citit.

Acum am terminat de citit tot ce-ai scris (o parte din ele au fost si dincolo) insa aici am gasit acea farama din tine care cauta linistea si echilibrul in credinta. Predomina sentimentul neimplinirii si resemnarii, cautarea rostului pe pamant, aduci ca argument reintregirea prin contopirea cu divinul dar in acelasi timp parca ai spune prin iubirile tale nematerializate ca inca mai cauti sa te redefinesti si regretele te tin departe de ce stii deja tu ca te asteapta sa devii.
E tristete impletita cu acel curaj de a merge mai departe, creionezi eroul luptelor marunte care ne macina existenta sau care poate ca ne-o slefuieste pt a reusi sa ne relevam lumii in adevarata noastra splendoare.
De multe ori am simtit o joaca strengareasca in care castiga rima pt a reda muzicalitatea sufletului tau, facand sa para destul de obisnuit tot ce spui. Nu cauti cuvinte aparte si vrei sa redai adevarul pe care-l traiesti in simplitatea in care se gaseste si asta e un mare atu fiindca pot rezona mult mai multi cititori.
Nu scrii incriptat, nu folosesti simbolisme, ai si puterea de a te debarasa de metafore cand e cazul, totul pt a putea reda cat mai fidel tabloul unui suflet de traitor autentic.
Stii ca nu-s critic, ca-s incapabil sa darui poezie prin cuvant, dar te pot asigura de prietenia mea.
Poate ca ar trebui sa infiintati si un atelier unde sa ne supunem scrisul unor dezbateri strict pe constructie, forma, idei si imagini, nu stiu...un loc unde sa lasam haina prieteniei de-o parte si sa imbracam halatele de critici tocmai pt a reusi sa punem toti umarul la crearea de opere.
Eu zic ca se poate si ar fi o reusita sa-i atrageti pe Domnul Liviu Apetroaiei in joc, sau pe domnul Emilian Marcu
Zic si eu ca sa ma aflu in treaba...tu ce zici?

Aaaa si ca sa mai zambim putin, de cate ori citesc despre tine vad titlul Marioara Visan-Boabe...de parca Boabe ti-ar fi al doilea nume ) Oare sa scrii boabele cu b mic sau...ori...doua?

E liniuta intre numele meu si Boabele din suflet, dar ma bucur ca ai asa viziuni, inseamna ca tu chiar percepi bine ceea ce eu vreau sa transmit prin versurile mele.

Liviu parca mi-a ghicit gandurile...si eu ma gandeam la acel "joc" la care face referire Liviu...dar se pare ca si Liviu nostru este un critic destul de bun

Doamna Rodica daca nu stiu sa scriu, macar sa ma fac a dracului si sa critic...)
si o fac cu prietenii profitand de faptul ca n-or sa dea inapoi la fel de tare.
(Sa scriu in paranteza ca glumesc?)

Pentru toate florile din viata mea.

Nu gresesc afirmand ca am descoperit poezia Marioarei Visan cu ceva timip in urma. Eu ma voi referi doar la placerea de a citi poezia dumneaei, care in cele mai multe cazuri ma fascineaza prin constructii interesante dar si printr-o ideologie proprie feminitatii.
---
Un joc ne este viaţa
între pământ şi cer,
de necuprins distanţa
în zborul efemer.
---
Sper sa citesc in continuare astfel de creatii.
Va doresc si in viitor creatii deosebite.
Mihai LEONTE

Multumesc mult pentru felicitarea de Paste, fie ca Lumina sfanta a Invierii sa calauzeasca pasii tuturor oamenilor spre pace, armonie iubire divina si fericire.

Mici crisalide

Doamne,
desfă sîrma ghimpată
ce-mi înfăşoară sufletul
şi-mi îngrădeşte dreptul de a fi.

Doamne,
eliberează-mă
din închisoarea vieţii,
să mă pot întoarce în veşnicie,
şi să-nţeleg ce-nseamnă a trăi.

Doamne,
redă-mi aripile gîndului
ce mi le-a răpit nepăsarea,
să pot zbura spre verbul a simţi.

Doamne,
dezleagă-mă
din turnul uitării
şi mă du acolo unde mi-e locul,

În vîltoarea
iubirii profunde,
şi-n noaptea de Sînziene

În hora ielelor
să mă învîrt ameţitor
să ma transform in nor.

Să fiu,
visul celui drag ,
să exist Lumină Lină.


În sufletul lui
încet să mă strecor
şi-n noptile cu lună plină

Să îl mîngâi cu dor
şi-apoi in vis să ma întorc
acolo unde, îmi e mult mai uşor.

Doamne,
fă ca atunci cănd,
din vis mă trezesc sperînd

Că
ai desfăcut
sîrma ghimpată,

să inteleg
că totul e sminteală,
că-n viaţa asta goală,

nimic
n-avem destul
căci noi suntem nimic.

Mici crisalide,
într-un neant obscur
cu aripi încalcite in sîrma ghimpată

A sentimentelor
că nu vom afla niciodată,
ce-nseamnă adevăratul zbor.

Mulţumesc frumos! Şi mie îmi plac poeziile dumneavoastră. Aici, în "Mici crisalide", aici aţi suprins foarte bine deşertăciunea vieţii trecătoare de pe pământ, în contrast cu zbuciumul şi dorul sufletului după veşnicie. Să aveţi un Paşte minunat! Cu drag

Multumesc frumos Raul, iti doresc si eu sa ai Sarbatori Pascale frumoase cu Lumina Invierii in suflet si in viata.

N-am nici o idee ce să scriu, dar mă salvează ideile altora!))

Stiu ca sunt prost, dar cand ma uit in jur prind curaj!

*) O fi bine in Rai, dar cele mai interesante persoane nu ajung acolo.(Nietzsche)

*) In viata nu conteaza daca pierzi sau castigi. Conteaza daca pierd sau castig eu... (Winston Churchill)

*) Cine a zis ca sexul este un raspuns? Sexul este o intrebare. "Da" este raspunsul. (Woody Allen)

*) Daca te lasi de fumat, de baut si de femei nu traiesti mai mult...doar ca ti se pare ca timpul trece prea incet. (Clement Freud)

*) Nu e bine sa fii obligat sa alegi intre Rai si Iad. Prieteni buni gasesti in ambele locuri. (Mark Twain)

*) Orice optimist nu e decat un prost fericit. Desigur, pesimistul e doar prost. (Louis Bernanos)

*) Culmea lenei este sa te scoli la sase dimineata ca sa ai mai mult timp de stat degeaba. (Tristan Bernard)

Rodicuto ceea ce scriu eu intodeauna sunt stari sufletesti,eu nu scriu poezie doar asa ca sa scriu, sau ca sa vand, sau ca da bine sa fii poet, atunci cand astern cuvinte pe hartie, e pentru ca sufletul meu e atat de plin incat simte nevoia sa se goleasca de emotie, sa poata face loc altei emotii. Eu scriu franturi din viata mea, scumpa mea Rodica, niciodata fictiuni.Si asta simt acum, ca mi-e sufletul incatusat in tristetea indiferentei si a nepasarii celor dragi.

DRAGA DOAMNA MARA,VA DORESC UN PASTE MINUNAT ,CU MULTA LUMINA SI CALDURA SUFLETEASCA ALATURI DE CEI DRAGI.
SARBATORI FERICITE.

Multumesc frumos Anca

Tu eşti nemurirea

Cand te privesc, mă disipez
în mii de raze de lumină,
cu tine-n braţe mă visez,
să nu mai plîngi, că-ţi sunt străină.
Atît de mult te-am aşteptat
să vii în astă lume,
încît atunci cînd s-a-ntîmplat,
m-ai copleşit, minune.
Să pot în braţe să te ţin
fără să-ţi fie teamă,
la pieptul meu să te alin
şi cîntu-mi să te-adoarmă.
Eşti îngerul ce-am aşteptat
să-mi lumineze viaţa
şi uite, Dumnezeu mi-a dat
prin tine iar speranţa.
Azi sper că voi putea şi eu
să te învăţ Iubirea,
ce Dar e de la Dumnezeu
iar tu, eşti fericirea,
tu, nepoţelul meu,
chiar tu eşti nemurirea.

Aripa pereche

Mie gîndul
vis de primăvară,
iar de o fi
să te-ntîlnesc
o să mă nasc a doua oară
din frumoase sentimente.



O veşnicie
de trăiri să-ţi dăruiesc
iar viaţa mea
să fie una cu a ta
in sfera marilor iubiri
să dăinuiesc.

Tu
să porţi cununa
fiinţelor ce îngeresc.

Pe clape de pian,
iubirea,
îşi plimbă visele
uşor,
îţi mîngîie azi împlinirea
cuvîntului nemuritor.

Iar muzica
ce te hrăneşte
cu note de Iubire sfîntă
e primăvara
ce soseşte ca o minune
şi îţi cîntă:
"Bine-ai venit din nou în lume,
că a-nviat a ta poveste,
ai renăscut dintr-o dorinţă
a iubirilor celeste
redevenind din nou fiinţă."

Sufletul,
acum e-aripă
ce-aşteaptă să te întîlnească,
să-l îngereşti şi fără frică
cu tine-n viaţă să pornească.

Să-i fie zborul ca o boare
pe vise, tu să îl mîngîi
şi într-o sfîntă sărutare
aripa pereche să-i rămîi.

Cu un nepot asa de minunat cred si eu ca e usor sa scrii si o poezie minunata...sa-ti traiasca....

Multumesc mult Rodica, mai e putin si o sa scriu si eu ce ai scris tu acum, cu drag.

Mi-a rămas în minte "Mici crisalide", mă gândeam să fiu pentru o clipă D-zeu şi să spun Amin! Oare ce şi-ar mai fi dorit pe urmă Mara?

O poezie scrisa de Marele Poet al Muntilor Apuseni, Nicolaie Nicoara Horia, mi-a placut mult si cu respect il rog sa nu se supere ca o postez aici:

Nicoară Nicolae-Horia
Înjură-mă...
Unui a mic
Duminica Tomii, 1 Mai 2011.

De bate vântul prevestind furtuna,
Când arde seceta peste păduri,
Pe Dumnezeu, Cel vinuit întruna,
Dacă nu crezi în El, de ce-L înjuri?

Nicicând nu vei cunoaşte taina Lui,
Tu singur te trezeşti vorbind aiurea,
De bună seamă nici nu ştii ce spui,
De ce loveşti în soare cu securea?

El nu-i al tău, e bunul tuturoara
Şi nu-i testat de nici un muritor,
Necredinciosule, o să îţi bată ora
Şi vei orbi... luptând biruitor.

Nu ţi-e greu când ochii îi ridici
Înspre Acela care-ţi dă lumină?
Înjură-mă pe nume, sunt aici
Şi mulţumirea îţi va fi deplină.

Batea la poarta Cerului o raza

Batea sfios si-ncet, ca o straina…

Tarziu, un inger a deschis sa vaza

Si-a stat uimit – de palida lumina.


Era o biata raza scaparata

Dintr-un adanc de minte omeneasca,

Ce strabatuse Calea-nfricosata

De la pamant la granita cereasca.


Parea atat de trista si umila

Dar totusi credincioasa si curata

Ca ingerul a tresarit de mila

Si-a prins-o bland de mana tremurata.


Apoi grabit, a luat-o-n Cer cu dansul

Si-a dus-o-n sfanta ingerilor hora:

I-a podidit pe toti, vazand-o, plansul

Si-au strans-o-n brate-ndata ca pe-o sora.


Ea le-a zambit stergandu-le sudoarea

Si s-a rugat apoi de ei, fierbinte

S-o-nfatiseze Bunului Parinte

Ca sa primeasca Binecuvantarea;


Stapane, Vesnic Datator de Viata

Din ce-ntuneric, ma-naltai la Tine!

Din ce prapastii crancene de ghiata!

Din ce vartej de patimi si ruine!


Cat am luptat cu oarba ratacire!

Cu nebunia surda si pacatul!

Dar n-am putut sa seman o sclipire,

In largul noptii stapanind de-a latul!


Ca o umila, biata, lumanare,

Am ars in van, in minte ne-ndurata!

Invinsa, goala, stinsa, spulberata.

Doar in surghiun gasesc acum scapare.


Sa pot s-ajung la Cerurile-albastre

Ca dintr-o grea catuse ce ma strange,

Am strabatut prin veacuri de dezastre

Si-abia trecui oceane-ntregi de sange!


Cum sta smerita-n fata Stralucirii,

Silita ochii serbezi sa si-i plece,

Sarmana raza – far al omenirii,

Parea o umbra lanceda si rece.


Tu vii aicea singura si-nvinsa?

Grai Cel Vrednic, Nevazutul Tata.

Tu fugi, de teama sa nu fii atinsa?

Dar cand s-a stins Lumina-adevarata?


De te-am trimis in lumile-nvrajbite,

Nu te-am chemat cu pumnii stransi si goi,

Ca pe-un manunchi de Raze impletite,

Eu te-asteptam s-aduci pe toti la Noi!


Dintr-un biet sambur-nabusit in fasa,

Din stralucirea unei minti senine,

Sa fi crescut o mare uriasa,

Sa porti pamantu-ntreg pana la Mine!


Plangand stinghera si tremuratoare,

C-ai fost infranta, vii sa-mi dai de stire?

Nu te primesc saraca si datoare!

Cui ai lasat bogata Mostenire?


Mergand spre raza, jos ingenunchiata

I-a sarutat obrajii amandoi.

Copila mea, fii binecuvantata!

I-ati deci puteri si-ntoarcete-napoi!


Si chiar de-ar fi ca sterpul bulz de tina,

Sa-l paraseasca Ostile Ceresti,

Tu sa ramai! Caci tu esti doar Lumina

Si nu traiesti, decat cand stralucesti!


Vasile Voiculescu

observ ca te-ai axat de-o vreme pe poezii religioase.
Frumoasa si grea tema.

nu neaparat ca sunt religioase ci pentru mesajul lor , mi-a mers la suflet.

Cateva fotografii de la Sarbatoarea Liliacului.

Eu si doamna Emilia Pavel






Cu doamna Anca Oprescu si doamna Emilia Pavel






Eu impreuna cu distinsul poet Emilian Marcu si doamna Rodica Rodean



Eu domnul Emilian Marcu si doamna Didina Sava.

Frumos!
La noi a plouat.

A fost minunat la Sărbătoarea Liliacului! Se vede din poze. Eu nu am putut ajunge, dar sâmbăta viitoare la cenaclul nostru am să vin, dacă vrea şi Dumnezeu.

Asa e Raul a fost foarte frumos, sper sa ne vedem sambata viitoare si sa mai gasesti liliacul inflorit.

Ehh.. liliacul înfloreşte din nou pentru un nebun ca mine

cu certitudine, va inflori din nou pentru sufletul tau frumos.

Floarea vieţii

Glasul tău, inflorescenţă de emoţii,
pe lujer de sentimente,
îl simt ecou când mugurii sorţii
se desfac în floarea vieţii.

Căci din imagini desenate
despre iubiri neîntâlnite,
se conturează mici secrete
ce-ascund dureri nebănuite.

Deschid sipetul veşniciei
din visul tău, mic univers,
şi cu fiorul gingăşiei,
scot glasul tău şi-l pun în vers.

În tainic dor privighetoarea
prin trilul ei să-ţi dăruiască
iubirea mea, iar depărtarea
dorinţa-n sufletu-ţi să nască.

Oriunde eşti în lumea mare,
emoţia s-o simţi mereu
când vocea mea tremurătoare
îţi va şopti: Te vreau al meu.

Pe lujerul de sentimente,
mugurii sorţii îi desfac sfios
în floarea vieţii permanente,
cu dor de glasul tău duios.

Bob de rouă

În roua dimineţilor de mai
îmi răcoresc durerea,
iar boabele de viaţă
ce se desfac în evantai
cu iarba şi tacerea,
mă răsfaţă.

În roua dimineţilor de mai
îşi răcoreşte glezna mea dorinţa
de-a se plimba prin sufletul tău, rai,
un rai ce-ţi luminează azi fiinţa,
aleargă cu mine, hai
prin iarba de un verde crud
cu roua iubirii sufletul să-ţi ud.

În curcubeul din sufletul tău,
aş vrea să-nfăşor veşnicia,
si oricât mi-ar fi de greu
să încep călătoria
din eul meu spre eul tău
impreună să punem temelia
primordialului bob de rouă
ce ne udă gleznele mereu
dăruind firului de iarbă
oricât l-am călca în picioare,
chiar dacă îl doare,
o viaţă nouă.

Clipă de clipă, ceas de ceas.

E timpul florilor de iris,
e timpul marilor iubiri,
e timpul să nu mai fii vis,
e timpul să renunţ la amintiri.
E timpul să-mi mai dau o şansă,
e timpul eu o şansă să-ţi mai dau,
e timpul să încep o nouă viaţă
e timpul ce e bun din ea să iau.

E timpul să împart cu tine
tot timpul care încă ne-a rămas.
E timpu-n care cred că mîine
o să-mi fie bine-n fiecare ceas.
E timpul când mă-ndrăgostesc de tine
E timpul când singurătăţii-i spun:
E timpul să te las,
căci,
e timpul să pornesc pe al iubirii drum,
clipă de clipă ,ceas de ceas
să fiu iubită-n veci.

Multumesc frumos Rodica.

Mulţumesc pentru găzduire, gânduri, încurajări şi tot ce sufletu-ţi sensibil îmi dăruieşte!
Mă faci să mă simt deosebită tu şi prietenii tăi.

Nu eu te fac, sunteti toti prietenii mei fiinte de Lumina si deci deosebiti. Ma simt fericita alaturi de voi si va multumesc pentru ca existati in viata mea.

Mihaela cred ca vrut sa scrie ca o faci sa se simta deosebita tu si prietenii vostri comuni
Altfel tot stinghera ar parea si mare pacat ar fi, nu-i asa?

Asa e Liviu.

Cearşaful alb...

E frig în cămăruţa cu stafii,
cearşaful alb, ce ne speria
atunci când ne jucam,
stă pitit pe după draperii
crezând că încă ar putea
să îngrozească suflete pustii
din floarea de castan.

Cearşaful alb, azi e ponosit,
vremea l-a mai înegrit puţin
şi l-a transformat în mit
de sperietură din senin,
o zdreanţă, peste care timpul a trecut
la fel ca peste sufletu-mi durut.

Din albul pur, imaculat,
cu care în copilărie
cearşaful falnic m-a speriat,
a rămas doar frica de pustie,
într-un suflet prea însingurat.
Azi când iarăşi încercai
să-mi sperii sufletul tăcut
cu albul florilor de mai
pe un cearşaf aproape rupt
mă-ntreb, tu, viaţă ce sperai
când în copilarie m-am temut
de-o simplă zdreanţă, ce în ani
pe-un câmp de flori s-a aşternut
şi pe aleea cu castani
mă-ntoarce zilnic în trecut.

Mara. semn de trecere...har si inspiratie...si toate cele bune..te-am citit cu drag,dorina

multumesc frumos Dorina.